Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Vocatii > Mobil |   


Autor: Aurel V. Zgheran         Publicat în: Ediţia nr. 920 din 08 iulie 2013        Toate Articolele Autorului

 Maria Şalaru. Împreună cu melodiile ei, paharul de Cotnari e vast
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Era o căldură de nesuportat! Era plin Buhuşiul, de culmi cu scutece întinse la perpelit; parcă-s mai mulţi prunci vara decât iarna! Ca la un exerciţiu de protecţie civilă, ferestrele erau camuflate zi-lumină cu jaluzele, pături, feţe de masă, folii de aluminiu. Era lepădată pe un geam, chiar şi o fustă de stambă, înflorată, a unei femei măslinii. Iar seara începeau să cânte la ureche ţânţarii, puhoaiele de ţânţari; în subsolurile de blocuri buhuşene bâzâiau îngrozitoare escadrile de ţânţari.  

La Buhuşi bate vântul numai prin halele fabricii de postav, în care cântă cucuvelele a prevestire; la Buhuşi bate vântul prin ţeasta câtorva, prin frigiderele majorităţii, pe sub castanii şi teii cu benere, prin salcâmii cu ciori.  

E dusă pe apa sâmbetei orice nădejde! Căldură, mare căldură, prăpădul focului, vara! Din apă rămâne pe buze numai sarea. Oamenii simt în gură un drob vânăt, oriunde adulmecă prevăd o ocnă. E numai sare, pe frunte, la subsuori, la stinghia picioarelor, pe tot trupul care se-ngroapă într-o platoşă vâscoasă de sare. Unde-s cişmelele de-altădată, de ce le-a venit şi lor vremea, ca teilor retezaţi de drujbe, de prin oraş, pentru că izvorul apei e uterul lumii…?!  

Era cald, oamenii se usucau. În halba dusă la gură cădea sudoarea, trupurile erau cleioase. Berea nu mai făcea spumă! Un gropar a lăsat sticla şi colacul pe gardina sicriului cu un mort crescut ca un cozonac, căruia groparul îi săpa tunelul spre focul de dincolo, unde avea să se ducă deja prăjit!  

Cu fiecare secundă, viaţa e alta: iarna nu mai e iarnă, vara nu mai e vară, frigul nu mai e frig, caldul nu mai e cald!  

Nimic, la Buhuşi, nu mai e proaspăt. Dmineţile au rouă caldă... Viaţa însăşi e o năduşeală, o arşiţă de amiază, începând să asfinţească, lăsând cenuşă în urmă!...  

Cald! Buhuşiul părea întors cu faţa înspre moarte. Nu curgea apă în ţevi! Guguştiucii izgoniţi din teii cimitirului, cei doborâţi şi prefăcuţi scânduri, întindeau ciocurile la cer.  

În aşa vremuri numai de boală nu mai aveam nevoie, dar avea ea nevoie de mine. Venise înserarea. Avea să cânte Maria Şalaru pe scena buhuşeană. Avea să aducă o pală de răcoare şi o gură de mângâiere! Avea să aducă aşa de frumosul ei cântec şi aşa de albaştrii ei ochi!  

Era să ne omoare cântecele aduse de Axinte, mai înainte, la Zilele oraşului pe care, cântăreţii aduşi de el l-au bronzat de tot. Dar a venit Maria Şalaru, a albit la loc esplanada din faţa Casei de cultură, iar cântecele ei m-au făcut să arunc doza de medicamente pentru acea zi, ca să mă mint totuşi că am luat-o. În ziua aceea nu a fost nevoie de medicamente, dacă a cântat Maria Şalaru. Tocmai fusesem la doctoriţa mea de suflet. Mai curând dau inimii văzutul ei, cu melodiile Mariei Şalaru, decât pastilele pe care le-am urât toată viaţa, ca şi pe apa care nu mi-a mai plăcut de când am descoperit mierea Cotnariului!  

Buhuşiul a fost înghiţit în manelele Caravanei lu’ Axinte. O mare populaţie consumatoare a unei astfel de „culturi” a umplut oraşul. Dar numele şi farmecul muzicii a fost salvat de la încenuşare de către interpreta de folclor românesc, Maria Şalaru. Artista a susţinut un recital aşa cum poate numai ea, unul ce a stins setea pieptului şi a aprins-o pe cea a paharului!  

Cântecul Mariei Şalaru şi vinul vechi, îngălbenit, cu gust catifelat şi mângâiere de mătase la inimă, de la beciurile Cotnariului, sunt împreună, fraţii sufletului. Ce frumos cântă Maria Şalaru vinul de la Cotnari! De veacuri este cântat vinul acesta, dar ca de Maria Şalaru, de către nimeni!  

Interpreta Maria Şalaru e un om de valoare care în miezul curentului muzicii ce a strâns la un loc garda de azi a decăderii culturii, aduce jos, la oamenii buni, splendoarea de sus a cântecului. Maria Şalaru, după zile maneliste a civilizat la loc spectacolul artistic şi cultural de la Buhuşi!  

E ridicol să se spună că maneliştii sunt antimuzicali dar este ridicol şi de văzut o treime a unui oraş adunată în jurul lor şi e ridicol faptul că această treime e organizată întocmai de către cei care ar trebui să asigure emanciparea culturală a aşezării, să fie responsabili de viitorul copiilor acestei aşezări.  

Pentru salvarea muzicii există la Bacău interpreta şi profesoara Maria Şalaru! Ea e o ultimă fortăreaţă în drumul despiritualizării copiilor din Bacău. E greu de spus dacă interpreta nu îşi uzează vocea, modelând vocile elevilor ei. Ea trebuie să cânte cu vocea sa şi aşa cum e bine şi aşa cum e rău, pentru că, fără a reproduce ce nu corespunde, nu se poate da elocinţă formei de vocalitate corespunzătoare. Astfel, Maria Şalaru îşi expune propria voce, pentru elevii ei. Ea trebuie să imite când predă, toate vocile elevilor, aşezându-şi-o pe a sa în nivelele vocale ale lor, arătându-le frumosul, arătându-le greşeala. Cântând şi urât şi plăcut, explică elevilor diferenţa. Uneori, exerciţiul acesta poate fi dăunător propriei voci. Dar vocea Mariei Şalaru răzbate, nu se clatină. În fiecare zi, artista preschimbă vocea de scenă în voce didactică şi pe cea didactică în voce de scenă. Aceste treceri pot face fisuri, pot scoate corzile vocale de sub direcţia arătată de busola audibilului interior, îndreptându-le spre cea cu rol de călăuză. E doar o ameninţare, nu şi o întâmplare. Interpreta Maria Şalaru îşi păstrează, în faţa unei jertfe care poate să o aştepte, vocea ei fermecătoare!  

Acompaniază copiii, ca un instrument muzical, este un diapazon de busolare vocalistică. Dar e un instrument viu, e un diapazon magic. Aceasta e una dintre diferenţe, iar a doua e că nici instrumentele, nici diapazonul nu au, în afară de sunet, cuvintele! Glasul Mariei Şalaru le are, cuvintele cântecelor ei sunt flori spirituale culese din grădina cu flori a muzicii folclorice româneşti. Când elevii îi cântă pe scenă, emoţiile lor sunt şi ale ei. Interpreta îi descoperă, îi formează şi îi scoate în spectacol. Muzica nu îi atrage irepresibil spre ea, pe copii. Muzica înaintează în gustul şi conştiinţa lor, zi de zi, sub ochii şi cu îndrumarea Mariei Şalaru!  

O oră de spectacol cu Maria Şalaru este o lecţie de muzică pentru copii!  

Pentru adulţi este o confundare a vieţii cu iubirea iubirii, a timpului cu depărtarea depărtărilor, a greutăţilor de pe suflet cu uitarea! Pare o pană povara vieţii dacă în mână tremură mărgăritarele Cotnariului din pahar. Iar paharul de Cotnari pare vast atunci când în el nu sunt storşi numai strugurii, ci şi cântecele Mariei Şalaru!  

 

Doamna de cântec, modelator de glas frumos  

 

Dezacorduri fonice, surdizând incurabil înăduşă lumea astăzi. Arta muzicală se transferă printr-un management care ţinteşte profitul imediat, în marfă. Ca şi viaţa, ajunge să nu mai fie un bun spiritual, ci o ofrandă a plăcerii corporalităţii. Dar, cu precizia separării din nisip a mărgăritarului, vocile şi producţiile muzicale, ani peste ani, se vor despărţi între efemer şi rezistent!  

Solista de muzică populară, Maria Şalaru, profesoară de canto la Şcoala de Artă din Bacău, „un mare interpret de folclor, un om generos, frumos, cu un suflet înstăpânit din ce în ce mai mult de doruri, o mamă care a dăruit iubire copiilor, până la sacrificarea sa”, cum vorbeşte despre ea Benone Sinulescu, veghează şi trudeşte înrobitor azi, pentru ca mâine să rămână în urmă un cântec folcloric veritabil!  

Este un artist ivit din cununa străbună de flori şi stele spirituale ale neamului românesc. I s-a dat versul şi doina, ca să plângă tristeţea omului, ori să-i chiuie veselia, într-o expresie rafinată, din veac în veac, să apere în acest fel, folclorul autentic ameninţat să plece în bejenie, izgonit de măgăoaiele cu muzică de factură kitsch. Câteodată, în viaţă, ochii ei au vărsat un râu de lacrimi, acei ochi, atât de albaştri încât, scăldaţi în râul de lacrimi, îl înalbăstresc! Şi-a pierdut un fiu de zece ani, apoi au venit de sus, sau, mai degrabă de jos, de lângă ea, chiar din partea celui de care şi-a legat destinul vieţii şi iubirii, alte apăsări. Într-o cinică roată a vieţii, soarta i-a fost de destul de multe ori potrivnică. Aceasta, pentru că a iubit şi pe cine nu a iubit-o! A iubit şi pe cine nu a meritat-o, pe cine i-a dat o iubire periferică. Pentru aceasta, îngerul i-a dăruit iubirea deplină: sărutul pe suflet şi glas.  

Cu năframa şi-a absorbit lacrimile de pe obraji, ca să îi răsară în colţul gurii un zâmbet cald, odată cu glasul lin ce constrânge parcă piatra să nu fie aspră! Aşa a răzbit în lupta cu viaţa! Cântecul i-a fost garnizoana inimii. Artista este atât de dăruită muzicii populare şi publicului, încât nu se putea să nu continue, chiar dacă soarta a vrut să o doboare iar ea a trebuit să se încleşteze într-o zbatere cu propria viaţă! Acum luptă pe alt front: împotriva curenţilor nemuzicii cântate tot mai strâmb, împestriţând muzica folclorică românească.  

,,Convingerea mea este că adevărata artă va câştiga lupta împotriva kitsch-ului, aşa cum apa trece, însă rămân pietrele. Adevăratele valori sunt perene şi vor trece prin timp la generaţiile viitoare, tocmai datorită unora dintre noi care ştim, putem şi avem de unde să dăruim; să ne dăruim pe noi, sădindu-ne în sufletele pure de copii. Mirabila sămânţă va încolţi acolo şi va rodi frumos, peste timp. Nu-mi plâng deloc soarta, pentru că sunt chiar fericită şi deloc singură. Iubesc tot ce înseamnă viaţă în jurul meu, de la firul ierbii, până la păsările cerului… cu ele, adesea mă îngân; de la pruncul din leagăn, până la moşneagul cu dalbe plete şi băbuţa sprijinită în baston. Toate aceste frumuseţi dăruite nouă de bunul Dumnezeu, mă fac să lăcrimez, lacrimi de fericire, de astă dată! Plâng, când mă rog. Plâng prea mult?! Poate! Dar mă simt mai bine după ce mă eliberez, căci lacrimile, ele îmi spală sufletul”, mărturiseşte interpreta Maria Şalaru.  

Iată cum a ajuns ea să exemplifice faptul că muzica şi versul coexistă, în universul propriu; versul şi melodia se întrepătrund deoarece, în ce o priveşte, cântecul înseamnă în acelaşi timp, poezie, înseamnă că în inima ei decurg continuu emoţia, în consonanţă cu visul şi revărsarea în glas! În sufletul ei este incandescenţa unei vieţi trăite fervent şi cu înfiorare.  

,,O colegă specială, o artistă cu adevărat profesionistă. Am cunoscut-o pe Maria Şalaru în urmă cu treizeci de ani, la Rapsozii Botoşanilor şi, de atunci o iubesc. Ea nu supără pe nimeni, iar ei, puţini îi pot stinge neliniştea şi supărarea!”, mărturiseşte Brânduşa Covalciuc, interpretă de muzică populară.  

Dar, din glasul şi privirea de cobalt, a Mariei Şalaru nu răzbate tristeţea! ,,Este o mamă minunată”, spune despre ea fiica adoptivă, Alexandra, „un om absolut admirabil. Îi ştiu frământările şi bucuriile, dar foarte rar se exteriorizează, aşa încât buna dispoziţie este dăruită publicului pentru care cântă. Este un om puternic, perseverent, are încredere în propriile forţe. A avut întotdeauna grijă ca publicul să primească ceea ce a dorit de la ea şi nu a revendicat decât bucuria oamenilor, ca rod al muncii şi dăruirii ei”.  

Gelu Voicu, solist vocal şi instrumentist de muzică populară, binecunoscut pe strălucitorul şirag de nestemate ale tezaurului folcloric românesc, îi este apropiat inimii cântăreţei Maria Şalaru pe care o consideră ,,o nepreţuită interpretă de folclor moldav, pe care cultura românească, de mai târziu, o va aşeza în lada cu zestre a strămoşilor neamului românesc. Este o mamă bună pentru toţi copiii pe care îi călăuzeşte spre a-i reda spectacolului muzicii populare”.  

Vor fi existând poate şi oameni care lovesc în ea - pretutindeni, şi pe fiecare dintre noi ne ameninţă ei - dar, în cele din urmă, dreptatea se iveşte, ca fulgerul din nori. E atâta încrâncenare în lume! Cu fiecare zi, pentru orice om, timpul alunecă în trecut. Dar, la Maria Şalaru, timpul se va continua, deoarece însădeşte copiilor, mugurilor care duc în timp o parte din ea, muzica. ,,O admir”, spune despre artistă, interpreta şi realizatoarea de emisiuni tv., Emilia Bubulac”, „este un interpret de folclor cu un glas cald, un păstrător şi transmiţător al muzicii populare moldovene, cu dăruire, cu voce muzicală, în frumosul grai moldovean, care îi transmite şi mai mult farmec. Este un pedagog, un om ce modelează glasul uman frumos. Şi-a dat sufletul şi harul copiilor ei pe care i-a iubit, până la sacrificiu! O caracterizez şi ca un pedagog prin excelenţă, un prieten cald. Lăsând la o parte durerile, nedreptăţile prin care a trecut, este un om cu fruntea neînvinsă, un model uman, demn, cu suflet frumos”.  

Maria Şalaru este profesoară de canto, la Şcoala Populară de Artă Bacău şi coordonează Asociaţia Culturală ,,Floricica’’, din aceeaşi localitate. „Descoperă şi promovează copii talentaţi, în arta interpretării cântecului şi dansului popular. Îşi petrece mult timp cu ,,boboceii’’şi ,,floricelele” ca într-o familie în care ea este o mamă, ori o zână bună ce îi farmecă pe copii cu glasul, şi îi alintă cu o mângâiere blândă şi catifelată a mâinilor ei înfiorate, ori de câte ori ating obrazul unui copil. Infinita animaţie ferventă, harul şi aspiraţia, lirismul, limpezimea cristalină a glasului, itinerate în copilărie, în forme estetice, ca un fluviu de lumină izvorât din candoarea, seninul şi frumuseţea universului lor, al copiilor, se datorează interpretei de muzică populară, profesoarei Maria Şalaru”, astfel zugrăveşte chipul interior al Mariei Şalaru, poetul şi vremelnic, dar de ispravă personalitate publică a Bacăului, Dumitru Brăneanu.  

,,Drept o rampă de lansare pentru copiii ai căror părinţi sunt interesaţi de viitorul lor artistic”, aşa cum afirmă poetul Nicolae Mihai, „ansamblurile coordonate de artista Maria Şalaru, continuă valorile spirituale ale neamului românesc, la nivel elevat, ceea ce a determinat în timp, însumarea multor participări, la festivaluri şi concursuri, la care au avut succese frumoase şi meritorii”.  

Primul grup de copii cu aptitudini muzicale a luat fiinţă la Sascut, unde, artista Maria Şalaru a constatat că este o zonă ce păstrează o comoară folclorică neexplorată. Deşi a fost iniţial descurajată, ea a descoperit, a preluat şi prelucrat folclorul de mare valoare, pe care îl întrevăzuse şi precursorul ei, marele violonist Ion Drăgoi. De aici, Maria Şalaru a cules piese muzicale care acompaniau dansuri populare, a compus versuri pentru ele, apoi le-a predat copiilor, preschimbate în cântece, pe care ei le-au cântat, le cântă şi acum, iar unele sunt interpretate şi de către artistă.  

Drept mărturie a zestrei folclorice nestemate a Sascutului este înşăşi denumirea grupului de copii selecţionaţi de Maria Şalaru: ,,Floricica” - acesta este numele unui dans local, descoperit de artistă şi valorificat prin a-i învăţa pe copii să îl şi cânte, pe când era profesoară de canto la Clubul Elevilor din localitate. Apoi, un şir de nefericiri şi un pahar amar, preaplin, care a înveninat viaţa profesoarei, au făcut-o să se strămute la Palatul Copiilor din Bacău, de asemenea, la catedra de folclor. O parte dintre copiii de la Sascut au urmat-o, pentru că au iubit-o, pentru că profesoara lor consideră că au în suflet ,,cel mai curat şi sensibil loc în care se poate sădi sămânţa artei’’, aşa cum se desprinde dintr-o dedicaţie pentru artistă, a unui elev.  

,,Copiii şi cântecul sunt valorile în care cred cel mai mult, după Dumnezeu. Glasul şi perenitatea valorilor poporului român îmi dau aripi. Cântecul ca şi costumul popular, pe care l-am scuturat de colbul uitării şi l-am readus la viaţă este o columnă către cer, prin care ne apropiem de Dumnezeu - cântecul în stare pură, nealterat!’’. Acesta e crezul minunatei artiste.  

Vorbind despre Maria Şalaru, marea doamnă a cântecului popular românesc, Sofia Vicoveanca o descrie astfel: ,,Un om cald! Este foarte discretă, nu vorbeşte mult despre ea, spre a-şi falsifica viaţa. Îndrumă copiii pe care şi-i alege cu grijă şi scoate la lumină talente pentru viitorul muzicii populare, căreia Maria Şalaru îi este, în genunchi devotată. Şi-a canalizat toată munca ei spre binele altora. O admir, este o luptătoare, un om model, de urmat pentru mulţi dintre noi. A ţinut fruntea sus şi a trecut amarul care ar fi culcat la pământ demnitatea altora. Nu plânge pe umărul nimănui şi nimeni nu ştie ce este în inima ei. O admir”!  

Oare cum ar fi muzica populară moldovenească, folclorul românesc, dacă Maria Şalaru nu ar iubi pe copii şi nu ar iubi cântecul?! Ar fi amputată, ca un arbore fără un ram şi fără vlăstare. Pentru că, neiubind copiii şi cântecul, nici artista Maria Şalaru, această artistă iubită la rându-i, pentru sufletul, pentru glasul şi pentru chipul ei, nu ar exista!  

Ea e Măriuţa, moldoveanca din Delenii Iaşilor, căreia tatăl ei, pietrarul Ilie Şalaru şi mama sa Catinca, i-au dat glas frumos şi inimă de om bun, grija, vrednicia, iubirea de copii şi mândria ţăranului de a rămâne întocmai aşa: cu fire de ţăran.  

Prin câteva cuvinte spuse de către marea realizatoare a spectacolelor magnifice folclorice, Mărioara Murărescu, portretul artistei Maria Şalaru se creionează astfel: ,,Am admirat-o pentru felul în care a ştiut să calce în picioare greutăţile, nefericirile şi nedreptăţile, dar şi pentru cum şi-a arătat dragostea şi dorul de copii, de proprii ei copii, prin dragostea pentru copiii altora. A reuşit să uite tot ce înseamnă interpreta Maria Şalaru şi a lăsat deoparte preocupările ei pentru înregistrări şi spectacole, spre a-şi dedica un timp creşterii şi educaţiei propriilor copii, apoi formării, în calitatea de profesoară de canto, a copiilor cu talent artistic. Asta nu înseamnă că nu şi-a continuat cariera muzicală, la emisiuni de radio şi televiziune, dar şi prin participarea la spectacole şi susţinerea de recitaluri care au atras toată admiraţia spectatorilor. Este unul dintre colaboratorii dragi ai «Tezaurului Folcloric», deoarece preocupările ei şi preocupările noastre se întâlnesc: dragostea pentru copii, pentru slujirea şi afirmarea lor pe scena muzicii populare sunt şi preocupările noastre, şi ale Mariei Şalaru.”  

Insolitul prezentării doamnei de cântec Maria Şalaru, Măriuţa de la Delenii Iaşiului se naşte de la secvenţialul confundabil al biografiei sale artistice, cu al copiilor pe care îi „lustruieşte”, atât de mult şi cu atâta folosinţă a propriului talent muzical, încât pare că stilul ei e mai vizibil la copii, decât la ea! Şi nici nu e uşor de alcătuit o asemenea prezentare deoarece, o cât de mică neatenţie se poate profila urgent într-o nescontată supărare, afabila discuţie şi relaţie, oricât de simplă şi nezumzăitoare, cu interpreta de folclor românesc, Maria Şalaru, devenind brusc, un neprevenit drum spre înverşunată destructurare a prieteniei. Între, şi împreună cu oricine, Maria Şalaru are o conversaţie densă şi cu o umbră tutelară, pentru că această minunată şi uriaşă artistă nu are gustul pentru discursul tutelar, dar înfrîngerile nemeritate o obligă acum să fie cu ochii în patru la cei din apropierea ei. Nu este vorba despre aparenţa unui răsfăţ imagistic ci, pur şi simplu, despre o trăire adâncă şi o eliberare vizibilă, absolut detaşată în personalitate, a firii.  

Cine o iubeşte, nici nu vrea să fie altfel!Cine o iubeşte, o priveşte aşa cum este, micşorând timpul, cu uitarea de sine. Mai mult întâmplare, decât lege, frumuseţea nu poate fi creată, nu se cumpără, nici nu se jefuieşte! Cine o are, o are, cine nu, ca să se resemneze, zice că e pieritoare! Maria Şalaru are frumuseţea!  

Pieritor pe pământ, totul este! Însă, oameni ca ea se continuă, dăruindu-se pe sine, dăruind frumuseţea inimii lor şi minunea glasului. Măriuţa de la Deleni, Maria Şalaru, a dăruit acestea, mugurilor cântecului popular, copiii de la ansamblurile folclorice „Boboceii” şi „Floricica”, prin lecţii de pregătire vocală cuprinzând austeritatea axiomei; concretul, pentru ea, fiind piatra de fundamentare în planul glasului, numai în relaţie directă cu ştiinţa muzicii, exerciţiul, viziunea nelimitării.  

Oricât de bună ar fi o voce în raport cu aspiraţia, pentru Maria Şalaru este continuu derizorie, toate în viaţa ei, îndeosebi muzica, fiind încleştate în lupta câştigării măcar a unei miimi de miime de mai frumos mâine, faţă de frumosul actual! Aceasta se vede în spectacolele Mariei Şalaru, împreună cu „Boboceii” „Floricelele” şi „Flăcăii”, care readuc din adâncul timp istoric, folclorul muzical al românilor.  

Aurel V. ZGHERAN (aurel.vzgheran@yahoo.com)  

 

Referinţă Bibliografică:
Maria Şalaru. Împreună cu melodiile ei, paharul de Cotnari e vast / Aurel V. Zgheran : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 920, Anul III, 08 iulie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Aurel V. Zgheran : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Aurel V. Zgheran
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!