Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Viorel Darie         Publicat în: Ediţia nr. 1106 din 10 ianuarie 2014        Toate Articolele Autorului

“Miriapterix“-ul - Povestire SF
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
“Miriapterix“-ul  
 
Tudor Munteanu lucra în turnul de control al Cosmodromului din Bacău, situat undeva pe aproape de fostele Ateliere CFR şi de Fabrica de Boghiuri. Munca lui era una de rutină. Trebuia însă făcută zi de zi, fără greşeală.  
 
Într-un fel era şi reconfortant să faci de serviciu în turnul de control. Trebuia să iei legătura cu echipajele cosmice utilizând aparatele video-telepatice, să afli dacă şi ce probleme au, să găseşti soluţii în cele mai variate situaţii. Aveai legături permanente cu cele mai îndepărtate civilizaţii, cu tehnologia lor, cu modul lor de gândire. Uneori era amuzant să vezi aterizând unele nave, dintre cele terestre, şi din ele coborând personaje pitoreşti. Câteodată coborau cuconiţe simandicoase, de fapt fiinţe născute pe Terra dar plecate şi rătăcind de multă vreme prin Cosmos. Era distractiv să le vezi păşind cu mare precauţie pe caldarâm, cu pantofiorii lor delicaţi, cărora nu le pria deloc contactul cu suprafaţa Terrei, notorie pentru praful şi glodul ei. Acestor fiinţe diafane nu le tihnea deloc sejurul pe Terra şi se grăbeau să se îndrepte repede spre alte planete.  
 
Işi vedea liniştit de serviciul său la Cosmodrom. Până într-o zi însă, când se trezi cu un apel insistent din partea puştiului său, Mihăiţă:  
 
- Tată! Poţi să vii mai devreme acasă? Ştii, am fost la joacă pe malul Siretului şi am făcut o descoperire nemaipomenită...  
 
- Ce descoperire?!... Ce tot vorbeşti acolo, spune mai lămurit!...  
 
- Vino acasă, şi-ţi spun!... Te rog mult!...  
 
Ce era să facă bietul om? Făcu ce făcu şi se grăbi mai devreme spre casă, curios să vadă ce avea de spus Mihăiţă al lui. De fapt, nici nu mai avea tihnă să rămână la serviciu, îşi tot frământa capul vrând să afle mai repede despre ce descoperire ar fi putut să facă fiul său. Nici nu păşi bine pragul casei că Mihăiţă îl şi întâmpină din uşă:  
 
- Tată, vino să vezi ce am descoperit!... Nu-ţi vine să crezi ... Să vezi ce pasăre ciudată!...  
 
Puştiul îl duse într-o cămară, unde-i arătă ceva misterios, un fel de pasăre, căreia îi şi găsise loc să o aşeze într-o colivie de porumbei. Tudor de uită nedumerit la ce-i vedeau ochii şi nu înţelegea nimic: era o fosilă, părea un soi de fiinţă ciudată, cu pene multe şi late cât palma, ca nişte aripi numeroase lipite toate pe un fel de muchie aducând ca o şiră a spinării. Părea ceva sfărâmicios, deşi arăta ca un întreg. Penele acelea mari şi late, îngălbenite şi sfărâmicioase, erau mototolite, cu colţurile îndoite, arătau fioros dar şi fragil, de îţi era teamă să le atingi ca să nu se sfărâme. Ciudăţenia acestor pene era că peste tot aveau mici semne ordonate întrucâtva pe orizontală, iar din loc în loc se vedeau, rotunde sau colţuroase, ceva ca nişte chipuri omeneşti neclare.  
 
- Ciudată fosilă ai mai găsit, copile! Uite, sunt om în vârstă, dar aşa ceva n-am văzut în viaţa mea!...  
 
Mihăiţă părea mândru de descoperirea sa. Poate bizareria aceea nici nu era de pe pământ, poate venise de undeva din Cosmos, mai ştii? Dar, înainte de a da cu presupusul, au considerat amândoi că era mai bine să se facă unele expertize de laborator. De aceea trebuiau consultaţi nişte specialişti în domeniu.  
 
Zis şi făcut! Primul gând a fost să apeleze la unchiul lui Tudor, Larion, un funcţionar cu ştate vechi la “Muzeul formelor de viaţă dispărute“. Au apăsat un buton şi, cât ai clipi, pe un ecran din faţa lor apăru chipul bătrânului unchi, demn de tot respectul.  
 
- Unchiule Larion, uite de ce te-am deranjat... Puştiul meu a făcut azi o descoperire uluitoare pe malul Siretului. A găsit o pasăre străveche, fosilizată, dar nu ne putem da seama deloc ce ar putea fi...  
 
- Eh, dragii mei! Mă bucur să vă văd! Pe Mihăiţă al tău nu l-am mai văzut de când era mic! Ia, arătaţi-mi pe video ce ziceaţi că aţi găsit!... Uau! Ce-i aia?... Aşa ceva nici eu n-am mai văzut, cu toate că aici, la muzeu, am lighioane de tot felul. Poate ar trebui să apelaţi la Sediul General al muzeului nostru din Groenlanda, acolo sigur trebuie să vă găsească răspunsul!...  
 
- Mulţumim pentru indicaţii şi te salutăm, unchiule Larion! Rămâi sănătos!  
 
Rămaşi singuri şi nedumeriţi în continuare, Tudor îi zice puştiului:  
 
- Hai să teleportăm cuşca asta, cu pasăre cu tot, la Sediul General din Groenlanda. Ah, dar nu mai am nicio para, nu ţi-a mai rămas vreun ban, ne trebuie pentru teleportare?  
 
- Ba da, am nişte monede, căci azi n-am mai apucat să-mi cumpăr îngheţată ...  
 
Au pus o monedă în aparatul de teleportare, au format o adresă şi colivia cu pasărea măiastră a şi ajuns la destinaţie. Prompt, de acolo veni şi confirmarea: pachet primit, aşteptaţi răspunsul în trei zile.  
 
După trei zile veni însă răspunsul negativ de la cei de la Sediul General din Groenlanda: “Cu regrete, rezultatul cercetărilor noastre este negativ. Toate aparatele au dat acelaşi răspuns: Corp necunoscut“. După cinci minute s-au trezit şi cu pasărea în colivie returnată.  
 
Tudor însă rămase supărat:  
 
- Ce le mai ştiu şi ăştia?! Nu vezi că nu ştiu nimic? Ce ne facem acum?  
 
Cineva i-a sfătuit să se adreseze la “Institutul formelor geometrizate ale vieţii“ din Pensylvania.  
 
- Păi de ce nu vorbiţi aşa, fraţilor! îşi zise Tudor ca pentru sine, ceva mai optimist. Am un bun prieten din copilărie care lucrează de mulţi ani acolo! Ia să-l apelez eu pe prietenul meu, profesorul Mitika Kray, din America!...  
 
Ghinion însă! Profesorul nu era în Institut, era plecat într-o permisie de câteva zile, la un prieten din constelaţia “Nor Alb“.  
 
Ce era să facă Tudor? Aşteptarea este grea, mai ales când ai treburi importante de rezolvat. Noroc că, în aceeaşi dimineaţă, l-a sunat secretara ilustrului muzeograf Nelson Harmon de la asociaţia internaţională “Clorofila“, la care ceruseră audienţă mai demult, şi abia acum bătrânul muzeograf putea să-i primească. Aşa că, Tudor îl luă pe Mihăiţă şi, împreună cu colivia cea cu misteriosul “miriapterix“-ul, s-au teleportat îndată la sediul asociaţiei, cheltuind alţi bănuţi dintre cei pe care îi mai aveau.  
 
Bătrânul muzeograf îi aştepta deja. De cum i-a văzut şi, mai ales, după ce i se prezentă şi cuşca cu ciudata pasăre, bătrânul specialist, în calitatea sa de preşedinte al asociaţiei, începu cu o introducere lungă, cu fraze multe şi întortocheate, încât abia de putea fi înţeles:  
 
- Admirabil!... Exceptional!... Ce forme superbe!... Cum poate oare natura asta să fie aşa de perfectă în formele ei... Nu sunt în măsură să-mi exprim toată recunoştinţa acelor generaţii de cercetători anonimi care n-au precupeţit eforturile... care va să zică şi-acuma îmi aduc aminte...  
 
După cum începu bătrânul muzeograf disertaţia, Tudor şi puştiul său înţeleseseră repede că n-au nicio şansă să ajungă la capăt cu lămurirea misterului. Îşi făceau probleme cum să plece cât mai repede de acolo, că oricum nu vor putea afla nimic nou şi de folos. Au luat colivia cu pasărea, i-au mulţumit bătrânului, l-au salutat şi au plecat.  
 
În stradă trebuiră să lămurească ce mai aveau de făcut.  
 
- Hai să ne teleportam în Pensylvania, poate a venit profesorul Mitika Kray, zise Mihăiţă.  
 
- Mda! Ai dreptate! Dar chiar nu mai avem niciun şfanţ în buzunar... ne-au mâncat teleportările astea toţi banii, fâţâindu-ne de colo-colo, şi degeaba!  
 
- Stai, mai am eu nişte monede! Ştii... mi-ai dat mai demult nişte bani pentru bazinul de înot!...  
 
- Bine, dă încoace o monedă! La leafă să-mi aduci aminte să-ţi dau banii înapoi, chiar şi ceva în plus, că ai fost băiat de treabă...  
 
S-au teleportat pe dată la catredra profesorului american. Însă, deşi era prezent, profesorul nu-i putea primi imediat: era foarte ocupat cu nişte oaspeţi importanţi de pe o altă planetă cu care se duceau tratative de colaborare. Cu chiu, cu vai, într-o pauză a şedinţei de protocol l-au prins pe hol şi l-au abordat:  
 
- Hei, Mitică, tu eşti?  
 
Profesorul Mitika Kray se uită perplex la Tudor, mirat, dar nedându-şi seama pe loc de unde anume îl cunoaşte! Apoi se însenină brusc la faţă şi-i zise bucuros:  
 
- A! Tu eşti, Tudore? Mai să nu te cunosc!... Şi ăsta-i puştiul tău?  
 
- Da, e băiatul meu, îl cheamă Mihăiţă!...  
 
- Măi, ce-au mai trecut anii! Dar cum de-aţi ajuns pe aici?  
 
- Iacă, cu nişte probleme! Puştiul meu a găsit o chestie ciudată, undeva, pe malul Siretului, ceva ca o pasăre, un “miriapterix“. Uite ce ciudăţenie de pasăre!  
 
Şi Tudor ridică sus colivia să-i arate pasărea vechiului său prieten.  
 
După câteva clipe de studiere cu atenţie, privind pasărea din toate unghiurile şi direcţiile, profesorul zise:  
 
- Nu ştiu ce poate fi! Nu e de domeniul meu! N-am mai văzut niciodată aşa ceva! Dar ştiţi ceva? Dacă nu vă grabiţi, aşteptaţi până îmi termin lucrarea capitală de azi, “Popasul Gândacului şi Tentative de Comunicare cu Fiinţe Extraterestre Similare“, apoi poate mai stăm de vorbă. De acord? Atunci vă rog să mă scuzaţi... nu mai am deloc timp acum... vorbim mai târziu, mă aşteaptă o delegaţie de pe o planetă străină... La revedere!...  
 
Şi profesorul dispăru.  
 
- Şi noi ce facem acum, întrebă Mihăiţă?  
 
- Ce să facem? Nu mai aşteptăm, ne întoarcem acasă! E clar că nici de aici nu vom pleca lămuriţi. Noroc că biletele astea cu teleportare sunt dus-întors! Că altfel rămâneam pe aici, blocaţi şi fără părăluţe!  
 
Ajunşi acasă, s-au mai liniştit. Nimeni nu ştia să-i lămurească defel ce e cu “miriapterix“-ul lor. Cineva i-a mai sfătuit încă să trimită colivia cu ciudăţenia de pasăre la “Institutul de studii comparative ale formelor primitive de viaţă“. Dar şi de acolo a venit un răspuns mai ciudat decât pasărea însăşi: “Ruşine! Homo sapiens s-ar putea preocupa de lucruri mai serioase!“  
 
Ultimul răspuns i-a înfuriat peste măsură. Au luat colivia cu “miriapterix“-ul şi au aruncat-o într-o magazie de vechituri, uitînd o bună vreme de ea. Şi cine ştie cât ar fi stat lucrurile astfel dacă ciudăţenia cu “miriapterix“-ul nu ar fi avut şansa să fie elucidată în cele din urmă, la fel de straniu. Într-o seară, nici nu veni Tudor bine de la serviciu şi nici nu apucă să mănânce şi să se odihnească un pic, că s-au trezit cu un apel de la părintele Macarie din Suceava, un cunoscut secretar la cancelaria arhiescopiei oraşului. Nu se ştie cum aflase părintele despre pasărea ciudată găsită de băiatul lui Tudor pe malul Siretului. Dar acum se interesa şi era curios să vadă şi el ciudăţenia aceea de fosilă.  
 
Tudor şi fiul său se bucurară la auzul acestei veşti, dar când încercară să găsească colivia cu pasărea abia de şi-au amintit pe unde o aruncaseră. În sfîrşit, după ce au recuperat-o, au plecat la Suceava unde îi aştepta părintele Macarie.  
 
Au luat o navetă aeriană locală până în nordul ţării, care nu costa nimic, pentru că Tudor avea gratuităţi pe transportul local. S-au prezentat la preasfântul părinte Macarie care, văzându-i, i-a întâmpinat cu bucurie în glas:  
 
- Ho-Ho! Ia uite că au şi venit! Bine aţi sosit!  
 
Părintele Macarie era un bonom bine dezvoltat la corp, plin de sănătate şi voie bună. I se citea pe chip cât de înţelept era. Luă colivia cu “miriapterix“-ul din mâinele lui Mihăiţă, o ridică în dreptul ochilor s-o studieze mai bine apoi, după câteva minute de suspans, mai întâi i se înveseli chipul, apoi începu să râdă de-a binelea.  
 
- Ce-i cu “miriapterix“-ul nostru? se interesă Tudor, foarte curios.  
 
- Măi, oameni buni, ceea ce vedem noi aici nu este un “miriapterix“, nu este o pasăre, ca să zicem aşa...  
 
- Dar ce este părinte? îl întrerupse iarăşi nerăbdător Tudor pe sfinţia sa.  
 
Părintele, semeţindu-şi şi mai mult statura de om înţelept şi ţinând în continuare în sus colivia cu ciudăţenia în ea, rosti în cele din urmă:  
 
- Ceea ce aveţi voi aici nu este nici pasăre, nici şarpe, nici peşte... E un lucru făcut de mâna omului... ca oricare lucru făcut de om... Toată tinereţea mea am petrecut-o pentru a cerceta, fără odihnă, mărturii despre formele străvechi de comunicare interumană, folosite cu multe secole în trecut pe Pământ. Ceea ce aţi adus voi este un obiect înfoiat, numit pe vremuri carte, care se folosea pentru transmiterea gândurilor de la om la om, de la generaţie la generaţie. Hai să ne uităm pe obiectul din colivie... Vedeţi... pe fiecare aripă, mă rog, să-i zicem foaie, sunt nişte semne mici, numite litere. Fiecare cârlig din acela înseamnă ceva, iar puse semnele astea unul lângă altul... pot transmite gândurile oamenilor...  
 
- Vezi, Mihăiţă, se adresă Tudor fiului său, ce minte mai aveau şi oamenii ăştia din vechime, să folosească o metodă aşa de greoaie ca să-şi exprime gândurile! Pe când acum... cu telepato-graful...  
 
- Ehei, telepato-graful! interveni părintele. Telepato-graful a fost inventat mult mai târziu. Însă, închipuiţi-vă, oamenii aceia din vechime... lipsiţi de alte mijloace de a-şi fixa gândurile... foloseau aceste metode dificile de transmitere a ideilor. Hm! Ia să ne uităm!... Dacă se mai vede bine şi nu fac eu nicio eroare de descifrare, parcă văd pe prima foaie nişte idei: A... a... aaa... A...L...M...ALMANAH SCIENCE FICTION!!!!!!!  
 
- Ptiu, drace! Ce ciudăţenie! făcu Tudor. Iar noi, care credeam că am făcut cine ştie ce descoperire de vietate din vremuri străvechi!...  
 
- Nu vă necăjiţi, căută să-i îmbuneze părintele Macarie. Eu sunt un mare pasionat şi un colecţionar al acestor mărturii străvechi ale vieţii oamenilor de demult. Am deja în colecţia mea două exemplare de o neasemuită valoare. Una dintre aceste opere din colecţia mea se intitulează “Cartea Apicultorului“. Iar cealaltă, la care ţin în mod cu totul deosebit, se intitulează “Fizica, Manual pentru clasa a VI-a“! Aşa că, mi-ar face mare plăcere dacă mi-aţi dona acest exemplar descoperit de voi!...  
 
- Cu mare plăcere, părinte Macarie. Suntem cât se poate de recunoscători că nu ne-ai lăsat în neştiinţă şi ne-ai lămurit cum stau lucrurile cu această ciudăţenie...  
 
- Vă mulţumesc mult ! Mergeţi cu voia cea bună! Şi dacă mai găsiţi ceva asemănător, vă rog, nu uitaţi de mine!...  
 
Părintele rămase cu colivia şi cu noua sa achiziţie în braţe, legănâdu-se mulţumit şi nerăbdător să o studieze până la capăt.  
 
- Şi acum ce facem? Unde mai mergem? îl întrebă Mihăiţă pe tatăl său.  
 
- Cum unde? Acasă! Şi poate ar fi bine ca de aici înainte să înveţi să deosebeşti un “Almanah“ de un “Miriapterix“!  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
“Miriapterix“-ul - Povestire SF / Viorel Darie : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1106, Anul IV, 10 ianuarie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Viorel Darie : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorel Darie
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!