Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Spiritual > Mobil |   


Autor: Octavian Curpaş         Publicat în: Ediţia nr. 157 din 06 iunie 2011        Toate Articolele Autorului

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
justitia@justice.com

 

Motto: „Întoarcerea la valorile iudeo-creştine pentru renaşterea spirituală a neamului înseamnă întoarcerea la Biblie pentru a ne lăsa schimbaţi, renăscuţi de ea.” 
  
„Paşi spre lumină” de Petru Lascău este o culegere de proză şi eseuri creştine care de la început, impresionează prin sinceritatea exprimării şi prin modalitatea plastică, vizuală, de a reda sentimentele trăite în anii grei de dinaintea căderii comunismului în România. Evocând o perioadă tulbure şi marcată de multă suferinţă cauzată de represaliile regimului totalitar împotriva celor care Îl căutau pe Dumnezeu, această carte se constituie ca o colecţie vie de mărturii trăite în acea perioadă. Printre eseurile şi povestirile din volumul „Paşi spre lumină” se numără „Dar cea mai mare dintre toate este Dragostea...”, „Mereu o nouă apă curge-n vaduri”, „Abisul”, „Lumina”, „Tricolorul”, „Noapte de Ajun”, „Intrusul”, „Noaptea preasfinţită”. 
  
Petru Lascău devine cunoscut în lumea scrisului graţie volumelor de proză “Paşi spre lumină”, „Biserica în asediu”, „Între zâmbet şi suspin”, „În răcoarea dimineţii”. Stabilit în Lumea Nouă din 1985, Petru Lascău va petrece primii 16 ani la Chicago, după care, în 2001, se mută în Phoenix, Arizona, unde locuieşte şi în prezent. De la venirea sa în capitala Statului Marelui Canion, Petru Lascău slujeşte ca pastor al bisericii „Elim” (www.elimarizona.com). 
   
Din întuneric la lumină 
  
Odată cu volumul „Paşi spre lumină” remarcăm talentul deosebit al lui Petru Lascău de a îngemăna într-o singură expresie, credinţa în Dumnezeu şi sentimentul suferinţei în faţa unei realităţi crude şi nemiloase – realitatea comunistă - ce căuta să înăbuşe orice dorinţă de libertate. Iată de ce, prin eseurile scrise în acea perioadă, ne este oferită şansa de a retrăi o epocă „de aur” care din fericire, avea să apună la scurt timp după aceea. Pentru cei care au trăit în acea perioadă, cartea „Paşi spre lumină” va fi o ocazie de întoarcere în timp, un fel de remembering al unei vremi când afirmarea credinţei în Dumnezeu te-ar fi costat în mod sigur, libertatea. Prin nenumărate fire de povestire ce se împletesc cu descrieri simbolice, autorul reuşeşte să proiecteze fragmente de timp şi spaţiu ce îţi insuflă dorinţa de a nu lăsa ca astfel de lucruri să se mai repete vreodată. Poate că tocmai acesta este mesajul central al cărţii, şi anume, ca prin mărturii ce au fost prinse din memoria timpului în această carte, nimeni să nu uite că actuala libertate de care ne bucurăm cu toţii, a fost câştigată cu multe jertfe anonime sau ale unor comunităţi care au ştiut să lupte atunci când a sta pentru Dumnezeu însemna de fapt, să rămâi singur în faţa unui duşman necruţător. Amestec de lumini şi umbre, cartea „Paşi spre lumină” ne călăuzeşte în final, conform celebrului dicton Per aspera ad astra, din întunericul necredinţei, la lumina libertăţii de a ne închina lui Dumnezeu. Persoane şi momente se detaşează astfel, din galeria întunecată a vremii când a fi creştin însemna să fii un trădător al „cauzei”, în scopul de a ne oferi deopotrivă mărturie şi exemplu, de a da o pildă pentru cei care fie nu au ştiut, fie nu au avut ocazia să trăiască experienţa oamenilor credinţei. 
  
Iosif Trifa şi Oastea Domnului 
  
Din rândul acestor persoane se remarcă în mod deosebit, personalitatea părintelui Iosif Trifa, căruia in memoriam prilejuită de centenarul naşterii sale, i se oferă un consistent articol ce ne atrage atenţia asupra unui om care a ştiut să trăiască şi să moară pentru Dumnezeu. Astfel, aflăm cum Iosif Trifa „s-a născut în satul Certege, din judeţul Turda, la 3 martie 1888. Era al patrulea fiu din cei şapte ai familiei Dimitrie şi Ana Trifa. În anul 1900, îşi începe gimnaziul la Beiuş, iar în 1907, devine student la teologie, la Sibiu. La terminarea studiilor de la Sibiu, în 1910, acesta ajunge învăţător în Vidra de Sus, azi comuna Avram Iancu.” Originea umilă a lui Iosif Trifa nu prevestea cu nimic destinul de excepţie pe care avea să îl împlinească. Un om din popor, dar simţind împreună cu cei de un neam cu el, un om de jos, dar înălţat printr-o credinţă vie în Dumnezeu, Iosif Trifa ne uimeşte ori de câte ori îi citim biografia şi ori de câte ori avem ocazia să-i vedem lucrarea pe care a început-o pe pământul românesc. Viaţa a fost crudă cu Iosif Trifa, astfel că „începând din 1912, când i se naşte primul copil, o fetiţă pe nume Olimpia, pentru tânărul preot începe calvarul unei cumplite suferinţe. Fetiţa îi moare în anul următor. Al doilea băiat, Gheorghe-Titus se stinge la fel, la vârsta de un an, lăsând zbucium şi lacrimi, tinerei familii. În anul 1916, familiei Trifa i se naşte cel de al treilea copil, care în amintirea celui de curând mort, primeşte tot numele de Gheorghe-Titus. Titus este singurul copil rămas în viaţă. În anul 1918, se naşte Augustina, fetiţă care ar fi trebuit să fie mângâierea primului rod pierdut. Izbucneşte în acea perioadă o epidemie de gripă, se îmbolnăvesc grav, atât fetiţa, cât şi soţia. Moare mai întâi mama, apoi fiica.” 
  
„Slăvit să fie Domnul! Amin” 
  
Ne putem gândi câtă durere a îndurat Iosif Trifa şi bineînţeles că părea greu de crezut că după astfel de pierderi sufleteşti, el avea să înceapă marea lucrare de redeşteptare spirituală din România acelor vremuri. Rememorând perioada respectivă, Iosif Trifa consemna: „Domnul ne atrage în diferite chipuri la pieptul Său. O, cum nu înţeleg oamenii că şi necazurile şi suferinţele, încercările şi izbeliştile vieţii ne sunt o atragere a Domnului, ca să ne aplecăm la pieptul Lui, să-L aflăm pe El şi să ne rezimăm în El şi în odihna Lui.” Astfel, moartea celor dragi l-a urmărit toată viaţa, ca un îndemn sfânt de a trăi pentru cer. „Începând din 1919, Iosif Trifa începe să scrie şi să publice la o serie de reviste şi ziare, tot felul de scrieri, plin de credinţă şi dragoste pentru Isus Hristos Domnul.” Mai aflăm cum în anul 1922, a apărut primul număr al revistei „Lumina satelor”, publicaţie creştină destinată promovării şi regenerării spirituale a naţiunii române. Prin intermediul acestei lucrări, în cursul anului 1923 se conturează o mişcare de trezire spirituală şi „renaştere duhovnicească a societăţii româneşti”, care avea să se numească Oastea Domnului. 
  
Cuvintele lui Petru Lascău se întreţes în mod armonios cu diferitele cugetări ale lui Iosif Trifa şi astfel, avem ocazia să retrăim o vreme plină de tumult din istoria României şi să înţelegem că Dumnezeu a urmărit în acea epocă să înalţe sufletele românilor către El, înainte de începe perioada cea mai tristă din istoria României, cea a comunismului ateu. În acest sens, Petru Lascău ne propune o temă de meditaţie profundă, spunând: „În nemăsuratul Său har, Dumnezeu pregăteşte adăpostul înainte ca furtuna să se dezlănţuie. Oastea Domnului a fost o asemenea poartă deschisă spre victorie.” Şi mai departe, autorul pune o întrebare retorică: „Ce s-ar fi întâmplat în istoria noastră, dacă nu se respingea şansa divină de pregătire prin trezirea Oastei Domnului pentru marea confruntare cu ateismul militant comunist?” În orice caz, cuvintele lui Iosif Trifa străbat peste timp, prin salutul ostăşesc „Slăvit să fie Domnul! Amin.” 
  
Rusia, octombrie 1988 
  
În caleidoscopul subiectelor din cartea „Paşi spre lumină” se distinge evocarea unei călătorii a autorului, în Rusia lui Gorbaciov, într-o perioadă de avânt a perestroikăi, care a marcat începutul sfârşitului sistemului comunist. Astfel, într-un articol intitulat sugestiv „Cu Biblia în Rusia sau impresii de călătorie în U.R.S.S.”, scris în octombrie 1988, avem ocazia de a culege păreri la prima mână, dintr-o perioadă acum uitată, când însă, începeau să se întrezărească zorile unei noi epoci. Călătorind la Moscova şi după aceea, la Leningrad, autorul ne redă prin cuvinte bine alese, acel gust dulce amar din vremea de sfârşit a comunismului. O evocare ce ne este în mare măsură familiară, a Rusiei Sovietice din acea perioadă, sună astfel: „Străzi aglomerate, oameni cu pungi, genţi, plase, troleibuze, autobuze, tramvaie, metrou. Miliţieni la colţ de stradă, maşini grăbite, care nu acordă nici o prioritate pietonilor, ci trec printre ei, ca la circ. Magazine aglomerate, murdare şi fără reclame sau vitrine. Pardoseli de duşumea mirosind a motorină, dale de marmură, date de curând cu talaj, uşi unsuroase de miile de mâini ce le deschid şi închid toată ziua. Pereţi afumaţi şi murdari. Galantare neluminate şi cu marfă puţină.” Ne dăm seama că Rusia lui Gorbaciov nu era din punct de vedere economic, departe de România. Pe de altă parte, existau diferenţe substanţiale. Astfel, dacă în România, creştinii erau vânaţi de securitate, iar Bibliile confiscate şi transformate în „hârtie igienică”, glasnostiul sovietic permitea distribuirea de Biblii şi oferea ocazia desfăşurării de evanghelizări chiar în locurile cele mai neaşteptate. 
  
„Îngerii călăuzitori” din Cernăuţi 
  
Călătorind din Leningrad până în Cernăuţi, Petru Lascău are ocazia de a se împărtăşi de binefacerile oferite de căile ferate sovietice şi de a cunoaşte oameni de toate felurile, dar mai ales, înţelege faptul că nevoile celor din marea Uniune Sovietică erau aceleaşi cu ale tuturor oamenilor de pretutindeni, cu referinţă directă la nevoia de a-L cunoaşte pe Dumnezeu. 
  
O experienţă tulburătoare avea să trăiască în Cernăuţi, unde ajunge să găsească biserica din localitate, identificându-i pe cei care mergeau la adunare, folosind o metodă foarte simplă. „A doua zi, am pornit în căutarea fraţilor. Singura speranţă o aveam de la o adresă pe care reuşisem să n-o pierdem şi mai ales, în clasica metodă de a-i găsi pe credincioşi, aceea de a lua Biblia sub braţ şi a merge în staţiile de autobuz. Am aplicat pe cea de a doua şi a dat rezultate imediate. De la distanţă, am identificat o pereche şi ne-am spus: „Oamenii aceştia sunt credincioşi.” Am intrat în vorbă cu ei. Nu ştiau nici engleză, nici română, dar cunoşteau Biblia noastră, aşa că au spus: „Sobranie”, arătând cu mâna într-o anumită direcţie. Aceasta însemna că mergeau la adunare. Aceşti „îngeri călăuzitori” ne-au dus la biserică după ce am schimbat mai multe autobuze şi troleibuze.” 
  
Sensibilitatea deosebită a lui Petru Lascău iese la iveală din impresiile pe care le consemnează cu acea ocazie, când a ajuns la o biserică arhiplină. Astfel, el a constatat asemănări şi diferenţe faţă de comunităţile din România. „Diferenţa am simţit-o imediat, după modul cum au cântat, după felul cum au ascultat Cuvântul lui Dumnezeu, cum s-au rugat, cum au pătruns şi au stat în clădirea bisericii. Născută din suferinţa unei istorii, cântarea rusă are inflexiunile unei doine de jale, acordurile minore ale unei lacrimi ce nu se poate plânge altfel. Când a fost anunţată o cântare în limba română, cântare pe care o ştiam atât de bine, mi-a fost aproape imposibil s-o cânt. Gama majoră fusese înlocuită cu una minoră, versul îndulcit cu inegalabilele meandre ale sufletului rus, durerea unui neam asuprit irumpea prin această fereastră deschisă a inimii.” 
  
Ultima parte a acestui articol este consacrată vizitei la Chişinău, capitala Moldovei, unde autorul are ocazia să vadă marile mişcări populare în favoarea unirii cu ţara şi deopotrivă, are şansa de a întâlni „poeţi ca Vieru, Matcovski, scriitori ca Ion Druţă şi Nicolae Dabija.” În acea perioadă, crimele lui Stalin şi ale securităţii ruse erau demascate una câte una şi toţi românii din Moldova simţeau că se apropie momentul marii uniri cu ţara. Nimic nu mai putea opri dorinţa de liberate a „fraţilor de peste Prut”, iar cu acea ocazie, autorul constata că „numai în ultimii doi ani, în Moldova sovietică se deschiseseră 324 de biserici”, lucru fără precedent pentru epoca respectivă. 
  
„Fiţi sfinţi” 
  
Trecând dincolo de căderea comunismului, Petru Lascău explorează problema sfinţeniei în societatea contemporană, când se pare că ne rămân la dispoziţie doar nişte opţiuni extreme, în genul „culturismului spiritual” sau „sportului de masă”. Preluând cuvintele apostolului Pavel, în articolul „Fiţi sfinţi” suntem provocaţi la o adâncă meditaţie asupra noţiunii de sfinţenie, asupra înţelegerii corecte a faptului că mântuirea prin credinţă presupune o schimbare din temelii a vieţii sau, aşa cum spunea J. C. Ryle, episcop de Liverpool, „Scripturile ne învaţă că în urmărirea sfinţeniei, adevăratul creştin are nevoie de strădanie personală şi de fapte, la fel cum are nevoie de credinţă.” De aceea, Petru Lascău adaugă: „Multa învăţătură despre „trăirea prin credinţă” a infuzat multora ideea că nu mai este nevoie de nici un efort personal în atingerea sfinţeniei, a separării, a punerii noastre deoparte pentru slujirea lui Dumnezeu.” Nimic nu este mai fals decât a crede că religia creştină se rezumă doar la crezuri şi cuvinte frumoase, ca o aşteptare pasivă a unei mântuiri ce vine de sus. 
  
De aceea, prin contrast, „Pavel, apostolul, vede viaţa creştină ca o cursă sportivă de alergare. De dragul premiului, alergătorii se supun voit la diferite înfrânări. Ei sunt într-un continuu exerciţiu al renunţării. Antrenamentul zilnic cere efort şi luptă aspră cu tine însuţi. Trebuie să te depăşeşti, să te obligi la disciplină. Viaţa ta este diferită de a celorlalţi, la fel cum este regimul tău alimentar, economia timpului zilei, stilul vieţii, în general.” Prin aceste cuvinte, de fapt, ne reîntâlnim cu ceea ce spunea părintele Iosif Trifa, care îi chema pe oameni la un război sfânt împotriva păcatului de orice fel. Profilul unui creştin este acela al unui om care se luptă cu păcatul, cu tendinţele către rău şi în puterea lui Hristos, învinge. Această putere este atât de mare, încât a zămislit în timpurile cele mai întunecate ale istoriei, oameni ai credinţei care au purtat flacăra vie a nădejdii în Isus Hristos şi ale căror cântări de laudă au făcut să fie zdrobite lanţurile înrobitoare ale ateismului, necredinţei şi morţii. Petru Lascău ne propune un drum către cer, o ridicare din mijlocul unei realităţi ostile, ce caută să ne abată de la calea cea dreaptă, prin păşirea pe treptele săpate de acei anonimi antemergători ai drumului credinţei, ce s-au sfârşit poate, în bezna istoriei, dar care sigur, au trăit şi vor trăi prin faptele lor, precum şi prin momentul când vor fi aduşi la lumină în Împărăţia lui Dumnezeu. 
  
  
Billy Graham sau cum a ajuns Evanghelia mântuitoare în întreaga lume 
  
Nu în ultimul rând, Petru Lascău aduce un elogiu deosebit marelui predicator Billy Graham. Articolul în cauză a fost scris în 1990, cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani, de către marele predicator. Petru Lascău trece în evidenţă mai multe aspecte importante din viaţa „acestui om al lui Dumnezeu, care a exercitat o influenţă covârşitoare asupra generaţiei sale. Despre Billy Graham se spune că a predicat Evanghelia Domnului nostru Hristos, mai multor oameni decât a făcut-o orice persoană din istorie. Un raport estima numărul lor la 104 milioane în 60 de ţări ale lumii, printre care şi România. Cruciadele sale au adus la picioarele crucii Mântuitorului peste 2,2 milioane de convertiţi.” 
  
Din multe puncte de vedere, Billy Graham ne-a lăsat un exemplu cu privire la ceea ce înseamnă folosirea mijloacelor moderne de comunicaţie în predicarea Evangheliei. El nu a aşteptat ca aceste mijloace să se maturizeze, ci prin „folosirea de timpuriu a mijloacelor moderne de comunicaţie, cum sunt televiziunea şi radioul, a răspândit Evanghelia mântuitoare în întreaga lume.” Partea cea mai de seamă a acestui om al lui Dumnezeu este faptul că  pe măsură ce „popularitatea sa a crescut, el nu s-a lăsat flatat de ea, rămânând acelaşi om modest şi disciplinat cu sine însuşi, concentrat cu totul spre munca sa de a răspândi Evanghelia mântuitoare şi nu pentru a-şi consolida propria împărăţie.” În acest articol omagial, Petru Lascău ne ajută să privim aşa cum se cuvinte la lucrarea marelui predicator Billy Graham, pentru a lua exemplu cu privire la modul în care trebuie desfăşurate astfel de campanii de evanghelizare în masă. 
  
Mielul a biruit balaurul 
  
Lucrul cel mai important se concretizează în date şi cifre care vorbesc de la sine despre ce fel de om a fost Billy Graham. Astfel, autorul spune: „Cu toate că Billy Graham conducea un adevărat imperiu evanghelic, care genera un venit de peste 64 de milioane de dolari anual, el era salarizat cu o sumă fixă de 59.500 de dolari anual şi o indemnizaţie pentru locuinţă şi călătorii de 19.700 dolari.” Ne punem întrebarea, ce date ar fi raportate în acest sens, de către mulţi dintre cei care au astfel de poziţii de răspundere sau sunt „stele de televiziune”, în lumea evanghelică? Deşi pe coordonate americane, totuşi în persoana lui Billy Graham distingem elemente comune cu alţi oameni ai credinţei, de pe alte meridiane şi ne putem gândi că în final, fie că este vorba de părintele Iosif Trifa, fie că este vorba de Billy Graham, fie că este vorba de orice alt om al credinţei, totuşi, modelul rămâne de fiecare dată, acelaşi: Omul Isus Hristos. 
  
Aşa cum menţiona Petru Lascău în articolul „Sculaţi-vă, alăuta şi harpă!”, în care ni se descrie un episod evanghelistic într-o Românie post-decembristă, „privind frontul dintre cioporul mieilor şi haita lupilor, cu greu poţi întrevedea o posibilă victorie a gingăşiei şi purităţii împotriva colţilor înrăiţi ai urii. Şi totuşi, Mielul a biruit balaurul. Iar Mielul era înjunghiat. El biruie întotdeauna.” Cuvântul final al cărţii „Paşi spre lumină”, care se recomandă de la sine prin ceea ce stă scris, este următorul: „Întoarcerea la valorile iudeo-creştine pentru renaşterea spirituală a neamului înseamnă întoarcerea la Biblie pentru a ne lăsa schimbaţi, renăscuţi de ea, înseamnă dobândirea spiritului de toleranţă a iubirii aproapelui nostru, înseamnă întoarcerea la Dumnezeu, la Tatăl ce ne aşteaptă ca pe nişte fii rătăcitori. Înseamnă să lepădăm atitudinea neprimitoare a fiului mare, înseamnă „deşteaptă-te române, din somnul cel de moarte!”” Să urmăm acest îndemn! 
  
Octavian Curpaş 
Phoenix, Arizona 
  
  
Referinţă Bibliografică:
Pasi spre lumina de Petru Lascau - O carte despre sfintenie si renastere spirituala / Octavian Curpaş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 157, Anul I, 06 iunie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Octavian Curpaş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Curpaş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!