Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Marturii > Mobil |   


Autor: Ştefan Popa         Publicat în: Ediţia nr. 1055 din 20 noiembrie 2013        Toate Articolele Autorului

“Vouă tinerilor, vă zic: trăiţi-vă tinereţea!”
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

“Fereşte-te de vorbe goale şi lumeşti. Fii evlavios… fii pentru credincioşi o pildă în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie… ia seama bine la citire, la îndemn, la învăţătură…” ( I Timotei 4, 13)  

În aceste cuvinte, se cuprinde un întreg program pentru învăţătură, cunoaştere, lectură. Cartea este mobila minţii şi motorul ei spiritual, căci ea scoate gândirea din trândăvire. După experienţa vieţii, cartea este cel mai bun şi cel mai înţelept educator al omului, dacă ştie să o aleagă. Lectura cărţii bune este hrana sufletului. Ea dă mângâiere, bucuria de a trăi şi dragostea de muncă; alungă supărările şi necazurile, plictiseala şi ispitele, păcatele şi viciile. Necontenit este izvor de mângâiere şi tărie.  

"N‑am avut nici o supărare, spunea Montesquieu, pe care o oră de lectură să nu o fi risipit. Ori de câte ori te simţi nefericit şi ai nevoie de uitarea necazurilor tale, rănit de loviturile vieţii, doreşti un mângâietor suprem, când plictisit de banalităţile şi vulgarităţile mediului aspiri la o societate aleasă, când vrei să plângi său să râzi de nimicurile de aici de pe pământ în tovărăşia unui spirit binevoitor, atunci n‑ai decât să iei acest talisman de mare preţ, cartea şi ea va răspunde îndată la chemarea ta".  

Cel ce a îndrăgit cartea bună, are suflet nobil, ştie ce vrea şi merge în viaţă pe drumul bun de lumină. El promite să fie un om de nădejde şi urcă treptele sociale prin muncă cinstită, în adoraţia tuturor. Cartea ajută tânărului cuminte să‑şi făurească o cultură vastă pe lângă una profesională, care‑i ridică prestigiul şi‑i asigură respectul semenilor săi.  

Oamenii mari ai tuturor veacurilor datoresc cărţii toată valoarea lor. Prin ele au intrat în contact cu sufletele distinse din istoria culturii şi civilizaţiei, au cunoscut invenţiile, descoperirile şi realizările lor şi i‑au luat ca model. Prin cartea înţeleaptă, aceşti titani ai spiritului s‑au luminat cu valorile absolute, adevărul, binele, frumosul şi sfinţenia şi s‑au transfigurat de puterea duhului lor. Dacă un om se preţuieşte cum îşi foloseşte timpul liber, apoi această preţuire este direct proporţională cu lectura pe care o face. Un vechi şi verificat proverb românesc spune: "Spune‑mi cu cine te însoţeşti, ca să‑ţi spun cine eşti...". Calitatea cărţii descoperă caracterul, înclinările şi preocupările fiecăruia. Ea ne informează şi ne creşte.  

De aceea, Sfântul Apostol Pavel îl sfătuieşte pe fiul său duhovnicesc Timotei: "Ia aminte la citire", deci ia seama ce citeşti (I Tim. 4, 13). "Cărţile, spune Montesquieu, sunt un fel de societate, pe care ne‑o alegem singuri şi fiecare le alege după firea sa". Cei care citesc cărţi bune sunt în situaţia celor care trăiesc în societatea aleasă. Cei care citesc cărţi rele, sunt întocmai ca şi cei ce umblă în societatea rea şi care ‑ în cel mai bun caz ‑ pierd timpul fără folos". Cartea bună înlocuieşte un prieten bun, dar un prieten bun nu poate înlocui niciodată o carte bună.  

Aceasta este mărturia unui spirit ales, dovada omului superior. Prietenia cu o carte bună ne face şi pe noi buni. Este de datoria noastră, să ştim că există carte rea, ca şi prieteni falşi de care să ne ferim, pentru că ea izvorăşte din minţi viclene şi propagă răul; este otravă sufletească ce duce spre moarte, pentru că lasă în urmă păcatul, durerea şi amarul.  

Există nu numai cărţi de căpătâi, cărţi de mare valoare pe care vă sfătuiesc să le recitiţi, pentru că le veţi înţelege mai bine, mai complet şi mai temeinic şi veţi pătrunde întregul sens urmărit de autori. Aşa a făcut Carol cel Mare, care recita adesea. "De Civitate Dei" a lui Augustin, operă în 23 volume, la fel Bassuet recitea Biblia şi pe filozofii creştini: Tertulian şi Fericitul Augustin, Bourdalone recitea pe Sfântul Apostol Pavel şi pe Sfântul Hrisostom; Montaigne pe Tacit, Rousseau pe Plutarh de unde a luat ideile sale pentru Emile, etc. La încheierea asupra lecturii vă sfătuiesc să citiţi cartea: "Cuvinte către studenţi" de G. Vâlsan de la Universitatea din Bucureşti, carte care vă îndrumă cum trebuie citită o carte bună.  

"Vreme este a tăcea şi vreme este a grăi" (Ecl. 3, 7). În aceste cuvinte, se cuprinde un program de înţelepciune. Mulţi tineri suferă în viaţă pentru că nu ştiu să tacă, grăiesc pripit şi necugetat. Fiind nestăpâniţi la vorbă, ei strică prietenii bune şi îşi fac duşmani chiar fără să vrea. De aici proverbul că limba este ca leul care dacă‑i dai drumul te sfâşie pe tine însuţi. Este scânteie care aprinde satul. Tăcerea este fundamentul autodisciplinei lăuntrice şi dovada bunei creşteri şi metodă de progres religios‑moral.  

Despre filozoful Pitagora se spune că‑şi obliga ucenicii să tacă timp de un an şi abia după ce treceau acest examen intrau în şcoala lui. Apoi le spunea să vorbească numai dacă au de spus lucruri care sunt de o mai mare valoare decât tăcerea. Să spună mult dar în cuvinte puţine, fapt care dovedeşte gândire profundă şi serioasă.  

De fapt, vorbind puţin suntem obligaţi la înfrânare şi la ascultare ‑ două virtuţi care‑l fac pe om înţelept şi distins. Să vorbim numai ceea ce este de folos tuturor şi în nici un caz să nu clevetim, să nu batjocorim pe nimeni, nici să învrăjbim pe oameni. Dumnezeu ne‑a dat cuvântul să ne descoperim gândul, gândul cel cinstit, bun şi curat şi să nu‑l ascundem cu viclenie. Th.Carlyle, autorul lucrării "Revoluţia franceză", este socotit filozoful tăcerii. El spune pe drept cuvânt, că jumătate din păcatele noastre provin din josnicul viciu al limbuţiei, al nestăpânirii limbii, al vorbelor deşarte şi calomniatoare. De aceea, aduce tăcerii cele mai mari elogii. Un proverb popular românesc spune că tăcerea e de aur, iar vorba e de argint.  

Pune‑ţi deci, la inima voastră curată aceste sfaturi şi îndemnuri şi luaţi aminte la cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos care spune: "Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, că văzând ei faptele voastre cele bune să preamărească Tatăl vostru cel din cer" (Matei 5,19).  

Aşadar, “Voi, tinerilor, vă zic: trăiţi-vă tinereţea în aşa fel, încât, la bătrâneţe, să nu vă fie ruşine!”. Acesta este mesajul pe care l-a lăsat moştenire, tinerilor, regretatul mitropolit Bartolomeu Anania.  

Doamne, ajută!  

Ştefan Popa  

Referinţă Bibliografică:
“Vouă tinerilor, vă zic: trăiţi-vă tinereţea!” / Ştefan Popa : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1055, Anul III, 20 noiembrie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Ştefan Popa : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ştefan Popa
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!