Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Beletristica > Mobil |   


Autor: Adrian Lițu         Publicat în: Ediţia nr. 2089 din 19 septembrie 2016        Toate Articolele Autorului

VII. ECOU RĂTĂCIT (INCURSIUNE ÎN ABSURD)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Erica a găsit plicul de la Albert deasupra pernei, aşezat cu grijă de mama sa ca nu cumva să-l rătăcească pe vreundeva şi prinsă de grijile casei, să nu-şi mai amintească unde l-a pus.  
 
Mamei îi plăcuse scrisul mărunt uşor aplecat spre stânga, ghicise în el o vibraţie sufletească aparte şi crezuse neîndoielnic că mesajul va fi ca un balsam pentru sufletul fiicei ei încercat de restrişte în ultima vreme. Ca o străfulgerare i-a trecut prin minte că scrisul îi era familiar. Îl văzuse în repetate rânduri cu ceva vreme în urmă, pe când factorul poştal devenise ca şi un membru al familiei. Erica deslipea fiecare plic cu nerăbdare citind apoi cu nesaţ scrisoarea ce îi era adresată în vreme ce postaşul sorbea cu plăcere paharul de vin la care era poftit. De fiecare dată, acesta din urmă, pleca ameţit nu atît de tăria vinului cât de bucuria Ericăi. A urmat însă seceta. Poştaşul nu mai avea ce aduce. Refuza paharul de vin atunci când aducea bruma de pensie; i se părea a fi acru. De această dată, nu numai că nu a refuzat ba chiar a cerut un pahar de vin pe care l-a sorbit ca pe ambrozie. Erica nu era acasă, ştia prea bine asta, dar amintirea surâsului ei de odinioară l-a binedispus.  
 
Recunoscând scrisul, Erica s-a simţit cuprinsă de căldură. Lipsa adresei expeditorului i-a creat o stare febrilă nădăjduind să o descopere în conţinutul scrisorii. Nu a fost să fie aşa. Cele câteva cuvinte i-au determinat o profundă uitare de sine. Mesajul îi era clar, concis, inconfundabil ; Albert avea nevoie de ea mai mult ca oricând. Era o chemare dar şi o respingere, amândouă acute. În acel moment şi-a dorit să-l poată învălui cu toată dragostea ei. Ar fi putut să-l facă să simtă acest lucru, contând pe sensibilitatea lui, dacă ar fi putut comunica, în orice fel, cu el.  
 
Sentimentul neputinţei i-au stimulat aducerile aminte îmbibate cu un gust dulce-amar. Ar fi plâns. Evenimentele din ultima vreme o convinseseră că această stare este o risipă de energie şi timp; cu cât te laşi mai mult copleşită de tristeţe cu atât mai mult uiţi că trăieşti cu adevărat.  
 
A desfăcut micul geamantan în care păstra toate scrisorile primite de la Albert şi le-a recitit. Acum a realizat că trăirile fiecăruia pot deveni motiv de suferinţă pentru alţii. Fără doar şi poate, Albert suferise. Nu avea de ce să resimtă vreun sentiment de vinovăţie. Îl percepuse ca debordând de veselie, refuzând ca vreodată să se lase cuprins de tristeţe; aşa cum el lăsase să se întrevadă. O vreme chiar, mai apoi, Toloşica îi crease convingerea superficialităţii lui.  
 
A înţeles ce nu a putut înţelege cu ceva timp în urmă; zăpăcitul ăsta de Albert nu încetase să o iubească din tot sufletul. I-a redevenit drag. De ce însă o pedepseaţ şi mai ales, de ce se pedepsea ?  
*  
* *  
 
A început procesul de pregătire militară. Mai întâi sunt încolonaţi în formaţii distincte pe platoul din curtea unităţii militare. Dispreţul de care au parte este evident, sunt doar pifani neinstruiţi. Se simt ca nişte oi rătăcite, intimidate de privirile lucioase ale unor lupi flămânzi în aşteptarea momentului în care să sfâşie prada. O bună parte dintre gradaţi sunt demni urmaşi ai gardienilor din gulagurile comuniste, înzestraţi fiind cu ură faţă de aproapele lor. Dispreţuind, umilind, batjocorind, se simt mai presus decât semenii lor.  
 
Pifanii nu au decât vina de a fi tineri. Elanul tineresc cultivat în sufletele lor începând cu momentul în care fuseseră primiţi în rândul detaşamentelor de pionieri nu îşi mai are rostul, a devenit de prisos, acum nu mai este decât o pecingine ce trebuia stârpită. Rolurile interpretate de ei până acum luaseră sfârşit. Excursii, serbări, cântece, poezii, bucurii, oricât ar fi avut parte de ele nu lor le fuseseră cu adevărat destinate ci fuseseră concepute numai şi numai pentru amorsarea convingerilor anticomuniste, pentru faţada noii orânduiri sociale compromisă încă de la începuturile ei.  
 
Rolurile ce le interpretaseră erau acum interpretate de alţi copii, de alţi tineri. Statutul lor se schimbase peste noapte. Ce anume statut aveau acum nimeni nu ar fi putut să spună. Aflaseră numai că vor deveni bărbaţi, bărbaţi de nădejde care vor apăra până la ultima suflare graniţele patriei, valorile nepreţuite ale societăţii socialiste multilateral dezvoltate aflată în avânt, spre comunism în zbor. Pentru a deveni astfel de bărbaţi, numai şi numai în acest scop, li se va face onoarea de a fi terfeliţi, dispreţuiţi, umiliţi, batjocoriţi, de cadre cu înaltă pregătire militară : fruntaşi, caporali şi chiar sergenţi. În termeni academici militari înseamnă că vor fi futuţi – expresie care nu are nimic de a face cu cea din civilie – până ce le vor ieşi ochii din cap, până ce toate fumurile li se vor risipi, până ce procesul gândirii fiecărui individ va fi anulat.  
 
Soldatul romăn nu are obligaţia şi nici dreptul să gândească ; el are numai dreptul şi obligaţia de a îndeplini ordinul primit. Ordinul se execută întocmai şi de îndată. Întrebat de superior dacă a înţeles ordinul primit sau orice altă explicaţie dată, solatul are obligaţia să salute cu mâna la chipiu ţi să răspundă scurt numai şi numai „ ’ nţeles să trăiţi ! ” fie că a înţeles sau nu a înţeles o iotă. Dacă trebuie să dea un răspuns asupra unei situaţii despre care habar nu are, soldatul nu trebuie nicicum să răspundă „nu ştiu, să trăiţi ! ”, ci numai şi numai „nu cunosc, să trăiţi ! ” întrucât riscă să fie aspru pedepsit dacă nu ştie, scuzabilă fiind doar situaţia în care nu cunoaşte ; că doar soldatul român nu este un bou care paşte pajiştea înverzită ci unul care tăvăleşte pajiştea şi smârcul pentru a se pregăti de luptă împotriva inamicului.  
 
*  
 
Sunt îndrumaţi, pe rând, către magaziile cu efecte militare. Fiecare îşi ia în primire lenjeria de corp de un alb dubios, pantaloni şi vestonul din postav gros, roase de instrucţia celor de dinaintea lor, bonete militare cu stema ţării în frunte, veste kaki, centuri din piele învechite şi grele îngreunate de catarame din fier şi bocanci şi mai grei cu talpa ţintuită în potcoave soldăţeşti menite să oblige soldatul român la un pas ferm, energic, astfel încât inamicul să se înfioare încă înainte de a avea intenţii războinice, atunci când va spiona parăzile militare.  
 
Hainele civile şi le îndeasă în saci de hârtie pe care completează adresa de acasă. În mod surprinzător, pentru toţi ceilalţi, câţiva nu au ce adresă să completeze. Nu li se permite răgazul să înţeleagă ce şi cum. Maşinăria de „descreierare ” este pusă în funcţiune.  
 
Urmează baia comună. Între şirurile de duşuri patrulează, îmbrăcaţi în uniformele lor noi în care se simt cum nu se poate de mândrii, gradaţii. Pifanii, aflaţi sub duşuri, primesc ordin să-şi belească fiecare în parte membru şi să-i săpunească bine capul; procedură concepută probabil, cu sudoarea frunţii, de membrii marcanţi ai Academiei Militare a Republicii Socialiste România. Este doar începutul procedurii de igienizare. Apa caldă împroşcată de duşul de deasupra capului încetează să mai curgă. Urmează un duş cu apă rece apoi unul cu apă fiartă şi iar apă rece şi iar fiartă... fiecare însoţit de vociferările dezbrăcaţilor, fiecare dintre aceştia băgându-şi membru, în termeni neacademici, cam pe unde nimeresc, ţintele fiind, cu precădere, gradaţii, care se distrează de minune şi mai ales mamele lor. Distracţia gradaţilor se transformă în furie, o furie oarbă. Încep să aplice lovituri sub centură celor aflaţi în apropierea lor, fără discernămât; lovituri ce l-ar fi putut încovoia până şi pe legendarul Hercule. Între cei mulţi, care icnesc de durere, este şi Bert. Durerea este crâncenă pe moment, ca mai apoi să lase loc dezgustului. Stagiul militar poate fi asemuit cu un bazin olimpic, plin cu excremente, ce trebuie străbătut de la un capăt la altul schimbând stilul de înot după cum ţi se comandă. Ca mulţi alţii, Bert se aşteptase să li se ceară simplu, bărbăteşte, să se angajeze total în pregătirea fizică şi tactică pentru a deveni buni soldaţi.  
 
Uniformele militare, aşa cum le-au primit, nu sunt încă complete. Primesc însemnele militare ale corpului de armată „grăniceri” ; câte două petliţe verzi, mici paralelograme de carton îmbrăcate în pânză ce şi le cos pe colţurile gulerului de la veston aflând că, neoficial, celor din trupele de pază a graniţelor li se spune guşteri.  
 
Sunt tunşi, la piele. Cei care strecoară bani în palma soldatului-frizer rămân cu câte un smoc în frunte, mărimea lui fiind în strânsă legătură cu progresia geometrică a bacşişului, putându-se lesne evalua bunăstarea, de acasă, a fiecăruia că doar „ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus !” . Gradaţilor li se dezvăluie de unde pot obţine ţigări bune şi „potol greţos” atunci când sosesc pachete de acasă. Cei cu smoc în frunte, dacă îşi păstrează dărnicia, devein favoriţii gradaţilor dobândind oarece privilegii. De aceleaşi privilegii, dacă nu chiar de mai multe, au parte cei care vor şti cum să intre pe sub pielea purtătorilor de trese pe epoleţi, dovedindu-se a fi mai cu moţ decăt toţi ceilalţi.  
 
Tunşi proaspăt şi îmbrăcaţi în uniforme militare, fiecare rămâne surprins de noua înfăţişare a celorlalţi fiindu-le greu să se mai recunoască. Prea puţini sunt încântaţi de chipul din fotografia făcută pentru carnetul militar, noul act de identitate.  
 
Fiecare primeşte în dotare propria sa armă automată AKM-ul, „ Leana ” - iubita de care, în luptă sau în orice teatru operaţional, nu te poţi despărţi decât cu preţul vieţii sau al sentinţei necruţătoare a Tribunalului Militar nemaivorbind de sentimentul apăsător al dezonoarei. Fiecare ia în serios avertismentul. Sentimentul de responsabilitate le redă încrederea remontându-i. Au ceva, al lor, în grijă. Pe oricine ar încerca să-i dezarmeze l-ar ucide fără remuşcări, oricine ar fi; duşman, civil, prieten, părinte, soră, frate ...  
 
*  
 
Repetă la infinit demontarea, curăţirea şi montarea armei. Repetă la infinit, pe platoul de instrucţie din curtea unităţii militare, mersul în cadenţă în formaţii de grupe şi de plutoane. Fiecare greşeală, a fiecăruia, este urmată de comada de a rupe rândurile ca mai apoi să urmeze repetabila osândă : culcat ! salt înainte ! culcat !........ Storşi de vlagă ajung să greşească din ce în ce mai mult. Bert simte mocnind ura celorlalţi ori de câte nu ridica piciorul în acelaşi ritm cu cei din formaţie. Nu oboseala este de vină. Îi este lehamite. Chiar dacă deplasarea în formaţie ar fi perfectă tot nu ar fi scutiţi de restul instrucţiei, de pregătirea fizică oricum ar fi fost ea concepută. Doar naivii pot crede că ar duce-o mai bine dacă nu greşeşte unul sau altul. Un grup, din care face şi el parte, este izolat încetul cu încetul; sunt oile negre ale plutonului, sunt cei înjuraţi frecvent de către ceilalţi. Bert nu afişează decât nepăsare faţă de furioşi, compasiune faţă de cei din grupul său şi dispreţ faţă de cei care îi instruiesc. De ce, aceştia din urmă îi dezbină ?!... Nu are nimeni nici o vină că oricum trebuie ca fiecare să ajungă la condiţia fizică necesară. Oare ceilalţi îşi închipuie că, dacă formaţia va ajunge să se deplaseze într-o cadenţă perfectă, vor fi scoşi la plimbare pe aleile parcului din Dealul Copoului ?! ...  
 
*  
 
În orice fiinţă care se simte lipsită de libertate se declanşează reacţii generate de instincte primare. Există fiinţe care se adaptează la viaţa de prizonierat dar şi fiinţe care renunţă la viaţa lipsită de libertate. În această situaţie omului i se declanşează, în general, instinctul de conservare, reacţiile fiind diferite, de la individ la individ.  
 
Ei trăiesc într-un dublu prizonierat ; cel social şi cel militar. Autorităţile, în speţă partidul aflat la conducere, căutaseră prin orice mijloace să îndulcească prizonieratul social, să creeze iluzia unei libertăţi artificiale, să inoculeze în mintea fiecărui cetăţean că adevărata libertate se află aici şi nu dincolo de cortina de fier. Născuţi în prizonierat, tinerii vor avea nevoie de un îndelungat proces de maturizare pentru a percepe realitatea, pentru a-şi dori să devină liberi cu adevărat. În schimb, prizonieratul militar nu poate fi definit decât ca fiind brutal. Sunt trataţi ca adevăraţi duşmani de semenii lor, de conaţionalii lor, spiritul de revoltă fiindu-le estompat de doi factori prezenţi în conştiinţa lor; pe de o parte, prizonieratul militar are durată determinată iar pe de altă parte au îndoctrinat sentimentul datoriei faţă de patrie. În spiritul acestui sentiment, marea majoritate îndură toate mizeriile acestui prizonierat.  
 
Referinţă Bibliografică:
VII. ECOU RĂTĂCIT (INCURSIUNE ÎN ABSURD) / Adrian Lițu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2089, Anul VI, 19 septembrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Adrian Lițu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Adrian Lițu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!