Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Poeme > Sentiment > Mobil |   


Autor: Adrian Botez         Publicat în: Ediţia nr. 1907 din 21 martie 2016        Toate Articolele Autorului

Adrian BOTEZ - ALTARUL DIN PĂDURE (POEME)

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
MĂ IARTĂ – DOAMNĂ...  
 
mă iartă – doamnă – când privesc spre neguri  
şi uită iarna: voi pleca-n curând!  
când Marţi leşină-n braţele lui Miercuri  
înseamnă veşti – dar nu cobit de sfânt  
 
m-au consolat în aer elfii stranii  
mă-ndură la hotarul cu dragoni:  
am ascultat – eu surdul – grav litanii  
m-am înfrăţit cu-amurguri de eoni  
 
mă iartă – doamnă – şi mă părăseşte  
miracole se cern din Norduri crude  
suntem mai singuri decât biete iude  
 
nimic în soartă nu deosebeşte  
...un inorog se smârcâie-n fereastră  
dar i-am văzut de mult rotirea vastă...  
 
 
ALTARUL DIN PĂDURE  
 
altarul din pădurea de lumină  
unde sărbătoresc iar muguri verzi  
îşi cheamă cerbi la ruga bizantină  
şi sui spre slavă până când te pierzi...  
 
orice copac e sacerdot şi mire:  
doar îngeri cântă viersul de iubire  
arhangheli gravi – pe stânca de uimire  
binecuvântă cer pământ şi fire  
 
cununi de flori fulgeră zarzări iarăşi  
cireşi sălbatici înroşesc frăţìi  
lor li se prind în horă brazi tovarăşi  
 
altarul este-un rai de simetrii  
... Craiul Hristos binecuvântă visul  
din cari se isc şi firile şi scrisul...  
 
 
FOIŞOR DIN FOI DE MAI  
 
foişor din foi de mai  
fiecăruia îi dai  
tot un alt cântec de nai!  
 
te ascultă rai cu rai  
te-nfierbântă la serai  
şi se roagă crai de crai...  
 
căi de noapte-n peruzea  
orbii veseli mai c-ar sta  
căci presimt lună şi stea -  
scrie-ar Dumnezeu ce vrea!  
 
venetic de-argint  
înspre stele frânt -  
logostele mint:  
nu mai ai mormânt  
ai nou jurământ  
pe scara de cânt  
pământ cu pământ  
se suie la Sfânt!  
 
 
NEGUSTORILOR DE ZOAIE ARTISTICE  
 
zarafi ai vorbelor deşarte  
strigoi ai bârfelor de noapte  
toţi – fojgăind ca şobolanii  
rozând la nimburi şi grijanii  
 
curg zoaie negre de pe voi  
linchiţi la ochi ce curg şuvoi  
numiţi „artistic” ce se vinde -  
artistu-i spânzurat de grinde...!  
 
...eh – ceasul vostru a trecut  
curând – vă veţi 'frăţi c-un Mut:  
uitaţi c-aţi fost fără a fi  
vă spulberaţi în zori de zi  
 
voi – ucigaşi de duhuri vii  
voi – ciocli de împărăţii  
mereu urlaţi după câştig -  
inimi chircite în covrig...  
 
vindeţi pe Cristul din cuvânt  
pe-un blid de bale şi pe-un vânt -  
Îl răstigniţi pe-orice umbrelă:  
Graalul vostru e-o pubelă  
 
fiţi hărăziţi şi avântaţi  
clădiri de moţuri la rahaţi  
iar în cazan la draci - somaţi  
să fiţi sub burtă gâdilaţi  
 
voi – negustori de impostură  
guşteri viermoşi – putrezi de ură  
voi – negustori şi sumbre iude  
să vă-mbuibaţi cu broaşte ude  
 
în foi de maică de intraţi  
fiţi în gunoaie avortaţi...  
plesniţi de-invidii şi venin  
aşa vă fericiţi – Amin!  
--------------------------------  
Adrian BOTEZ  
Adjud, Vrancea  
21 martie 2016  
Referinţă Bibliografică:
Adrian BOTEZ - ALTARUL DIN PĂDURE (POEME) / Adrian Botez : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1907, Anul VI, 21 martie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Adrian Botez : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Adrian Botez
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!