Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Beletristica > Mobil |   


Autor: Adrian Lițu         Publicat în: Ediţia nr. 2059 din 20 august 2016        Toate Articolele Autorului

I. ECOU RĂTĂCIT
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Alerga scăldat în sudoare, fără să se cruţe, încercând să-şi forţeze limitele. Alerga sau fugea?. Alergarea se pare că este determinată de ceva ce se află înainte, ceva de care îţi doreşti să te apropii cât mai mult iar fuga este determinată de ceea ce îţi doreşti să se afle în urma ta, de ceea ce ai vrea să te îndepărtezi cât mai mult.  
Alerga pentru că înainte se afla viitorul îndepărtat; fugea de clipa prezentă dorindu-şi probabil să facă, cu orice preţ, un salt peste viitorul apropiat; un viitor în care îi va fi interzis să ia până şi cea mai neînsemnată decizie privind propria-i persoană.  
*  
Miriştea prin care alerga nebuneşte nu i se mai părea nesfârşită, ca altădată şi nici nu mai simţea chemarea depărtărilor ; locurile îi erau deja cunoscute. Copil fiind, le cutreierase în lung şi în lat, dorindu-şi întodeauna să ajungă la linia orizontului. Oricât de mult mergea însă, aceasta păstra întodeauna aceeaşi distanţă, temându-se de curiozitatea lui. Nu rareori, de te miri de unde, ţâşnea câte un iepure de cămp. Nu dura mult şi silueta acestuia se contopea cu orizontul, lăsându-l cuprins de amărăciune şi de invidie. Va crede întodeauna că marii exploratori s-au născut şi au crescut la şes, acolo unde chemarea depărtărilor este irezistibilă.  
*  
Predeterminase locul în care va ajunge, astfel încât apropierea să nu-i fie observată de la postul de pază şi supraveghere. Odată ajuns, s-a năpustit asupra gardului de plasă împletită căţărându-se cu repeziciune. I-a fost uşor apoi să-şi aplece trupul de cealaltă parte, să pivoteze şi să aterizeze dincolo de gard în iarba deasă şi moale.  
Ciudat; faptul că se afla într-o zonă interzisă îl mulţumea, creindu-i o stare de linişte sufletească. Ori, foarte probabil că această stare se datora vecinătăţii imenselor bazine circulare, de tratare şi decantare a apei, înainte de a fi trecută prin filtre, pentru a deveni potabilă.  
*  
Cu ani în urmă, când în aceste locuri se desfăşura doar şantierul, apa era de nestăpânit. şanţurile săpate pentru fundaţiile viitoarelor bazine circulare erau inundate de torente de apă. Împreună cu bunul lui prieten Cioxe şi alţi câţiva copii, organizau adevărate bătălii navale. Panourile de tego, aflate la discreţie, deveneau corăbii iar copiii se transformau în marinari şi luptători neînfricaţi. Fiecare căuta să-şi arunce adversarul peste bord, în bulboane de apă şi vârtejuri. Vrajmăşia pierea ca prin farmec, atunci când ,,duşmanul’’ era tras la fund de câte un vârtej mai puternic. Săreau cu toţii în ajutorul celui care era pe cale să se înece. Încetul cu încetul au deprins, ca în astfel de situaţii, să se lase mai întâi purtaţi de vârtej până când puterea acestuia se înmuia sau până ce atingeau albia, ca mai apoi să ţâşnească la suprafaţă fericiţi, cu sentimentul izbânzii în faţa stihiilor naturii. În inconştienţa lor îşi puneau viaţa în primejdie, contând doar cât era de palpitantă această nebunie.  
*  
Trăim fiecare moment din viaţă cu falsa impresie că vremea inconştienţei a trecut, că am devenit mai înţelepţi, dar fiecare vârstă îşi are gradul său de inconştienţă.  
*  
Raportat la coordonatele vieţii, se afla după perioada susţinerii examenelor de admitere la facultate, la câteva zeci de zile de la terminarea liceului şi înaintea încorporării în armată în vederea satisfacerii stagiului militar obigatoriu.  
Ratase. Ratase exameulde admitere. Şi de-ar fi fost numai atât.....  
Să ratezi o şansă, să pici un examen nu constituie, în sine, o dramă. Devine o dramă atunci când realizezi că ai fost neînchipuit de aproape de reuşită. Este cu atât mai dramatic atunci când, anterior, ai poziţionat această reuşită ca factor primordial în restabilirea echilibrului sufletesc. Reuşise, până atunci, să-şi mobilizeze toate resursele pentru a se concentra asupra învăţăturii.  
Din momentul afişării rezultatelor la concursul de admitere suferinţa, trecută până atunci în aşteptare, s-a dezlănţuit... Odată deconectat de la acest obiectiv a avut de înfruntat realitatea ; rozul speranţelor a devenit cenuşiul cu nuanţe din ce în ce mai închise al dezamăgirior, al neîmplinirilor.  
Dorul de Erica, hrănit luni în şir cu propria-i simţire, cu propria-i fiinţă, a devenit dintr-o dată nelegitim, năruindu-se orice speranţă de a fi potolit.  
Amarrnic îşi mai reproşează faptul că, se lăsându-se purtat de val, se îndrăgostise mai mult decât nebuneşte.  
Se întâmplase cu aproape doi ani în urmă.  
Înainte de a se întâmpla avea mintea limpede, era ferm convins că implicarea într-o relaţie de dragoste era cel mai rău fapt ce i s-ar fi putut întâmpla, că odată prins în vârtejul acesteia nu ar fi avut cale de scăpare, nu ar mai fi avut niciodată puterea să ţâşnească la suprafaţă, fericit sau nu.  
Acum, deznădăjduit, căuta cu înfrigurare un punct de sprijin în amintiri.  
*  
* *  
A fost să fie, atunci când se afla în practică, la începutul ultimului an de liceu, într-un oraş din nordul Moldovei, departe de casă.  
Aproape în acelaşi timp cu elevii bucureşteni sosise încă o clasă de elevi de la liceul cu acelaşi profil din Sibiu aceştia având, aici, o perioadă de practică mult mai redusă.  
Plecarea sibienior a fost urmată de sosirea celor din Galaţi, clasa Ericăi.  
*  
Depărtarea de casă are asupra noastră, în general, un impact benefic privind gradul de socializare. Devenim mai deschişi la suflet, ni-i apropiem pe cei aflaţi în situaţia noastră şi nu arareori cele mai trainice prietenii apar într-o astfel de conjunctură. O conjunctură în care, germenii pasiunior pot scăpa lesne de sub control.  
*  
Generaţiile noi fuseseră crescute şi educate de o societate confuză şi duplicitară. O societate stratificată nu după gradul de înavuţire materială sau spirituală ci după gradul şi totodată modul, de acceptare al orânduirii impuse.  
Pănă ca generaţia lui să ajungă la vârsta conştientizării, toate transformările economico-sociale s-au înfăptuit prin exproprieri, întemniţări, torturi, deportări şi nu mai puţin prin execuţii, ori mult mai bine spus, prin ostracizări menite să înfrângă orice urmă de rezistenţă, menite să asigure opozanţilor o moarte lentă şi sigură. Călăii nu îşi lăsau victimele să moară decât după ce le dispărea orice sclipire de inteligenţă ; inteligenţi erau numai ei, neoamenii noi ai vremurior noi. Groaznice vremuri ; atât de groaznice încât partidul s-a străduit să impună ştergerea din amintirea maselor a ceea ce s-a întâmplat.  
Noile generaţii trebuie să aibă convingerea că transformările sociale din aceea perioadă s-au înfăptuit în deplină armonie, datorită politicii înţelepte a Partidului Comunist Român.  
Odată înfrântă rezistenţa făţişă faţă de comunism, trebuia pornită lupta surdă împotriva rezistenţei ,,şuşotite’’ a majorităţii, rezistenţă ce nu putea fi combătută cu aceleaşi mijloace. S-a iniţiat vremea delatorilor ; tristă vreme.  
Delaţiunea, mai întâi timidă, a ajuns încetul cu încetul un adevărat sport naţional datorită aceleiaşi politici înţelepte, a partidului, pusă în slujba poporului. Pentru demascarea duşmanilor poporului, delatorului i se adresau mulţumiri ca din partea întregii societăţii, oferindui-se şi oportunitatea unui trai mai bun prin includerea în programul de formare de noi cadre, de nădejde, menite să ducă ţara pe cele mai glorioase culmi.  
Victimele delatorilor erau condamnate la ani grei de temniţă pentru numai câteva vorbe rostite împotriva regimului sau împotriva marelui prieten şi aliat de la răsărit.  
Foarte curând s-a dovedit faptul că moştenirea patrimonială de la vechiul regim se caracteriza prin insuficienţa locurior de detenţie faţă de necesar. Cu avânt revoluţionar, au fost create noi locuri de detenţie. Zadarnic. Forţele reacţionare păreau să fie „ câtă frunză şi iarbă ’’. Stalin, expert în exterminare, a sugerat micului prieten de la apus ideea construcţiei canalului Dunăre-Marea Neagră.  
S-a ivit însă o altă piedică în eradicarea reacţionarilor. Întemniţarea în masă a duşmanilor poporului risca să lase fără forţă de muncă uzinele şi ogoarele patriei. Nicicând, partidul nu a dat înapoi în faţa greutăţilor şi vicisititudinilor vieţii, dovedindu-şi întodeauna forţa şi capacitatea creatoare de a conduce destinele poporului. Nu numai că nu s-au redus pedepsele în ani de închisoare ci ele au fost înăsprite putându-se dovedi, în final, clemenţa de care dă dovadă partidul faţă de cei care acceptă să fie reeducaţi în spiritul noii orânduiri sociale. Cei reededucaţi aflau că în Uniunea Sovietică un copil a devenit erou naţional, dar şi orfan, după ce şi-a demascat părinţii ca fiind împotriva celei mai drepte ordini sociale.  
,,Iertaţi’’ de mulţi ani de lipsire de libertate cei graţiaţi, urmare reeducării, au avut asupra maselor efectul scontat ; rezistenţa a devenit ,,mută’’. Cei alăptaţi, cei crescuţi la sân, având minunate condiţii de viaţă create de partid, odată cu înainatrea în vârstă deveneau imprevizibili şi ca atare, trebuiau să cunoască doar ceea ce li se aducea la cunoştinţă în mod oficial.  
Partidul, având experienţa anilor de ilegalitate, a realizat că încă mai trebuie înfăptuit ceva anume. Oricât ar fi fost de redusă la tăcere rezistenţa anticomunistă, ea s-ar fi putut manifesta şi se manifesta chiar, în puzderie de celule de rezistenţă departe de ochii şi urechile securităţii, moştenitoarea de drept a delatorilor. În faţa acestei realităţi, a scos asul din mânecă : asaltul asupra corzii sensibile a oricărui părinte, concretizat în ample spectacole cu copii fericiţi că trăiesc într-o lume nouă, lipsită de griji, toate aceste griji fiind luate în sarcină de către partid.  
Efectul nu a întârzâiat să apară. Oamenii, în marea lor majoritate, au început să se îndoiască de propriile lor convingeri abandonând educaţia copii lor, educaţie preluată în grija partidului. Când s-au dumirit asupra greşelii făcute, era mult prea târziu ; moralmente, copiii nu le mai aparţineau. Mare parte din ei şi-au găsit liniştea văzând de câtă consideraţie se bucură în lume conducătorii lor, perechea prezidenţială care, până atunci, în propria lor ţară, fuseseră luaţi în derâdere.  
Puzderia de celule de rezistenţă anticomunistă a devenit, între timp, puzderie de celule umoristice în care se savurau cu nesaţ bancuri politice.  
Românul descoperise că poate trăi, şi încă bine, în noua orânduire. Multe dintre produsele de care aveai nevoie ţi le însuşeai dacă îţi erau la îndemână sau ţi le puteai procura la juma’ de preţ de la cei care le aveau la îndemână.  
Ceauşescu decreta că, socialismul a învins definitiv şi ireversibil, urmând să se înfăptuiască trecerea la societatea comunistă. Pregătea trecerea la modelul socio-economic nord-coreean.  
*  
Clasa politică conducătoare, avându-şi istoria ei, avusese răgazul, câştigat prin teroare şi orori, să se instruiască şi ă-şi formeze instrumente şi politici necesare dominării majorităţii ; în mare parte aceleaşi instrumente folosite şi de către precedesori.  
Cei care nu acceptaseră comunismul, fugiţi în occident, cu averile abandonate, trăind în lumea capitalului, în marea lor majoritate resimţeau o lipsă acută de resurse materiale. Regimul politic din patria mumă devenise dispus să îi sprijine, în schimbul unor servicii.  
Cum-necum, acelaşi regim a obţinut un sprijin de imagine, de neimaginat, chiar din partea occidentului. În fapt, cu abilitatea unui politician de neegalat, Ceauşescu a întors spatele Uniunii Sovietice ; mutare ce l-a transformat în primadonă a scenei politice mondiale. Chiar dacă starea reală nu era chiar aşa, supuşii şi mai puţin supuşii regimului din Republica Socialistă România nu aveau cum să creadă altcumva, supuşi fiind mijloacelor de propagandă socialistă beneficiare de material occidental gratuit.  
Mai-marii occidentului s-au grăbit în elogii şi primiri fastuoase luând cea mai mare ţeapă din istoria omenirii de la cel socotit ca fiind marioneta lor. Convorbiri şi oferte făcute în spatele unor uşi închise, sub jurământul nedivulgării şi sub semnul speranţei occidentului, au rămas fără rezultatul scontat. Protocolul primirilor, al desfăşurării vizitelor a fost vizibil şi transparent deschizându-i lui Ceauşescu porţile lumii.  
Odată deschise aceste porţi, având credibilitatea girată de către mai-marii lumii, Ceauşescu a socotit că se poate debarasa şi de occident, după ce le-a dejucat intenţiile şi a purces să creeze o nouă ordine economică mondială bazată pe imensele resurse de petrol ale Orientului Mijlociu şi pe bogăţia în materii prime a ţărilor paradoxal de sărace.  
Nici Uniunea Sovietică şi nici occidentul nu îl vor ierta vreodată.  
*  
Artiştii au fost şi vor fi îngeri şi demoni totodată. Nevoia de a crea este un adevărat stigmat mistuitor. Numai şi numai ei, artiştii, ar putea fi capabili să înţeleagă de ce a fost creat omul de către divinitate ce-i drept doar în situaţia libertăţii absolute a spiritului lor.  
Muza poeţilor, compozitorilor, interpreţilor, pictorilor şi chiar a sculptorilor a devenit, dintr-o dată, perechea prezidenţială. Tonul l-a dat marele poet Adrian Păunescu numai şi numai din dorinţa de a-şi sluji ţara şi poporul. A fost urmat de turmă. A urmat o perioadă frenetică de adulaţii şi osanale în cinstea conducătorului iubit şi a consoartei lui.  
Cei din preajma celor dintâi nu s-au lăsat cu nimic mai prejos. Nu au creat ei dar au găsit pârghii pentru a determina masele să ovaţioneze, la fiecare apariţie şi nu numai, perechea prezidenţială. Ţara era tot un cântec şi o sărbătoare. Începea ,,epoca de aur’’.  
Printre ovaţii, cântece şi osanale au răzbătut ceva veşti despre greva minerilor din valea Jiului. Până să afle tot omul ce şi cum, Ceauşescu, la fel de neânfricat ca şi în tinereţea lui revoluţionară, s-a dus în mijlocul celor nemulţumiţi punând totul la punct. Drept răsplată, cei din urmă l-au numit prim-miner al ţării.  
*  
Tineretul epocii de aur nu putea fi decât revoluţionar, urmând exemplul conducătorului iubit. Aşa a decretat cel de sus.  
În realitate tinerii, cei până în vârsta studenţiei, în marea lor majoritate, erau nepăsători şi nerecunoscători. Cu gândul mai ales la distracţii îşi îmbrobodeau părinţii depăşiţi de vremuri, se distrau cât puteau şi pe unde puteau, inclusiv la Cenaclul Flacăra, condus de marele poet al neamului şi se amuzau pe seama vorbirii incoerente şi a greşelilor gramaticale făcute de Ceauşescu. Cel din urmă, aşa cum şi era pentru tineri, nu era decât personaj de bancuri, snoave şi băşcălie, pentru reuşita acestora apelând, nu de puţine ori, la cea care avea tendinţa să devină personaj sinistru ; Leana Ceauşescu.  
Constrânşi să ovaţioneze, la mitinguri şi defilări, strigau din răsputeri, cu elan tineresc, ca orice român de bună credinţă : ,,Ceauşescu pe cer e !... Ceauşescu pe cer e !... Ceauşescu pe cer e !... ’’  
Erau încântaţi de personalitatea lui Adrian Păunescu, de poeziile lui, de spectacolele Cenaclului Flacăra dar asta nu îi împiedica să-şi declame unii altora, ori de câte ori constatau adulaţiile faţă de cel mai iubit conducător:  
De-ar avea perechi de .....  
Ceauşescu Nicolae  
Cât să lingă într-un an,  
...................................... !  
Ştim, sau nici măcar nu acceptăm că nu am şti, ce efecte are stresul continuu asupra unui individ. Noi, cei de rând, nu ne-am gândit niciodată la efectele proslăvirii, ovaţiilor şi osanalelor asupra individului.  
 
Referinţă Bibliografică:
I. ECOU RĂTĂCIT / Adrian Lițu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2059, Anul VI, 20 august 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Adrian Lițu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Adrian Lițu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!