Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   


Autor: Marin Voican Ghioroiu         Publicat în: Ediţia nr. 764 din 02 februarie 2013        Toate Articolele Autorului

 Partea a I-a PARIUL BLESTEMAT
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

 

PARIUL BLESTEMAT  

 

„Gărgăuni dacă n-aveam,  

Banii cum îi câştigam?”.  

 

Boierul Bărbulescu Pandele sosi în satul Vălureni, unde avea o moşie (care se întindea din valea Germătăluiului până în Dealu Olteţului), primită din partea soţiei, coana Corina, curea de pământ mănos... moştenită de la fratele maică-si, senatorul Cristea Boicescu plecat de zece ani în Satele Unite ale Americii, când atât de mare-i fu surpriza să o revadă pe Didina (pe care o cunoscuse, cu aproape zece ani în urmă, în restaurantul Minerva din Craiova, când îl servise la masă), acum „menajeră” în casa administratorului Cobrescu Ilie, de la care află că-i măritată cu Naie Dindel, un gospodar liniştit, dar socotit de consăteni cam slab de minte. Didina l-a întâmpinat cu zâmbetul pe buze, oferindu-i tradiţionala pâine cu sare şi un pahar de vin rozaliu din podoria „Dealul Viilor”.  

- Bine ai venit, boierule! Săruit mâinile.  

- Să nu crezi că te-am utat, fată frumoasă!... Nu eşti Didina?  

- Didina Dindeal, boier dumneata, că sânt căsătorită cu Naie al Floarii.  

- Un băiat din Valea Peşenii, care avu noroc de fată bună, şi-i făcu din ochi boierului. Dacă-mi aduc aminte... pare-mi-se că v-am spus pe drum ce podoabă de fată îmi găteşte menajul? Nelundu-l în seamă pe administrator, i s-a adesat creolei Didina.  

- Nu, n-am uitat... dar să-ţi spun cinstit, drăguţ-o, eşti mai înfloritoare de cum te-am cunoscut.  

- Vai de mine, boierule, păcatele mele!... acolo eram la oraş, iar aici... în vipia soarelui şi cu necazurile gospodăriei, că Dumnezeu mi-a dat şi un copilaş, n-am cum să arăt tot aşa de frumoasă. Zău că vă înşelaţi!... Doamne, mă luă gura pe dinainte, vă rog să mă iertaţi, conaşule!  

- Didina, din partea mea eşti iertată, dar cum venii de la drum lung... aş vrea să-ţi văd măiestria în arta culinară, că mor de foame.  

- Acum boierule!... Masa este deja pregătită şi vă aşteaptă cu toate bunătăţile pe care domnul administrator Cobrescu Ilie a reuşit să le strângă din câmp şi să se îngrijească, vă spun cu mâna pe inimă, ca de casa dumnealui.  

- Îmi placi, Didina!... Se vede că nenea Ilie a avut ochi buni când te-a adus în satul Vălureni.  

- Păi dacă nu era dânsul... l-aş mai fi cunoscut pe Năică-al meu?!...  

- Boier Pandelică, am să vă povestesc mai târziu cum am reuşit s-o fac să se hotărască să plece de la Craiova, dar acum vă rog să poftiţi a servi din bunătăţile casei dumneavoastră. O să vă facă plăcere să gustaţi din jimbla rumenită pe vatră, şi să cinstiţi un vinişor ales, mai curat ca sângele Domnului...  

- Să fiţi sănătoşi, dragii mei!... şi a rupt un colţişor din pâinea rumenită care încă mai scotea aburi, l-a îmuiat în paharul cu vin, a mâncat încet şi ridicând paharul a zis cu emoţie în glas: să ne ajute bunul Dumnezeu să ca să ne bucurăm de roadele pe care ni le-a dat şi anul acesta.  

- Să fiţi sănătos, boierule! A fost un an bogat, conaşule, se rup hambarele... a ciripit Didinica, lucindu-i privirea ca la o veveriţă care-şi închipuie că o să mănânce bunătate de alune din pomul „făgăduinţei” pe care-l visează extaziată cu ochii larg deschişi.  

- Ştiţi, tradiţia locului este să gustaţi din rodul viii, dar la masă aveţi pregătiă o ţuică de prună păstrată în butoi de dud, gălbioară... ca frunza nucului când se aseamănă cu razele soarelui tomnatic, adaugă în treacăt moş Cobrescu Ilie, şi deschise uşa sufrageriei, lăsându-l pe boier Pandele să intre primul.  

Masa a fost îmbelşugată şi stropită din belşug cu băuturi alese, totul fiind pregătit cu minuţiozitate de administratorul moşii, care nu prea se afla în largul său... gândindu-se la cheltuielile ce le dublase şi triplase (susţinând că chiar dacă pe ansamblu anul a fost bun, a întâmpinat şi greutăţi datorită secetei, iar mâna de lucru a fost scumpă, fiindcă foarte mulţi oameni au plecat la oraş pentru a câşiga o pâine...şi alte motive), iar veniturile moşiei nu erau nici pe departe cele reale. Administratorul se folosea de o strategie verificată de el cu ani în urmă şi cu tatăl boierului; de aceea o adusese pe Didina ca să-l servească la masă, că era tânără şi frumoasă (nici gând s-o angaje menajeră în casă, aşa cum îi spusese stăpânului), sperând să-i ia ochii „flşturaticului” Pandelică, să-i aprindă inima... „drăcoica”, ca să-l lase-n pace cu datul socoteală la realizările şi cheltuielile trecute în registrele contabile. Într-un târziu, când oboseala îi cam împăienjenise ochii, Pandelică îi zice administratorului cu vorbe întrerupte din cauza că limba nu-l mai asculta şi i se cam împleticea în gură.  

- Domnule administrator!...  

- Să trăiţi, boierule! Ordin...  

- După câte ştiu că te numeşti Cobrescu Ilie..., greşesc?  

- Aşa-i. Nu greşiţi, conaşule, vai de inimioara mea. Eu sunt Cobrescu Ilie, omul care mă îngrijesc de avutul domniei tale ca de ochii mei din cap. Ce aţi dori să fac?  

- Dacă-ţi spun, îţi comvine?!...  

- Vai de mine! Vorba matale este ordin pentru o slugă plecată ca mine.  

- Alunci fă bine şi dă fuguţa şi-mi adu... catastifele cu evidenţa cheltuielilor şi veniturilor, că după cum au mers vânzările..., cred că şti, nu?  

- Cum să nu, boier dumneata... Nu sunteţi prea obosit de pe drum?...  

- Nu!... şi ridicând tonul, adăugă: de ce am ieşit în pagubă, domnule Cobrescu? Vreau să văd negru pe alb ce contabilitate ai ţinut. Administratorul da din colţ în colţ, că abea reuşi să-i facă un semn discret „drăcoicei” să aibă grijă de conaşul.  

Didina a prins din zbor dorinţa lui moş Cobrescu, şi-i turnă în pahar conaşului din vinişorul roze, atingându-l cu pieptul pe „Mustăcilă” şi-i zâmbi cu graţie, dar boierul devenise nervos, şi nu o luă în seamă. Didina pricepu că trebuie să treacă la o nouă fază de-al face pe conaşul să-i dea atenţie şi, la un alt semn primit din partea administratorului, se retrase din sufragerie. Boierului nu-i plăcea cum se fofila administratorul şi da din colţ în colţ, neştiind cum să scape din situaţia de faţă, fiindcă nu dorea să-i aducă registrele contabile. Pricepuse că „banditul” încerca cu disperare ca să-l plimbe cu preşul. Se încruntă şi lăsă paharul pe masă, îi pierise pofta să mai bea. Era consternat de şiretlicurile administratorului, care voia să schimbe subiectul, vezi Doamne... că ar fi prea obosit „conaşu” ca să mai verifice la o oră aşa de târzie... nişte registre pline de praf.  

- Şefule, n-ar fi bine s-o lăsăm pe mâine?... că după cum arătaţi, sunteţi tare obosit... Cred că ar fi bine să vă odihniţi.  

- Hoţule, hoţule!... chiar aşa mult ţii tu la mine, că vrei să mă odihnesc?  

- Cum să nu, boier drag şi iubit!... doar vă cunosc de când eraţi un copilandru: aţi crescut sub ochii mei şi v-am îndrăgit ca pe un fiu, că nu vru Cel de sus să-mi facă şi a mea femeie un moştenitor... De-aţi şti cât mă gândesc la chestia asta, şi cât mă frământ: pentu ce mă chinuiesc şi muncesc din zori până-n noapte, pentru cine? Cui o să-i las bruma de strânsură, boierule? Ultimile cuvinte spuse de administrator a făcut să se lase o tăcere jenantă între cei doi, dar se produse „surpriza” pe care o aştepta „hoţomanul” cu înfrigurare: se deschise uşor uşa din spatele lui Pandelică şi îşi făcu apariţia Didina (îmbrăcată într-o rochie de mătase de culoare vişinie, cu părul pieptănat în două cozi, iar la piept îşi prinsese un trandafir supeb, galben ca faţa lunii), ţinând în mâini o tavă de argint pe care se găseau ceştile de cafea (din care aburul răspândit în sufragerie a adus o aromă irezistibilă pentru năsucul lui „mustăcilă” ce adulmeca nesăţios, căci la vederea ”creolei” îi dispăruse tristeţea ca prin farmec), o sticlă cu vişinată alături de păhăruţele de cristal, pline ochi.  

- Îmi cer scuze, boier dumneavoastră, de întârziere, dar acest afrodisiac turcesc... sper să vă creeze bună dispoziţie, iar vişinata să vă îndulcească limba şi sufletul...  

- Îţi mulţumesc, Didina! Domnule administrator, s-o recompensezi... că merită. Merită, cred că înţelegi ce vreau să-ţi spun?... şi-i făcu un semn discret prin ridicarea unei gene şi încreţirea frunţii.  

- Mai încape îndoială, conaşul meu drag. Dorinţa matale este poruncă pentru mine, iar Didina îşi va primi darul pe care i l-aţi promis.  

- Vă rămân îndatorată... Vă rog să-mi daţi voie să mă retrag.  

- Cum vrei, eu nu am nimic împotrivă dacă rămâi cu noi, reuşi să zică Pandelică şi începu să guste cu plăcere cafeluţa ce o adusese Didina, care-l vrăjise cu adevărat, tehnică pe care o folosise administratorul Cobrescu Ilie şi cu seniorul Dumitru Bărbulescu, domnul procuror regal, acum retras la pensie, pe undeva prin insula Capri pentru anotimpul rece, iar vara era nelipsit de la Sinaia, unde participa la toate sindrofiile curţii.  

- Bună seara!... Vă rog să mă scuzaţi. Vă doresc noapte bună!... şi s-a retras sfioasă ca o fată de pension, iar cînd s-a închis uşa în spatele ei, boierul Pandelică n-a mai rezistat ispitei şi l-a luat direct pe administrator.  

- Bătrâne!...  

- Ascult, boierule!  

- ... Auzi, pungaş bătrân, cum aş face s-o am pe Didina? Şnapanul de administrator, care era sigur că până la urmă are să-l întrebe acest lucru, fiindcă ştia că Bărbuleştii au sânge clocotitor în ei, iar Didina era irezistibilă, doar îl costase o grămadă de bani s-o îmbrace, îi reveni culoarea în obraji şi îşi frecă palmele a bucurie: „...Al meu eşti, Mustăcilă!” Cât se străduise ca s-o înveţe cum să-i vorbească şi să-l laude în faţa lui Pandelică, căci făcuse cu ea o înţelegere verbală prin care se angaja s-o ajute să-şi găsească de lucru în Craiova (unde-o fi) ca să-l ia şi pe Năie, căci la ţară simţea cum se sufocă, şi credea că nu mai poate rezista multă vreme. Cotoiul de administrator adulmeca nesăţios acest moment, dar se temea că nu-i va reuşi ca s-o aducă pe Didina în patul boierului, ştiind de la mai mulţi înstăriţi care încercaseră s-o facă să-şi înşele bărbatul, dar toţi au rămas cu buzele umflate, Didina nu voia în ruptul capului să-şi calce în picioare mândria de femeie cinstită pentru nişte bani blestemaţi, sau alte cadouri ce i se ofereau... Dar cum pişicherul era uns cu toate alifiile, şmecherii pe care bărbaţii le cunosc din încercările lor de-a cuceri cetatea femeiască, i-a spus punându-şi mâna la falcă.  

- Păi... boierule, nimic mai simplu: îi faci dumneata o vizită mâine şi te rog să nu uiţi niciun cuvânt din ce-ţi spun. (Vorbele pe care i le-a spus în momentul de faţă, nu-i aparţineau. Cu ceva timp înainte se sfătuise cu bunul lui prieten „cumătrul” Buşoiu, despre care vom povesti mai târziu).  

- Ia să te aud, vrăjitorule, ce sfat îmi dai...  

- Nu trebuie să te grăbeşti să-i faci daruri... că bate la ochi, chiar dacă Naie e cam troglodit: de prost trebuie să te fereşti ca de apa fiartă. Să zicem că-i spui că ai fost în trecere şi-i aduci mulţumiri pentru felul cum a gătit şi servit masa, iar dacă vrei îi promiţi o sumă de bani... nu prea mare, pe care va trebui să i-o plătesc eu.  

- Bătrâne, asta ştiam şi eu, dar vreau s-o am, ai înţeles?  

- Răbdare, conaşule!...  

- Măi să fie, tu mă pui pe cărbuni şi mă perpeleşti ca pe un pui de găină!...  

- Acum e partea care trebuie să ţii seama... După câteva fraze de complezenţă şi promisiunea de care-ţi zisei, le spui să te scuze că mergi să te uşurezi.  

- Hai că-mi placi!... Eu mă duc s-o cuceresc şi tu mă trimiţi să mă uşurez la gluga de coceni?!...  

- Ce să-ţi spun, dragul meu boier nerăbdător!? Aşa-i, te duci să te uşurezi în spatele glugii de coceni, iar când te întorci eşti foc şi pară!...  

- Adică?...- Te vaiţi, te perpeleşti de durere, şi-i spui lui Naie că te-a muşcat de capul daravelei un gărgăune...  

- Eşti nebun!... doar nu vrei să-i arăt lui bărbatu-său scula mea? Eu vreau să i-o dau Didinei, e calar?  

- Cine ţi-a spus că trebuie să i-o arăţi!?... N-ai înţeles?  

- Ce vrei să înţeleg?!...  

- Te doare, leşini, omule, ai alergie la înţepături de albine, viespi, gărgăuni... şi trebuie să vină neapărat ca să te doftoricească vrăjitaorea satului, Buşica. Ea o să-ţi spună lecul. Numai ea ştie ce să-ţi dea ca să se desumfle măgălia sulii, şi începu să râdă moşul Cobrescu, de se ţinea cu mâna de „băierile” inimii. Nu avea grijă... pe cotoroanţă o învăţ eu ce să-i spună tontului de Naie.  

- Eşti darcul gol...  

- Păi, ce credeai că te las cu of la inimă pentru Didinica?  

- ...Am să reuşesc?  

- Bag mâna în foc.  

Au mai luat câte-un păhărel de vişinată şi s-au despărţit: administratorul râzându-şi în barbă că l-a tras pe sfoară şi, fiind ocupat cu Didina, n-o să mai întrebe de registrele moşiei, iar Pandelică a adormit cu gândul la „creolă”, imaginându-şi-o în costumul Evei, făcând dragoste cu ea.  

...........................................................................................  

A doua zi conu Pandele, puţin cam mahmur, pe la chindie merse ca să vadă satul pe care-l îndrăgise datorită ospitalităţii oamenilor de aici, a sfintei biserici cu hramul Petru şi Pavel, în care-şi pusese pirostiile cu frumoasa juristă a baroului bucureştean – Sectrul Albastru, Corina Bărbulescu. Avea de gând să-i cinstească pe cei care-i cunoştea sau se nimereau la un pahar de tulburel în crâşma patroanei Mariţa Florescu „LA CIOARA CHIOARĂ”. Aici cânta un ţambalagiu renumit, Titel Ciocârlan alături de contrabasistul Matei Bărzăune din Poienari şi renumitul viorist din zona Olteţului, Gheorghe Triculescu, care era şi un bun gurist. Cine nu rămânea impresionat când îl asculta cum le mai zicea... de dor şi inimă albastră, cântecele olteneşti, doine şi balade cu haiduci vestiţi. Simţea în suflet o bucurie imensă... fiindcă era pentru prima dată când venise singur la ţară, iar „coniţa-guriţa” madam Corina, care-l tempera atunci când sărea calul, fiindcă degusta peste măsură ţuiculiţa şi vinuleţul, rămăsese în Bucureşti. De data asta îl refuzase spunându-i că munca de judecător la un tribunal din capitală nu-i permite vacanţe după cum ar vrea ea: „...aşa cu îţi permite ţie ca avocat, domnule Pandelică”. Numai câteva minute se gândise la consoarta sa, ca imediat să-i apară în faţa ochilor gingaşa Didina care-i răscolise minţile. „Cred că-i la cârciumă şi o să stabilesc cu ea, de comun acord, când pot să-i fac vizită”. Până să ajungă eroul nostru la cârciumioara „vrăjită” am să aduc la cunoştinţă câteva detalii cu privire la Didina Dindeal, care o ajuta pe madam Floreasca de vreo şase ani de zile. Cîrciumăreasa Tanti Mariţa (o frumuseţe în tinereţe) o îndrăgise pe „drăcoaica” Didinica, fiindcă era iute ca argintul viu şi muncitoare cum nu avusese alte ajutoare înaintea ei. Îi plăcea că-i frumoasă şi graţioasă, iar cu orice se îmbrăca, o aranja de minune: costume populare vâlcene, dojjene şi gorjene, admirate de consumatorii care duceau vorbă de laudă prin toată Oltenia. În localul „LA CIOARA CHIOARĂ” coana Măriţa Florescu împodobise pereţii cu şervete brodate în culori vii, carpete, vâlnice, marame şi farfurii de Horezu şi Oboga, ceşti, ulcele, ulcioare şi linguri de toate mărimile... cu încrustaţii de mare fineţe făcute de meşterii rudari, iar la intrare se vedeau instrumente muzicale: ocarine, drâmbe, fluiere, nelipsitul caval şi un nai făcut de răposatul de Ştefan Florescu, şi el un cantor renumit al comunei Vălureni. Didina era o fată cinstită şi respectoasă cu „Madam Mami” cât şi cu toţi care călcau pragul cârciumii. Era corectă şi nu ar fi dosit măcar un leu din bacşişul pe care-l primea. Bănuţii primiţi peste costul consumaţiei de la clienţii care o admirau pentru servitul irproşabil, îi punea într-un buzunar separat, cusut special în dosul fotei înflorate cu trandafiri galbeni şi roşii, îi scotea şi-i aşeza pe măsuţă, în faţa patroanei, spunându-i cu un surâs nevinovat.  

- Madam Mami, de la Dumnezeu mai mult, de la mine atât pe ziua de azi, şi-i aşeza lângă teancul de bancnote (care reprezentau vânzările) peste care punea carneţelul de comenzi, şi niciodată nu ieşea lipsă măcar un şfanţ.  

- Păpuşa mea duce, păstrează-ţi bacşişul că nu sunt atât de strâmtorată ca să mi-l dai mie. Vezi să treci pe la bucătărie să-ţi iei ce e mai bun ca să mănânci. Spune-i lui Andrei, grataragiul, să-ţi de şi două fripturi, apoi râdea din toată fiinţa, că doar Năică-al tău nu poate să te iubească nemâncat. De băut nu-ţi dau că ştiu că aveţi, slavă Domnulu!!... chiar mi-a plăcut căpşunica voastră din anul acesta.  

- Sărut mâinile!...  

- Vino să te sărut, şi o apropia la piept, îi pupa fruntea şi-i atingea părul de culoare castaniu-închis, care se revărsa în onduleuri mari peste umeri şi pieptul ei din care răsăreau pere ademenitoare pentru privirile străine. Ce n-aş da să mai fiu odată ca tine...  

- Noapte bună. Sărut mâinile Madam Mami!  

Acest scenariu se repeta cu regularitate, şi armonia domnea între patroană şi Didina, iar când vreun chefliu trecea măsura, „Madam Mami” bătea în tejghea cu pumbnul şi-l pune la punct pe neobrăzat.  

- ...Alo, domnu! Crâşma e-a mea, poarta a mata. Dacă nu-ţi place, să nu-mi treci pragul, că nici dorul nu-ţi voi duce...  

- ... Ştiţi, am greşit coniţă Mariţa. Îmi cer iertare.  

- Bine, e prima şi ultima dată, iar de iertat... mai treci pe la sfânta biserică unde-l găseşti pe taica popa Cezar, păcătosule!... Îţi curg balele după bunul altuia, ai? Cheflii râdeau cu gura pănă la urechi, iar împricinatul îşi înghiţea limba şi, în ruptul capului, nu mai repeta „păcatul” fiindcă ştia că nu va mai fi primit de coana Mariţa, care avea în slujbă pe unul Drăgănel Pumnu, un vlăjgan de doi metri, omul care rezolva scandalurile în doi timpi şi trei mişcări. Drăgănel făcea tot ce i se cerea la „serviciu” de către jupâneasa Mariţa, pe care o asculta cu sfinţenie: spărgea lemne, aducea apă, depozita alimentele, se ocupa de butiile cu vin, de butoiele cu ţuică, damigene, se ducea şi măcina sacii cu grâu şi porumb la moara lui Bojincă, în comuna Zăicoi, iar seara avea misiunea să-i aducă la tăcere pe „neastâmpăraţii” care tulburau liniştea. Unii ziceau despre el că-n tinereţe făcuse box la profesionişti, fiind coleg cu Gheorghe Fiat, de aceea îi luaseră frica majoritatea zurbagiilor şi se fereau să aibă de-a face cu „uriaşul”. Într-o iarnă, înainte de sfântul Crăciun, a fost de-ajuns să-i şteargă o palmă unui „măgar” (aşa-i averitza înainte de-al lovi), nenea Fleancă (poreclă ce i-au dat-o vălurenii) care n-a mai auzit cu urechea dreaptă, iar maxilarul nu a mai fost pus la loc cu toate descântecele Buşicăi şi Preduşincăi.  

Ce repede mai trece timpul cu povestirea unor mici întâmplări din cârciuma Floreascăi, că nici nu-l văzui pe conaşul Pandele când intră, dar îmi atrase atenţia vânzoleala care se iscă printe mesenii ridicaţi în piciare, strigându-i care mai de care, pe limba lui.  

- Bine-ai venit, boierule! Să ne trăieşt conaşule!...  

Pandelică salută mulţimea gălgioasă, făcu semn cu ambele mâini ca să se aşeze fiecare la masa lui, apoi se adresă Floreascăi.  

- Doamna mea frumoasă, iubită patroană, fii bună şi cinsteşte pe toată lumea care se află în minunata dumneavoastră cârciumioră, şi pe cei care vor sosi...” apoi îşi înclină capul ca respect ce-i purta patroanei, făcu un gest de actor de comedie, sărutându-şi propria mână, şi suflând un pupic firbinte în direcţaia lui Madam Mami. Băutură la discreţie, să se simtă fericiţi... iubiţii mei vălureni. Plata la mine.  

- Uraaaa!... izbucniră glasurile celor care se nimeriseră în cârciumă la ora aeea, apoi tăcură ca la comandă.  

Referinţă Bibliografică:
Partea a I-a PARIUL BLESTEMAT / Marin Voican Ghioroiu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 764, Anul III, 02 februarie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Marin Voican Ghioroiu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marin Voican Ghioroiu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!