Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Compozitii > Mobil |   


Autor: Vavila Popovici         Publicat în: Ediţia nr. 929 din 17 iulie 2013        Toate Articolele Autorului

 RECUNOSTINTA – „MIEZUL DRAGOSTEI”
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Recunoştinţa este miezul dragostei faţă de cei care ne iubesc,  
  
a dragostei faţă de semenii noştri, de la care ne vin multe ocrotiri,  
  
şi binefaceri nespus de plăcute.” – Silvio Pellico 
  
Recunoştinţa este un sentiment de mulţumire însoţit de bucurie, ca răspuns la primirea unui dar. Este o manifestare a curăţeniei şi nobleţei sufletului omenesc care încununează multe virtuţi. Având un conţinut spiritual creştin, o găsim prezentă în ideea de mulţumire pe care fiecare dintre noi o cunoaşte din rugăciunile zilnice. Tradusă din textul latinesc – graţia, redă gratitudinea omului pentru binefacerile pe care le conştientizează. Existenţa recunoştinţei ca sentiment, ca atribut moral, demonstrează că lumea poate avea un sens pozitiv, că pot fi îmbunătăţite relaţiilor dintre oameni. 
  
Cel stăpânit de acest sentiment se exprimă funcţie de fondul lui psihologic, de nivelul de conştiinţă, de religiozitatea avută în suflet. De fapt, omul alege între bine şi rău, între a recunoaşte şi a fi mulţumit de ceea ce primeşte sau de a se opune prin respingerea darului primit, a se crede neîndreptăţit sau a constata că totul îi provoacă repulsie, revoltă, starea putându-i duce paşii la găsirea ruşinoasei porţi a trădării, despre care nuvelista italiană Elza Morante spunea: „Cea mai mare ticăloşie este trădarea. Dacă însă cel trădat este propriul tău părinte, propriul tău superior, ori un prieten, atunci se ajunge la josnicia cea mai demnă de dispreţ”. 
  
Există de asemenea un aspect paradoxal al recunoştinţei: cu cât suntem mai recunoscători, cu atât vedem mai multe motive de a ne afla în această postură şi cu cât devenim mai nerecunoscători, găsim mai multe motive de nerecunoştinţă. O persoană cu credinţă religioasă sau spirituală poartă cu sine acest sentiment al recunoştinţei, este într-o relaţie cu Divinitatea, cu sursa binelui, are un respect, o apreciere pentru darul primit, el putându-se numi chiar job, recunoştinţa făcând ca persoana respectivă să trăiască ulterior într-o stare plină de bucurie, linişte şi pace, toate acestea ajutând-o să crească din punct de vedere spiritual şi material, să dobândească cu timpul experienţă, înţelepciune, să fie o persoană iubită şi iubitoare. Iată de ce am şi vorbit într-un eseu anterior despre nevoia şi beneficul muncii.  
  
Actul recunoştinţei este un act de iubire, este o forţă miraculoasă care se naşte în noi, „este ca o energie vie, care îţi luminează calea pentru ca tu să devii mult mai mult decât ai experimentat deja!”, exprima scriitoarea americană Louise Hay. Filozoful roman Cicero spunea că „Recunoştinţa nu este doar cea mai importantă dintre virtuţi, ci şi părintele tuturor celorlalte”.  
  
Nimănui nu îi este de ajuns el însuşi. Întotdeauna avem nevoie de cei din jurul nostru, ca atare recunoştinţa este un act ce ţine de existenţă şi neglijarea ei este „un act de nebunie (de ne-plinătate a inimii)”, o ruptură în comuniunea existenţei noastre. Se ştie că „Universul este o imensă oglindă şi ceea ce exprimăm înspre el ni se întoarce înapoi. Dacă este iubire şi recunoştinţă, vom primi înapoi aceleaşi lucruri”. 
  
Recunoştinţa se exprimă prin cuvinte, dar şi prin fapte. Sigur că avem libertatea de a alege să fim recunoscători sau nerecunoscători, chiar provocatori. Alegerea se face în deplină libertate, pentru a se putea trece la acţiune. A acţiona în libertate necesită însă judecată, spre a nu se acţiona în mod anarhic, a nu leza interesele celor din jur. Omul are nevoie de libertate, dar trebuie să accepte şi aşa zisa non-libertate, altfel echilibrul social nu este posibil. Soluţia optimă este greu de găsit, de aceea ea trebuie mereu analizată şi determinată, stabilită în funcţie de condiţiile concrete interne şi externe dintr-o familie, dintr-o colectivitate, dintr-o ţară, având în vedere, desigur, aspectul moralităţii. 
  
Din punct de vedere lingvistic morala cuprinde ansamblul normelor comportamentale individuale faţă de propria conştiinţă cât şi faţă de colectivitate, în aşa fel ca aceste relaţii să nu provoace distorsiuni în normele stabilite de societatea în care trăieşte individul. Altfel, ne putem trezi cu învinuiri, încălcări ale legilor, dar şi ale bunei cuviinţe. Respectarea unor reguli şi legi, se impune, regula fiind „o aproximaţie a realităţii, pe când legea reprezintă realitatea redusă nu la aproximaţie, ci la absolut”. Cu alte cuvinte, legea este un instrument cu care ne descurcăm în realitatea ce ne înconjoară, pentru a ordona lucrurile, faptele, ca ele să ne poată fi folositoare. 
  
Când eşti plasat într-un loc, de exemplu, ai nişte responsabilităţi, trebuie să ai o conduită pe care s-o urmezi conform regulilor şi legilor cerute şi de tine cunoscute. „Eroismul” poate fi obţinut doar cu motivaţii raţionale, adânc cunoscute, nicidecum prin lipsă de respect, ingratitudine sau trădare. Trebuie să porţi recunoştinţă părinţilor care te-au crescut, familiei care te-a ajutat, prietenilor, dascălilor, celor care te-au ajutat să realizezi ceea ce eşti, şefilor tăi care te-au încadrat în colectivul lor, ţării care te hrăneşte şi te adăposteşte, oricare ar fi ea. Sau ... eşti atât de preocupat de cariera ta încât găseşti că este bine să acţionezi singur, într-un mod „original” pentru a obţine o glorie şi nu ai timp şi nici prin cap nu ţi-a trecut gândul recunoştinţei? 
  
Nemulţumirile pot fi discutate. Dacă te arunci de unul singur fără să ştii în ce ape adânci vei înota, ce vârtejuri te pot aştepta, îţi distrugi viaţa. Prin lipsa de recunoştinţă se dă dovadă de orgoliu, poate chiar de răutate, egoism sau inconştienţă. De aceea, nerecunoştinţa este un păcat greu care poate duce la distrugerea vieţii. 
  
„Nu te lăsa influenţat de gândirea şi mentalitatea acestui veac şi a oamenilor lipsiţi de evlavie. Nu fi unul nemulţumitor!”, ne sfătuiesc veghetorii credinţei. Cu adevărat, mai bine este a gândi la cine şi ce a investit în viaţa ta, la efortul pe care l-ai făcut pentru a dobândi un loc în societate (dacă l-ai dobândit!) şi a păstra o atitudine de mulţumire în inimă pentru toată viaţa. Este vorba despre o conlucrare dintre minte şi inimă, dintre înţelegere sau cunoaştere şi iubire. Înţelegerea sau cunoaşterea presupune discernământul, în urma căruia se face alegerea. Alegerea adevărului şi binelui este indispensabilă în opera de desăvârşire a omului. 
  
Înţeleptul Socrate în dialog cu Kriton, îl întreba: „Oare nu înţelegi că în faţa zeilor şi a oamenilor cu judecată, patria este cea mai preţuită, mai însemnată, mai sfântă şi mai respectată decât mama, decât tata, decât toţi strămoşii? Că pentru patrie, chiar când ne supără, trebuie să avem veneraţie, supunere şi îngrijire mai mult decât pentru tată? Că pe dânsa sau o îndupleci prin convingere, sau, dacă nu, trebuie să faci ce-ţi porunceşte şi să înduri în tăcere ceea ce ea a poruncit: fie bătălie, fie lanţuri, fie chiar de te-ai duce în război, să cazi rănit sau mort?”.  
  
Vorbind despre recunoştinţă, istoricul, politicianul român Nicolae Iorga spunea că ea „este înainte de toate o datorie către tine”, ca recunoaştere a ceea ce suntem, ca luminare a raporturilor noastre cu divinitatea şi cu semenii noştri, ca o scară care duce la creşterea noastră. Această creştere sau înălţare este menirea fiecăruia dintre noi. Şi-atunci mă întreb: Când condamni şi trădezi, când abandonezi oamenii care ţi-au fost alături la bine şi la greu, mai poate încăpea în sufletul tău sentimentul iubirii? Mai poate fi vorba de „creştere”? S-a dovedit în timp că recunoştinţa atrage recunoştinţă, nerecunoştinţa atrage dispreţul, iubirea atrage iubire şi neiubirea - ură. Sentimentele pe care încerci să le trăieşti astăzi, atrag faptele tale cugetate sau necugetate, pe care le vei experimenta mâine şi care-ţi vor defini viaţa.  
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
RECUNOSTINTA – „MIEZUL DRAGOSTEI” / Vavila Popovici : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 929, Anul III, 17 iulie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Vavila Popovici : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Vavila Popovici
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!