Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Reportaj > Mobil |   


Autor: Tiberiu Cosovan         Publicat în: Ediţia nr. 66 din 07 martie 2011        Toate Articolele Autorului

„Memoria retinei gulagului românesc”
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Artistul plastic humorean Radu Bercea îşi continuă neostenit, la vârstă septuagenară, asumata misie de mărturisitor al infernului concentraţionar din închisorile şi lagărele de muncă ale regimului comunist.  
  
Ca supravieţuitor al terorii şi umilinţei la care a fost supus în anii de detenţie politică, Radu Bercea a realizat, începând cu anul 2002, o serie de lucrări grafice care ilustrează momente trăite în universul concentraţionar, lucrări cu care a alcătuit câteva cicluri expoziţionale cu genericul „Memoria retinei gulagului românesc”.  
  
Radu Bercea, care la vârsta de 19 ani a fost condamnat la 20 de ani muncă silnică şi 10 ani degradare civică pentru „crima de uneltire contra ordinii sociale” (eliberat doar ca urmare a aplicării Decretului nr. 411/1964), este autorul mai multor albume cu lucrări de grafică tematică. 
  
Împreună cu un camarad de suferinţă 
  
Între acestea se află şi câteva albume inedite în plastica românească prin faptul că reproduc secvenţe dramatice, tulburătoare din locurile de detenţie şi coloniile penitenciare de muncă prin care a trecut Radu Bercea (Luciu-Giurgeni, Cireşu, Grădina, Strâmba, Salcia, Stoeneşti, Măraşu, Vaca, la “Saivane” sau pe înfricoşătorul bac “Gironde”).  
  
Faţă de prima versiune a unui album realizat cu câţiva ani în urmă, a apărut şi o ediţie revăzută şi adăugită (Editura Eurostampa, Timişoara), o ediţie mai consistentă (100 de pagini faţă de cele 68 ale primei apariţii), care reuneşte un număr mai mare de lucrări.  
  
În realizarea acestui album Radu Bercea a avut parte de sprijinul unui camarad de suferinţă, Nicolae (Ninu) Ianăşi, fost deţinut politic în perioada 1958 -1964.  
  
Cei doi, aşa cum scrie într-un “Cuvânt înainte” Nicolae Ianăşi (care este autorul textelor explicative ce însoţesc lucrările reproduse în album) s-au întâlnit “în iadul coloniilor de muncă din Delta Dunării şi Balta Brăilei…amândoi fiind desfiguraţi de foame, de munca forţată la dig, desecări şi lucrări agricole”. 
  
„Să iertăm trecutul, dar să nu-l uităm!” 
  
“Grafica din acest album - scrie mărturisitor Radu Bercea - este o mărturie a celor trăite de sute de mii de români în timpul comunismului”.  
  
“Fără nici o reţinere - continuă el - prezint latura întunecată a sufletului omenesc, viziunile nemiloase, dramatice şi înspăimântătoare, fantasme care prind viaţă atunci când raţiunea adoarme şi voinţa omului este guvernată de ură, de prostie, durere şi mârşăvie”. 
  
Albumul, ca şi expoziţiile organizate pe această temă, sunt pentru Radu Bercea o formă de revanşă, o revanşă care nu vizează răzbunarea, ci doar păstrarea memoriei şi care are ca motto cuvintele: „Să iertăm trecutul, dar să nu-l uităm!”. 
  
Tiberiu COSOVAN  
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
„Memoria retinei gulagului românesc” / Tiberiu Cosovan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 66, Anul I, 07 martie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Tiberiu Cosovan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Tiberiu Cosovan
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!