Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Vocatii > Mobil |   


Autor: Aurel V. Zgheran         Publicat în: Ediţia nr. 948 din 05 august 2013        Toate Articolele Autorului

 Sofia Rotaru. Cântecul rămâne cu ea ... !
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Pretinsa dragoste pentru cântec, din partea celor care îl caută mai departe decât unde este, atrage după sine impresia de relativ. Cât timp sunt umbre care astupă vulturii cântecului, sub ele mişună flăcări palide care pâlpâie sub distiliera valorilor, şi se sting.  

Glasul muzicii e fără trup şi de aceea se asimilează trupului care îl seamănă şi îl rodeşte. Un glas muzical pătruns în trup de cleştar în şi din care răzbate îngerul, al unei epoci şi deasupra ei, e glasul „Privighetoarei Bucovinei”, Sofia Rotaru. Ce fermecătoare cântăreaţă e ea, fiindu-i martori nu anii, ci o epocă, şi ce însingurată orfană ar fi dacă, uitând-o ţara rădăcinilor, nu ar avea-o fiică iubită Rusia, Basarabia, Ucraina, mame şi izvor al muzicii universale, praguri părinteşti ce-i sărută urmele şi-i ţin la subţiori dorurile! Ar fi o energie în irosire căutarea explicaţiei, dar e prerogativa cronicii de muzică să depisteze o rece uitare în România, faţă de cântăreaţa pe care Europa o laurează. Zoriţi în tăceri, în părăsire şi neînţelegere, merg unul după altul artiştii români. România e un gol prag pentru stele şi un cer lacom pentru fruntea comerţului muzical. Pe când braţele Rusiei, Basarabiei, Ucrainei sunt grele de fii pe care îi încleştează ca să nu se risipească. Ţările acestea nu legendarizează umbre, nu ridică cerului sonor, până la încărcare, neterminabile refrene cu „tra, la, la...!”, ci au un vast amvon pentru cezarii muzicii adevărate la care perdelele sunt treceri, nu acoperiri, în care aerul nu e tăiat de răcnete, ci luminat cu mirt aprins de har.  

Rusiei, Basarabiei, Ucrainei, Europei le este dat să fie purtate peste o jumătate de veac pe aripile muzicii Sofiei Rotaru. Toate aripile muzicii ar fi fost ostenite şi înfrigurate de furtunile prin care au trecut, fără protecţia sufletească din partea artiştilor ca Sofia Rotaru care au răsplata cosmosului pentru că rup măreţia şi o împart în lumini imaculate, luminile muzicii!  

Cântecele Sofiei Rotaru sunt lumini alese în câmpul de cădere la suflet, sunt grindini de pietre rare. Surâzând în delăsare senină, România pare că desăvârşeşte azi ritualul înrădăcinării gloriei din abolirea artei muzicale. Dacă spaţiul public e invadat de instantanee, de trupuri cântătoare fără glas, Sofia Rotaru nu poate domoli galopul muzicii în decăderea preferinţelor românilor, cât timp pentru ei, o muzică minusculă aruncă în urmă vasta artă a muzicii, vasta coerenţă lăuntrică a armoniei vitale sufleteşti.  

Prea mult răzbate vizualul şi audibilul comercial care zdruncină ochii şi timpanele! Dar Sofia Rotaru pătrunde în inimi, dincolo de malul vital pământesc, la porţile vitalului sufletesc. Peste capacitatea duratei, aduce clipa nepărăsită de înger. E româncă, o mândră româncă descinsă din frumoasele femei dace, ca stejarul izbucnit în vlăstar, ca izvorul sporit în curgere, nesecat în zăgăzuire. Originile tatălui ei sunt găsite în vesela, harnica, buna Moldovă. Se pare că vine dintr-o familie care ar fi trăit cu fervoarea dragostei de cânt, la Buhuşi, o mică localitate orăşenească a judeţului Bacău. Această familie împuţinată şi împrăştiată azi, trăia cândva în bucurie, sub o pădure bătrână şi dumnezeită, ca o parte de rai, un loc lipit de Buhuşi, numit Leţcana. În ea aş fi cuprins şi eu, cel care scriu acum, dând în mod foarte afectat, cale liberă sufletului.  

Întreb mereu dacă nu a întâlnit-o, pe interpretul Fuego, care o îndrăgeşte pe Sofia Rotaru şi chiar i-a preluat două dintre melodii, nu dintr-un capriciu al dezvoltării repertoriului său cu alte piese sublime, ci pentru că între cei doi artiştii chiar există un spirit care, deşi intangibil în identitatea fiecăruia, plăzmuieşte nu o despărţire, ci apropierea şi fascinaţia. Cei doi cântăreţi au asemănate duioşia din glas, melodicitatea cântecelor, rostirea textelor, într-o claritate care nu se atinge de cuvânt. Timbralitatea, vibraţia melodică a interpretării, atât a lui Fuego, cât şi a Sofiei Rotaru, lasă foarte curate şi clare cuvintele, dar le înveşmântează în lirism. Cei doi strălucitori artişti nu s-au întâlnit până acum pe scenă. Nemeritata şansă pentru unii, dar împlinirea sperată şi nu imposibilă pentru Fuego, cântăreţul nespus de iubit de o parte şi de alta a Prutului şi în Bucovina, poate că mai devreme sau mai târziu va face ca pe o scenă, sub ocrotirea destinului care încrucişează drumurile celor ce se atrag, să se întâlnească.  

Nici pentru mine nu e consfinţită într-un nu absolut, întâlnirea cu artista. Aş fi apăsat de o inconsolabilă întristare dacă aş fi neîncrezător în bijutierul ancestral al împăcării cu sine, care este timpul. Până în ziua aceasta, aflu de la interpretul Fuego că a avut un spectacol la Marşeniţa şi a fost primit şi aşezat la masă de fraţii artistei, în satul ei natal. Povestirile sale sunt o rafală de voioasă plăcere, fiecare cuvânt fiind câte un ciob din care, în final se ansamblează amfora unei poveşti, spuse atât de afectiv încât trezeşte dragul de poveste, cum puţini au harul să o facă - îl asemăn în întinderea firului unei povestiri şi ţeserea decorativă a ei, cu Florin Piersic. Fraţii Sofiei Rotaru sunt evocaţi în această poveste ca români cu suflet mare de român, cu mare măsură a ospitalităţii, preţuitori cu bucurie ai tradiţiilor româneşti, împrospătate şi nu pierdute în trecerea timpului. Fuego şi echipa lui artistică au fost primiţi în casa Sofiei Rotaru, de către fraţii ei, în felul proeminent al căldurii românesc-moldovenească. Moldova a trecut prin atâtea cotropiri, dar sufletul ei a rămas pur românesc, indiferent pe unde s-au trasat hotarele, într-un moment sau altul al istoriei.  

După părerea celor care o cred originară din Buhuşi pe artistă, nechematele greutăţi ar fi împins fmilia Rotaru, de pădureni ai Leţcanei de lângă Buhuşi, fie spre fabrica de postav din oraş, fie spre toate zările, întru găsirea rostului vieţii fiecăruia. Mâinii destinului acestuia i se atribuie probabila plecare, apoi statornicire a tatălui Sofiei Rotaru, la Marşeniţa, raionul Noua Suliţă, regiunea Cernăuţi, din Ucraina.  

Aici s-a născut, pe 7 august, Sofia, al doilea copil dintre cei şase (Zina, Lida, Sofia, Aurica, Eugen, Anatol), ai brigadierului silvic şi cîntăreţului bisericesc din sat. „Am locuit într-o casă mică”, îşi aminteşte artista. „Ţin minte că dormeam patru într-un pat cu saltea de paie. Părinţii ne iubeau pe fiecare dintre noi şi ne învăţau doar de bine: să lucrăm şi să cântăm!”.  

Rând pe rând, ca pendulul mişcat într-o parte şi-n alta de gravitaţie, Marşeniţa a aparţinut de principatul Moldova, imperiul Austro Ungar, Rusia Ţaristă, Ucraina sovietică socialistă, Ucraina de azi. Odată cu trecerile satului, cu locuitorii ei cu tot, din ţară în ţară şi din regim în regim, chiar şi numele artistei a trecut prin forme de adaptare: Rotari, în loc de Rotaru, Sòfiya, în loc de Sofia. Şi acum, drumurile prăfoase din jurul Cernăuţiului îi simt urmele picioarelor desculţe, şi azi lumina însăşi se usucă de dor şi de iubire, pentru că Bucovina nu a avut şi nu va avea pe cine să îndrăgească mai mult. Şi azi, Sofia Rotaru e o sită a sufletului prin care trece glasul, separându-se ca aurul. Şi azi, pragul casei sale părinteşti e udat de roua amintirilor, şi azi trandafirul zâmbeşte la umbra ei, iar vântul stă şi tace să o asculte, şi nu are trup să o ridice, nici braţe să o strângă, numai aer să-i împrăştie părul, să-i lunece pe ochi, să i se mistuie pe gura ce izvorăşte un glas care-l întrece...!  

„Cântecul”, destăinuie artista, „a devenit cu adevărat viaţa mea. De atunci a trecut mult timp. Părinţii mei au murit, nu mai sunt. Dar o parte a dragostei lor e încă în mine şi cu mine, prin fraţii mei şi surorile mele, dintre care cea mai mică, Aurica Rotaru, e tot artistă emerită a Ucrainei”.  

Azi, Sofia Rotaru e cântăreaţă pop, compozitoare pop-rock, producătoare, actriţă, scriitoare, manager, om de afaceri. „Regina rock”, „Privighetoarea Bucovinei”, Sofia Rotaru are şi a avut dintotdeauna o stare de a fi în înfiorările vieţii asociate măreţiei, genialităţii muzicii. A cântat fermecător de când era copil. Cântând un timp îndelungat, a împlinit nu numai o operă de interpretare şi compoziţie a muzicii, ci, prin identificarea ei cu muzica şi dincolo de grija pentru sine, o operă de răsădire şi sporire a iubirii.  

Cântecele Sofiei Rotaru au o indefinibilă iubire şi tandreţe în ele, o curgere ca a apei la vale, spre estuarele inimilor. Glasul ei s-a cristalizat în timpul copilăriei, care este timpul copilăriei unei muzici ce avea să fie o neîncepută artă a unui secol care a laureat-o. Era să-şi piardă cravata de pionier, pentru că a cântat la strană, în corul bisericesc. „Am cântat de mică”, mărturiseşte. „Dragostea de cântec şi dragostea de viaţă sunt pentru mine inseparabile. Sunt moştenire de la tata. Mama îmi povestea că atunci când începea tata să cânte, toţi se opreau din lucru ca să asculte. Avea o voce superbă”.  

Împreună cu sora sa mai mare, Zina, a robotit de mică prin gospodărie, mergând chiar şi la piaţa cu vânzarea produselor agricole obţinute în gospodăria familiei. Cântecul, însă, a urmat-o, iar ea nu s-a lăsat de cântec în nicio împrejurarte. „Cînd aveam o pauză de lucru mă duceam în casă şi pe ascunselea ascultam radioul. Desigur, eram certată pentru aceasta. Mi se reproşa că toţi lucrau iar eu ascultam muzică. Le răspundeam că într-o zi ei mă vor asculta pe mine. Şi aşa a fost! Mai târziu, părinţii mei aveau să decupeze din ziare articolele care ilustrau succesele mele la concursuri şi festivaluri”, remarcă Sofia Rotaru.  

A făcut parte dintr-o echipă de teatru şi a cântat la serbările şcolare şi la evenimentele artistice organizate local. A debutat la 15 ani, în 1965. A studiat la Şcoala medie de muzică din Cernăuţi, între 1964-1968, profilul dirijat şi domră, apoi la Institutul de Arte, „G. Muzicescu”, din Chişinău, între 1969-1974, cu Efim Bognanovschi (dirijor cor). Între 1971-1976 a fost solistă a Filarmonicii din Cernăuţi, şi apoi a Filarmonicii din Ialta.  

A fost nevoită ca la douăzeci şi trei de ani să părăsească Moldova, iar drumul spre consacrare artistică, succesele ei răsunătoare care aveau să încolţească şi să se ramifice exploziv, ca mladele unei iedere, în Ucraina şi Rusia, de acum înainte încep. Plecată din satul natal, în Basarabia, apoi întorcându-se în Ucraina, sau plecând în Rusia şi în Europa, pentru Sofia Rotaru, aşa cum sugerează titlul unui film în care interpretează un rol, cântecul rămâne cu ea. Nici ea nu a cântat vreodată cu nepăsare. Sofia Rotaru a zidit din cântecele ei o fundaţie pe care azi cântăreţii din România nu au capacitatea de a construi. Cei din Ucraina, Basarabia sau Rusia au. A cântat în duet cu mari cântăreţi, printre care cu celebra Alla Pugaciova, iar mulţi cântăreţi de azi, recunoscuţi, îi preiau şlagărele. Acesta-i drumul spre perfecţiune artistică, spre rafinament, redescoperire, reînnoire, fără indiferenţa atât faţă de originalitate, cât şi faţă de original.  

Cântecele antimuzicale nu se regăsesc în tot ce se leagă de artista Sofia Rotaru. Ea nu are nevoie să îşi apere cântecele aşa cum se întâmplă, acum în Romînia cu cei care au nevoie de apărare cu subdeclaraţii, pentru că îşi strică propriile cântece, trecându-le prin transformări nefericite. Cântecele Sofiei Rotaru rămân ale Sofiei Rotaru, chiar şi atunci când sunt interpretate de altcineva, dacă interpretarea urcă la treapta de valoare.  

Premiile, distincţiile însumate în timp sunt şi vor rămâne nerepetabile. A primit decoraţiile supreme ale Ucrainei, Basarabiei, Rusiei (România absentează...!), a primit nenumărate premii la nivel european. În anul 2000 a fost desemnată Cântăreţa secolului XX, în U.R.S.S. Este Cetăţean de Onoare al Crimeei şi Ialtei (România nu are diplome disponibile). A jucat în filme, de referinţă pentru ea fiind primul musical sovieto-ucrainean, „Cervona Ruta”.  

Sofia Rotaru, a exemplificat în întreaga viaţă personală şi artistică oslujire remarcabilă a artei muzicale, fructificate într-un repertoriu de cântece vast, datorită cărora va rămâne neîndoielnic în elitele dominante ale epocii, intersectând două secole. Deopotrivă, coexistenţa în familie a fost indisolubilă şi afectivă. Are o familie minunată, cu fiul, nora şi nepoţii, dar fără soţul ei, Anatol Evdokimenko, a cărui viaţă a fost curmată pretimpuriu, din nefericire.  

„«Cine te va lua de soţie?» îşi aminteşte Sofia Rotaru, întrebarea mamei sale. «Numai muzică ai în cap!»”. „Dar”, îşi continuă confesiunile, artista, „după cum s-a dovedit, cazul meu nu era unic. În acel timp, în Ural îşi îndeplinea serviciul militar un tânăr din Cernăuţi, Anatol Evdokimenko, şi el, numai cu muzică în cap. Odată i-a intrat în mână revista „Ucraina”, care avea pe copertă o poză a mea. Şi-a lipit acea copertă pe perete şi a început să mă caute. M-a găsit la Colegiul de muzică. M-a cucerit pe parcursul a doi ani, pot să spun că prin muzică. M-a invitat ca solistă la un ansamblu la care cânta la trompetă. M-a convins să cânt prima piesă de estradă, piesa «Mama». Astfel Anatol a devenit îngerul meu păzitor. Înaintea nunţii, mama mi-a spus: «Tu, Sofie, gândeşte-te bine dacă te căsătoreşti! Este pe toată viaţa!...». Avea dreptate.  

Când s-a născut fiul nostru, Ruslan, Anatol l-a întâmpinat în zorii vieţii, cu orchestra. A strâns toţi muzicienii din oraş. La formarea ansamblului «Cervona Ruta», Anatol a devenit conducătorul. Îmi selecta piesele, mă înconjura cu dragoste şi respect. Mie îmi revenea doar să ies pe scenă şi să cant.  

Am trăit împreună treizeci şi cinci de ani, şi cu fiecare an, el mă fascina tot mai mult. Mi-a fost a doua jumătate de la Dumnezeu. Iubitul meu, partenerul meu, învăţătorul meu. Apoi a încetat să mai existe. Eu am decis să părăsesc scena, dar m-a readus la viaţă şi muzică, dragostea pentru fiul meu Ruslan. El mi-a deschis o a doua respiraţie şi am urcat din nou pe scenă şi am cântat din nou.  

Lumea s-a schimbat. M-am schimbat şi eu. Astăzi, ca niciodată, are nevoie lumea de dragoste. De aceea, ca şi cu patruzeci de ani în urmă, toate piesele mele sunt doar despre dragoste. Astăzi îmi dăruiesc dragostea vouă, prietenilor şi fanilor mei, fiului meu Ruslan, care îmi selectează acum piesele, şi nurorii mele Svetlana, care mi-a dăruit doi nepoţi minunaţi. În ei continuă viaţa mea, ei îmi vor duce iubirea mai departe. În nepoţii mei, Sofia şi Anatol!”.  

Sofia Rotaru este şi va rămâne întotdeauna între lampadarele cerului muzicii româneşti! O îndrăgesc Rusia, Ucraina, Basarabia (României nu i-a venit încă ziua când îşi va iubi şi preţui artiştii). O iubeşte familia ei, o iubesc şi preţuiesc admiratorii, prietenii din Europa întreagă, o admiră şi îi trimite felicitări în fiecare an, pe 7 august, la ziua ei, Vladimir Putin.  

Are reşedinţe, la Moscova, la Ialta, la Baden-Baden, în Ucraina. Dar locuieşte în inimi, acesta-i templul pe care şi l-a construit, dintr-o cărămidărie rară a harului! Mulţi români nu au descoperit-o, dar istoria plasează oamenii de valoare, fără ezitare şi omisiuni, în contextul cultural-artistic-istoric rezervat pe potriva strălucirii contribuţiei fiecăruia.  

Carenţa inestimabilă, derizoriul, excelenţa care decurge din generozitatea la schimb, în muzică face o contorsionare chiar a naturii umane şi duce la un eşec moral la care contribuie substanţial muzica deformată, arta, în general, deformată. Sofia Rotaru, însă, va vorbi peste timp tuturor, aşa cum vorbeşte şi azi, despre nobleţea spiritului uman. Prin muzica ei va vorbi despre tot ceea ce îi ţine pe români în istorie.  

România ar trebui să înceapă, măcar de azi încolo, să iubrească mai mult cântecele ei, decât cântecele altora, iar în această ordine de idei, România ar trebui să o readucă prin cântecele ei, înapoi acasă, pentru că suntem o ţară cu o avere spirituală risipită, fără Sofia Rotaru! (Aurel V. ZGHERAN aurel.vzgheran@yahoo.com)  

 

 

 

 

Type the title here

Type the text here  

Referinţă Bibliografică:
Sofia Rotaru. Cântecul rămâne cu ea ... ! / Aurel V. Zgheran : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 948, Anul III, 05 august 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Aurel V. Zgheran : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Aurel V. Zgheran
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!