Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Portret > Mobil |   


Autor: Adrian Grauenfels         Publicat în: Ediţia nr. 1864 din 07 februarie 2016        Toate Articolele Autorului

Adrian GRAUENFELS - MAGIE CU JULIO CORTÀZAR
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Julio s-a născut în anul 1914, fiul unui cuplu de argentineni, tatăl fiind ataşat la ambasada din Bruxelles-Belgia, exact în momentul în care regatul este ocupat de trupele germane ale Kaizerului Wilhelm II. Copilul şi familia sa se mută în Elveţia neutră, la Zurich, unde vor petrece 2 ani. De acolo trec prin Geneva şi apoi în Spania la Barcelona. Vor reveni la Buenos Aires spre finele lui 1919. Tatăl dispare un an mai târziu iar Cortázar copilăreşte împreună cu mama şi surorile sale în Banfield, o suburbie a marelui oraş.  
 
Într-o scrisoare datată Decembrie 1963, autorul descrie perioada petrecută la Banfield a fi plină de sacrificii, fragilă şi teribil de tristă. Era un copil bolnăvicios, stătea mai mult în pat citind. Mama sa şi ea o cititoare poliglotă îl face familiar cu Jules Verne şi cu alte cărţi de aventuri, perioadă despre care Cortázar va scrie în magazinul argentinian Plural: „Mi-am petrecut copilăria într-o ceaţă plină de spiriduşi şi elfi, cu un sentiment de spaţiu şi de timp, complet diferit celor din jur." Obţine la 18 ani calificarea de profesor de şcoală. Mai târziu va urma filosofie şi litere la Universitatea din Buenos Aires, dar renunţă fără să obţină diploma, din motive financiare. Revine să predea la 2 şcoli din care una aflată în oraşul Bolivar.  
 
În 1938, sub pseudonimul Julio Denis, publică un prim volum de sonete „Prezenţe", de care se dezice mai târziu spunând într-un interviu din1977 că este singura sa carte ne-conformă cu principiul după care scrisul într-o carte trebuie să fie 100% fidel cu ce vrea autorul să spună. În 1944 este numit profesor de franceză la Universitatea Naţională din Cuyo-Mendoza, dar demisionează după numai 2 ani sub presiunile politice ale regimului Peron.  
 
Mai lucrează ca traducător pentru Camera de Comerţ iar în 1949 publică o piesă de teatru bazată pe povestea mitologică a lui Tezeu şi a Minotaurului, cu numele „Regii".  
 
Emigrează în Franţa (1951) unde va rămâne pentru tot restul vieţii. A lucrat la UNESCO ca traducător. Operele sale majore le scrie la Paris si la Saignon în sudul Franţei. Printre ele găsim numeroase povestiri scurte: „Bestiario" (1951), „Finalul jocului" (1956), „Armele secrete" (1959), „Un oarecare Lucas" (1979). Devine celebru pentru colecţiile de proză scurtă, Gabriel Marquez scrie despre el: „Este un idol care trezeşte dragoste dar şi mari invidii. În plus, inspiră un sentiment puţin obişnuit: devotamentul. A fost argentinianul care a ştiut să se facă iubit de toată lumea".  
 
Se însoară în 1953 cu Aurora Bernárdez, argentiniană, traducătoare şi ea. După divorţ, cunoaşte o scriitoare şi producătoare de file din Lituania ,Ugnė Karvelis cu care trăieşte fără o căsnicie formală. Femeia îl determină să facă multe vizite în Cuba, ţară care îi stârneşte intersul pentru politică şi îi modifică felul de a scrie. După 1960 publică 4 romane: „Câştigătorii", „Hopscotch", „Manual pentru Manuel" , „62: Model de Asamblat". Alte 2 romane vor apar postum: „Examenul" şi „Premiile". „Hopscotch” este o carte specială care invită cititorul să aleagă între modul linear sau randomal al citirii. Acelaşi stil va fi folosit şi de alţi scriitori Latino-Americani ca José Lezama Lima, Carlos Fuentes, Gabriel García Márquez şi Mario Vargas Llosa.  
 
Cortázar foloseşte substanţial monologul interior cât şi luciditatea conştiinţei aşa cum învăţase de la James Joyce şi alţi modernişti. Este influenţat de Suprarealişti, de Noul Roman Francez cât şi de improvizaţiile jazzului. Nu întâmplător povestirea „Urmăritorul" este bazată pe viaţa saxofonistului american Charlie Parker. A mai scris poezie, drame şi multe ficţiuni de o imaginaţie debordantă, cu care a uimit cititorii (de exemplu "Povestiri cu Cronopii şi Speranţe"). Produce două almanahuri în care combină texte sale cu fotografii, gravuri, şi desene în stilul almanahurilor rurale care circulau în copilăria sa.  
 
Cărţile sale devin surse de inspiraţie pentru cinematografie. Antonioni face un film de mare succes (Blowup-1960), Jean-Luc Godard produce filmul „Week End" după povestirea „Autostrada Sudului". Mulţi autori vor scrie cărţi şi poeme inspirate de stilul hibrid, uneori satiric, inventat de Cortázar.  
 
Julio Cortázar moare în 1984 la Paris, lăsând primei sale soţii drepturile de autor pentru toate cărţile sale.  
 
---------------------------------  
Adrian GRAUENFELS  
Rishon LeZion, Israel  
7 februarie 2016  
 
Referinţă Bibliografică:
Adrian GRAUENFELS - MAGIE CU JULIO CORTÀZAR / Adrian Grauenfels : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1864, Anul VI, 07 februarie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Adrian Grauenfels : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Adrian Grauenfels
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!