Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Interviuri > Mobil |   



“Nicio societate nu poate funcţiona fără buni profesionişti”
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Interviu cu Mariana Cristescu, membră a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România  

noiembrie 2009  

 

Mariana Cristescu s-a împărţit în viaţă, între jurnalismul radio şi presă. În 1972, imediat după ce termină Facultatea de Compoziţie şi Muzicologie la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, aceasta primeşte repartiţie guvernamentală la Radioteleviziunea Română. Aici, activitatea sa principală este aceea de redactor muzical în secţia condusă de Theodora Albescu şi Iosif Sava. În paralel, Mariana Cristescu colaborează la emisiunile TV realizate de Silviu Gavrilă şi Adrian Dieterle, devine membră a Asociaţiei Tinerilor Muzicologi şi semnează cronici muzicale în „Luceafărul”, în cadrul unei rubrici săptămânale. După numai şase ani, în 1978, Mariana Cristescu părăseşte Radioteleviziunea Română şi se transferă la Târgu Mureş, ca redactor muzical la Studioul de Radio teritorial. Rămâne aici, până la desfiinţarea acestuia, în 1985, pentru ca apoi, să lucreze timp de un an, ca bibliotecar la secţia muzicală a Bibliotecii Judeţene Mureş. În 1986, Mariana Cristescu revine în mass media, însă în presă, ca redactor la cotidianul „Steaua roşie”. După 1990, aceasta devine şefa secţiei Cultură şi Artă a cotidianului „Cuvântul liber”, precum şi membră a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Mariana Cristescu este cunoscută de asemenea, şi ca autoare a volumelor „Clovnii de ceară”, „Conversaţie de seară”, “Parfum de roşcove”, “Editori@le”, etc. Printre distincţiile obţinute de aceasta se numără titlul de „Cetăţean de onoare al culturii” acordat de revista „Ambasador”, Premiul revistei „Târnava” a Uniunii Scriitorilor, Marele Premiu al Festivalului „Prima iubire”, Diploma de Excelenţă la Festivalul de poezie „Romulus Guga”, etc. Mariana Cristescu s-a născut pe 20 iulie 1948, la Bucureşti şi are două fiice. În prezent, aceasta locuieşte în oraşul Târgu-Mureş.  

“Ne străduiam să ajungem lainima ascultătorului”  

- Aţi fost redactor muzical în secţia condusă de Theodora Albescu şi Iosif Sava, colaborând, în paralel, la emisiunile TV, realizate de Silviu Gavrilă şi Adrian Dieterle. Cum este lucrezi cu oameni de o asemenea valoare, ce aţi învăţat de la ei?  

- Deşi vorbim despre doi dispăruţi, parcă a fost ieri. Nu am reuşit niciodată să mă distanţez cât ar fi trebuit – pentru a mă proteja emoţional – de acea perioadă. Domnul Savaera un monument de cultură şi avea o energie debordantă, molipsitoare. Adora muzica, nu se mulţumea să vorbească despre ea, îşi căuta pretexte să şi cânte pe scenă, la orgă, la clavecin, la pian... Era „născut, iar nu făcut” în „lumea muzicii”, nu cred că ar fi putut să trăiască fără să asculte, fără să respire muzică. Oriunde era muzică, era şi domnul Sava. Cred că toţi tinerii de atunci - „boboacele” fiind majoritare – pe care ne păstorea, deşi eram foarte bine pregătiţi profesional şi nu pe toţi îi alesese în secţia lui – îi datorăm imens şi acum, peste ani, pentru toată viaţa.  

- Ce rol aveau în acea perioadă, astfel de emisiuni culturale?  

-Emisiunile aveau, evident, un rol educativ, în primul rând. Dar ne străduiam să ajungem la inima ascultătorului, pentru a acccede dezinvolt la marile repere culturale. Erau gustate şi nu cred că exista neapărat un public-ţintă. În vremea aceea, îndrăznesc să afirm, indiferent de pregătire sau categorie socială, românii erau mult mai cultivaţi, citeau enorm, ascultau muzică bună. Posturile de radio nu erau atât de... permisive ca acum, repertoriul era extrem de atent monitorizat, cultura de „gang” nu avea acces.  

- Ştiu că, în paralel, aţi semnat o serie de cronici muzicale în cadrul unei rubrici săptămânale în revista “Luceafărul”. Prin ce se distingeau articolele dvs.?  

- Cred că prin tinereţea semnatarei. Eu eram aproape o puştoaică, inconştientă... Nu realizam că mă citesc zeci de mii de oameni şi că rubrica mea se învecina cu cea a Sânzianei Pop, pe care o adoram.  

Despre „Istoria României în pagini muzicale”  

- Între 1985-1986 aţi lucrat ca bibliotecar în secţia muzicală a Bibliotecii Judeţene Mureş. Aici aţi realizat o impresionantă monografie - „Istoria României în pagini muzicale”, un veritabil instrument de lucru pentru realizatorii spectacolelor vremii, lucrare dispărută la ora actuală, cu desăvârşire. Vă rugăm să ne prezentaţi pe scurt, această carte.  

- Monografia aceea am alcătuit-o din disperare, pentru a-mi omorî vremea în biblioteca aceea superbă, a cărei linişte nu se împăca deloc cu neastâmpărul meu şi cu durerea de a-mi vedea sfărâmate ultimele iluzii radiofonice. Studiourile de radio teritoriale fuseseră desfiinţate dintr-o toană a cuplului prezidenţial. O luasem de la începutul începuturilor, de la primele înscrisuri de pe metope, de la descoperirea pe teritoriul ţării a primului corn celtic, trecând apoi în revistă, cronologic, toţi compozitorii români care scriseseră pagini muzicale- indiferent de gen -, consacrate unor evenimente istorice (prezentând şi opera), până în zilele noastre (de atunci). M-am cufundat în munca de cercetare pentru a nu mai vedea nimic altceva în jurul meu. Am şi dactilografiat lucrarea în 10 exemplare şi, după ce m-am întors în presă, ani buni, echipa rămasă la bibliotecă s-a folosit de ea pentru a organiza diverse montaje literar-muzicale. Era un bun instrument de lucru.  

- Mai speraţi că s-ar putea recupera „Istoria României în pagini muzicale”?  

- Nu. Bănuiesc cine a luat-o şi unde este, dar„hoţul neprins este om cinstit”. Nu au îndrăznit s-o folosească „la vedere”, fiindcă eu mai am fişe cu care îmi pot dovedi... paternitatea. Deşi am promis că nici măcar nu voi divulga numele celui care a luat-o, dacă îmi va fi înapoiată, acest lucru nu s-a întâmplat nici după 20 de ani. Nu o înapoiază din răutate, din invidie şi micime sufletească.  

De la „Steaua roşie” la„Cuvântul liber”  

- Începând cu 1986, aţi fost redactor la cotidianul „Steaua roşie”. Ce legătură exista între studiile dvs. muzicale şi experienţa jurnalistică dobândită până atunci, şi „Steaua roşie”?  

- Niciuna, dacă facem abstracţie de faptul că semnasem în acel ziar câteva cronici de concert. Dar doream să rămân în presă cu orice preţ. Iar jurnalismul nu e o meserie pentru fricoşi. Mi-au plăcut totdeauna provocările. Cum Studioul de Radio avea să-şi reia activitatea abia după 1989, era singura posibilitate.Dar aveam ocazia de a mă confrunta cu un domeniu nou cu desăvârşire. Şi nu am regretat. Şi nici nu m-am mai întors la Studioul de Radio, deşi am fost rechemată. Am rămas la ziar, „îmbolnăvită” definitiv de sângele negru al cernelii tipografice.  

- După 1990 sunteţimembru asociat la S.C. „Cuvântul liber” şi şefa secţiei Cultură şi Artă a cotidianului cu acelaşi nume. Cum este să conduci o secţie de cultură şi artă, ce provocări şi ce satisfacţii v-a adus această slujbă?  

-Deşi, în aparenţă, sunt două lucruri diferite, a fi patron de ziar şi a conduce secţia culturală, aici, sunt preocupări complementare. Nu fac numai cultură, scriu şi editoriale, cărţi, fac tehnoredactare, îngrijesc ediţii ale altor scriitori..., „nimic din ceea ce este omenesc nu mi-e străin” - cum ar spune filosoful. Mi-am propus să dovedesc forţa creatoare a românilor de aici, şi i-am căutat pe cei de valoare, i-am mediatizat. Când spun români, mă refer la cetăţeni români, nu la etnie. Pentru mine, valoarea nu are etnie, după cum nici jigodismul nu are. Aşadar, am debutat şi încurajat români, maghiari, evrei, ţigani, turci, cehi... Valoarea a fost singurul criteriu.Fără discriminări. Iisus S-a răstignit pentru noi toţi.  

“Presa şi-a câştigat dreptul la libera exprimare”  

- Aveţi o exprienţă de 40 de ani în jurnalism. Dacă ar fi să vă gândiţi la o comparaţie între cum se făcea presă la începutul carierei dvs. şi acum, ce vi se pare că s-a schimbat?  

- Cred că, deşi, după 1989, în România, presa şi-a câştigat dreptul la libera exprimare, la nivelul societăţii s-a răsturnat tabela de valori. Ca atare, parte componentă a societăţii fiind, unii jurnalişti dau dovadă de o crasă lipsă de bun-simţ, de cultură şi mai ales, de lipsa celor şapte ani de acasă. Desigur, nu toţi, dar destui. Există însă şi jurnalişti străluciţi. Nu cred că România face notă discordantă din acest punct de vedere. Am întâlnit destui nesimţiţi, mai ales în aşa-zisa lume civilizată a bătrânului continent, care mint de îngheaţă apele, de dragul ratingului.  

- Consideraţi că atunci, se făcea presă mai serioasă?  

- Depinde ce înţelegeţi prin presă serioasă. Vă asigur că, pe atunci, nu putea intra în presă oricine, indiferent al cui copil era sau cât de bine arăta. Presa, în sine, nu era mai „serioasă”, dacă citim publicaţiile timpului, care, evident, erau la cheremul conducerii de partid şi de stat. Motiv pentru care „culturalele” erau devorate de public, fiindcă mai puteai strecura şi lucruri interesante, printre pozele „tovarăşilor” şi osanalele de rigoare care deschideau şi împestriţau orice carte sau revistă. În fond, erai serios şi... de frică, fiindcă orice greşală, cât de mică, s-ar fi putut transforma într-un „zbor deasupra unui cuib de cuci”. Şi, mai ales, exista ochiul vigilent al cenzurii, care veghea la menţinerea „purităţii” moralei comuniste şi a exprimării în dulcea „limbă de lemn”. Acum, desigur, există alte priorităţi, deşi, în substanţă, mai ales încampaniile electorale, am impresia că multe lucruri au rămas la fel. Că doar decorul s-a schimbat şi că privim „aceeaşi Mărie, cu altă pălărie”.  

“Eu cred că deja trăim în viitor”  

- Din alt punct de vedere, este normal ca presa să evolueze. În prezent, dispunem de mijloace tehnice mult mai avansate şi avem acces la informaţii mult mai rapid. Având în vedere acest aspect, cum aţi comentamodul în care a evoluat presa?  

-Pe mine mă fascinează informatica, ador Internetul, acest „rău necesar”, pentru că iubesc oamenii şi îmi place să comunic, să cunosc, să schimb impresii cu semeni de pe întreg mapamondul. Cred că presa a evoluat, sub acest aspect, în tandem cu cele mai noi domenii. Şi mă bucur. Mai mult decât atât, încerc să ţin pasul – deşi nu e chiar uşor – cu tinerele generaţii, începând cu fetele mele – Ioana şi Alexandra, tineri gazetari, la rându-le.  

- Care credeţi că va fi trend-ul în presă, în viitor ?  

- Eu cred că deja trăim în viitor, atâta vreme cât, sub ochii noştri, se împlinesc cele mai fanteziste proiecţii ale autorilor SF. Cred că timpul e scurt, cred că trend-ul va fi tot al informaţiei de ultimă oră, nervul jurnalistic se pliază pe modul de viaţă al societăţii, pe condiţiile de mediu, pe relaţiile interumane. Sunt convinsă că nicio societate nu poate funcţiona fără buni profesionişti. Presa, fiind a patra putere în stat, nu poate funcţiona nici ea altfel. Chiar dacă viaţa ne oferă şi... negativul, kitsch-ul, mediocritatea nu pot rezista la infinit. „Consumatorul” de presă e primul care te simte şi te amendează, dacă nu eşti cinstit cu el şi cu tine însuţi.  

« Când iubeşti, totul e posibil”  

- Sunteţi un jurnalist specializat pe secţiunea de cultură. În acelaşi timp, sunteţi şi deţinătoarea unor importante premii pentru poezie şi publicistică. Vă rugăm să ne explicaţi cum combinaţi jurnalismul cu muzica şi cu literatura?  

- Nu le combin, le iubesc. Ascult muzică în timp ce scriu. Desigur, Bach şi Vivaldi, nu Jesus Christus Superstar. Când iubeşti, totul e posibil.  

- Cu ce vă ocupaţi în prezent?  

- Comunic, prin Dvs., cu cititorii publicaţiei „Clipa”, salutându-i cu drag şi trimiţându-le un mănunchi de frunze roşcate desprinse din trena pădurii de aici, de sub dealul pe care gândul meu evadează în pauza de... mângâiat căţeii.  

- Ce planuri de viitor aveţi?  

- Să-mi văd fetele căsătorite şi să îmi plimb nepoţii în parc.  

- Cum vă petreceţi timpul liber?  

- Nu am timp liber. Nu aş şti ce să fac cu el. Nu am fost în concediu de 15 ani.  

- Ce hobby-uri aveţi?  

- Viaţa. Natura. Muzica. Baletul clasic şi modern până la Bejart. Îmi place să înot şi să pictez. Ador animalele, în special câinii şi caii. Îmi place să călătoresc prin lume, să vizitez muzeele. Iubesc fântânile Romei şi poezia partenerului meu de viaţă, scriitorul Lazăr Lădaru.  

- Ce mesaj aţi dori să le transmiteţi cititorilor revistei „Clipa”?  

- Să se iubească. E cel mai frumos dar lăsat de Dumnezeu. Să preţuiască viaţa. Şi cartea. Şi să nu uite de unde au plecat, oricât de fericiţi şi împliniţi ar fi departe de pământul natal. Să nu uite şi să fie mândri că sunt Români.  

 

Octavian Curpaş  

Phoenix, Arizona  

noiembrie 2009  

Referinţă Bibliografică:
“Nicio societate nu poate funcţiona fără buni profesionişti” / Octavian Curpaş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 252, Anul I, 09 septembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Octavian Curpaş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Curpaş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!