Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Beletristica > Mobil |   


Autor: Adrian Lițu         Publicat în: Ediţia nr. 2091 din 21 septembrie 2016        Toate Articolele Autorului

VIII. ECOU RĂTĂCIT (INCURSIUNE ÎN ABSURD)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
(privesc înapoi cu aceeași nedumerire!...)  
 
Stănciou este unul dintre camarazii din plutonul lui Bert ; un tânăr îmbătrânit înainte de vreme. Nu a avut parte de carte, nu a fost dat la şcoală, nu ştie să scrie sau să citească. A avut parte, de când se ştie, numai de muncă şi de batjocură. Relele, care l-au tot însoțit, nu l-au înrăit; a rămas paşnic, blajin. Între viaţa dusă până acum şi noile batjocuri nu există mare diferenţă. Este mereu posomorât, şi-a creat din această stare o adevărată platoşă. În scurtele pauze de care au parte, atunci când trage din ţigară, lângă Bert se simte dezarmat. Este primul om pe care l-a întâlnit, căruia poate să i se destăinuie : râvneşte să devină porcarul batalionului. Porcii sunt animale docile, inteligente, uneori mai inteligente decât anumiţi oameni. Aproape zilnic se taie câţiva porci. Va duce viaţă uşoară şi îndestulată în armată. Soldatul care acum îndeplineşte această funcţie îl place, i-a promis că el şi numai el îi va lua locul atunci când se va libera. Bert îl înţelege şi îi dă dreptate ; să fii porcar, în armată, poate fi mai presus şi decât funcţia de mareşal. O spune cu atâta convingere încât Stăncioiu devine suspicios ; nu cumva prietenul lui râvneşte la aceeaşi funcţie !?. Îl linişteşte gândul că Bert nu are nici o şansă; are liceul !.  
Moscu este aproape nelipsit de lângă ei atunci când se află în pauza de ţigară. Expresia feţei lui nu poate decât să te contrarieze. Deşi întunecată, mai întunecată decât noaptea, datorită zâmbetului permanent, faţa lui este mai senină decât ziua şi nu exprimă decât blândeţe. Nu are absolut nici o reacţie faţă de jignirile ce i se aduc, de parcă nici nu le-ar auzi sau parcă ar fi exprimate în altă limbă, inaccesibilă lui. Doar ochii exprimă convingerea că se află deasupra batjocurii, ba chiar deasupra tuturor părând să spună : „tot eu am să vă fac până la urmă” .... Îşi doreşte să ajungă în pază pe frontieră. Nu poate ajunge decât la paza unui sector al frontierei de est ; frontieră păzită cu străşnicie, de partea cealaltă, de către ruşi astfel încât grănicerii români sunt lipsiţi de griji ; singura grijă fiind aceea de a nu fi prins dormind în postul de pază. Sunt însă, încă de pe acum, instruiţi să doarmă iepureşte cu alarmele de peste noapte şi echiparea rapidă astfel că nimeni nu va avea vreodată şansa să îl prindă dormind. Cât despre primejdia de a avea de-a face cu porcii mistreţi, în caz că se va întâmpla, va sta nemişcat în front, ca la instrucţie, până ce aceştia se vor îndepărta.  
Cel mai numeros grup format în timpul pauzelor îl are în centru pe Covaci, un lider recunoscut. Covaci este legătura dintre fiecare membru al grupului cu gradaţii. Fiecare încearcă să îi imite comportamentul. Este înzestrat cu talent, cântă foarte bine dar mai ales ştie să le cânte în strună gradaţilor :  
- Cântă-ne ceva Covaci !  
- Îndată !  
Le cântă gradaţilor ce ştie că îi încântă cel mai mult :  
„ Pufule mai ai de stat...  
״ macarone ״ de mâncat... ”  
- Covaci ! Cât ceai mai ai de băut ?  
- O cisternă !...  
- Atââât... !, îşi exprimă aprobarea caporalul Robert. Aceeaşi expresie o foloseşte şi atunci când este mulţumit de felul cum percutează soldaţii din formaţie în urma comenzilor primite.  
Covaci este pizdos. Cel mai probabil, termenul nu poate fi decât sinonim cu expresia „milităros”, în cadrul oricărei cazarme sau pe orice teren de instrucţie. Execută ordinele militare de parcă s-ar fi născut soldat. După fiecare reuşită îi îngâna pe gradaţi: „ atââât.. ! ” fapt ce îi amuză pe cei din urmă. Îl dispreţuieşte pe Bert. Acest dispreţ îl consumă lăuntric; Bert este enervant de indiferent ca şi cum nu ar fi unul dintre cei care fac viaţa amară întregului pluton. Privindu-l trage din ţigare cu sete, cu atâta sete încât nimeni nu s-ar mira dacă fumul ţigării ar ieşi prin bombeul bocancului.  
Vlaşin nu are nimic împotriva celor din grupul renegaţilor şi cu atât mai puţin împotriva lui Bert. Dimpotrivă, faţă de acesta are oarece consideraţie ce nu poate fi afişată de faţă cu ceilalţi. Nu poate decât să penduleze între grupul pizdoşilor şi cel al renegaţilor. Nu îşi doreşte decât, ori mai bine zis îşi doreste cu ardoare, să fie transferat la unitatea militară din Ciorani pentru a se pregăti ca dresor de câini. Ca atu are pregătirea de veterinar, de la liceul din Dragomireşti.  
Steţco este un singuratic. Suferă. Urăşte armata, urăşte neşansa ce a avut-o la examenul de admitere la facultate. Nu vrea să mai audă de nimic; nici de fratele lui geamăn nici de iubita lui, proaspătă studentă, care acum probabil că se găndeşte la noua rochie ce o va purta la balul bobocilor. Are o statură cât şi o ţinută impunătoare amândouă în contrast cu starea lui sufletească. Nimeni nu îi reproşează nimic atunci când datorită lui plutonul repetă la nesfârşit execuţia unei comenzi militare; la el oricine, oricând, poate găsi o ţigare. Ca şi Bert nu îşi doreşte decât sosirea zilei în care să poată lua totul de la capăt, ca civil.  
Burlea, pe timpul pauzelor, nu poate fi decât în prejma comandantului grupei a treia care nu îl slăbeşte nicicum. Înfăţişarea lui cât şi nobleţea sufletească îi readuce în mintea lui Bert pe Ciranon, eroul lui Bergerac. Este sensibil la orice indispoziţie, la orice durere a comandantului său. Cât timp ceilalţi şmotruiesc pe sectoare, în timpul programului de seară, Burlea îşi alintă comandantul legănându-i capul în poală :  
- Cu mama,.... Cu mama,... Cu mama !....  
- Aşa, aşa, Burlea ! Simt că începe să-mi treacă !  
Burlea îşi ia în serios rolul de mamă al comandantului său dar în mintea ceeluilalt se petrece cu totul şi cu totul altceva. După repetate legănări nu mai rezistă şi dă fuga la grupul sanitar unde pifanii se îngrijesc de curăţenia acestui sector:  
- Afară ! Afară ! Ieşiţi cu toţii afară ! Comandantul grupei a treia trebuie să se cace !  
Ai fi zis că doreşte să se bucure singur de mireasma căcatului său, că nu le poate îngădui cu nici un chip pifanilor să se bucure de acest privilegiu. Are însă nevoie de intimitate pentru cu totul altceva. Odată intrat în cabină, cu brăcinarii în vine, cu penisul în poziţie de prezentare a onorului, comandantul grupei a trei-a îşi trage o labă de zile mari descătuşându-se în cele din urmă, gemând de plăcere.  
După zâmbetul de mulţumire al lui Burlea se pare că el unul nu-şi doreşte altceva decât bunadispoziţie a comandantului său. Toţi ceilalţi martori la „ faza zilei ” zâmbesc cu subînţeles. Ceea ce era în mintea comandantului grupei a treia, pe timpul legănării, devenise jenant de evident atunci când îi ceruse lui Burlea să-i descrie înfăţişarea mamei sale.  
*  
Cele două părţi componente ale cortinei de fier sunt date în lateral în faţa companiei orânduită pe plutoane. Pentru cei noi, majoritatea în fapt, cei care de săptămâni de zile s-au bucurat doar de respirarea aerului din afară adus de adierile de vânt, evenimentul este mai mult decât emoţionant. Fiecare se concentrează asupra păstrării cadenţei pentru ca nu cumva să li se ordone să facă stânga împrejur şi să fie întorşi în cazarmă, pe platoul de instrucţie astfel încât bucuria părăsirii acestei închisori, fie şi pentru câteva ore, devine încordată. Este al doilea eveniment, ca importanţă, după cel de primire a armei din dotare.  
Dincolo de poartă, la câţiva metri, compania este oprită pentru a porni „ cu cântec, înainte marş ! ”:  
„ Vizavi de mine este,  
O grădiniţă cu flori  
şi-acolo e o fetiţă  
Ce o zăresc adeseori.  
Adeseori ! adeseori!  
Dimineaţa când se scoală  
...................................... ”  
- Covaci ! Cine se scoală dimineaţa... ?!  
- Pu.. şca ! Să trăiţi !  
- Atââât... !  
Are loc o destindere generală fără ca mersul cadenţat să aibă de suferit. Bert cântă şi el deşi nu ar trebui să o facă; nu are nici voce nici ureche muzicală. Le iartă totul gradaţilor. La urma urmelor sunt şi ei tot militari în termen care aşteaptă cu nerăbdare liberarea. Dacă sunt intransigenţi cu ei nu o fac decât pentru o tresă în plus, urmată de o permisie. Nu ştie că proaspătul caporal Robert nu-şi doreşte liberarea, nu ştie că acestuia i s-a întunecat mintea la primirea înştiinţării că nu poate urma şcoala de subofiţeri întrucât nu are la bază liceul. Caporalul Robert gândeşte că vinovaţi sunt toţi cei care au absolvit liceul în timp ce el a trebuit să muncească ca hamal în depozitele şi pe rampa gării din Cluj.  
La vederea civililor, aflaţi cu treburi prin oraş, sufletele le tresaltă ; uitaseră cu totul despre cum arată lumea dincolo de zidurile batalionului. Speranţa le renaşte; vor trece cu bine de tot şi de toate !  
Bert are parte de un supliment de bucurie. Pădurea dealului Şorogari, aflat în vecinătatea catierului Ţicău pare să fie identică cu cea din Gâdinţi. Nu lipseşte decât Erica dar nu pentru mult timp deoarece întreaga-i fiinţă îi este inundată de amintirea ei, uitând că este militar în termen, aflat sub comanda gradaţilor. Deplasarea în formaţie şi mersul cadenţat nu mai sunt posibile cât timp coboară prin pădure spre terenul de instrucţie astfel încât fiecare se poate bucura de libertatea gândurilor sale.  
Sunt treziţi la realitate odată ajunşi în valea mlăştinoasă, străbătută de pârâul ce împarte acelaşi nume cu al dealului, unde sunt din nou încolonaţi în formaţii, pe grupe de instrucţie. Încep comenzile :  
- Grupăăă... Drepţi !  
- Rupeţi rândurile !  
- Culcat !  
- Târâş înainte !  
- Salt înainte !  
- Culcat !  
- Târâş înainte !  
- Salt înainte !  
- Culcat !  
- Aviaţie inamică !.....  
Caporalul Robert nu poate fi decât profund nemulţumit.  
- La mine adunarea !  
Grupa dă buluc în preajma caporalului luând poziţia de drepţi.  
- Pe loc repaus ! Atenţie la mine ! : la comanda „ aviaţie inamică ! „ nu cumva să vă mai ascundeţi care pe unde puteţi ! Din poziţia culcat vă răsuciţi cu faţa în sus, pregătiţi arma în poziţie de tragere şi deschideţi focul asupra inamicului. S-a înţeles ?!  
- ’ nţeles să trăiţi !  
Bert a răcnit împreună cu ceilalţi dar de înţeles nu a putut înţelege şi nici nu se va întâmpla vreodată. Să crezi că poţi doborâ un avion cu asemenea arme, ba încă să te mai şi expui aşteptând cu burta în sus rafalele inamicului nu putea fi decât cea mai mare prostie posibilă. Va descoperi însă, de-a lungul stagiului militar, că în armată prostia nu are limite.  
- Grupa a treia !... Moare comandantul !  
- Săpaţi o groapă !...  
Cele spuse de soldatul Bert au picat ca un trăznet asupra tuturor, împietrindu-i. Se vrusese a fi doar o sugestie dar era infinit mai mult decât atât. Era o răbufnire de indignare şi revoltă, de neacceptare a înjosirii semenului său, ştiind prea bine ce va avea să urmeze.  
- Cum adică să-mi sape groapa, soldat !?  
Bert nu are nici o reacţie, ar fi inutil să îi explice comandantului grupei a treia că aveau în dotare lopeţi pentru tranşee, că bravii soldaţi aflaţi în subordinea lui i-ar fi săpat mormântul chiar şi cu unghiile dacă ar fi fost să moară pe cămpul de luptă ori chiar pe câmpul de instrucţie, din cauza unor crampe neuronice.  
Nu înmormântare îşi doreşte comandantul grupei a treia. Soldaţii din grupa comandată de el sunt instruiţi să-l poarte pe braţe acolo unde este umbra mai deasă şi să-i aşeze cu grijă capul în poala soldatului Burlea care urma să-l legene : „Cu mama,.... Cu mama,... Cu mama !... ”  
Neavându-l în subordine pe soldatul Bert, se adresează prietenului său, caporalul Robert :  
- Lasă-mi-l, dă-mi-l pe mâna mea să-l f.., să afle ce este armata ! Aşa se întâmplă dacă ne purtăm cu ei prieteneşte !  
- Ia-l ! îi răspunde scurt caporalul, de parcă ar asmuţi un câine.  
Bert, soldatul răzvrătit are parte de un adevărat galop de sănătate; alergări în lung şi în lat, cu mască şi fără mască, târâş sau în salturi, la deal şi la vale, prin ierburi, pe terenul mlăştinos sau printre copaci, neregretând nicicum cele spuse la adresa comandantului grupei a treia, stăruindu-i în minte o singură întrebare ce nu o putea rosti, încercând să o exprime prin priviri ori de câte ori i se ivea ocazia: „ai înviat labagiule ?! ”. Nu prea înviase. Starea de şoc l-a măcinat mult mai mult decăt pe cel care se simte în largul lui zburdând pe terenul de instrucţie, executându-i comenzile idioate.  
- Robert, f...-l tu în continuare că eu am obosit !  
- Bine. Preia tu comanda plutonului şi mă ocup eu de el !  
Sodatul Bert are însă o zi de excepţie fiind de neobosit, avănd puterea să zâmbească, radiind cu faţa către soarele ce pare să îi înzecească puterile, amuzându-se de neputinţa gradaţilor.  
Între comenzile caporalului Robert, ca într-un delir, au început să apară reproşuri :  
- Drepţi !  
- Culcat !  
- Drepţi !  
- Ai făcut liceul soldat ?!  
Nu aştepta nici un răspuns astfel că a continuat :  
- Culcat !  
- Drepţi !  
- Culcat !  
- Drepţi !  
- Eu nu l-am făcut soldat !  
- Culcat !  
- Drepţi !  
- Culcat !  
- Drepţi !  
- Eu nu am avut posibilităţi soldat !  
- Culcat !  
- Drepţi !  
- Culcat !  
- Drepţi !  
- Eu am muncit, soldat !  
- Culcat !  
- Drepţi !  
- Culcat !  
- Drepţi !  
- Ca hamal am muncit, soldat ! ....  
- Hai Robert că întărziem de la program ! Trebuie să ajungem la unitate ! Lasă că al nostru este de-acum !, s-a auzit chemarea comandantului grupei a treia.  
*  
- Soldat Bert ! În noaptea asta eşti de serviciu; planton schimbul doi !  
*  
- Pluton ! Ascultă comanda! Coborâre de voie !  
- Soldat Bert ! La mine adunarea !  
- Ascultă comanda !  
- Culcat !  
- Drepţi !  
- Salt înainte !  
- La mine adunarea !  
- Gaze !  
- Echipează compet masca de gaze !  
- Salt înainte !  
- La mine adunarea !  
- ......  
Prospeţimea soldatului Bert nu mai este aceeaşi ca în ziua precedentă. Peste noapte vremea se răcise brusc. Pădurea, păgubită fiind de veşmânt datorită frigului, are un aspect mohorât nemaifiind de recunoscut. Aerul permis de masca de gaze să îl respire îi este insuficient. Sforţările de a respira îi congestionează faţa, transpitaţia abundănd. De această dată caporalul îi verificase masca de gaze pentru a se asigura că soldatul nu i-a scos supapa ce permite aerului doar să iasă. Prin geamurile aburinde ale măştii siluetele copacilor se disting tot mai greu. Un lăstar mai viguros îl culcă pe soldatul Bert la pământ. Are timp să reflecteze : copacii sunt salvarea lui ! Nu îi mai ocoleşte, face eforturi să-i distingă pentru a intra în ei, mimând de fiecare dată un puternic impact, câştigăndu-şi timpi de odihnă.  
- La mine adunarea !  
A perceput dincotro vine vocea caporalului ba chiar îi şi distinge silueta. Se repede cu capul înainte, prefăcându-se a orbecăi. Corpul vizat nu mai este la fel de dur ca al copacilor, nu mai este nevoie să mimeze impactul. Luat pe neaşteptate caporalul Robert se clatină, devine nervos şi înjură. Situaţia se detensionează, ca prin farmec, îndată ce îl onorează pe soldatul Bert cu un şut în cur. Îi ordonă să-şi scoată masca şi să coboare de voie.  
*  
- Soldat Bert ! În noaptea asta eşti de serviciu; planton schimbul doi !  
*  
* *  
 
Referinţă Bibliografică:
VIII. ECOU RĂTĂCIT (INCURSIUNE ÎN ABSURD) / Adrian Lițu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2091, Anul VI, 21 septembrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Adrian Lițu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Adrian Lițu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!