Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   


Autor: Ioana Stuparu         Publicat în: Ediţia nr. 1031 din 27 octombrie 2013        Toate Articolele Autorului

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
“OAMENI DE NISIP”- roman-trilogie, de IOANA STUPARU 
  
V 
  
Umblă caravana cinematografică prin sat, pe linia-mare, şi cântă de se aude de departe. Întărâtă toţi câinii. Câinele lui Ţâche, care n-are pereche de rău ce e, se repede cu dinţii să roadă lanţul, numai să scape şi să facă praf pe cei care trec pe drum şi fac atâta gălăgie. 
  
La început, când nu ştiam despre ce este vorba, veneam fugind tocmai din fundul grădinii, pentru a afla ce e cu gălăgia de pe drum. 
  
Venea lumea şi de pe deal, şi de pe vale, alergând cât putea şi ieşea în linia-mare, ca să vadă de unde vine urletul. 
  
Cu timpul, oamenii s-au mai obişnuit, – arareori se întâmplă să se mai sperie cineva. 
  
_ Ce te spereaşi aşa? Nu ştii că e magaoaia? 
  
Copiii încă se mai ţin după caravană, ca după urs. 
  
_ Cavarana! Cavarana!, strigă ei, alergând pe lângă gard. 
  
Caravana se opreşte la răscruciul Muscoaicăi şi cântă, acolo, ore în şir, de ia în sus tot capul de sat. Cântă meodii din filme. 
  
Am văzut şi eu două filme. 
  
Pe primul l-am văzut astă iarnă, la căminul cultural, care se află în curtea Şcolii nr. 1. Adică la şcoala din mijlocul satului, de la monument. 
  
Am fost cu Mărioara. Fiindcă n-a lăsat-o mama să se ducă singură. 
  
_ Ce e, fa, ăla, film?, a întrebat mama. 
  
_ Păi, eu de unde să ştiu, dacă n-am văzut?, a răspuns Mărioara. 
  
_ Se mai duce cineva? 
  
_ Ă-hă! ... E pământu' plin de lume! 
  
_ Şi e frumos? 
  
_ Cică e. 
  
După ce s-a gândit puţin, mama a zis: 
  
_ Bine, du-te, dar ia-o şi pe Nina cu tine, ca să fiţi amândouă pe-un drum! Să fiţi cuminţi, auziţi voi? 
  
Era iarna în toi. Ne adunaserăm o sumă de copii la căminul cultural, în curtea şcolii. Aşteptam să se deschidă, ca să luăm bilete şi să intrăm înăuntru. 
  
Pe jos, era bătătorită zăpada ca-n palmă. De sus au început să cadă nişte fulgi rari, dar măricei. 
  
Eram fete şi băieţi de toate vârstele. 
  
Veniseră şi gemenii lu' Buturoagă. Fuseseră într-o clasă cu Mărioara, dar, după ce au făcut patru clase, nu şi-au mai continuat învăţătura. Erau un pic mai mari decât ea. Îi dăduse taică-său mai târzior la şcoală. 
  
Îi era drag lui Buturoagă de ei. Erau singurii băieţi ai lui. Înaintea lor, făcuse nevastă-sa numai fete: trei naşteri, trei fete, – la doi ani distanţă, una de-alta. La cea de a patra naştere, care, după cum s-a văzut, a fost programată tot la doi ani, au ieşit doi băieţi, gemeni. 
  
Erau cam izâniţi, atunci când i-a făcut, dar pe urmă le-a priit şi creşteau ca din apă. 
  
Se făcuseră înalţi şi subţirei, de parcă ar fi fost traşi prin inel. Să fi avut paisprezece-cincisprezece ani. Măricei. Flăcăiandri. Cam tocmai buni de scos în horă. 
  
Gemenii lui Buturoagă stăteau aproape lipiţi de uşa căminului cultural. Ca, atunci când s-o deschide, să intre mai repede înăuntru, la adăpost. Chiar dacă nu era foc făcut, tot era mai bine decât afară. 
  
Gemenii erau îmbrăcaţi la fel: pantaloni de aba neagră şi ilice de lână săină, împletite de mamă-sa. Diferenţa era la capete şi la picioare: unul era încălţat în ghete, dar n-avea căciulă, iar celălalt avea căciulă, dar era desculţ. 
  
Buturoagă îi îmbrăcase după puterile lui: le luase amândurora o pereche de ghete şi o căciulă neagră de miel. Cum se descurcau, era treaba lor! Cine i-a pus să iasă doi în loc de unul? De ce n-au ţinut cont şi de puterile lui economice, care erau programate pentru o singură naştere la doi ani? 
  
Stăteau unul lângă altul, uitându-se la uşa căminului, ca la o minune. Cel care era desculţ stătea când pe un picior, când pe altul, când pe vârfuri, când pe câlcâie. Nici măcar ciorapi nu avea. Avea, în schimb, căciulă şi îi era cald la cap: ţinea capul drept pentru a cădea pe el câţi fulgi or vrea, fiindcă nu-i păsa.  
  
Cel încălţat cu ghete stătea cu picioarele proţăpite bine pe zăpadă, dar îşi înfundase aproape tot capul în gulerul de la ilic, încât credeai că nu are gât. Decât creştetul capului îi rămăsese dezvelit. Fiind tuns zero, cum cădeau fulgii pe capul lui, cum se topeau. 
  
* 
  
S-a deschis uşa, ne-am luat bilete şi am intrat înăuntru. Era un film rusesc, al cărui subiect era asemănător cu al cărţii intitulată “Vasioc Trubaciov şi tovarăşii săi”, – prima pe care am citit-o cu câtva timp în urmă şi care m-a impresionat foarte mult. 
  
Îmi plăcea la film. Semăna cu o carte. Numai că filmul dura două ore, pe când să citeşti o carte îţi lua timp mai mult. 
  
_ A fost frumos, fa, la film?, ne-a întrebat mama. 
  
_ Aha – am răspums repede. 
  
_ Cum e acolo ? 
  
Am început să-i povestim cum a fost la film. 
  
_ Aha! ... Adică ... aţi văzut cai verzi pe păreţi!, a tras ea, concluzia. 
  
* 
  
Caravana venea din ce în ce mai des, prin Mârşani. Aduseseră filmul “Vagabondul”. Cânta “Rita şi Raj”, în mijlocul răscruciului la Muscoaica, de răsuna până dincolo de Gămănei! Se auzea tocmai de la câmp. 
  
Mărioara s-a rugat de mama s-o lase la film. 
  
_ Fiţi-ar ăia ai moartii să-ţi fie! Ăia altă treabă n-au, decât să aducă magauaia în răscruci şi s-o puie să hornăie! Hoooorno-horno! Hoooorno-horno! S-o puie pe-aia să schirlăie, de dimineaţa până seara! O auzi cum face? Schirlaaaaau- schirlau! Schirlaaaau-schirlau!, zicea mama, referindu-se la Rita, din filmul “Vagabondul”. 
  
_ Ei, schirlăie! ... Cum o să schirlăie, mămică? Păi ce, e câine, ca să schirlăie?, se supăra Mărioara. Aşa e cântecul din filmul “Vagabondul”. 
  
_ Ăsta e cântec, Mărioară? Ce v-o plăcea vouă la ăştia, nu ştiu! Ăştia sunt în stare s-o ţâie-aşa toată vara, numai să ia banii la lume! Mai bine, pune mâna şi culege o poală de iarbă la porci şi lasă filmu'! 
  
_ Da, da! ... Toţi copiii se duc! ...  
  
_ Lasă, c-a trăit lumea până-acu' şi fără film şi n-a murit. 
  
Mama era supărată rău pe caravana cinematografică, din mai multe motive. Unul era că, la film, se pierdea timpul degeaba; altul: că ăia luau banii la lume, dar cel mai important: că veniseră odată cu schimbarea regimului, asta însemnând că o aduseseră comuniştii, – ăia care şi-au vândut sufletele lui Sarsailă şi fac rău la lume. 
  
_ Mă laşi, mămică?, se ruga Mărioara. 
  
_ Fugi de-aci! Fi-ţi-ar ăia ai moartii de potopi! Tu nu vezi că i-au luat locul Onelcăi? Nu mai are biata fată unde să cârâie din cauza lor! 
  
* 
  
Onelca era fata Tincăi, din Gămănei. Tinca se înscrisese în partid şi se făcuse “nembră”. Locuiau amândouă într-o casă, care era alcătuită dintr-o singură odaie, făcută din paiantă şi netencuită pe dinafară. 
  
Cum era bolnavă din naştere, era şi şoloampă la mers, avea o mână moale, se uita chiorâş şi avea judecata slabă. 
  
Tinca i-a pus numele Ioana şi a mângâiat-o, zicându-i Onela. Când s-a mărit şi au început să i se vadă defectele, lumea i-a zis în batjocoră – Onelca.  
  
Onelca nu făcea rău nimănui. Pleca pe linia-mare şolompăind din picior, pe lângă gard. Ştiam când trece, chiar dacă nu o vedeam. Avea obiceiul să râdă de una singură. Râdea tare, cu sughiţuri şi cu chiuituri. 
  
Însă, cel mai mult îi plăcea să cârâie, la răscruciul Muscoaicăi. Se proţăpea chiar în mijlocul drumului şi începea: 
  
_ Cârrr! ...  
  
Cârâia cât putea de tare, ţinând-o aşa, fără să respire, până când se făcea roşie ca para focului. Aveai impresia că acu'-acu', pocneşte. Tăcea un pic, probabil pentru a-şi aduna forţă, şi începea iarăşi şi iarăşi. Nu înceta, până nu se sătura de cârâit. 
  
Se sătura şi ea, dar se sătura şi lumea. Fiindcă oricât de milă ţi-ar fi fost de ea, tot îţi ieşeai din sărite, odată şi-odată. 
  
După ce a început să vină caravana prin sat, făceau cu rândul, în răscruciul Muscoaicăi: tăcea caravana, cârâia Onelca.  
  
* 
  
Mărioara a venit cu o poală de graşiţă şi a aruncat-o la porci. Plângea mocnit. 
  
Mama a văzut-o şi a întrebat-o: 
  
_ De ce plângi, Mărioară? 
  
_ Dacă. Parcă matale nu ştii?! ...  
  
_ De filmu-ăla plângi tu? Ia vino tu la mama! Îţi trebuie ţie, filmu-ăla? Înveţi tu ceva din el? 
  
_ Cum să nu-nvăţ? Din orice se-nvaţă câte ceva! 
  
_ Şi când e filmu-ăla? 
  
_ Mâine. 
  
_ Bine. Hai că te las. Dar s-o iei şi pe Nina cu tine, ca să fiţi amândouă pe-un drum! Şi să fiţi cuminţi, auziţi voi? Să fiţi cuminţi! 
  
IOANA STUPARU 
  
Fragment din Vol. 3, “Lacrimi pe vatră”  
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
OAMENI DE NISIP , roman-trilogie, de IOANA STUPARU / Ioana Stuparu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1031, Anul III, 27 octombrie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Ioana Stuparu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ioana Stuparu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!