Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Recenzii > Mobil |   


Autor: Adrian Botez         Publicat în: Ediţia nr. 2050 din 11 august 2016        Toate Articolele Autorului

Adrian BOTEZ - ADEVĂRUL APARE GREU: „DOI OAMENI RĂI”, DE NICOLAE ŢIC
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Avem pe birou o carte, care-şi aştepta rândul, de mult, la recenzare: „Doi oameni răi”[1], Editura Călăuza v.b., 2016 (editura unei alte mari personalităţi, trecute la „masa umbrelor”! – marele poet şi om de cultură deveano-hunedorean, Valeriu Bârgău!) – cartea unui foarte talentat, dar extrem de modest dispărut (pentru mulţi cititori, ba chiar „academicieni” moderni, de azi - un cvasi-necunoscut...): Nicolae Ţic.  
 
Nicolae Ţic (n. 29 decembrie 1928, judeţul Hunedoara - d. 12 martie 1992) scriitor, publicist şi scenarist român, care (cum expresiv şi atât de adevărat-tragic afirmă fratele său, poetul Miron Ţic, în prefaţa volumului) “face parte din generaţia desculţă, care a moştenit cuminţenia războiului, prosperitatea secetei şi democratizarea răzoarelor” – a fost contemporan şi foarte bun tovarăş de creaţie cu celebrii Fănuş Neagu, Ion Lăncrănjan, Ion Băieşu, Teodor Mazilu, Radu Cosaşu, Petre Sălcudeanu etc. – care, la rândul lor, îi priveau, cu veneraţie, ca pe unice/i modele/idoli literare/i, pe antecesorii lor: A.E. Baconsky, Marin Preda, Titus Popovici, Eugen Barbu, Petru Dumitriu…  
 
Sunt două generaţii de scriitori care chiar ştiau să scrie, chiar ştiau să povestească, să creeze parabole cosmice, discerneau esenţa de efemeritate! – spre deosebire de veleitariştii de azi, care au sufocat, au relativizat, până la aneantizare, literatura română, cu deşeurile lor pestilenţiale… Că unii dintre “postbelici” vor fi făcut “pactul cu diavolul”, chiar dintre “şaptezecişti” şi “optzecişti”?! … – nu prea “miroase-a micşunele”, e drept… - dar asta nu le micşorează meritele artistice (dacă ele există, fireşte!)!  
 
Ce-am face cu literatura româno-valahilor, dacă nu am şti să discernem Arta - de Socio-Politic? Am cam desfiinţa-o, dacă n-am lua seama la geniul scriitoricesc, iar nu la fetidele greşeli şi opţiuni politice ori social-“finanţiste”: Miron Costin şi Ion Neculce – bănuiţi de felonie, faţă de domnii lor, Dimitrie Cantemir – mare mason şi agent dublu (poate chiar triplu!)…, Titu Maiorescu – escroc cinic, îmbogăţit de război (în 1877-1878) şi suspicionat (şi azi - sau, mai ales azi!) de complicitate, foarte activă, la asasinarea lui Eminescu… - Ion Luca Caragiale – spion austro-german (la fel şi Ioan Slavici…), zelos “colaborator” la “azvârlirea peste bord” a Aminului/Eminescu… - …Mihail Sadoveanu – colaboraţionist stalinist postbelic şi Mare Maestru al M.L.N.R. - din pricina deciziei nefaste a căruia sute de scriitori şi jurnalişti interbelici au devenit martiri ai temniţelor staliniste, din România…  
 
Nu mai vorbim de “magii” cu opţiuni politice ferme (“de dreapta”-Codreanu, ori post-Codreanu/simistă, ori “de stânga” extremă!), chiar din timpul celui de-al doilea război mondial…! – opţiuni politice împotriva cărora, de-o vreme încoace, au început să fie “polizate”, de zor, legi anti-româneşti (pentru un adevărat genocid cultural-spiritual românesc!) – legi complet abuzive şi absurde, venite dinafara graniţelor României, din temple satanice…!  
 
Nicolae Ţic a făcut pact doar cu Arta. În Prefaţa (scrisă, cu mare har al înţelegerii, de fratele său, Miron Ţic) la volumul pe care dorim a-l recenza: “Nicolae Ţic – generaţia desculţă, realismul socialist şi realismul capitalist”, subcapitolul “O carte care nu există” – Miron Ţic ne dezvăluie: “Am în faţă <>, de Nicolae Ţic, o carte de povestiri, fără coperte, tipărită în Colecţia Luceafărul, a Editurii de Stat pentru Literatură şi Artă, CARTE CARE, DE FAPT, N-A APĂRUT NICIODATĂ (s.n.)! Ea a fost trasă la un tiraj de 10.000 de exemplare, tiraj trimis la topit...TOPIT (s.n.)”. Prima bănuială a fratelui, MIRON ŢIC, a fost că topirea s-ar fi datorat unei corecturi la...lipsa de corectură a editurii! - corectură făcută chiar de mâna autorului: „Nicolaie […aşa-i ieşise numele, pe prima pagină, cu “i”!]Ţic a tras o bară, cu stiloul, peste al doilea <>, ce-i parazita prenumele, şi s-a semnat, cu acelaşi stilou, mai jos, cu scrisul său inconfundabil, optimist, orientat ascendent spre colţul din dreapta, sus, al paginii de titlu: NicolaeŢic (scris împreună, 27 aprilie 1958. Să se fi topit volumul din cauza unui exces de estetism tipografic, în cauza acelui <>, aflat ca surplus în Nicolae – Nicolaie?”...  
 
Dar tot fratele Miron revine cu desluşirea, după o campanie detectivistică acerbă: „Radu Cosaşu mi-a semnalat, acum câteva luni, tărăboiul iscat de această carte care n-a apărut! Adevărul trebuia integral topit...?”.  
…Cartea “care n-a apărut” (decât azi, post-mortem, prin generozitatea Editurii Călăuza v.b.!) are 128 de pagini şi conţine nouă povestiri:  
 
1-Decoraţia;  
2-Călăuza;  
3-Moartea crâşmăriţei;  
4-Doi oameni răi;  
5-Beţivul;  
6-Unul la fel ca ceilalţi;  
7-Doamna Viorica;  
8-Căruţaşul;  
9-Tudor.  
 
Jurnalistul harnic şi scormonitor (“de Valea Jiului”), Nicolae Ţic, a reuşit, cu brio, să creioneze adevărate “fiziologii”[2] (cum numai paşoptiştii “zilelor de-aur a scripturelor române” au fost vrednici să izbândească!) – evitând maniheismul: o proză fără eroi autentici (excepţie face Războinicul-Absolut-împotriva-Morţii, Tudor, din povestirea omonimă, ultima din volum…: “Nimeni să nu întrebe dacă Tudor mai trăieşte ori nu. Socotesc absurdă această întrebare” – cf. Tudor, p. 127), fără demoni autentici (…excepţie făcând, cel mult, cei doi şerpi, încolăciţi în moartea Duhului, unul prin altul: Vronea-crâşmăriţa, care-l sileşte, pe nepotul ei, Vasilici, la învăţătura infernului lăcomiei sordide, determinând defectarea, definitivă, a cântarului moral: “l-a trimis să fure găini…el a plâns cu sughiţuri, zicând că nu-i hoţ, dar Vronea l-a învineţit cu greutăţile de la cântar…azi aşa, mâine mai rău, până când Vasilici s-a dat pe brazdă…fura găini şi alerga la târg să le vândă…cu vremea, băiatul a prins gust de avere şi se ruga să crape bătrâna, ca să rămână el stăpân”, cf. p. 35 – care Vasilici, la rându-i, o orbeşte pe Vronea, şi, în final, o sufocă, sălbatic, cu banii/bancnotele ei inutili/e, devalorizate social:”- Na, bani, na! Să te saturi odată! Şi-i îndesă hârtiile în gură. Vronea horcăi slab, tot mai slab, apoi se stinse, ca şi când n-ar fi fost. Ion Vasilici fugi, uitând să-i aprindă lumânarea” – cf. Moartea crâşmăriţei, p. 39…dar ceva miasme demoniace exală şi exultă, parcă, şi din zona lui Gavrea, cel care-l umileşte, sălbatic, pe bietul credul, ţiganul Ilarion Bujdea, promiţându-i o “decoraţie” – promisiune care dezlănţuie, în sărmanul urgisit de soartă şi oameni, o fierbinţeală existenţială tragică, pentru că şi aşa frustrările şi umilinţele vieţii lui n-au număr… - …ca să constate, în final, că, în lumea asta, corectitudinea şi omenia sunt calităţi perimate şi cuvinte desemantizate…la care el, Ilarion Bujdea, însă, nu va renunţa, se pare, niciodată şi nicicum!: “Ilarion dă bici cailor – tot mână şi mână…Simte călduri, răsuflă greu şi izbucneşte în plâns. N-a mai plans de când a vrut să-I vândă lui Gavrea cizmele. <<-Eu te credeam om, Gavrea, om…>>” - cf. Decoraţia, p. 26): în lumea noastră sunt doar trăitori-experimentatori de viaţă scurtă.  
 
În viaţa terestră, există doar oameni obişnuiţi, cu calităţi ascunse (din timiditate şi frică de lume şi oameni!), dar şi cu păcate destule şi gri, dezvăluite numai de asalturile vremurilor atroce…  
 
Cum sunt atât:  
 
1-aşa-zisul “dispreţuitor de femei”, tânărul Matei Iuga, cel care, de fapt, e îngrozit de batjocura potenţială a tovarăşilor de muncă, pentru lipsa lui de experienţă erotică (şi, din pricina acestei groaze, îşi reprimă, cu încrâncenare, orice percepţie umano-divină, pentru Sublima Creaţie!)…însă, până la urmă, fascinaţia sa pentru Silvia înfrânge mormanul de complexe, şi-l transcende într-o lume nouă, în care păsările-îngeri (minune!)… chiar ciripesc: “Silvia îşi rezemase capul de umărul lui şi şoptea ceva, şoptea mereu. Matei Iuga nu auzea – asculta ciripitul, asculta fermecat. – Auzi, ciripesc! I se părea că făcuse o descoperire nemaipomenită” – cf. Unul la fel ca ceilalţi, p. 84,  
 
2-cât şi tânărul de 25 de ani, Costea-Galaţi (“rămas de mic fără părinţi, înhăitat cu băieţii din port…copil al nimănui…când nu avea ce mânca, o lua pe stradă, cu cerşitul…învăţase să şchioapete şi să tremure din tot corpul, să bâlbâie, făcând pe mutul – şi astfel stârnea mila trecătorilor” – cf. p. 53), din povestirea “Doi oameni răi”, care “încearcă marea cu degetul”, să vadă până unde îi merge cu înşelatul oamenilor şi cu descoperitul de “fraieri miloşi”; până când dă de “naşul” său, bătrânul Letean, re-iniţiatorul lui Costea întru lumea corectă, cu bun cântar la mijloc: lumea muncii cinstite! - pentru care cinste a muncii (îndârjit-ambiţioase, aproape de demenţa sinucigaşă!), cândva, la Hunedoara, i-au fost braţele “încărcate braţele cu flori” şi urechile cu scuze, când i s-a dat carnetul de utemist… : “-Bădie (îi zice Costea bătrânului “maestru” Letean), am glumit, grozav îmi placi când te-nfurii. Dar de azi înainte…Fie ce-o fi, dracul să mă ia! Unde vrei să mă duc? N-am pe nimeni…Costea mă cheamă…şi n-o să-ţi pară rău că m-ai întâlnit! Ştiam eu că odată şi odată…Stors, cu braţele atârnând, flăcăul se întoarse la lopată” – cf. Doi oameni răi, p. 60.  
 
“Răutatea”, la Nicolae Ţic este/devine, deci, paradoxal, o forţă benefică: expresia forţei Duhului uman, de a înţelege (…mai degrabă ori mai târziu, cu mai multă sau mai puţină bunăvoinţă ori …”încântare”, ori “graţie”…!) profunzimile sufleteşti ale omului şi legile disimulate, dar absolute, ale cosmosului. Cosmos care-şi impune legile nu doar în natura liberă, ci şi în lumea oamenilor, în societatea care, până la urmă, va trebui să-şi regleze cântarele relative, după cele divine, imuabile şi perpetue…  
 
Arta lui Nicolae Ţic constă atât în devoalarea, prin jocul sorţii oamenilor, a acestor legi invulnerabile ale celestului divin, îngropat în lume – cât şi în violenţa ciocnirilor dintre caractere, pentru a provoca ţâşnirea Adevărului (vehemenţa şi vioiciunea, aproape diabolică, a dialogurilor cărţii - sunt partea ei “forte”, cea mai rezistentă parte a construcţiei epico-dramatice!) : Adevărul din lume, din oameni, din societatea umană.  
 
Mai mult ca sigur că această greutate de a accepta şi a lăsa să fie dezvăluit Adevărul a dus (în acele vremuri în care armata sovietică, “Ciuma Roşie”, încă nu-şi luase “ciubotele” de pe geografia valahă!) la…topirea tirajului cărţii aici recenzate, după aproape 60 de ani de tăcere cu totul nedreaptă… - …căci, pe ultima filă a cărţii date la topit, scria: ”Dat la cules: 21.12. '57. Bun de tipar: 18. 02. '58”.  
 
Dorim ca, măcar acum, după moartea autorului ei, această carte a unui muritor, plecat la îngeri (…dar cât talent, rarissim talent! - închis sub transparenţa pielii sale de efemeridă!) - să devină nemuritoare – aici, pe planeta Pământ!  
Arta nu este, în esenţa ei - politică! - nu este nici, în primul rând, o realitate socială…: Arta este un miracol demiurgic, UMANO-DUMNEZEIESC!  
Pe care miracol trebuie să-l înţelegem, cu toată fiinţa noastră, dacă pretindem (…o! – şi cu câtă aroganţă, uneori deşănţată…!) să ni se spună „OAMENI”!  
Mai ales, dacă ne este călăuză iniţiatică un Maestru al prozei scurte, precum este şi va rămâne, în mod cert, NICOLAE ŢIC…!  
 
-----------------------------------  
[1] Nicolae Ţic, Doi oameni răi, Editura Călăuza v.b., 2016  
[2] FIZIOLOGIE - specie literară care îşi propune observarea şi studierea obiectivă a unui caracter, a unei situații semnificative. (< fr. physiologie). La noi, literature paşoptistă a început şi izbutit să dezvolte, până la perfecţiune (prin Costache Negruzzi, Ion Heliade Rădulescu, Vasile Alecsandri etc.), aceste eboşe spiritual-comportamentale, de tip “satiră clasică” în proză.  
 
Prof. dr. Adrian BOTEZ  
Adjud, Vrancea  
iulie 2016  
 
Referinţă Bibliografică:
Adrian BOTEZ - ADEVĂRUL APARE GREU: „DOI OAMENI RĂI”, DE NICOLAE ŢIC / Adrian Botez : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2050, Anul VI, 11 august 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Adrian Botez : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Adrian Botez
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!