Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Beletristica > Mobil |   


Autor: Adrian Lițu         Publicat în: Ediţia nr. 2087 din 17 septembrie 2016        Toate Articolele Autorului

VI. ECOU RĂTĂCIT (INCURSIUNE ÎN ABSURD)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
A primit ordin să se prezinte la centrul de încorporare, cu valiza făcută, într-o anume zi, la o oră ce i s-a părut nepotrivită. El unul, ori de câte ori avea ceva de făcut se trezea în zorii zilei, cât mai devreme, pentru a avea suficient timp la dispoziţie. Să pleci seara la armată, acolo unde este întronată ordinea şi disciplina i se părea complet lipsit de logică dându-i impresia unei furişări.  
Avea să se dumirească abia după ce au fost conduşi la gară şi urcaţi într-un tren cu plecare la o oră din noapte şi sosire la destinaţie a doua zi dimineaţa. A înţeles că mulţimea de recruţi era mult mai uşor de stăpânit pe timp de noapte decât pe timp de zi. Au fost lăsaţi chiar, să consume alcool ; prea puţini fiind cei care nu aveau asupra lor măcar un dram de tărie. Din experienţa acumulată, locotenentul care îi însoţea, ştia că după numai două ore mai toţi vor fi „căzuţi la datorie”. Până atunci îi strunea cu tact, ca nu cumva vreunii mai arţăgoşi să se încaiere la bătaie. Aveau însă cu toţii de luat armata în piept, aveau cu toţii nevoie acută de sentimentul de camaraderie astfel încât nu au apărut incidente.  
Albert şi-a scos din valiză sticla cu palincă primită în dar de la unchiul său din Bihor. I-a scos dopul şi i-a întins-o mai întâi locotenentului :  
- Serviţi vă rog, o tărie pe cinste !  
- Ce ai aici ?!  
- Palincă. Este curată şi tare... tare bună !  
- Arunc-o pe fereastră !... A simţit ezitarea şi părerea de rău a tânărului aşa că a insistat :  
- Trebuie !  
Albert, în loc să comenteze, a coborât fereastra compartimentului, a ales un moment potrivit şi a făcut vânt sticlei, în răcoarea accentuată a nopţii, părând a nu fi câtuşi de puţin afectat. A tăcut şi locotenentul. Abia într-un târziu, când restul călătorilor erau cufundaţi în somn adânc i-a explicat :  
- Nu prea sunt obişnuit cu băutura asta. Băieţii ăştia cu atât mai puţin. La cât s-au amestecat băuturile, asta mai lipsea....  
Albert a făcut ochii mari apoi a clipit, semn că a înţeles. Alt răspuns nu avea rost să dea. Dorea să fie singur. Pentru prima oară în viaţă avea senzaţia unei întâlniri cu el însuşi.  
Pentru prima dată percepea că îşi duce existenţa într-o lume despre care nu ştia mai nimic. Cunoştinţele de până acum le fuseseră inoculate în spiritul subjugării conştiinţei, a preamăririi partidului care le crease o lume minunată într-o ţară cu un trecut glorios. Nu mai era însă copil, acum avea nevoie de convingeri întemeiate pe adevăr. Reunind întâmplări, fapte şi spuse , dintre acestea din urmă unele făcute în şoaptă şi surprinse doar, întrevedea noi înţelesuri faţă de ceea ce li se făcuse cunoscut, începea să capete senzaţia că trăia într-o lume în care oamenii au o existenţă duplicitară, că între generaţii există o barieră conjuncturală de netrecut.  
*  
Nici Mitru nu a avut somn. Frământările lui erau mai puţin învolburate însă mult mai profunde. Multă vreme se ostenise să înţelegă în ce fel de lume trăia, multă vreme fusese derutat de slogane fie regaliste, fie comuniste, multă vreme fusese derutat de fapte. În dreptatea cărei cauze să creadă ?  
Odată ce Albert a fost dat la şcoală, a avut ocazia să-l cunoască pe învăţător, să-i câştige încrederea, să-i asculte gîndurile şi frământările, să caute desluşiri. În fapt, învăţătorul era cel care avea nevoie de un ascultător, de destăinuirea a ceea ce acumulase de-a lungul vremurilor tulburi, destăinuiri ce nu puteau fi făcute oricui. A fost îndeajuns să-şi înceapă destăinuirile după care, la fiecare întâlnire cu Mitru, acasă la învăţător, la puţină vreme după ce relata isprăvile elevului Albert, pornea să-şi continue monologul, de parcă nici nu l-ar fi întrerupt vreodată, cu adâncă sinceritate, ca la o spovedanie făcută unui preot în care puteai avea deplină încredere :  
’’Istoria, limitată numai la faptele petrecute și date trecute, este un obiect de studiu sec cu evenimente doar consemnate, un obiect de studiu care îţi oferă mai puţin interes şi mai puţină satisfacţie decât însăşi matematica. Istoria este complementară vieţii spirituale şi nu invers. Orice eveniment istoric a fost mai întâi pregătit spiritual, ori tocmai disecarea şi înţelegerea acestui fenomen formează seva studiului istoriei.  
Ascult seară de seară, fie Europa Liberă, fie Vocea Americii , prinzând frânturi de cuvinte sau chiar frânturi de fraze, după cât de puternic este bruiajul şi pot spune că se pregătesc mari evenimente care vor schimba istoria Omenirii. Este drept că pregătirea este încă stângace, deocamdată se practică un soi de "întărâtă drace… " fapt ce îmi lasă un gust amar. Văd însă şi partea bună a situaţiei ; comuniştii ţin la imaginea lor, între ei şi occident se desfăşoară un adevărat război propagandistic. Nedreptăţile, aş zice chiar ororile, pe care le-a cunoscut generaţia noastră vor fi cu totul şi cu totul străine tinerelor generaţii. Pe de o parte nici că am vrea să li se întâmple nimic din ce s-a întâmplat iar pe de altă parte am dori să le facem cunoscută adevărata faţă a "celei mai evoluate orânduiri a omenirii ". Nu le putem face cunoscut adevărul, o poate înţelege oricine mai puţin cei care se află cât de cât la adăpost, în occident. Nu are nici un sens să începi o acţiune sortită eşecului. Să fii dascăl şi să fii nevoit să minţi generaţiile pe care ar trebui să le educi în spiritul adevărului şi al dreptăţii este o grea încercare ; este supliciul nostru, al dascălilor, al primilor dascăli pe care îi au copiii.  
Cât suntem în mijlocul lor, uităm care este realitatea, chiar credem în ceea ce le spunem. Îi educăm cu dăruire, în aşa fel încât să creadă în ceea ce vor cei care sunt acum la putere, să creadă în dreptate şi adevăr ; dreptate şi adevăr care nu există....  
Noapea însă, eu unul nu pot avea somn; mă chinuie remuşcările conştiend fiind că sacrificăm aceste generaţii, că pregătim jertfa de mâine.  
Sunt dascăl şi părinte totodată; aceşti copii aduc lumină în sufletele noastre iar noi ce le oferim? Amăgiri.... senzaţia că trăiesc într-o lume lipsită de griji în care dreptatea şi adevărul primează.  
Ce se va întâmpla atunci când, la capătul copilăriei, lipsiţi de grija ocrotitoare a părinţilor, a dascălilor chiar, vor avea de înfruntat această ’’minunată’’ lume ? Ne vor condamna, judecând că i-am crescut şi educat în minciună şi falsitate ? Vor înţelege că, de fapt, atât cât ne-a ajutat priceperea noastră, am încercat din răsputeri să îi educăm în spiritul dreptăţii şi adevărului? Va înţelege cineva, vreodată, că doar atât am putut face; că nu aveam cum să le dezvăluim adevărul?  
Menirea noastră este doar să le creem convingerea că, pentru dreptate şi adevăr nici un sacrificiu nu este prea mare; menirea lor este să descopere adevărul şi să lupte pentru dreptate.  
Noile generaţii vor judeca cu mult curaj faptele comunismului atunci când vor afla adevărul; tinerii nu vor mai putea fi catalogaţi drept elemente burgheze, drept sabotori sau trădători. Ei vor fi produsul acestei societăți. Vor fi însetaţi de adevăr şi dreptate, aşa cum i-am format; sloganurile comuniste vor avea efect de bumerang. Până şi cei mai înfocaţi susţinători ai comunismului îşi vor simţi convingerile clătinate sub tirul întrebărilor noilor generaţii. Nu vor avea încotro, pentru a se justifica vor scoate la iveală frânturi de adevăr, minciunile vor deveni tot mai evidente, tirul întrebărilor va continua pe ton acuzator. Aceşti tineri vor fi dezamăgiţi dar nu înfrânţi ; ei vor avea curajul să spună adevărul copiilor lor, generaţiei a cărei menire este să zdruncine ‘’unitatea de monolit’’ a partidului comunist şi numai atât.  
Vezi tu, orice încercare venită din partea oponenţilor, înainte de vreme, nu poate decât să fie sortită eşecului. Oricât am încerca noi acum să răsturnăm acest regim ar fi zadarnic, rezistenţa ar fi impresionantă. Nu putem decât să ne folosim de proprii noştri copii, dacă să nu îi indemnăm, cel puţin să nu ne opunem aderării lor la ceea ce detestăm mai mult şi mai mult ; vom avea astfel garanţia începutului procesului de şubrezire a comunismului, cu condiţia de a le insufla să creadă cu adevărat în valorile umane. Este singura cale ce ne-a fost lăsată, este jertfa noastră, urmând ca a lor să fie mult mai mare.  
Marile victorii sunt apanajul marilor strategi dar, indiscutabil, sunt opera marilor eroi necunoscuţi.  
*  
* *  
Destinaţia recruţilor, fusese aflată încă înainte de a se da trenului semnalul de plecare din Gara de Nord a Bucureştiului: Iaşul ; batalionul de instrucţie şi pază a frontierei „Trei. Grăniceri – Mălin”. Urmau să-şi servească patria în cadrul trupelor de grăniceri, trupe subordonate Marelui Stat Major al Armatei.  
*  
Să fii recrut, înseamnă să fii umilit, batjocorit şi nu în ultimul rând, stors până la epuizare. Recrutului, şocat de noua realitate, trebuie să i se aplice noi şocuri ca într-un tratament continuu pentru a uita complet de civilie. Recrutul trebuie mai întâi să fie demoralizat până ajunge cu psihicul la pămât. Este apoi remontat. Nu mai poate fi nicicum cel de dinainte. Recruţii reprezintă aluatul care se frământă pe toate părţile pentru obţinerea bravilor soldaţi capabili de sacrificiul suprem în orice moment în care patria le va cere aceasta.  
*  
Odată ajunse în staţia de destinaţie, vagoanele recruţilor au fost trase pe o linie moartă. Feţele tinerilor nu mai purtau nicio urmă de veselie. Urmele de oboseală cauzate de disconfortul nopţii trecute erau mascate, ca de un fard de proastă calitate, de curiozitatea ce pusese stăpânire pe toţi; o curiozitate bolnavă ce îi înfiora. Nu au întârziat să apară camioanele militare în care au fost îmbarcaţi.  
*  
Porţile grele ale cazărmii s-au închis, ca de la sine, îndată după intrarea camioanelor, însoţite de un suspin abia perceptibil al recruţilor. Libertatea se afla în spatele cortinei de fier.  
*  
Sentimentul lipsirii de libertate se acutizează pe fiecare zi ce trece, în aşteptarea altor contingente de recruţi; zile în care personalitatea fiecăruia se disipează înlocuită fiind de sentimentul apartenenţei la o turmă mânată încolo şi încoace de purtătorii de trese pe epoleţii uniformelor „ ştoc ” . Procesul de instruire nu putea începe doar cu cei sosiţi. Fiecare dintre aceştia veniseră pregătiţi să ia armata în piept, ori să o tragă în piept numai că acum, se văd condamnaţi la o aşteptare moartă.  
Surprinşi la început, când aflaseră că unitatea militară se învecinează cu penitenciarul, încetul cu încetul în suflet li se instaura o stare aidoma unor victime ale unei erori judiciare. Acest sentiment devine şi mai chinuitor atunci când au aud manifestându-se libertatea, în cea mai zgomotoasă formă, la numai două-trei sute de metri de ei, în locul în care se afla stadionul de fotbal.  
La doar puţină vreme după meciul de fotbal, din care avuseseră parte doar de ecourile din tribune, printre fumurile de ţigară îşi strecoară în şoaptă, de la unul la altul, o ştire tulburătoare; santinela din postul de pază de la poarta unităţii s-a împuşcat! Unii izbucnesc în plâns. Cei mai mulţi îşi reţin lacrimile găsind sprijin în legăturile sufleteşti cu lumea din afară. O bună parte se simt rămaşi pe dinafară faţă de orice altă lume, pierduţi în absurditatea irealului, între ei regăsindu-se şi Albert. Percepţia că nu este singur în această stare îi adce alinare menţinându-l într-un echilibru psihic precar însă benefic. Are nevoie de orice numai să depăşească aceste clipe de cumpănă.  
Înreaga-i fiinţă îi este pătrunsă, ca de un ecou rătăcit, de amintirea Ericăi resimţind savoarea sărutărilor şi căldura îmbrăţişărilor ei. Îi scrie. În fapt îi dă doar un semn că încă există, că propria-i existenţă i se pare ireală. Îi sunt necesare numai câteva cuvinte; restul, oricâte ar fi pe lumea asta, i se par de prisos. Mesajele simple pot cuprinde mult mai multă profunzime decât ne putem imagina.  
Nu completează adresa expeditorului; o adresă străină pe care de-abia a aflat-o, o adresă anostă aducând cu un cifru mai mult sau mai puţin secret. Are un motiv temeinic să nu o compleze, este convins că nu i se va răspunde aşa cum s-a întâmplat în repetate rânduri până să ajungă în acest loc al supliciilor. Dealtfel, îndată ce încredinţează epistola expedierii, îşi doreşte să nu fi completat nici adresa destinatarei găsind că nimerit ar fi ca aceasta să rătăcească dacă nu ani de zile măcar câteva luni de zile, până ce va fi terminat stagiul militar.  
Erica nu mai este fiinţa iubită, este mai mult decât o existenţă, este o trăire şi o retrăire continuă oricât ar încerca să nege tot ceea ce este legat de ea.  
 
Referinţă Bibliografică:
VI. ECOU RĂTĂCIT (INCURSIUNE ÎN ABSURD) / Adrian Lițu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2087, Anul VI, 17 septembrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Adrian Lițu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Adrian Lițu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!