Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Interviuri > Mobil |   


Autor: Victoriţa Duţu         Publicat în: Ediţia nr. 289 din 16 octombrie 2011        Toate Articolele Autorului

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

- Care este rolul dumneavoastră în cetate, în comunitate?  
- Într-un interviu publicat la începutul anilor ’90 în revista 22, Adam Michnik, cunoscutul dizident polonez, afirmă categoric: „Eu consider că obligaţia mea este să spun adevărul”. Nu comentez aici ce înţelegem unii sau alţii prin adevăr, esenţial este să mărturiseşti adevărul în care crezi şi să nu faci din acesta, cum spunea Octavian Paler, o oportunitate de care să te serveşti. Pe de altă parte, cred că este o greşeală să teoretizăm, în linii foarte principiale, care este rolul intelectualului în societate. Kant îi atribuia geniului puterea de a se limita. Bine este să ne conştientizăm propriile limite şi aptitudini. Nu orice intelectual este dotat pentru o anume angajare socială sau politică. Şi totuşi, cu toţii trebuie să conştientizăm faptul că facem parte dintr-o societate civilă şi, atunci când e cazul, se cuvine şi e salutar să ne exprimăm atitudinea în faţa tendinţelor agresive, agresive chiar la adresa conştiinţei morale.  
 
- Vă rog să ne spuneţi o întâmplare, un exemplu din care să tragem învăţăminte, cum ne raportăm la noi înşine când ne întâlnim cu o situaţie fără limite, fără ieşire…  
- O întâmplare semnificativă petrecută în viaţa mea este, aş spune, întâlnirea cu marele părinte şi duhovnic Ghelasie Gheorghe, pe care am descris-o în cartea „Cuviosul Ghelasie Isihastul”. Această întâlnire providenţială, aş spune, pe lângă faptul că mi-a oferit chei la situaţii aparent fără ieşire, nu a rămas importantă doar pentru mine. Acest fapt a reprezentat un punct de pornire în dialogul cu ceilalţi, făcându-mă să conştientizez mai adânc rolul omului, acela de a fi o fiinţă a dialogului, mai ales a dialogului extins, prin participare liturgică şi manifestări creatoare. O situaţie fără ieşire este caracterizată tocmai prin faptul că nu se întrevede o rezolvare în urma tuturor încercărilor noastre de raţionalizare a situaţiei. Atunci o soluţie fericită ar putea veni în urma încredinţării de sine în voia lui Dumnezeu, pentru că o situaţie fără ieşire poate fi, pe lângă aspectul ei dramatic, şi o oportunitate a unei depăşiri a limitărilor proprii, prilejul unei schimbări sau înnoiri a minţii, a unei înaintări în credinţă, a transcenderii raţiunii prin taină. Iar câştigul rezultat, în pofida aspectelor dramatice ale situaţiei în sine, nu este deloc minor. De aceea, personal cred că totul e cumva învăluit în iconomia divină şi situaţiile fără ieşire sunt şi ele în acelaşi registru dialogic, un dat ce ne întâmpină cu un sens, mai mult sau mai puţin ascuns, un dat care ni se adresează şi cere un răspuns, o atitudine, un salt spiritual, o schimbare în ordinea priorităţilor. Este, cred, important, ca persoane precum cea a Părintelui Ghelasie să fie mai mult cunoscute. De altfel, de curând am participat la organizarea, în cadrul Centrului de Documentare Europeană din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, a Primului Colocviu Naţional dedicat operei şi personalităţii sale. Există, după cum se poate vedea, în spaţiul românesc, o deschidere şi un potenţial semnificativ în ce priveşte întâlnirea celor mai diverse valori.  
 
- Care este importanţa sacrului, raportarea la Dumnezeu în artă, în creaţie, în ceea ce facem?  
- Sacrul are multiple înţelesuri. Teologul şi filosoful Jean Yves Lacoste a opus chiar sacrul liturgicului, care reprezintă ceea ce rămâne din sacru atunci când toţi idolii sau zeii înşelători cad. La Wagner, după sacrul din tetralogie, după Amurgul Zeilor, urmează ca încununare a sacrului Parsifal. Acest sacru fără faţă înşelătoare este în centrul unei concepţii prin excelenţă creştină. Interpelat de un om de cultură cu cuvintele: „Sfinţii Părinţi spun despre om că e nimic”, Părintele Ghelasie a dat un răspuns memorabil: „Într-adevăr, omul e nimic, dar din nimic a creat Dumnezeu lumea”. Iată aici extraordinara perspectivă deschisă de revelaţia divină! În artă, sacrul trebuie şi poate fi căutat chiar cu mijloacele specifice artei. Cu versatilitatea ei specifică, în artă se arată cum totul poate fi sacralizat, de fapt pseudeosacralizat, printr-un proces enigmatic de iluzionare; şi, de asemenea, cum ceea ce e menit să se sfărâme, se sfărâmă fără cruţare. Ce este, în fapt, idolul? O falsă valoare, s-ar putea spune. Sau ceea ce pare că-l poate înlocui pe Dumnezeu, cel puţin în ordinea priorităţilor, printr-un proces de amăgire, este un obiect sau o fiinţă în care investim ca într-o valoare absolută. Dialectica relaţiei cu idolul este amăgirea şi deziluzia. Ca exemplificare, ştiinţa poate ajunge idol când avansează mitul cunoaşterii absolute prin intermediul ei. De asemeni, atunci când dezvoltă mitul comunicării absolute prin mijlocirea ei, televiziunea poate deveni, de asemeni, un idol. Revenind, arta prezintă ridicarea şi sfărâmarea idolilor, pune în discuţie temeiurile ultime ale existenţei, opoziţia dintre sacru şi pseudosacru, dintre realitate şi amăgire, dramatizând fenomenul de pseudorealitate. Arta autentică este un exerciţiu de conştiinţă.  
 
- Sunteţi autorul volumului „Antropologia iconică – reflectată în opera Părintelui Stăniloae”, apărută în 2008 la editura Sophia. Pornind de la prima evidenţă a titlului, vă voi întreba care este legătura dintre om şi icoană?  
- Omul stă faţă în faţă cu icoana lui Dumnezeu, în care îşi regăseşte chipul din adânc, personalitatea lui integrală, calitativă şi nemuritoare, cu toate aspiraţiile ei spre desăvârşire. Pornind de la o definiţie a Părintelui Stăniloae, care vorbea despre „raţiunile plasticizate ale lumii”, am ţinut să arăt că în opera Părintelui Stăniloae limbajul, el însuşi, a devenit ca o raţiune plasticizată, o unitate între sensibil şi inteligibil, ce poartă pecetea trăirii, şi astfel, a căpătat puterea de a convinge, în măsura în care a rezonat cu un întreg edificiu uman. Conceptul de icoană este unul complex, Sfântul Ioan Damaschin vorbind despre o întreagă scară de înţelegere a sa, plecând de la Fiul lui Dumnezeu ca Icoană naturală a lui Dumnezeu Tatăl, până la icoana ca obiect de cult. Referitor la aceasta din urmă, este îmbucurătoare existenţa unui valoros grup de pictori iconografi, în primul rând Monahul Ilie, apoi Georgeta Marioara, Alexandru Nicolau, Monahia Andreea, ş.a., care au reuşit să reînvie, în lucrările lor, spiritul tradiţiei iconografice din perioada ei de vârf... Temeiul icoanelor stă în Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Aş mai dori să remarc faptul că icoana Maicii Domnului cu Pruncul sintetizează taina creaţiei şi mântuirii lumii. Astfel, figura Maicii Domnului reprezintă, după cum arată Părintele Ghelasie, chipul creaţiei care Îl întrupează pe (Fiul lui) Dumnezeu, iar figura pruncului Iisus, imaginea (Fiului) lui Dumnezeu care se întrupează în creaţie. De aici, chipurile de bărbat şi femeie, ambele oglindind taina Întrupării divine, în cele două orientări specifice. Cât despre icoanele sfinţilor, ele certifică faptul că parcurgerea celor trei trepte ale vieţii creştine, anume purificarea de patimi, luminarea şi îndumnezeirea omului, reliefate în mod constant de tradiţia patristică, nu constituie o utopie. „Dumnezeu s-a întrupat pentru ca omul să se îndumnezeiască”, afirmă Sfântul Atanasie cel Mare. Icoana este, pe de o parte, o mărturie despre originile omului, redescoperirea sau rememorarea chipului de rai, pe de alta, însă, anticipează şi adevereşte despre chipul omului răscumpărat în Hristos şi transfigurat în slava dumnezeiască.  
 
- Anul trecut aţi fost nominalizat cu volumul „catacombe. aici totul e viu” la premiul Mihai Eminescu şi premiul revistei România Literară, pentru debut. Anul acesta aţi publicat, tot la editura Vinea, un nou volum, „Sentic”. Ce reprezintă pentru dumneavoastră poezia?  
- În viziunea mea, poezia nu poate fi ruptă de un proces de meditaţie, de filosofare şi nici chiar de rugăciune. Însă, în principal, intuiţia poetică pune în lumină circuitul investiţiilor afective şi spirituale, modul cum ne investim fiinţa în anumite valori şi lumi. Titlul celui de-al doilea volum al meu de poezie, SENTIC, recent apărut la editura Vinea, reliefează chiar această idee. Noţiunea de sentic, introdusă de dr. Manfred Clynes, s-a încercat să fie tradusă ca „simţire înţelegătoare”, ca să folosesc un termen din tradiţia patristică, şi totodată de „simţire creativă”. Asta spune, în fond, că atmosfera lumii fiecăruia este creată după felul în care el simte. Din păcate, se pare că adesea uităm să simţim, şi că nu mai avem nici curaj să simţim. Cu timpul am devenit imitatori şi consumatori, şi mai puţin creatori şi rugători.  
 
- Care este rolul cuvântului, cu trimitere la Logos şi la sfântul Apostol Ioan?  
- După Evanghelia lui Ioan, în Logos este viaţă şi lumină. Lumea este a Cuvântului, dar se poate ca fiind a Cuvântului să nu-L primească pe acesta. Rolul Cuvântului întrupat este esenţial pentru om. El este temeiul, reperul şi speranţa, mărturisite sau nu, pentru toate demersurile şi încercările omului, mai mult sau mai puţin deviate de la ţelul împlinirii umane. Poezia însăşi mărturiseşte apartenenţa lumii la Cuvânt. Omul are de ales între Cuvânt şi propria sa nimicire. Vorbea frumos Părintele Dumitru Stăniloae despre om ca fiinţă cuvântătoare, afirmând despre cuvântul cu substanţă spirituală că este, mai mult decât o simplă informaţie, o comunicare de prezenţă.  
 
- Ca editor al revistei „Sinapsa”, în raport cu intenţiile dvs., ce loc şi ce rol îi rezervaţi acestei publicaţii în peisajul cultural românesc?  
- Suntem la al patrulea număr al acestei reviste interdisciplinare cu participare internaţională (între autori se numără Părintele Andrew Louth, Tristram Engelhardt Jr., Alexei Nesteruk, ş. a.), pe care am iniţiat-o împreună cu Părintele Neofit Linte şi maestrul Dan Puric, revistă care abordează teme de teologie, filosofie, ştiinţă şi artă, gândite dintr-o perspectivă creştină. O mare parte din cultura contemporană este, după cum se ştie, rodul unor determinări extra-culturale. Mă gândesc la masiva influenţă economică şi chiar politică asupra culturii, din care rezultă un caracter comercial şi propagandistic antireligios, ostil chiar valorilor spirituale clasice, pe care îl manifestă un anumit tip de cultură la modă. Aş zice că revista „Sinapsa” îşi propune, în peisajul spiritualităţii noastre, să resuscite acea spiritualitate creştină de tip organic, care aspiră să refacă legătura cu omul integral a cunoaşterii, a diferitelor moduri de cunoaştere parţială. Ca urmare, stilul abordării unei probleme aspiră să fie situat între simplu şi academic, furnizând informaţie complexă, riguroasă şi la zi într-un mod atractiv, menit să intereseze tot omul.  
 
- Ce ne puteţi spune despre Serile Sinapsa pe care le-aţi organizat la sediul Uniunii Scriitorilor?  
- Cu plecare de la revista Sinapsa au fost organizate la Uniunea Scriitorilor serile Sinapsa de poezie şi muzică religioasă, cu participarea unor scriitori şi poeţi de renume. Sensul acestei acţiuni ţine tot de idea de întâlnire şi dialog între multiplele zone de activitate spirituală.  
 
- Sunteţi directorul editurii Platytera din Bucureşti. Ne puteţi spune câteva cuvinte despre activitatea editurii dvs.?  
- La editura Platytera au fost publicate din până în prezent un număr de aproximativ 70 de titluri. Publicarea integrală a scrierilor părintelui Ghelasie Gheorghe este unul dintre deziderate. De asemeni, menţionez că au apărut numeroase traduceri din greacă şi rusă tratând despre viaţa şi învăţăturile unor sfinţi şi stareţi din diverse perioade, precum şi lucrări ale unor teologi contemporani de seamă, cum ar fi Pr. George Florovsky, sau Pr. Philotheos Pharos, ş. A. De asemeni volume precum „Cine suntem” de Dan Puric, sau „Puterea dragostei” de Pr. Teofil Braşoveanu, dar şi cărţi de poezie.  
 
- Sunteţi co-autor al cărţii „Repere patristice în dialogul dintre ştiinţă şi teologie”, apărută recent la editura „Basilica” a Patriarhiei Române, ediţie prefaţată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Care este importanţa acestui dialog, cine beneficiază de el mai mult, teologii sau oamenii de ştiinţă?  
- Şi unii, şi ceilalţi, dacă vor consimţi să privească lucrurile cu onestitate. De dragul coerenţei şi consistenţei gândirii înseşi, nu putem lepăda temeiurile transcendente, dumnezeieşti, ale imaginii lumii. Sorin Vieru, în „Riscul gândirii”, afirma că gândirea incoloră, fără sentiment, are o singură pasiune, aceea pentru uitare. Ea pare că funcţionează bine, ca un joc artificial, cu reguli inventate, tocmai pentru că a dat la o parte problemele grave şi reale. Pe aceste presupoziţii amnezice îşi întemeiază o mare parte din ştiinţa autoritaristă concluziile ei de tip scientist. Aceasta este una dintre concluziile majore ale volumului în discuţie.  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Puterea cuvantului interviu cu scriitorul Florin Caragiu / Victoriţa Duţu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 289, Anul I, 16 octombrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Victoriţa Duţu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Victoriţa Duţu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!