Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Ordinea Zilei > Mobil |   


Autor: Mihai Marin         Publicat în: Ediţia nr. 621 din 12 septembrie 2012        Toate Articolele Autorului

 MM NEWS :Scrisoarea lui Emil Constantinescu către şeful PE: Mandatul lui Băsescu e ILEGITIM
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Prof. Dr. Emil Constantinescu, fostul preşedinte al României din perioada 1996-2000, îi adresează o scrisoare preşedintelui Parlamentului European (PE), Martin Schulz, în care acuză presiunile făcute de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso şi de comisarul pe justiţie, Viviane Reding, de încălcare a suveranităţii României.  

Scrisoarea pe care o publicăm integral a fost remisă astăzi, fiind pusă şi la dispoziţia membrilor Parlamentului European . (Marin Mihai )  

Textul integral al scrisorii:  

Domnule preşedinte Schulz,  

Vă adresez această scrisoare cu ocazia dezbaterilor organizate de Parlamentul European asupra situaţiei politice din România, în calitate de preşedinte al României între 1996 şi 2000, perioadă în care Consiliul European a decis începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană în pofida unei situaţii economice şi sociale foarte grele, datorită aprecierilor privind instituirea instituţiilor statului de drept şi a respectării legii.  

Mă adresez dumneavoastră, de asemenea, în calitate de lider civic, academic şi politic, care a participat la conturarea proiectului de integrare a fostelor state comuniste din Europa Centrală şi de Est, alături de ceilalţi membri ai familiei primilor preşedinţi democraţi ai acestor ţări proveniţi din societatea civilă. Proiectul pe care noi l-am susţinut şi care a lărgit UE nu a avut rolul unui plan Marshall, nu a fost un cadou al Occidentului european, ci a fost expresia unei viziuni şi a unei opţiuni a noilor democraţii, plătită cu grele suferinţe de cetăţenii Poloniei, Cehiei, Slovaciei, Ungariei, Sloveniei, Lituaniei, Letoniei, Estoniei, Bulgariei şi României şi pentru aceasta România, alături de aceste ţări, are nevoie să fie tratată cu respect.  

În acest sens, mă simt obligat să intervin deoarece în ultimele două luni ţara mea, România, a fost supusă unor presiuni inacceptabile pentru un membru al UE, presiuni venite din partea comisarului european pentru Justiţie, Viviane Reding şi a preşedintelelui Comisiei Europene, José Barroso. Presiunile asupra Parlamentului României, Guvernului şi preşedintelui interimar, care au acţionat în litera şi în spiritul Constituţiei României, nu au justificare în niciun articol al Constituţiei Europene sau a altor reglementări şi reprezintă un abuz care creează un precedent extrem de periculos de încălcare a suveranităţii unui stat membru UE. Aceste presiuni au fost făcute în baza unor acuzaţii care nu au legătură cu realitatea şi sunt contrazise de orice analiză corectă şi imparţială a evenimentelor şi a documentelor. Acum, când procesul de suspendare a preşedintelui şi referendumul de demitere a acestuia s-au încheiat cu revenirea în funcţie, în condiţiile impuse de UE, îl putem considera ca un studiu de caz.  

Mandatul actual al preşedintelui României este ilegitim  

Ceea ce comisarul pentru Justiţie şi preşedintele Comisiei Europene ignoră este faptul că mandatul actual al preşedintelui României este ilegitim.  

În urma unei hotărâri de suspendare a preşedintelui României şi a organizării unui referendum pentru demiterea acestuia, în condiţiile prevăzute prin lege şi considerate constituţionale prin decizia Curţii Constituţionale a României, 7,4 milioane de cetăţeni, o majoritate covârşitoare reprezentând 87% din cei prezenţi la vot, s-au pronunţat pentru demiterea preşedintelui. Cei 8,4 milioane care au votat (46% din listele permanente) reprezintă în realitate cu mult peste 50%, cvorumul luat în considerare. Aceasta pentru că listele electorale permanente utilizate nu au fost actualizate în cei opt ani ai mandatelor preşedintelui Traian Băsescu (18,4 milioane – 2004; 18,4 milioane – 2008; 18,3 milioane – 2012), deşi populaţia României a scăzut dramatic, conform datelor oficiale ale recensământului Institutului Naţional de Statistică, cu peste 2,6 milioane în 2012 faţă de 2004 şi cu 3,4 milioane faţă de anul 2000. Datele furnizate de Guvernul României, la cererea Curţii Constituţionale, de actualizare a listelor electorale permanente, după consumarea referendumului confirmă, în urma unei verificări şi în baza unor documente oficiale emise de administraţiile locale şi de către Ministerul de Externe în baza comunicărilor statelor europene în care domiciliază cetăţeni români, că aproximativ 3 milioane români domiciliază în afara ţării şi votează pe liste suplimentare.  

Realitatea politică actuală a României, exprimată prin votul a 87% din cei care au votat pentru demiterea preşedintelui, reprezentând cu mult peste 50% din numărul celor înscrişi în listele electorale permanente, dacă acestea sunt alcătuite corect, arată că în prezent mandatul preşedintelui Băsescu este ilegitim şi că domnia sa nu-i poate reprezenta pe cetăţenii României nici pe plan intern, nici pe plan extern. Revenirea în funcţie a preşedintelui nu are nicio legătură cu statul de drept şi este rezultatul unor acţiuni discutabile pe plan intern şi extern.  

Impunerea abuzivă a unui cvorum de către Curtea Constituţională, susţinută prin presiuni politice de către comisarul pentru Justiţie şi preşedintele Comisiei UE  

În ceea priveşte cvorumul stabilit de Curtea Constituţională, el nu este prevăzut în Constituţia României şi nici în a altor state din UE, în cazul referendumului de demitere a preşedintelui şi chiar dacă este prevăzut în alte situaţii, este mai mic de 50%. Cvorumul nu este recomandat nici de Comisia de la Veneţia pentru că determină mai degrabă interesul de a se abţine, nu de a vota împotrivă, ceea ce de fapt s-a şi întâmplat atunci când, la chemarea preşedintelui, partidul său a boicotat referendumul pentru a anula voinţa exprimată de majoritatea votanţilor. În plus, o Ordonanţă de Urgenţă în vigoare în momentul declanşării procedurii de demitere prevedea un cvorum de peste 50% din numărul votanţilor şi nu a cetăţenilor înscrişi în listele permanente. Acest cvorum, de 50% din numărul votanţilor, a fost valabil şi la referendumul de demitere a preşedintelui Băsescu din 2007, care a fost validat în unanimitate de Curtea Constituţională, deşi nu obţinuse peste 50% din numărul celor înscrişi în listele electorale.  

La presiunile comisarului pentru Justiţie şi ale preşedintelui Comisiei Europene, precum şi a unor cancelarii europene, asupra primului ministru şi a preşedintelui interimar, acesta din urmă a promulgat o lege votată de fosta majoritate pentru protecţia preşedintelui Băsescu, iar primul ministru a solicitat respingerea de către Parlament a propriei Ordonanţe. Deciziile celor doi demnitari au avut în vedere protejarea României de ameninţări legate de poziţia pe pieţele financiare, retragerea investiţiilor străine, Acordul cu FMI, amânarea Acordului Schengen, căderea cursului leului etc., ei asumându-şi răspunderea pentru o decizie profund incorectă în circumstanţele date şi evident nedemocratică.  

Ce este şi de cine este reprezentată Curtea Constituţională a României, de care comisarul pentru Justiţie şi preşedintele Comisiei Europene au făcut atâta caz  

În legislatura actuală, Curtea Constituţională a României este un organism politizat intens în timpul mandatelor preşedintelui Băsescu, prin popularea ei cu personaje fără valoare profesională şi cu probleme de moralitate, uşor şantajabile. În timpul mandatului meu, preşedintele Curţii Constituţionale a fost dr. Mihai Lucian, participant la revolta anticomunistă din 21 decembrie 1989, profesor universitar, corespondent al Centrului pentru Studierea Constituţionalismului în centrul şi estul Europei al Universităţii Chicago Law School, membru al Comisiei de la Veneţia. La fel, ceilalţi preşedinţi ai Curţii Constituţionale din perioada postcomunistă, Nicolae Popa şi Ioan Muraru, au deţinut în cariera lor poziţii înalte de profesori universitari, decani ai Facultăţii de Drept, preşedinţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind şi autori a numeroase cărţi, manuale şi studii în domeniu.  

Spre comparaţie, actualul preşedinte al Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, numit de preşedintele Traian Băsescu, este un mărunt avocat la o întreprindere obscură dintr-un orăşel de provincie, promovat deputat în Parlamentul României în 1990, după atacul minerilor asupra Pieţei Universităţii, chiar de formaţiunea neocomunistă care orchestrase acest atac. Este deţinător a unei simple diplome de licenţă, nu a fost niciodată magistrat şi nu a avut nicio activitate ştiinţifică care să demonstreze o minimă capacitate profesională în domeniu, cumulează indemnizaţia de judecător la Curtea Constituţională cu o pensie specială de judecător în baza unui certificat de handicapat permanent.  

Am avut ocazia să vizitez numeroase Curţi Constituţionale din statele UE şi să primesc preşedinţi ai acestora. Puteţi înţelege de ce orice comparaţie a acestui instrument politic al preşedintelui Băsescu, care dă hotărâri partizane împotriva literei şi spiritului Constituţiei, cu Curţile Constituţionale din alte ţări UE nu are nicio relevanţă.  

Hotărârile Curţii Constituţionale  

Toate hotărârile Curţii Constituţionale în problema referendumului de demitere a preşedintelui au avut caracter politic. Nu în sensul rezolvării unei situaţii politice, conform literei şi spiritului Constituţiei, ci al unei decizii partizane menite să împiedice cu orice preţ demiterea preşedintelui prin votul liber exprimat al majorităţii alegătorilor.  

Dacă prima hotărâre, dinaintea referendumului, a impus cvorumul neprevăzut de Constituţie, cea de-a doua, de după consumarea referendumului, a amânat decizia cu o lună pentru a se realiza majoritatea necesară, de două treimi din cei nouă judecători. Aceasta s-a realizat prin schimbarea orientării unei judecătoare reprezentând partidul ostil preşedintelui, prin şantaj privind dosarul ei de colaborare cu Securitatea (poliţia politică a lui Ceauşescu) şi un dosar mai vechi de corupţie al familiei sale şi prin ameninţări din partea unui deţinut de drept comun, care au reuşit în final.  

Hotărârea Curţii Constituţionale care a validat referendumul nu a luat în considerare documentele oficiale prezentate de Guvern care arătau, în baza datelor furnizate de autorităţile locale şi de statele Uniunii Europene la solicitarea Ministrului de Externe, că peste trei milioane de români au domiciliul în străinătate şi deci nu puteau figura, conform legii, în listele permanente, ci doar în listele suplimentare, pe care le-au şi folosit pentru a vota la acest referendum în ţările în care domiciliază.  

Cu o rară arogantă şi dispreţ faţă de realitate, această ultimă hotărâre nu a luat în considerare, din documentele primite de la Guvern, nici cel puţin zecile de mii de cetăţeni decedaţi la data referendumului sau fără drept de vot, în urma unor hotărâri judecătoreşti.  

Astfel că o realitate de necontestat – 7 milioane şi jumătate de cetăţeni, reprezentând 87% din votanţi, s-au pronunţat pentru demiterea preşedintelui şi doar 900.000 (13%) pentru menţinerea sa în funcţie – rămâne fără efect juridic şi politic, deşi numărul celor care au votat pentru demitere depăşeşte cu 2 milioane pe cei care au votat pentru alegerea sa în 2008.  

Lovitura de stat  

Mediile de informaţii occidentale au preluat o afirmaţie aberantă a preşedintelui suspendat şi a acoliţilor săi despre o «lovitură de stat» sau un «puci» în România. Chiar şi după ce Curtea Constituţională a hotărât că înlocuirea preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor de către o nouă majoritate parlamentară a fost legală şi constituţională, la fel ca şi hotărârea de suspendare a preşedintelui, această etichetare absurdă s-a menţinut.  

Într-o declaraţie stupefiantă, chiar după revenirea ilegitimă a preşedintelui Băsescu în funcţie, doamna Reding continuă să vorbească despre o «lovitură de stat parlamentară», în dispreţul votului a 7,4 milioane de cetăţeni reprezentând 87% din numărul votanţilor.  

Se poate afirma orice dacă nu ai proprietatea termenilor sau eşti rău intenţionat. Cei care au o minimă cultură politică ştiu că o «lovitură de stat» sau un «puci» înseamnă, conform tuturor studiilor politice sau juridice, sau măcar a dicţionarelor: «răsturnarea bruscă şi neconstituţională a puterii legitime dintr-un stat impusă (neparlamentar) prin surpriză de o minoritate, de obicei, formată din militari sau comandanţi paramilitari folosind forţa». Lesne se poate vedea că în afară de viteza de desfăşurare a unor evenimente absolut legale, nici măcar surpriza nu poate fi invocată de un preşedinte care a mai fost o dată supus demiterii şi care din ianuarie 2012 este contestat de marea majoritate a cetăţenilor României. Atunci unde este intervenţia armatei?; unde este neconstituţionalitatea?; despre ce minoritate vorbim la o hotărâre a majorităţii parlamentare votată de o zdrobitoare majoritate de 87% a alegătorilor?  

Faptul că o afirmaţie aberantă a preşedintelui suspendat şi acoliţilor săi a fost preluată de doamna Reding şi de domnul Barroso îmi aminteşte că în perioada comunistă, în statele din Europa Centrală satelite ale Moscovei, circula o glumă: unui ascultător care întreaba la Radio Erevan (un post de radio din Uniunea Sovietică) dacă este adevărat că cetăţeanul Ivan Ivanovici a furat o Volgă (automobilul rusesc din acel timp), i se răspundea că este adevărat, numai că nu era vorba de un automobil, ci de o bicicletă şi că nu a furat-o, ci i-a fost furată. Cam aşa se întâmplă şi acum, dar nici în visele cele mai urâte nu mi-am imaginat că o minciună atât de sfruntată poate fi «vehiculată» în presa occidentală a anului 2012 şi în unele cancelarii europene.  

Aş vrea să cred că lucrurile nu vor fi lăsate aşa.  

În decembrie 1989 cei care au protestat la Timişoara şi Bucureşti în faţa puştilor şi tancurilor tiranului Ceauşescu nu au scandat : «vrem salarii mai mari», ci au strigat: «alegeri libere şi presă liberă». Studenţi, colegi şi prieteni ai mei au căzut în 21 decembrie sub gloanţe sau striviţi sub şenilele tancurilor. Cei rămaşi în viaţă au luptat din greu cu forţele neocomuniste pentru democraţie şi pentru integrarea europeană. Acum au votat în libertate, dar votul lor este inutil datorită unei manipulări grosolane orchestrate de agenţi de influenţă de la Bucureşti împotriva propriei ţări. Aşa ceva nu putem accepta. Este cutremurător să vedem cum fosta limbă de lemn a politrucilor comunişti este înlocuită de limbajul conform al Uniunii Europene, pentru a-i înfiera pe adversarii politici ai preşedintelui Băsescu.  

Monitorizare sau manipulare?  

Raportul Comisiei privind progresele înregistrate de Romania în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare, din iulie 2012, conţine numeroase informaţii false. În Raport s-a vorbit, fără a se particulariza, despre remedierea atingerilor aduse reformei în ultimele săptămâni (p. 5) sau despre restaurarea statului de drept, inclusiv independenţa justiţiei (p. 19). S-a cerut publicarea imediată a tuturor actelor în Monitorul Oficial (p. 20) fără a se indica sau a fi cunoscut un singur caz în care să fi apărut o asemenea întârziere din vina Guvernului, precum şi respectarea în viitor a condiţiilor constituţionale privind emiterea ordonanţelor de urgenţă (p. 20), deşi nimeni nu a contestat constituţionalitatea ordonanţelor emise de Guvernul Ponta şi ele nu au fost invalidate de Curtea Constituţională.  

Nici cât priveşte presiunile politice exercitate asupra Curţii Constituţionale şi nerespectarea principiului separaţiei puterilor (p.5) nu s-au prezentat situaţii concrete, deşi asemenea presiuni au existat atunci când, în noiembrie şi decembrie 2011, preşedintele Traian Băsescu a convocat, cu încălcarea separaţiei puterilor, Curtea într-o şedinţă ţinută cu uşile închise sau când a declarat că nu va aplica decizia Curţii Constituţionale referitoare la legea privind îngheţarea pensiilor şi salariilor în 2012.  

Îmi pun întrebarea dacă la nivelul Comisiei Europene există o preocupare reală pentru o cunoaştere mai profundă a particularităţilor legislative, sociale şi culturale din noile state membre UE din Europa Centrală şi câtă încredere putem avea în dialogul Comisiei Europene cu diferite componente ale societăţii civile, dacă în cazul evenimentelor recente din România câţiva agenţi de influenţă au putut determina o reacţie disproporţionat negativă faţă de evenimente scoase din context sau care pur şi simplu nu au existat în realitate. Cred că aceste exagerări ar fi putut fi evitate dacă ar fi existat un dialog cu reprezentanţi de marcă ai mediului academic şi ai organizaţiilor neguvernamentale, altele decât cele apropiate preşedintelui. Într-o scrisoare pe care am adresat-o în 25 iulie 2012 preşedintelui Comisiei Europene, José Barroso, înainte de referendum, am sugerat consultarea într-o speţă care priveşte funcţia de şef de stat a preşedinţilor post-comunişti ai României, mai ales că între mine şi preşedintele Ion Iliescu există diferenţe ideologice iremediabile, şi a Majestăţii Sale Regele Mihai I, detronat şi exilat de către comunişti în 1947. Puteau fi consultaţi, de asemenea, foştii preşedinţi ai Parlamentului României, foştii prim miniştrii, foştii preşedinţi ai Curţii Constituţionale, ai Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie, foştii Avocaţi ai Poporului. Este foarte ciudat că personalităţi civice precum prof. dr. Cristian Pîrvulescu, decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice, preşedintele celei mai importante asociaţii civice, Prodemocraţia sau Victor Alistar, preşedintele Transparency Internaţional România, nu au fost consultaţi. Am transmis preşedintelui Barroso scrisori semnate de fostul preşedinte al Curţii Constituţionale şi al Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie, prof. dr. Nicolae Popa şi de fostul procuror general al României, profesor de drept constituţional, Mircea Criste şi, de asemenea, un Apel al intelectualilor români adresat Comisiei Europene, printre semnatarii căruia se numără rectori (preşedinţi) şi decani ai unor mari universităţi, scriitori, artişti, muzicieni şi activişti civici reputaţi. Nu există niciun semn că opiniile lor ar fi fost luate în considerare.  

Doamna Reding şi domnul Barroso, în mod evident, nu au dorit sau nu au considerat necesar să consulte nicio personalitate politică, academică, civică din afara camarilei prezidenţiale, pentru a afla realitatea. Chiar dacă a fost vorba doar de o proastă informare sau de o neînţelegere a realităţilor româneşti, acesta denotă dispreţ şi aroganţă faţă de o ţară membră a Uniunii Europene, al cărei proiect politic se bazează tocmai pe respectul şi înţelegerea celorlalţi.  

Ultimatumul în 11 puncte impus Parlamentului, Guvernului şi preşedintelui interimar al României  

Recomandările Raportului s-au plasat la limita respectării suveranităţii unui stat membru al UE, atunci când s-a indicat în termeni ultimativi ce decizii să ia, ori să nu ia Guvernul sau preşedintele României.  

Cea mai gravă dintre acestea mi se pare cerinţa imperativă de a «nu se acorda graţieri pe perioada preşedinţiei interimare». E vorba de interzicerea unei competenţe de natură constituţională acordată preşedintelui României (art. 94, d) recunoscută şi celui care asigură interimatul funcţiei (art. 98/2) şi care se exercită fără nicio prealabilă autorizare internă sau externă. Cerinţa a plecat de la un «proces de intenţie» privind o eventuală graţiere a fostului prim ministru Adrian Năstase, deşi nu a existat nicio declaraţie în acest sens şi era evident că ea nu era posibilă. Formularea ei la modul general nu numai că făcea ca graţierea să nu poată fi acordată nimănui, chiar dacă raţiuni de ordin umanitar ar fi impus-o, dar a adus atingere unui atribut al conducătorului oricărui stat suveran, stabilit prin cutumă, de-a lungul istoriei. Nu cred că există vreun stat în UE care să accepte o asemenea cerinţă abuzivă fără nicio bază legală în legislaţia europeană şi mai ales un astfel de afront la suveranitatea naţională.  

Care a fost obiectivul intervenţiei în forţă a comisarului pentru Justiţie şi a preşedintelui Comisiei UE în problemele politicii interne a României?  

În mod evident, a fost susţinerea regimului corupt al preşedintelui Băsescu, autoritar pe plan intern, docil şi servil în faţa deciziilor autorităţilor UE.  

În ultimii opt ani, rapoartele de monitorizare a României au ignorat toate derapajele politice şi corupţia regimului Băsescu, mulţumindu-se cu condamnările pentru corupţie ale adversarilor politici.  

După încetarea mandatului meu de preşedinte, am combătut cu putere, din societatea civilă, corupţia şi tendinţele autoritariste ale Guvernului Adrian Năstase, dar nu cred că înlocuirea unor clanuri cu altele reprezintă un pas înainte spre statul de drept clamat de doamna Reding.  

UE a asistat impasibilă la distrugerea încrederii în instituţiile statului român prin promovarea persoanelor incompetente, şantajabile şi servile sistemului clientelar. Traian Băsescu a atacat şi jignit Parlamentul, Guvernul, Justiţia, Armata, Poliţia, Învăţământul, Şcoala, Sindicatele. A atacat şi a jignit în termeni incalificabili presa neaservită, pe ziarişti, pe medici, profesori, ţărani, muncitori şi mai ales pe cetăţeni. A distrus prestigiul unei părţi a elitelor intelectuale, nu numai înglobându-i în camarila sa, dar mai ales prin transformarea unor persoane cu simţ critic în agitatori fanatici, incapabili de dialog. A produs dezbinarea societăţii româneşti, anularea solidarităţii create în jurul integrării României în UE şi NATO, instaurarea suspiciunii intoleranţei şi urii până la nivelul micilor colectivităţi sau chiar a familiilor. Această atitudine şi nu restricţiile economice şi sociale a generat marile manifestaţii populare împotriva sa, începând cu ianuarie 2012.  

Perioada de suspendare a preşedintelui Băsescu a arătat cu claritate că acesta a construit timp de opt ani un sistem paralel de putere personală, utilizînd instituţiile de forţă şi bazat în principal pe serviciile de informaţii şi pe Procuratură, pe subordonarea Curţii Constituţionale şi a Consiliului Superior al Magistraturii, pe plasarea unor agenţi acoperiţi în presă. S-a instaurat o atmosferă de suspiciune şi teamă în societate prin ascultarea telefoanelor şi prin scurgeri de informaţii confidenţiale de la Procuratură către presa aservită.  

Nu în cele din urmă, evenimentele legate de suspendarea şi referendumul de demitere a preşedintelui Băsescu au afectat prestigiul instituţiilor europene. Până în această vară România era, dintre toţi cei 27 de membri, nu numai statul în care Uniunea Europeană se bucura de cea mai mare încredere, dar românii aveau mai multă încredere în instituţiile europene decât în instituţiile statului lor. Aceasta şi numai aceasta i-a făcut pe români să accepte sacrificiile premergătoare integrării şi pe cele post integrare impuse de criza economică. Modul în care au fost trataţi de Comisia UE a creat o enormă frustrare, care îndreaptă vechea adversitate faţă de preşedintele Traian Băsescu şi spre Uniunea Europeană, considerându-se că aceasta l-a impus prin presiune împotriva voinţei lor legitim exprimate.  

Cum au promovat doamna Reding şi domnul Barroso valorile morale şi democratice pe care le-au invocat şi efectele acţiunii lor  

Reacţiile nejustificate ale Uniunii Europene faţă de evenimentele politice din România şi maniera în care au fost exprimate vor avea consecinţe pe timp mediu şi lung, pe multiple planuri.  

Primul efect, şi cel mai grav, este slăbirea încrederii în Uniunea Europeană şi în instituţiile sale tocmai în rândurile celor care au luptat din convingere şi nu din interes pentru valorile şi principiile UE. Este şi cazul meu şi, pentru cei care nu ştiu, precizez că m-am format după 1990 ca persoană politică şi civică la şcoala democraţiei creştine germane şi europene. Am contribuit la structurarea societăţii civile din România ca lider al Solidarităţii Universitare, al Alianţei Civice şi Academiei Civice. Ca preşedinte al Convenţiei Democratice, am participat la congresele partidelor creştin-democrate şi ale Internaţionalei Creştin Democrate. Am primit premiile Fundaţiei Coudenhove-Kalergi, ale Internaţionalei Democrat-Creştine pentru construcţie europeană şi ale American Bar Association pentru contribuţia la dezvoltarea statului de drept în Europa centrală şi am fost declarat «Omul de stat european al anului 1998» de către Institutul East West. Am avut onoarea de a fi alături de Wałęsa, Havel, Göncz, Jelev, fondator al Memorialului Victimelor Comunismului din Washington şi al mai multor forumuri pentru democraţie. După terminarea mandatului de preşedinte, am fost ales preşedinte al Academiei de Diplomaţie Culturală din Berlin şi unul dintre directorii World Justice Project care militează pentru instaurarea statului de drept în lume. Spun toate acestea pentru că nu această Europă, în care un comisar pentru Justiţie din Comisia Europeană poate decide prin presiune, împotriva voinţei poporului unei ţări suverane, este Europa pe care eu şi cei din familia primilor preşedinţi democraţi din Europa Centrală şi de Est am gândit-o, împreună cu marii lideri ai Uniunii Europene din acel timp.  

Dacă a fost vorba de o impunere a respectării valorilor morale ale democraţiei europene, cum a invocat doamna Reding, atunci este şi mai grav, pentru că ne putem întreba cum sunt înţelese aceste valori în Uniunea Europeană?, unde este respectul pentru voinţa cetăţenilor unei ţări membre?, dacă Comisia Europeană poate impune unui Guvern, unei majorităţi parlamentare şi în final voinţei unei covârşitoare majorităţi a cetăţenilor exprimate prin vot o anume soluţie, prin ameninţări politice şi economice făţiş exprimate.  

Modul în care a fost impusă această soluţie a fost un «diktat» şi el loveşte în ceea ce are mai preţios un stat independent şi un popor – demnitatea naţională. Revolta mea este accentuată de satisfacţia cu care este acum întâmpinat la Bruxelles rezultatul acestui diktat. Se naşte întrebarea: Comisia Europeană şi câteva cancelarii occidentale au nevoie de state din Europa Centrală conduse de preşedinţi servili, şantajabili prin dosarele lor de corupţie şi prin comportamentul lor?  

Un gânditor austriac scria la începutul secolului XX: «Dacă Balcanii nu ar fi existat ar fi trebuit inventaţi», în sensul că, pentru menajarea orgoliului Occidentului, este profitabil ca tot ce e rău să fie plasat în estul Europei. Mă întreb dacă poziţia dură a Comisiei Europene faţă de România nu este un avertisment pentru cei care nu se supun necondiţionat unor decizii.  

Acum a fost rândul României, dar poate că şi alte state din «Noua Europă» ar trebui să se gândească la astfel de evenimente. Într-un cunoscut cântecel german de dinaintea celui de-al doilea război mondial se spune: «când a fost arestat vecinul meu nu am protestat pentru că era evreu, când altul a fost arestat nu am protestat pentru că era comunist, când am fost eu arestat nu mai avea cine să protesteze». Desigur, acum situaţia este diferită, ne aflăm în democraţii consolidate, dar atenţia trebuie să fie şi mai mare atunci când abuzurile sunt împachetate în noul limbaj conform al Uniunii Europene.  

Dacă intervenţia brutală a doamnei Reding şi a preşedintelui Barroso, care astăzi se felicită pentru rezultatele ei, va avea drept consecinţă creşterea ponderii unor formaţiuni politice populiste şi antieuropene, pe fondul dezamăgirii faţă de actuala majoritate guvernamentală care, aşa cum consideră mulţi, a cedat nepermis la presiunile europene şi al desistării euroentuziaştilor, care acum îşi reevaluează atitudinea, poate că abia atunci vor înţelege efectele acţiunilor lor, care au provocat o criza inutilă într-o ţară care nu punea probleme legate de criza financiară şi de fidelitate faţă de UE.  

Şedinţa din 12 septembrie a Parlamentului European poate fi o bună ocazie pentru recâştigarea încrederii cetăţenilor României în UE şi, de asemenea, a încrederii cetăţenilor din alte state membre, care doresc ca voinţa lor să nu fie desconsiderată cu aroganţă şi viitorul lor să nu fie dictat de jocuri de culise la nivel european.  

Cu sinceritate, EMIL CONSTANTINESCU  

 

update 26 oct.2012  

Barroso îi răspunde lui Constantinescu. Cum motivează atitudinea CE faţă de România  

Preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, i-a scris lui Emil Constantinescu că atitudinea Comisiei Europene legată de evenimentele politice din vara anului 2012, din România, s-a bazat pe o "analiză echilibrată şi imparţială" şi recomandările pentru USL au vizat "respectarea statului de drept".  

"Vă mulţumim pentru scrisoarea dumneavoastră pe care am primit-o în data de 27 iulie 2012, în care prezentaţi opinia dumneavoastră cu privire la reacţia Comisiei Europene la evoluţia situaţiei politice şi instituţionale din această vară în România. Permiteţi-mi să clarific faptul că acţiunile Comisiei ca răspuns la aceste evoluţii sunt motivate exclusiv de necesitatea de a se asigura că statul de drept şi independenţa sistemului judiciar sunt pe deplin respectate. În mod evident, respectarea normelor constituţionale este de o importanţă fundamentală în acest context. Comisia are responsabilitatea de a se asigura că aceste principii democratice fundamentale ale Uniunii Europene sunt respectate pe deplin în toate statele membre. În raportul său, adoptat la 18 iulie în cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare, Comisia a luat toate măsurile necesare pentru a prezenta o analiză echilibrată şi imparţială a evoluţiilor care au loc în România. Recomandările Comisiei în atenţia României au fost clar direcţionate asupra obiectivului privind respectarea deplină a statului de drept şi a independenţei sistemului judiciar", se arată în scrisoarea lui Barroso.  

Preşedintele CE mai spune că până la finalul anului va fi lansat un nou raport privind România, analiză în care Comisia Europeană vă spune dacă "au fost restabilite controlul şi echilibrul democratic". "Înainte de sfârşitul anului, Comisia va publica un nou raport în cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare, în care va evalua dacă s-a răspuns preocupărilor sale şi dacă au fost restabilite controlul şi echilibrul democratic. Îmi exprim speranţa că veţi găsi utile aceste clarificări privind acţiunile Comisiei ca răspuns la evoluţia situaţiei politice şi instituţionale din România", i-a scris şeful CE lui Constantinescu.  

Într-o scrisoare adresată în 27 iulie, Emil Constantinescu îi spunea, printre altele, lui Barroso: “Domnule preşedinte Barroso, nu îmi este foarte clar care au fost raţiunile intervenţiei în favoarea preşedintelui suspendat, dar dacă acestea provin din dorinţa de a sprijini în noile state membre ale UE şefi de stat docili în faţa unor măsuri luate de Comisia Europenă, chiar dacă ei sunt şantajabili prin actele lor de corupţie sau prin derapajele de la democraţie, mi se pare un lucru grav. La fel de periculoase mi se par şi judecăţile partizane în funcţie de interesele diferitelor grupuri ideologice din Parlamentul European”.REALITATEA.NET.
 

 

 
Referinţă Bibliografică:
MM NEWS :Scrisoarea lui Emil Constantinescu către şeful PE: Mandatul lui Băsescu e ILEGITIM / Mihai Marin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 621, Anul II, 12 septembrie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Mihai Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Marin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!