Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Beletristica > Mobil |   


Autor: Adrian Lițu         Publicat în: Ediţia nr. 2077 din 07 septembrie 2016        Toate Articolele Autorului

IV. ECOU RĂTĂCIT
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Parcul din centrul oraşului, ţigăncile căreia Ericăi îi inspirau o anume teamă, atmosfera oraşului de provincie îşi pierduseră farmecul. Părea să fi plecat Erica cu el, să-l fi dus pe malurile Dunării, această senzaţie fiind accentuată de foşnetului frunzelor căzute, aşternute ca un covor pe alei, printre copaci, pe băncile unde nu demult zăboviseră împreună timp îndelungat pentru a se înfrupta cu sărutări.  
Înainte de a părăsi oraşul în care descoperise trăiri ce nu şi le putuse imagina până atunci, Albert a căutat să revadă cât mai multe locuri ce îi aminteau de fiinţa Ericăi resimţind cu nesaţ tot ceea ce îl fermecase, jinduind după prezenţa iubitei lui. Această stare, oricât de acut se manifestase, oricât ar părea de nefiresc, avusese darul de a-l maturiza, de a-l face să simtă, petru prima dată, responsabilitatea faptelor şi acţiunilor sale, a gândurilor legate de viitor.  
Încă de mai înainte reuşise să depună un efort susţinut pentru a relua întreaga materie privind disciplina matematicilor, să asimileze ceea ce ignorase în primii patru ani de liceu. Păruse să fie un vis nebunesc, irealizabil. Avusese însă sprijinul colegilor de clasă, avusese propria sa voinţă care, acum, avea o nouă motivaţie.  
Ştia că nu trebuie să se lase copleşit de tristeţe, îşi dorea să înveţe, să recupereze timpul pierdut. Acumulase îndeajuns cât să-i permită să se descurce singur; cu o muncă asiduă. Devenit încrezător în propriilei forţe, nu-i mai rămăsese decât să-şi aleagă drumul de urmat. Ar fi ales Facultatea de chimie alimentară din Galaţi, având ca atú cunoaşterea câtorva tehnologii de fabricaţie a produselor alimentare, întrezărindu-se neînchipuita posibilitate de a fi aproape de Erica. Era mai mult decât tentant; ar fi devenit însă prea dependent, din punct de vedere financiar, de părinţi. Nu putea să uite faptul că aceştia se opuseseră dorinţei lui de a urma liceul, nu dorea ca măcar o clipă să fie considerat o povară, nu putea să trecă peste felul său de a gândi. Avea convingerea că cei care te sprijină financiar, într-o bună zi, vor căuta să-ţi impună punctul lor de vedere, vor dori să-ţi dicteze viaţa; li se va părea firesc să te supui dorinţelor lor întrucât şi-au dorit, îşi doresc şi îşi vor dori întodeauna numai şi numai binele. Să nu cumva să îndrăzneşti să gândeşti altfel decât ei, să îţi doreşti altceva decât ce îşi doresc ei căci te vei dovedi a fi nerecunoscător, dacă nu chiar mult mai mult. Dealtfel, cei care îţi doresc binele, vor să îţi dicteze viaţa chiar dacă nici măcar nu şi-au dat vreodată vreun şfanţ. Neîmplinirile lor i-au făcut înţelepţi iar înţelepciunea dospeşte mai întodeauna. Cum de poţi rămâne ingrat faţă de cei care îţi doresc numai binele în viaţă ?!  
Vrând nevrând înţelesese cât de greu le fusese celor mai mulţi dintre colegi să urmeze cursurile liceului, departe de casă. Dintre cei care aveau bursă majoritatea îşi videau cartela de masă nu cu mult peste jumătate din preţ celor care nu beneficiau de bursă, uneori nici măcar cu atât datorită raportului dintre cerere şi ofertă. Unii ajungeau în situaţii critice aşteptând banii de acasă, se împrumutau până nu mai aveau de unde, aflau cât de dizgraţioasă este sărăcia. El unul nu putea accepta să treacă prin aşa ceva cât timp exista o altă alternativă; doar locuia într-un centru universitar.  
A optat pentru studiile economice. Să fi existat în subconştientul său întrevederea posibilităţii de a o întâlni pe holurile Academiei pe Iuria?; ştia doar, prea bine, că ea absolvise liceul economic şi încă era conştient de faptul că dorinţa arzătoare de a învăţa fusese iniţial aprinsă de gândul că astfel o va putea reîntâlni.  
*  
- Ce zici că îţi mai face iubitul?  
Îmbujorată, cu scrisoarea în mână, necitită încă pe de-a întregul, Erica nu a sesizat tonul neprietenos al Toloşicăi.  
- Învaţă ; vrea să urmeze o facultate !  
- Ce facultate?  
- La ASE, în Bucureşti.  
- Dacă te iubeşte atât de mult, cum încerci să mă convingi, de ce nu dă examen aici, în Galaţi ? Ar fi aproape de tine şi ar urma acelaşi profil cu liceul !  
- Îi va fi mai uşor din punct de vedere financiar ; odată ce locuieşte acolo...  
- Tu unde dai ?  
- Eu ?!... Erica a fost total surprinsă de această întrebare. A continuat totuşi : Nu am nici pe departe puterea să învăţ atât. Ştii prea bine cât de greu se intră la o facultate ; întrebi ca şi cum tu ai fi şi intrat la vreuna, nici nu te-am auzit măcar că ai avea această intenţie !  
Toloşica nu s-a lăsat atrasă în discuţie, privind această latură a subiectului. Urmăreşte cu totul altceva; doreşte să-i deschidă ochii Ericăi, să o facă să înţeleagă faptul că relaţia ei cu Albert nu are niciun viitor.  
- Nu crezi că acolo îşi va găsi o altă iubită, mă rog, o fată care să fie pe aceeaşi treaptă socială cu el ? Îţi spun eu, îşi va urmări în continuare interesul ; încă de pe acum este preocupat mai mult de situaţia financiară decât de tine !  
Terminându-şi acuzaţia, Toloşica s-a îndepărtat precipitat. Ştia prea bine că, dacă îi va oferi Ericăi ocazia de a continua discuţia, cele spuse de ea îşi vor pierde consistenţa. Lăsată singură, îndoiala îşi va produce efectul.  
Omul găseşte întodeauna resurse să îşi înfrunte semenii dovedindu-şi însă, de fiecare dată, slăbiciunea faţă de el însuşi, faţă de îndoiala semănată de alţii.  
*  
- Ce zici gaşpere că îţi mai face mândruţa ?  
Albert s-a luminat la faţă la întrebarea prietenului său Florin. A fost reacţia de moment realizând apoi faptul că existenţa Ericăi, în viaţa lui, îl îndepărtase de el. Trăise cu intensitate stările şi problemele cuplului Mia & Florin, se implicase în formarea şi menţinerea acestui cuplu. Totul se schimbase radical. Avea acum cu totul alte trăiri, acestea păreau a fi mult mai intense. Dacă până odinioară uita de sine, acum uita de toţi şi de toate. Mia şi Florin nu mai erau împreună, abia dacă băgase de seamă despărţirea lor şi cât de mult fusese legat de ei !  
- Bine gaşpere, mulţumesc de întrebare ; mă gândesc să-i fac o surpriză...  
- Adică ?  
- Să dau o fugă până în Galaţi, aş vrea s-o revăd !  
- Ai bani de drum ? Te pot ajuta dacă ai nevoie.  
- I-am strâns deja. Spune-mi însă, tu cum mai stai tu cu mândruţele ?...  
- Tocmai mă gândeam să-ţi cer ajutorul...  
- Adică ?  
- Trebuie să ajungem primii la poartă după ce terminăm orele ! Vreau să mă lipesc de o mândruţă de la II CL ; o bunăciune... nu trebuie să o scap!  
- S-a făcut.  
Aveau metoda lor de a străbate holurile liceului, cu rapiditate, prin mulţimea de elevi. Florin era ,,alergat’’ de Albert provocând larmă astfel încât toţi se fereau din calea lor.  
În graba lor îşi făceau totuşi timp să salute în fugă profesorii întâlniţi, prin simularea unei opriri combinată cu plecarea capului în semn de respect dar şi ca o rugăminte de a le fi înţeleasă situaţia, zbughind-o apoi în aceeaşi secundă de sub privirele îngăduitoare ale persoanei salutate.  
*  
Deîndată ce ultima oră a luat sfârşit cei doi s-au grăbit să ajungă la cuier pentru a-şi lua paltoanele. Încercau însă zadarnic să şi le tragă pe mânecă, situaţia fiind comparativă cu a unui buclucaş care, după ce a băgat-o pe mânecă nu ştie pe unde să mai scoată cămaşa. Nu erau singurii. Pe rând, toţi băieţii clasei au descoperit cu stupoare, în hohotele de râs ale colegelor, că mânecile le fuseseră cusute.  
Cu gândurile aiurea, Albert a rămas singurul nedumerit crezând că nu a nimerit mâneca, încercând şi tot reîncercând operaţiunea. Faţa lui exprimă nedumerirea nu atât pentru faptul că paltonul refuza să se lase îmbrăcat cât pentru că nu înţelege furia celorlalţi întrebându-se ce putea să-i apuce, aşa din senin, pe toţi deodată. Această expresie cât şi gesturile repetate mecanic, fără nici o noimă, a devenit deliciul tuturor ; hazul general uimindu-l şi mai mult pe cel ce se afla în centrul atenţiei. Cum de se transformase, ca prin minune, furia în veselie generală ?!  
Alături de Florin una dintre colege, Oana, este transfigurată de veselie, chipul său împrumutând ceva de la îngeri. Prietenul lui Albert nu rămâne indiferent ; uită cu totul de mândruţa de la II CL.  
*  
În urmă cu mai mult de doi ani apropierea dintre Florin şi Oana l-ar fi durut pe Albert. Simţise mai întâi, sau doar aşa crezuse că simte, o singurătate apăsătoare în ciuda căldurii şi simpatiei manifestate faţă de el de către mulţi dintre cei din jur ; avea nevoie de mai mult, trebuia să găsească pe cineva cuprins de aceeaşi singurătate dorindu-şi la fel de mult o apropiere unică, profundă, trainică, eternă.  
Dinu, al cărui neastâmpăr adolescentin se concretiza întodeauna în acţiuni sau cel puţin în propuneri bine gândite, avusese ideea unei excursii, în grup cu bicicletele, la Potlogi acasă la Oana :  
- Am putea chiar, să-i dăm familiei un pic de ajutor în gospodărie.  
- Chiar crezi că au nevoie?  
- Cel puţin Oana are nevoie de un sprijin moral. Vom reuşi cu siguranţă să-i abatem gândurile şi de ce nu, să o înveselim puţin !  
- Nu-i rău ; să mergem !  
- Când?  
- Mâine ar fi cel mai bine!  
- Numai că eu nu am bicicletă !  
- Găseşte şi tu una cu împrumut, pentru două zile, acolo !  
- Uşor de zis...  
- Am eu una, doar că necesită ceva reparaţii.  
- S-ar putea să mă ajute Marian.  
- Cine-i ăsta?  
- Un prieten; din generală.  
- Grăbeşte-te! Timpul este destul de scurt!  
Cu ajutorul lui Marian sau mai bine zis numai datorită acestuia, Albert a reuşit să plece a doua zi abia după prânz, la ceva timp după plecarea Dinului şi a lui Florin. Avea de pedalat patruzeci de kilometri, de unul singur, în încercarea de a-şi ajunge prietenii din urmă.  
Ajuns, cam pe la asfinţit, în Potlogi a avut proasta inspiraţie să întrebe unde locuieşte familia Oanei, nu în altă parte decât la secţia de miliţie a comunei.  
Şeful de post, plutonierul Dogaru, îşi cunoştea prea bine datoria ; mai mult încă, simţul datoriei devenea cu atât mai acut cu cât bea mai zdravăn. Constatase acest fapt şi, pentru a fi de folos societăţii, pentru a-şi depăşi perfomanţele şi pentru a-şi menţine zelul la cel mai înalt nivel nu ezita nicicând să se expună pericolului de a se trezi cu o ciroză, mai devreme ori mai târziu. Societatea făcuse din el, un văcar tratat dacă nu cu dispreţ cel puţin cu indiferenţa, un om de vază respectat, temut chiar. Nu era însă la fel de temut ca şi fostul său şef, plutonierul major Sepiron, acum pensionar retras în comuna de unde îşi avea obârşia, acolo unde ştiau cu toţii, din spusele lui la beţie, cât putuse fi de neom.  
În loc să răspundă la întrebarea tânărului, plutonierul cuprins de o ameţeală plăcută, s-a simţit obligat să deschidă o anchetă :  
- Cine eşti mă şi de ce întrebi ?  
- Sunt un coleg de liceu al Oanei.  
- Şi de unde vii ?  
- Din Bucureşti.  
- Pe bicicletă, ai.. !?  
- Pe bicicletă.  
- Pe pizda mătii!; îmi spui tu mie una ca asta ; aici nu a mai ajuns nimeni pe biciletă din capitală, este imposibil ! Spune-mi cum ai ajuns !  
- Cu bicicleta.  
- Spune mă, de unde pizda a măti ai furat-o !; da’ ia mai bine, treci tu în secţie !  
 
Nu era primul miliţian cu care Albert avea de-a face. În hoinărerile din copilărie, nu arareori, ceata de copii era surprinsă de cei doi miliţieni călare pe biciclete, Stroe şi Bojin ; amândoi pleznind de sănătate, amândoura copii dorindu-le să pleznească odată şi odată sau măcar să crape. Cei doi aveau tactica lor ; Bojin avea sarcina să împedice fuga copiilor, Stroe mânuia pulanul altoindu-i pe copii, aşa cum îşi închipuia că unul dintre căpitanii lui Mihai Viteazu, ce purtase acelaşi nume, mânuise paloşul în luptele cu turcii. Albert nu încerca să fugă niciodată, încercând doar să pareze loviturile, atât cât putea, cu încăpăţânarea de a rămâne stăpân pe glia lui. Nu avea ca armă decât privirea cu care străfulgera când pe unul când pe altul încercând să-i facă să simtă cât sunt de nemernici. Miliţienilor, obosiţi de atâta efort, nu le rămânea decât să-şi încalece bicicletele şi să se ducă iar Albert se alegea cu vânătăi şi cu batjocura celor ce fugiseră înainte de a fi altoiţi. Ce ştiau ei, câte cruzimi înduraseră înaintaşii lor pentru a-şi păstra neamul şi glia ....  
A intrat în secţia de miliţie încrezător, gândind că şeful de post este pus pe şotii, neputându-şi închipui că în societatea socialistă multilateral dezvoltată mai pot exista tâmpiţi în asemenea funcţii.  
- Dă-mi geanta şi treci la percheziţie !  
- Poftiţi.  
- Scoate tot ce ai prin buzunare !  
- Poftiţi...  
- Prezintă buletinul !  
- Este în geantă.  
Plutonierul a răsturnat conţinutul genţii într-un anumit fel, deprins de la fostul său şef, plutonierul major pensionat.  
- Nici urmă de buletin ; cu ăsta ce este ?!  
Între puţinele lucruri ce-i aparţineau apăruse un cuţit cu prăsele, lucrat cu meşteşug.  
- Nu-mi aparţine, nu l-am văzut niciodată !  
- Dumnezeii mătii, porţi arme albe şi nici măcar nu recunoşti !  
- Vă spun că nu l-am văzut niciodată!  
- Stai jos şi scrie; declară tot!  
- Declar numai ce este adevărat!  
- Scrie tot, în pizda mătii !  
- Scriu ! Scriu că m-aţi înjurat, scriu că vă jucaţi de-a Iozefini, scriu că faceţi abuz de funcţie, scriu tot ; să dea numai domnul să citească cine trebuie ! Scriu ?; ce ziceţi !, scriu?...  
- Scrie...  
Vocea plutonierului nu mai era la fel de fermă ca mai înainte. Sepiron, care îl învăţase metoda interogării prin intimidare nu îi spusese şi cum se procedează în situaţia în care suspectul te înfruntă ba încă mai foloseşte şi un ton ce aduce a ameninţare. Dacă individul chiar este din Bucureşti?; dacă chiar este nevinovat ?; dacă o fi cunoscând prin capitală pe careva la care să se plângă ? Cum să iasă din buclucul în care intrase ?  
Un bărbat şi-a făcut loc printre curioşii adunaţi în faţa postului şi a intrat fără să mai bată la uşă :  
- Comandante, hai să bem un coniac ! Fac eu cinste, lasă-l în pace pe băiat; mai sunt doi colegi de-ai lui sosiţi cam de o oră. Dacă vrei, îi aduc de îndată, împreună cu nepoată-mea Oana. Sunt colegi de clasă.  
- Să dea mai întâi declaraţia !  
- Fă cum îţi spun eu şi va fi bine; ştie toată comuna ce se întâmplă ! Nu vezi că au început să se adune, să vadă ce se mai petrece ?  
- Sigur sunt colegi ?  
- Sigur, doar ţi-am zis.  
- Dacă spui tu...  
Se codise doar pentru a-şi păstra demnitatea. După atâta efort intelectual, plutonierul merita să-şi reîncarce bateriile cu un coniac.  
Albert a dat pe dată uitării incidentul; venise aici pentru Oana, o fiinţă unică, căutând o legătură profundă, trainică, eternă.  
*  
- Aurele, mai verifică tu încă odată paltoanele din cuier ; nu cumva să ne fi cusut iar fetele mânecile !  
Fetele se amuză. Au şi de ce ; gluma făcută le-a ridicat ştacheta. Mai mult, judecându-i după comportament, colegii lor de clasă par cu adevărat nătângi.  
Aurel îşi intră în rol :  
- Să ştiţi că al meu încă nu este cusut ; să mă uit însă mai bine, poate că fetelor le-a trecut altă trăznaie prin cap, le duce mintea... n-am ce zice ! Mai bine să le verific pe toate, cu de-amănuntul...  
Aurel ştie prea bine ce are de făcut.  
Fetele exultă măgulite de complimentul făcut de colegul lor. Nu au însă cunoştinţă de planul parşiv pus la cale de către băieţi. Abia la sfârşitul orelor de curs apar semne de întrebare. Niciunul dintre băieţi nu este grăbit la plecare, fapt fără precedent asfel încât în aer începe să plutească tensiunea ; mai întăi ca o nedumerire care uşor, uşor devine îngrijorare apoi, asemenea unei tornade, se transformă în furie deîndată ce-şi găsesc hainele din cuier lipsite de nasturi:  
- Care a fost măgarul de a făcut una ca asta ?!....  
- Unde sunt nasturii mei ?...  
- .............  
Răspunsurile, ba încă şi ceva pe deasupra, vin neaşteptat de repede pentru Catinca şi restul colegelor din partea băieţilor, care izbucnesc în cor :  
- Iiii..haaa... !, Iiii...haaa.... !, Iii...haaa... !... Voi chiar aţi văzut măgari cu coada în faţă ?!  
Luate prin surprindere fetele, având de ales între amuzament şi dramatism, au fost pe dată stârnite de îndemnul făcut de Florin, pe un ton deosebit de acid :  
- Căutaţi în buzunare ! Aţi dovedit că aveţi o adevărată pasiune pentru cusut şi nu puteam să vă oferim o surpriză mai plăcută decât asta ! Distraţi-vă !...  
S-au cărabănit în grabă, lăsând fetele în clasă, mofluze şi cu obidă în suflet, Catinca fiind cea mai pornită dintre toate :  
- Măcar de-aş fi fost de acord cu tâmpenia pe care a-ţi făcut-o cosând mânecile paltoanelor. V-am spus că nu va ieşi nimic bun din asta; că ăştia nu ştiu de glumă şi cine ştie cum vor reacţiona ! Măcar daţi-mi un ac şi aţă, că doar nu pot merge la întâlnire fără nasturi !  
- Nu avem ! Doar nu crezi că chiar avem pasiunea cusutului !....  
- Şi eu ce mă fac ?! Spuneţi-mi voi ce va crede creştinul ăla când mă va vedea nici îmbrăcată nici dezbrăcatăăă...  
Lacrimile din ochii Catincăi le-au determinat pe fete să-şi stăpânească hohotele de râs :  
- Hai repede în cămin să-ţi coasem nasturii !  
- Şi eu când mai ajung ?! Când mai ajung eu la întâlnire ?...  
- Hai odată că pierdem timpul !...Hai !  
- Am să le-o plătesc cu vârf şi îndesat, zău că am să le-o plătesc !  
- Hai odată mai repede dacă chiar vrei să ajungi la întâlnirea aia! Hai fată, hai !... Până mâine avem tot timpul să găsim ceva ca să-i punem la punct !  
*  
A doua zi, la prima oră a dimineţii toate ferestrele clasei erau larg deschise. Cu toate acestea în aer persista un miros înţepător.  
- Ce naiba.... Ce aţi pus pe sub băncie astea ? Cine a făcut aşa ceva !? Uitaţi-vă ce am pe pantaoni !  
Ceilaţi băieţi, care apucaseră să se aşeze, au sărit ca arşi. Dedesubtul pupitrelor le era mânjit, la greu, cu pastă de dinţi şi cremă de ghete.  
Nu au avut timp să cureţe totul, să aerisească ca lumea. Dinspre cancelarie, cu ţinuta impetuoasă, având imensul catalog sub braţ, cu un calm imperturbabil, domnişoara Jugureanu se îndreptă spre sala lor de clasă.  
Mirosul înţepător i-a creat profesoarei de matematică o stare de nervozitate:  
- Ce se întâmplă aici?! Ce-i cu mirosul ăsta ?  
- Este de la crema de ghete doamnă!  
- V-aţi găsit să vă faceţi cu toţii pantofii astăzi ? Ce v-apucat ?  
Domnişoara Jugureanu, trecută demult de prima tinereţe, pentru prima dată nu a sesizat ori a trecut cu vederea apelativul ,,doamnă ’’. Era singura dintre profesori care, avea pretenţia ca elevii să i se adreseze cu formula tovărăşească, motivul fiind lesne de înţeles. A răsfoit catalogul pornită împotriva elevilor clasei:  
- Elev Al Bert, poftim la tablă!  
Cu mişcări greoaie, leneşe, Albert s-a îndreptat spre locul supliciului pregătit fiind ca îndată ce va scrie enunţul exerciţiului pe tablă să răspundă senin, ca deobicei: „Nu ştiu doamnă ! ’’. A fost însă ca şi electrizat de remarca profesoarei :  
- Văd că tu eşti singurul care nu şi-a făcut ghetele cu cremă! Nici nu mă miră. Scrie!  
Spre surprinderea lui, deşi înciudat de remarca făcută de profesoară cât şi de hohotele de râs ale colegilor, Albert a constatat că exerciţiul nu-i chiar atât de dificil.  
Nu a fost singurul surprins. Profesoara i-a dictat alte şi alte exerciţii nevenindu-i să creadă uşurinţa cu care acest elev, îndărătnic până atunci, le găseşte rezolvarea.  
*  
Le-au ţinut pe fete în suspans nelăsându-le să intre în sala de clasă decât după ce au aranjat totul ca la carte. Genţile şi orice alt obiect le-au aşezat la repezeală în pupitre. La vedere au rămas, pentru fiecare dintre fete, pacheţele ambalate în celofan, legate cu un şnur din mătase în tradiţionalele culori roşu şi alb. Lângă acestea tronau maiestuoase, ca nişte străjeri, dedicaţiile confecţionate din carton lucios, cu înscris caligrafiat.  
Au fost plăcut surprinse de aerul sărbătoresc creat de colegii lor cu ocazia zilei de 1 Martie. Nu s-au putut abţine şi au exclamat cu admiraţie:  
- Ooooooo !........  
Băieţii s-au simţit măguliţi şi chiar mai mult decât atât ştiind prea bine ce va avea să urmeze. Aşteptau următoarea reacţie din rândul fetelor. Aceasta nu a întârziat să se manifeste ca o explozie de uimire şi indignare:  
- Oh! Nu se poate! Ce înseamnă porcăria asta?!....  
- Vă rămăsesem datori să vă dăm restul la ce ne-aţi oferit data trecută, dacă binevoiţi să vă aduceţi aminte !  
Vacarmul era însă mult prea mare pentru ca cineva să recepţioneze răspunsul. Reacţia în lanţ pornise. Fiecare se manifeta diferit, fiecare discuta cu fiecare, discuţiile în grup erau aprinse ori curmate pentru altele noi, rezultatul fiind un zumzet feminin cu intonaţii jalnice, comice, duioase, …. într-o mixtură ad-hoc.  
Dincolo de prezentarea impecabilă „mărţişorul’’ nu era decât o felie de pâine unsă cu marmeladă.  
- De ce marmeladă şi nu gem sau dulceaţă ?!  
- Pentru că nu am găsit muştar! Aşa aţi fi înţeles mult mai lesne mesajul nostru! Am căutat în nenumărate magazine alimentare şi tot nu am găsit!  
- Trebuie să încetăm neapărat cu farsele astea de prost gust! Dacă vom continua tot aşa cine ştie unde putem ajunge !  
- Amintiţi-vă că voi aţi început!  
- Aveţi dreptate. Noi încetăm.  
- Suntem întrutotul de acord.  
*  
- Când ziceai că pleci la Galaţi ?  
- Mâine dis-de-dimineaţă; plec cu primul tren!  
*  
Toloşica nu mai are stare. Aşteaptă cu îfrigurare seara de sâmbăta. Toată străduinţa ei începe să prindă contur. A lămurit- o pe Erica să o însoţească la o petrecere ; doar nu are de gând să se retragă la vreo mânăstire până ce iubitul ei va avea să fie lângă ea ! A avut grijă ca la petrecere să fie invitat şi Jen, nu înainte de a-l convinge şi pe acesta să accepte ; a fost îndeajuns să-i promită că o va aduce şi pe Erica.  
Lucrase pe ascuns, ferindu-se de celelalte prietene ale acesteia. Erau împotriva ei, erau împotriva evidenţei ; Erica şi Jen se potriveau perfect, indiferent de neînţelegerile ce avuseseră loc între ei. Albert nu era decât un corp străin într-o emulsie ; nu avea ce să caute acolo ! Nu era atât de pornită împotriva lui cât împotriva Dorei, ştoarfa care îl ademenise pe Jen numai şi numai pentru a câştiga un pariu ! Aceastea sunt convingerile ei.  
 
Referinţă Bibliografică:
IV. ECOU RĂTĂCIT / Adrian Lițu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2077, Anul VI, 07 septembrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Adrian Lițu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Adrian Lițu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!