Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Beletristica > Mobil |   


Autor: Adrian Lițu         Publicat în: Ediţia nr. 2065 din 26 august 2016        Toate Articolele Autorului

II. ECOU RĂTĂCIT
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Imaginea a doi tineri, un băiat şi o fată care aproape că nu se cunosc, preumblându-se în inima pădurii, pe cărări până atunci necunoscute, ar fi contrariat pe cei mai mulţi la acea vreme. Lor însă li se părea firesc, erau doar într-o excursie, într-o minunată zi de toamnă a cărei amintire, indiferent de ce se va întâmpla în viaţă, li se va înrădăcina adânc în suflet.  
Ea, s-a rezemat de un copac crescut anume pentru a sprijini drumeţii obosiţi.  
El ar fi continuat drumul neobosit, până în cele mai îndepărtate zări. Ştia însă că nu îi este permis să o facă singur. S-a oprit nu departe de răsuflarea precipitată şi fierbinte a fetei. Să-i fi trecut prin minte că poate sorbi oboseala fetei prin gura-i întredeschisă?!. S-a aplecat asupra ei. Probabil că s-a grăbit, ar fi trebuit să mai aştepte. Fata şi-a întors capul într-un gest de refuz. Nu s-a simţit intrigat. S-a aşezat uşor la picioarele ei, ca într-o situaţie firească, fără să încerce să-şi explice ceea ce simţea în acele momente.  
Şi-a lăsat, nu pentru prima dată, mintea şi sufetul în voia lor. Părea cuprins de un presentiment ; simţea căderea frunzelor îngălbenite, simţea schimbarea culorii acestora, mai întâi în arămiu, în galben cu vinişoare sângerii apoi în galben ca de ceară precum cea mai amarnică părere de rău.  
Să fi regretat Erica gestul făcut mai devreme? Trupul ei, cuprins de oboseală, a alunecat încetul cu încetul de-a lungul copacului de care se sprijinise. Mai întâi li s-au întâlnit privirile, apoi buzele şi totul a devenit armonie, fapt ce se va petrece ori de câte ori vor fi împreună şi ori de câte ori gândurile li se vor întâlni.  
*  
La vremea asfinţitului grupul de excursionişti, reunit cât de cât, a purces în amonte de Siret, către cămin. Dacă la răsăritul soarelui formau într-adevăr un grup şi încă unul vesel, acum înaitau răzleţ, perechi, perechi, de-a lungul drumului de ţară, sub impresia clipelor petrecute împreună. Starea sufletească le era accentuată de asfinţitul soarelui oglindit în apa lină a Siretului.  
Fiinţa Ericăi radia de fericire :  
- Am descoperit că « Arcadia » există cu adevărat ; păcat că această zi s-a sfârşit!  
O umbră de tristeţe a încercat să i se aştearnă pe chip, fără succes însă, având doar efectul intensificării farmecului de care fusese cuprinsă.  
- Oricum toate au un sfârşit iar uneori, ştiind din capul locului aceasta, cred că nici nu mai găseşti sensul începutului!  
Nici această remarcă – făcută de Albert – nu a avut efect asupra stării Ericăi. Înţelegea prea bine cele spuse dar, ca pentru sine, a îngânat:  
- Dacă ar depinde numai de mine, ar dura până la sfârşitul sfârşitului!  
- Am nevoie de puţin timp pentru a mă convinge...  
- Îl vei avea, dar acum priveşte acest incredibil apus de soare! Am senzaţia că soarele ţine cu orice preţ să incendieze Siretul!  
- Iar Siretul pe prundiş / curge aproape fără valuri / se fereşte şi-şi ascunde / faţa-n maluri ...  
O privire întrebătoare a Ericăi s-a ridicat înspre Albert. Ar fi vrut să-l întrebe ceva însă a constatat cu mulţumire că şi el avea aceeaşi stare cu a ei. În acea zi descoperiseră mai mult deât o oază de linişte şi nu doar datorită împrejurimilor şi a efectelor speciale create de natură anume pentru ei.  
*  
Nicio zi nu seamănă cu alta.  
Erica a simţit nevoia să fie singură, încercând să-l evite pe Albert, gândind că el va redeveni cel dedinainte de ziua excursiei. Îl ştia că se poartă la fel cu toate fetele, ca şi când le-ar fi adus la acelaşi numitor comun. Înainte de excursie, cu ceva timp în urmă, prosteşte, se mai lăsase sărutată de el. Este drept că acel sărut spontan a părut să aibă un efect miraculos asupra ei. Nu s-a mai simţit singură, părăsită, resimţind feeria iubirii. A fost doar o amăgire. Mult timp după aceea, Albert nici nu a dat vreun semn că ar recunoaşte-o măcar. Era întodeauna în compania altor persoane, glumind, degajând bună dispoziţie prin comportamentu-i copilăresc. Oare mai sărutase şi altă fată? Oricum, nu ar fi putut să o facă aşa cum o făcuse cu ea, chiar dacă se străduise să dea o notă de superficialitate, exclamând ca un copil căruia îi plac dulciurile:  
- Măi, să ştii că-mi place! Mai vreau...  
În fapt şi ea avea aceeaţi dorinţă, care avea să persiste tulburător mai întâi, apoi din ce în ce mai descurajant, ca apoi să se estompeze, odată ce realizase că se înfiripase o relaţie între Albert şi Frosa.  
Atunci când nu mai exista nici o speranţă, se întâmplase o minune, aceea de a fi împreună câteva ore, de a retrăi substanţial acel miracol a cărei speranţă de împlinire nu putea fi decât dureroasă; dureros de dulce....  
*  
Îngăduitori şi înţelegători totodată suntem mai degrabă atunci când avem toată viaţa înainte, când ne permitem să fim nepăsători cu prezentul, încrezători fiind în steaua noastră norocoasă. Vârstnicii au însă o altă părere, îi consideră pe tineri ca fiind superficiali, risipitori.  
Fiinţa lui Albert părea să fie cuprinsă de răvăşire, ca într-un vifor de iarnă. Aşa i-a plăcut Frosei să constate. El, Albert, se simţea numai pe deplin fâstâcit, căutându-şi cuvintele pentru a explica inexplicabilul. Nu bănuia că Frosa, datorită prietenelor Ericăi, era deja la curent cu totul, că evaluase situaţia, ba chiar îşi pregătise cuvintele de despărţire :  
- Fii pe pace, te înţeleg şi nu-ţi face probleme în ceea ce mă priveşte. Nu sunt eu aceea care să ducă, mult timp, lipsă de companie.  
*  
Eliberat de propriile-i frământări, Albert s-a lăsat copleşit de un dor nespus. A pornit să o caute pe Erica, să redescopere acele sentimente de care se lăsase pătruns fără de voie, sentimente faţă de care i se crease deja starea de dependenţă. Zărind-o, în cele din urmă, s-a apropiat de ea având senzaţia unei plutiri răsfirate ca o încercare de cuprindere.  
- Tu erai ?! Glasul Ericăi trăda surpriza. Nu credeam să mai vină cineva în acest loc.  
- Te căutam. . .  
- Cum de ţi-a trecut prin minte că aş putea fi aici ?  
- Sufletele pereche se regăsesc întodeauna !  
- Ţi-ai ales un moment nepotrivit pentru glume.  
- Vorbesc cât se poate de serios. Şi-a însoţit vorbele cu un sărut fugar, pentru a pecetlui cele spuse dar şi pentru a-şi permite să-i observe, în amănunt, metamorfoza.  
Până atunci, în vreme ce se apropia de ea, o asemuise cu un boboc de trandafir surprins de zile timpurii de îngheţ, un boboc de trandafir ce nu mai are şansa să exprime frumosul, simbolizând neîmplinirea unei iubiri sau chiar nemărturisirea acesteia. Acum, bobocul de trandafir primise lumină şi căldură dindestul pentru a deveni promiţător.  
*  
În acel moment, ceva s-a petrecut în fiinţa lui, ceva ce îi va marca întrega-i existenţă. Va deveni un observator a ceea ce se petrece cu oamenii, a ceea ce se petrece în jurul lui, descoperind intensitatea vieţii, chiar dacă la multe din numeroasele-i întrebări nu va găsi răspuns.  
Aşa a înţeles că iubirea este un dar Dumnezeiesc ce nu stă la îndemâna oricui. Pentru a iubi trebuie să ai un anumit fond sufletesc şi mai ales, să întâlneşti acel ,,ceva’’ care să declanşeze totul. Din acel moment sufletul îţi devine ’’El Niño’’ fiind când devastator, când înălţător. Din acel moment, în fiinţa ta se activează memoria materiei încă de la începuturile formării ei şi nu-ţi lipseşte decât capacitatea de a dezlega tainele universului. Neputincios, devii poet şi chiar dacă nu aşterni versuri pe hărtie, sădeşti poezie în mintea şi în sufletul fiinţei iubite. Nu este de mirare că îndrăgostiţii ajung să nu mai aparţină acestei lumi, atâta timp cât sentimentele le sunt mai puternice decât realitatea înconjurătoare.  
Cei din jur, la început sunt plăcut surprinşi ori puternic impresionaţi de magia iubirii, dar mai apoi, nefiind direct implicaţi, ajungând să se simtă pe dinafară, se străduiesc din răsputeri să-i readucă cu picioarele pe pământ pe îndrăgostiţi. Fac acest lucru nu într-o confruntare directă, înfruntând cuplul, ci erodând încetul cu încetul, separat, părţile acestuia. Poate că unii oameni au menirea de a iubi iar alţii de a destrăma iubirile...  
*  
Nu sunt multe zilele cât le mai au de petrecut împreună. Le petrec însă cu o intensitate inimaginabilă. Fiecare dăruieşte celuilalt tot ce are mai bun. Experienţa este unică, irepetabilă. Niciunuia nu îi trece prin minte regretul că ar fi putut avea la dispoziţie mult mai mult timp, pe care să-l petrecă împreună. Alfel, pierderea ar fi mult mai mare.  
*  
Nimănui nu i-a trecut prin minte că o secundă, trăită în doi, poate preţui mai mult decât o întreagă viaţă. Nici lor; numai că ei au avut parte de aşa ceva chiar dacă au realizat acest lucru mai târziu. Să fi fost prea târziu ? Niciodată nu este prea târziu să înţelegi că te poţi bucura de-a pururi de ceea ce ai avut, de ceea ce ai putut să simţi la un moment dat.  
*  
Oriunde, oricând, momentul despărţirii este inevitabil. Doar despărţirea poate fi definitivă ori temporară. În acest moment, al despărţirii, comportamentul fiecăruia este diferit. Pentru Albert, acest moment părea să fie o poartă către viitor. Erica părea cuprinsă de nelinişte, de incertitudini. Siguranţa lui Albert i-a redat însă încrederea.  
*  
Pentru o bună parte din elevi, zilele de practică din oraşul Roman au luat sfârşit. Au mai rămas câţiva bucureşteni, între care şi Albert, pentru a-şi elabora lucrările de diplomă.  
 
Referinţă Bibliografică:
II. ECOU RĂTĂCIT / Adrian Lițu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2065, Anul VI, 26 august 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Adrian Lițu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Adrian Lițu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!