CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

ARHIVĂ CLASAMENTE

CLASAMENTE
DE PROZĂ

RETROSPECTIVA
DE PROZĂ
A SĂPTĂMÂNII


Acasa > Cultural > Spiritual >  



-Şoapta acuarelei-
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cu patrusprezece ani în urmă, pe timpul vacanţelor de primăvară, artistul plastic Vespasian Lungu, fostul meu profesor de pictură, se întorcea după meleagurile sale natale, din Bucovina sa dragă. 
  
Din câte îmi aduc aminte ne-am întâlnit în faţa Galeriilor de Artă din oraşul Brăila şi înconjurată de zâmbetul său, am zăbovit ceva vreme să-i ascult mărturiile. Părea atât de fericit şi mulţumit de sine, ducându-şi fără voia dânsului mâna dreaptă, la bărbie. Ştiam de pe timpul pe când îi eram elevă, că avea acest obicei; acest gest îl făcea în momentele sale de mare bucurie, sau uneori în momentele sale de mare încordare. Uneori când venea lângă şevaletul la care lucram, spre a-mi supune atenţiei domniei sale lucrarea executată de mine, acelaşi gest făcea. De cele mai multe ori, aveam sentimentul emoţiei excesive, neştiind ce anume îmi va spune: este bine, sau este mediocru. Aşa i-am deprins acest obicei; îl făcea în momente de mulţumire sufletească, sau în momente de încordare.  
  
În cele câteva zeci de minute, domnia sa mi-a povestit despre expoziţia dânsului pe care a avut-o la Chişinău şi despre festivitatea care s-a numit Podul de flori peste apa Prutului, la care a fost invitat să participe alături de scriitori, artişti plastici şi alte personalităţi de cultură din Republica Moldova.  
  
Ascultând tot ceea ce îmi spunea, aveam sentimentul că mă înec în toate zâmbetele sale pe care i le citeam pe chip. Avea acea sclipire a satisfacţiei, semnul relaxării sau al împlinirii fiindcă a avut posibilitatea de-a ajunge pe meleaguri atât de dorite, spre a le vedea .  
  
Nu îndrăzneam să scot un cuvânt, fiindcă domnul profesor, se destăinuia cu o mare satisfacţie . 
  
Pregătindu-mă să-i mulţumesc pentru tot ce mi-a mărturisit, adăugă simplu:  
  
-Constanţa, peste zece zile te invit la vernisajul expoziţiei mele de acuarelă, care se va numi simplu : 
  
*ŞOAPTA ACUARELEI*, şi o dedic în întregime marelui poet al nostru Mihai Eminescu, dar şi altor scriitori şi oameni de mare spirit ai neamului nostru românesc.”  
  
Felicitându-l, ne-am luat rămas bun, spunându-i: aştept ziua în care va fi vernisată expoziţia ! 
  
Brăila, 10 iunie, 1993. 
  
La ora douăsprezece, avea loc vernisajul.  
  
Ajunsă cu mult timp mai devreme, sala galeriilor era arhiplină de lume. Persoanelor cunoscute din Braila si Galati pe care-am salutat prieteneşte, li se alăturau foarte multe persoane necunoscute. Am remarcat personalităţi culturale din Bucureşti, însă şi din alte zone ale ţării venite spercial pentru acest eveniment. 
  
Agitaţia celor aproape o sută de persoane, sau poate mai mult, din sala cu expoziţia, m-au făcut să rămân pentru câteva momente, aproape fără grai. La Brăila, nu mai văzusem de multă vreme, atât de multă lume la un asemenea eveniment ! 
  
Undeva pe la jumătatea sălii, spre una din ferestrele cu vederea spre Teatrul Maria Filotti, lângă pictorul Ion Grigore pe care-l cunoşteam de la domnul profesor, făcându-mi cunoştinţă cu dânsul vara ce trecuse, se mai afla Fănuş Neagu, Dinu Săraru, Relu Cioran, Constantin Hrehor şi Valentin Ciucă. Pe cei din urmă îi cunoştea bine Ion Gâţă şi el artist- plastic şi prieten de copilărie, de care şi ascultam prin tot ceea ce-mi explica uneori în domeniul picturii . 
  
Cu ochii emoţionaţi, privind parcă uneori în gol nevăzând şi neauzind pe nimeni, domnul profesor Vespasian Lungu, se îndrepta uneori spre uşa de la intrare, străpungând parcă cu privirea cercetătoare, tot centru oraşului. Aşa mi-am dat seama că dumnealui, este în aşteptarea unei persoane foarte importante fiindcă mulţi dintre oficialii oraşului, erau prezenţi . 
  
Ora douăsprezece fix. În sală se făcu o linişte deplină. Cu toate sforţările mele de a mă ridica pe vârful picioarelor să văd ce se întâmplă, la un momentdat îi aud pe cei din jurul meu, că a sosit Peasfinţitul Casian Crăciun (pe atunci părintele Casian Gălăţeanu, arhiereu-vicar la Episcopia Dunării de Jos), însoţit de Rafail Noica, fiul filozofului Constantin Noica, şi de către alţi părinţi slujitori din Brăila. Era pentru prima dată când eu, vedeam la asemeanea eveniment în Brăila, prezente fiind şi astfel de personalitţi arhiereşti .  
  
Bucuria şi mulţumirea sufletească deveniră pentru mine, pentru moment, cu o semnificaţie dublă. În primul rând că acest om sfânt, trimis de bunul Dumnezeu, ca o euharistie, ca un dar spiritual, Preasfinţitul Părinte Casian, cu mireasma şi dumnezeescul har, cu aceiaşi înţeleaptă aşezare de la Dumnezeu, cinsteşte şi preamăreşte ARTA - imn al bucuriei şi desăvârşirii celui ce o creează; artistul închinând harul său, semenilor, ca semn al trecerii sale pe acest pământ.  
  
În al doilea rând, posibilitatea mea de a cunoaşte aceste personalitţi.  
  
Îi mulţumeam Maicii Domnului, pentru acest privilegiu. 
  
După ce au vorbit pe rând toţi cei ce au luat cuvântul, sfârşind prin intervenţia autorului, în Sala Galeriilor de Artă, se făcu o linişte deplină.  
  
Începu să vorbească P.S.Părinte. Aveam sentimentul, că printre noi a coborât încet, harul Duhului Sfânt, şi îngerul său primeşte cu multa bunătate, mireasma cuvintelor pe care ni le dăruie cu o mare bucurie. Văzând cum noi toţi cei prezenţi, ne străduiam să fim atât de atenţi, la cele ce ne mărturisea despre lucrările lui Vespasian Lungu, lucrări care-ţi minunau sufletul şi ochii, parca mai mult îi facea plăcere să vorbească.  
  
Dacă nu ar fi fost îmbrăcat în odăjdii bisericeşti şi dacă nu ar fi avut chipul şi asemănarea unui Sfânt Apostiol, cu uşurinţă ai fi spus că este un specialist în materie de critică în arta plastică.  
  
Acolo, unde se afla împreună cu părintele Rafail Noica şi ceilalţi părinţi slujitori,P.S.Părinte a fost înconjurat de toţi iubitorii de artă. Chipul său luminat, asemenea unei aureole sfinte, cu acea iubire duhovnicească de oameni, de cuvânt şi de creaţie, bucura sufletele celor prezenţi, ridicând uneori mâinile în semn de rugă.  
  
Cu ochiul unui mare practician, cunoscător de literatură, filozofie dar şi pictură, parcă spunea din Sfânta Evanghelie, cuvânt după cuvânt, spre toată uimirea celor prezenţi. Trăiam cu sentimentul, că toate acestea spuse cu har dumnezeesc, sunt legăturile unui om cu fiul lui Dumnezeu, spre a binecuvânta această expoziţie. Aşa i-a antrenat Preasfinţitul Casian, pe mulţi dintre scriitorii prezenţi, critici şi artişti plastici la discuţii din mare belşug, fără a pune la încercare orice răbdare. Ascultând cu atentie şi sufletul deschis orice evocare a celor ce au vorbit, ierarhul, şi-a început din nou evocarea, readucând iarăşi sala, la o tăcere uimitoare. Începu să vorbească despre oamenii imortalizaţi pe hărtie în acuarelă, despre relaţiile lor cu oamenii şi îndeosebi cu religia, apoi relaţiile dânsului cu unele personalităţi, spre exemplu Constantin Noica, şi importanţa lor ca oameni de mare spirit. Ceea ce auzeam, însemna pentru mine o cunoaştere temeinică, pe care poate nici din practica cititului, nu-mi putea compensa unele din golurile existente.  
  
Au fost momente pentru mine când prin cele expuse, Preasfinţitul Casian, depăşea cu mult, orice închipuire a unui specialist. Acest ospăţ de cunoştinţe acumulate pe tot parcursul acestui vernisaj, au însemnat pentru o adevărată sărbătoare !  
  
„ Acuarelele domnului profesor Vespasian Lungu, reprezintă cu mare exactitate, multele noastre spirite din cultura românească ; Petre Ţuţea, Mircea Eliade, Constantin Noica, Dumitru Panaitescu Perpessicius, Panait Istrati, dar şi alte personalităţi, care ne-au transmis prin întreaga lor operă, lumină şi hrană spirituală, suflet şi conştiinţă. Iată, Arhimandritul Dionisie Udişteanu, Lucian Blaga, Mihu Dragomir, Nichita Stănescu, dar şi Schitul de la Păltiniş pe care domnul profesor, l-a vizitat de nenumărate ori, fiind din câte ştiu, mare prieten cu filozoful Constantin Noica. Mănăstirile Slatina, Suceviţa, Secu, Cocoşu, şi Putna a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. Acest mare Voievod, nu se poate identifica nicicum cu alţi conducători, învingând pe mai toţi cotropitorii Moldovei. Pornea la luptă dreaptă, cu buna credinţă în Dumnezeu şi Sfânta Evanghelie în suflet. După biruinţa fiecărei bătălii, ca un dreptcredincios şi cinstitor al Maicii Domnului, ridica câte o biserică sau mănăstire. 
  
Spun cronicarii că Ştefan Vodă, era un om mărunt la stat, iute la căutătură, aprig la mânie, viteaz mare la război, însă foarte chibzuit, biruind pe neprietenii lui nu numai cu oştile, ci şi cu un înţelept meşteşug. Stăpân pe o ţară mică având de la Dumnezeu împărţită o minte şi o vrednicie fără seamăn, singur i-a bătut şi i-a stăpânit în sălaşele lor. Multă uimire a fost în lume pentru războaiele lui, de-i pomeneau noroadele numele, precum unui Arhanghel . 
  
Iată-i pe Nicolae Iorga, patriarhul istoriei noastre, Nae Ionescu, Vasile Băncilă, din nou Nichita, cel care defineşte prin poezia sa, miracolul dragostei în faţa obsesiei, care lasă uneori ca oamenii să sufere din dragoste pentru o viaţă, sau pentru o formă de iniţiere pentru moarte. 
  
Şoapta acuarelei, este dedicată şi marelui nostru poet nepereche, Mihai Eminescu. Ilustraţii la poeziile lui, copilăria sau satul natal Ipoteşti din frumoasa şi dulcea Bucovină, împreună cu poeta - prietena sa Veronica Micle, dau mare greutate, rafinament în execuţie cat si multă prestanţă întregii expoziţii.  
  
Evident, Eminescu stă ca o cunună pe creştetul împărătesc al geniului cu care Dumnezeu, a înzestrat poporul român - şi asta datorită credinţei lui de la care vine toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit. Nu de puţine ori în opera sa, Eminescu arată şi respectă inspiraţia ca un dar desăvârşit cât şi geniul pe care-l moşteneşte din generaţia pământeană a înaintaşilor, dintre care un loc de cinste, îl ocupă scriitorii, poeţii şi toţi înţelepţii care lau precedat. Nu întâmplător s-a afirmat că Eminescu este omul desăvârşit al culturii noastre, al spiritualităţii româneşti; cel mai mare creator de frumuseţe netrecătoare ridicând cuvântul, la rang de luceafăr, în constelaţia marilor valori şi luminatori ai culturii universale. 
  
Avem nevoie de Eminescu ! Avem trebuinţă de cultură, de poezia şi iubirea sa curată şi sinceră, pentru a trăi curat şi adevărat în arealul în care ne-a aşezat Dumnezeu !  
  
Emniescu ne poate fi un călăuzitor desăvârşit în păstrarea identităţii noastre din orice punct de vedere, de a cultiva cultura noastră etnică, de a o apăra şi de a o deschide inteligent şi nobil, şi altora, în scopul de a primi de la ei, ceea ce noi oferim.  
  
Noi creştinii suntem stâlpi de rezistenţă ai credinţei ! Creştinii sunt oameni adevăraţi ! Pentru că sunt oamenii lui Dumnezeu, nu poate fi slăbiciune. Slăbiciunea e doar o casă zidită pe temeliile slabe ale lumii acesteia . O casă, adică, fără temelie .  
  
Casa zidită pe credinţă, pe adevăr, chiar dacă este mai săracă, este mai trainică şi plină de energii creatoare. Fără bogăţie spirituală, un om este o frunză în vânt, o creangă care se usucă şi atât ! Dar cel din fiinţa căruia urcă seva creştinătăţii, seva spiritualităţii, este cu adevărat biruitor al tuturor potrivnicilor vieţii. 
  
Îl binecuvântez şi îl felicit pe autorul acestei expoziţii, profesorul Vespasian Lungu !  
  
Vă binecuvântez pe toţi participanţii la această frumoasă expoziţie ! Să vă ajute Dumnezeu, să vă bucuraţi de pace şi de dragoste !” 
  
Pentru mine, această expunere, preţuia mai mult decât orice!  
  
Din acei participanţi la vernisaj, mulţi aşteptau ca această expunere să continue. 
  
Incredibil ! De multă vreme nu mai participasem la asemenea eveniment, unde un om, largă educaţie culturală, pluri-dimensională, dedicat profunzimii Ortodoxiei, P.S. Părinte Casian, arhiereu cu posibilităţi excelente în harul duhovnicesc, deja impresionase întreaga audienţă, prin felul cum a început să păstorească lăuntric, păzindu-şi turma prin cuvinte simple, dar pe înţelesul tuturora, prin pilde şi fapte, să nu rătăcească prin lume. 
  
Admiram lucrările domnului profesor, mă simţeam mândră în felul meu că l-am avut ca dascăl, cu toate că uneori era atât de exigent cu mine, uneori peste măsură, cerându-mi imposibilul .  
  
Mă străduiam să parcurg din nou timpul petrecut la acest eveniment, să nu-mi scape nimic din tot ce ascultasem cu multă atenţie . Doream ca ele să-mi rămână în memorie ca nişte cunoştinţe neconfuze şi nepieritoare. Un asemenea eveniment nu mai văzusem la Brăila, de mult ... de multă vreme, de prin anul 1970, pe când eu eram elevă în primul an de liceu şi anul I la pictură. Acest eveniment se întâmpla la Muzeul Brăilei, la o mare expoxiţie de pictură, acuarelă, grafică şi alte tehnici, ale artistei - EMILIA DUMITRESCU .  
  
ÎN SEMN DE OMAGIU ŞI PREŢUIRE , 
  
Nu odată mi-a fost dat de către bunul Dumnezeu, să-l ascult sau să vorbesc cu  
  
Î.P.S PĂRINTE Dr. CASIAN CRĂCIUN – ARHIEPISCOP la DUNĂREA DE JOS –GALAŢI. 
  
În două – trei ore de ascultare, am căpătat cunoştinţe, cât într-un an de studiu.  
  
Î.P.S. Dr. Casian, caută şi vede lumina din sufletul seamănului său. Cel ce o are, are şi preţuirea şi dragostea sa. 
  
Astăzi 18 Martie, este ziua aniversară a Î.P.S. Părinte Casian Crăciun. 
  
Maica Domnului şi Mântuitorul nostru Iisus, să vă aducă sănătate şi bunăsporire în tot ceea ce faceţi 
  
“LA MULŢI ŞI BUNI ANI ! „  
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
-Şoapta acuarelei- / Constanţa Abălaşei Donosă : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 443, Anul II, 18 martie 2012.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Constanţa Abălaşei Donosă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Constanţa Abălaşei Donosă
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către administrația publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.



 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

 
CLASAMENTE
DE POEZIE

RETROSPECTIVA
DE POEZIE
A SĂPTĂMÂNII
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!