Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Interviuri > Mobil |   



“Pro Vita a salvat viaţa a numeroşi bebeluşi”
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Interviu cu Iosif Belea, directorul unei clinici creştine din Braşov - realizat în februarie 2009  

 

Al şaptelea din cei doisprezece copii (şase fete şi şase băieţi) ai unei familii de creştini evanghelici, Iosif Belea a văzut lumina zilei pe 30 aprilie 1971, în Haţeg, judeţul Hunedoara. Mama i-a fost cel mai bun profesor şi tot ea i-a deschis încă din copilărie gustul pentru ştiinţă şi informaţie. Iosif, care a studiat teologia la Bucureşti, psihologia la Cluj şicomunicare şi relaţii publice la Braşov, este în prezent, directorul clinicii Pro Vita din acest oraş. Înfiinţată în anul 2000, Pro Vita oferă sub garanţia confidenţialităţii, ajutor specializat adolescentelor gravide şi persoanelor dezavantajate social, împletind asistenţa medicală cu consilierea într-o abordare creştină. Dacă faci parte din categoria viitoarelor mame fără perspectivă, Pro Vita te ajută să lupţi pentru tine şi pentru copilul tău, te învaţă să ai încredere în oameni şi îţi recomandă pacea şi liniştea sufletească până şi în cele mai dificile situaţii.  

 

- Cum ai luat decizia de a urma Facultatea de Psihologie şi de ce te-ai orientat spre acest domeniu?  

- Cu toate că prima mea vocaţie este teologia, de altfel, am şi fost timp de trei ani, asistent universitar la Universitatea Biblică din Bucureşti, a doua dimensiune vocaţională rămâne în cazul meu, psihologia, care se doreşte a fi componenta pragmatică a teologiei, în societatea contemporană. M-am orientat sau mai corect spus, am fost asistat şi orientat de Dumnezeu spre aceste domenii, care se pliază perfect pe textura mea lăuntrică.  

 

 

 

- Cum ai descrie, în câteva cuvinte, anii de studenţie?  

- Anii studenţiei reprezintă o perioadă de referinţă pentru mine. Aş putea să afirm că din perspectivă umană, viaţa mea a cunoscut două etape – înainte şi după facultate, desigur, până în 2001 când m-am căsătorit. Tot ce s-a întâmplat după acest eveniment, ţine deja, de o a treia fază.  

 

- Cu ce gânduri ai absolvit facultatea şi ce planuri aveai, ca proaspăt licenţiat?  

- Ca proaspăt licenţiat mi-am dorit să fiu totalmente la dispoziţia lui Dumnezeu şi să fac doar voia Lui.  

 

- Care a fost traiectoria ta de după absolvire până în momentul când ai devenit directorul clinicii Pro Vita?  

- Dumnezeu m-a ajutat să înţeleg în ce direcţie dorea sămă îndrept, iar faptul că am acceptat să coordonez Clinica Pro Vita reprezintă o schimbare de paradigmă, deoarece în perioada studiilor teologice nu m-am gândit la aşa ceva. Împreună cu soţia, medic specialist de medicină internă, am deschis încă o organizaţie, PROLIFE INTERNATIONAL, pe care aş defini-o ca pe o nouă componentă a aceleiaşi viziuni.  

 

- Cine a avut ideea unei astfel de clinici?  

- Am colaborat mai întâi cu o altă fundaţie din Braşov, după care am stabilit contactul cu Clinica Pro Vita din Cluj, prin urmare, Pro Vita Braşov s-a constituit ca una dintre filialele acesteia, celelalte două aflându-se la Bucureşti şi Târgovişte.  

 

- Ce ne poţi spune despre facilităţile pe care le oferiţi (furnizori, pacienţi, cabinete, etc.)?  

- La ora actuală, ProVita oferă medicamente, servicii şi consultaţii medicale generale şi de urologie, ajutor material, dar şi consiliere. Furnizorii noştri sunt alte fundaţii caritabile din judeţul Braşov, persoane fizice, organizaţii particulare sau oricine doreşte să facă donaţii.  

 

- Cine poate să facă parte din personalul ProVita? Există şi voluntari care îşi oferă serviciile aici?  

- Orice persoană specializată are toate şansele să intre în echipa noastră. Desigur că lucrăm şi cu voluntari, mai ales atunci când vine vorba de publicitate, traduceri sau diverse acţiuni în şcoli. De asemenea, aş dori să menţionez că staff-ul ProVita ia parte la conferinţele Pro Life.  

- Cât costă serviciile ProVita?  

- Nu toate serviciile oferite de Pro Vita costă, de exemplu, consilierea şi testul de sarcină sunt la liber. Pentru consultaţiile medicale generale şi de urologie, pacienţii trebuie să scoată din buzunar 25 de lei. De gratuitate beneficiază doar cei din staff, voluntarii şi rudele de gradul I ale acestora, iar ajutor material primesc în mod special, persoanele nevoiaşe.  

 

- Care sunt criteriile în funcţie de care se stabilesc tarifele?  

- Tarifele sunt stabilite sub nivelul preţurilor practicate de celelalte cabinete medicale, tocmai pentru a asigura un grad de accesibilitate cât mai mare al pacienţilor.  

 

- Cum vă promovaţi?  

- Facem publicitate stradală, folosind fluturaşi şi panouri publicitare.  

 

- Aproximativ câte persoane trec anual, pragul clinicii, ce vârstă auşi din ce categorii sociale fac parte?  

- În 2008, ne-au vizitat în jur de opt sute de persoane, în marea lor majoritate din pături sociale sărace sau de mijloc, începând cu adolescente de 15 – 16 ani până la bătrâni de 75 – 80 de ani.  

 

- Ce ajutor specializat le oferiţi celor care apelează la sprijinul ProVita ?  

- Pacienţii noştri beneficiază de ajutor specializat, după caz, având la dispoziţie un psiholog, un medic internist şi un urolog.  

 

- Poţi să ne enumeri şi să ne descrii pe scurt, câteva din cele mai importante cursuri, programe, proiecte, etc. desfăşurate în 2008?  

- “Şcoala mamei” se adresează mămicilor care sunt invitate să participe la discuţii pe diferite teme medicale, psihologice sau nutriţioniste, despre creşterea copiilor ori afecţiunile specifice vârstei. De asemenea, în liceele din judeţul Braşov, s-a desfăşurat şi continuă să se desfăşoare un alt proiect, prin care se urmăreşte promovarea unor valori educaţionale privind bolile cu transmitere sexuală, sarcina şi avortul. Cu ocazia Crăciunului, copiii nevoiaşi şi bătrânii din judeţul Braşov s-au bucurat de cadouri, prin “Maranatha”.  

 

- Ce rezultate s-au obţinut în toţi aceşti ani de când funcţionează ProVita?  

- ProVita a salvat viaţa a numeroşi bebeluşi, a ajutat moral şi financiar persoane în nevoie şi nu în ultimul rând, a oferit o Evanghelie şi a vorbit despre mântuire celor aflaţi departe de Hristos.  

 

- Ce urmează în 2009 la ProVita?  

- În 2009, dorim să continuăm ce am început în 2008 şi totodată, să demarăm un proiect de pregătire pentru naştere, prin care să oferim suport şi informaţii medicale, psihologice şi fizice viitoarelor mămici. De asemenea, ne propunem să implicăm mai mulţi voluntari în activităţile noastre.  

 

- ProVita asigură asistenţă doar pe termen scurt sau există şi programe de durata ?  

- Pro Vita asigura asistenţă atât pe termn scurt cât şi pe termen lung, însă totul depinde de deschiderea pacienţilor.  

 

- Care sunt componentele esenţiale ce asigură succesul unei astfel de clinici?  

- La Pro Vita, oamenii şi educaţia continuă reprezintă ingredientele de bază în asigurarea succesului. Nimic nu estemai important aşadar, decât să îţi formezi un colectiv dedicat lucrării, gata oricând de sacrificiu, dar şi dispus să investească în pacienţi şi în resurse şi care să împărtăşească aceleaşi valori creştine şi să dorească să se specializeze şi să îşi împrospăteze cunoştinţele.  

 

- Aţi mai avut şi eşecuri? Cât de mulţumiţi sunt pacienţii de ceea ce găsesc aici?  

- N-aş putea vorbi de eşecuri, însă fără îndoială că este loc de mai bine. În general, pacienţii se declară mai mult decât mulţumiţi.  

 

- Cum arata o zi obisnuita pentru tine?  

- Să spunem că destul de încărcată, deşi mă lupt să scap de rutină, de rugină şi de ruină.  

 

- Te-ai confruntat cu provocări de cand eşti director la ProVita?  

- Aproape fiecare zi aduce cu sine o serie de provocări, însă printre cele mai dificile se numără resursele.  

 

- Ce satisfacţii ai avut?  

- Multiple, mai ales atunci când vezi că Dumnezeu mai salvează prin tine încă o viaţă.  

 

- Ce anume îşi doresc cei din staff de la tine?  

- Cred că în special să le fiu un exemplu în orice domeniu.  

 

- Este solicitantă munca într-o asemenea clinică, impune şi sacrificii?  

- Dostoievski spunea că de Dumnezeu terbuie să te apropii în stare de jertfă, iar eu subscriu acestei afirmaţii.  

 

- Este ProVita o clinică creştină?  

- Desigur, tot ceea ce oferim aici are o tentă creştină, mai ales în ceea ce priveşte consilierea sau testele de sarcină.  

 

- Cum împletiţi asistenţa medicală cu elementul religios?  

- Pacienţii au acces la broşuri şi reviste cu teme creştine, pe care le pot studia, în funcţie de opţiune, în sala de aşteptare sau acasa.  

 

- Ai văzut minuni de când lucrezi aici?  

- Viaţa poate fi trăită clipă de clipă ca o minune sau ca o normalitate. Personal, am ales prima variantă.  

 

- În ce măsură a rezistat ProVita prin credinţă?  

- Noi am fost învăţaţi de Dumnezeu să trăim numai prin credinţă.  

 

- Din experienţa de până acum, în calitate de director al acestei clinici, ce recomandări le-ai face celor care au deschis deja sau intenţionează să deschidă o astfel de clinică?  

- Să se roage şi să acţioneze crezând în Dumnezeu.  

 

- Rezumând, ce etape a parcurs până în prezent ProVita si ce a mai rămas de făcut ?  

- Nu cred că greşesc dacă afirm că Pro Vita s-a născut, a murit şi a reînviat. În prezent, ne dorim o explozie de potenţial, care va fi posibilă doar în măsura în care şi alţii vor spune « da , vreau să fiu parte integrantă din această minune divină numită Pro Vita ».  

 

- Care au fost impresiile cu care ai plecat din AZ?  

- Excepţionale, păcat că nu am stat acolo decât două zile, pe care oricum, le-am dedicat slujirii în biserică.  

 

- Ai în plan un parteneriat ProVita cu o clinică din AZ sau din State?  

- Din nefericire, deocamdată nu se pune problema de aşa ceva, pentru simplul fapt că încă nu am întâlnit oamenii potriviţi, dar cred că la timpul hotărât, Domnul mi-i va scoate în cale şi parteneriatul de care vorbeaţi va deveni posibil.  

 

- Ce altceva ai dori să le mai impărtăşeşti cititorilor noştri?  

- Îi rog să îşi amintească de faptul că în 1989, imediat după Revoluţie, România a trecut dintr-un ghetou comunist într-o junglă de libertinaj şi haos. Astfel, după o anestezie morală ce a durat nici mai mult nici mai puţin de cincizeci de ani, reflexele de normalitate ale demnităţii românului tind să ţină de domeniul arheologiei morale. În acest context, noi, creştinii, suntem chemaţi nu numai să dăm o luptă permanentă împotriva acelor realităţi care încearcă să mutileze chipul lui Dumnezeu în om, dar să şi promovăm valorile eterne ale Împărăţiei Sale.  

Nu trebuie să ne sperie criza mondială, ci acum mai mult ca oricând, să ne cristalizăm convingeri biblice sănătoase, să ne încredem din toată inima în Domnul şi să nu uităm că El este proslăvit în noi dacă noi ne găsim plăcerea în El.  

Referinţă Bibliografică:
“Pro Vita a salvat viaţa a numeroşi bebeluşi” / Octavian Curpaş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 264, Anul I, 21 septembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Octavian Curpaş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Curpaş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!