Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Compozitii > Mobil |   


Autor: Vavila Popovici         Publicat în: Ediţia nr. 404 din 08 februarie 2012        Toate Articolele Autorului

 Mai sunt cerşetori în lumea asta!
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Un cerşetor sănătos este mai fericit decât un rege bolnav.” 
  
Arthur Schopenhauer 
  
Zilele acestea am primit o revistă cu câteva imagini ale unor oameni care cerşesc. Una dintre ele mi-a atras atenţia: Era o femeie în vârstă, slabă, cu părul alb îngrijit tuns, îmbrăcată decent, stând cu mâinile întinse în faţa unul bol în care aştepta să-i cadă nişte bani. M-am întrebat de îndată ce a putut-o determina să ajungă să se umilească? Foamea desigur! Şi imediat m-am gândit la structura noastră sufletească, cât de diferiţi suntem unii de alţii, cum unii rezistă cu riscul morţii şi alţii se umilesc pentru a-şi salva viaţa. Aşa au fost şi cei din temniţele comuniste: Cei care nu au rezistat bătăilor, au cedat ... Alţii au preferat să moară, nu şi-au pătat demnitatea. Dar nici unul dintre noi nu-şi cunoaşte limitele până când nu ajunge într-o situaţie similară, deci este greu a judeca. 
  
A CERŞI, conform dicţionarului explicativ al limbii române înseamnă a cere de pomană; a cerşetori; a cere ceva cu stăruinţă; a se înjosi cerând ceva; a umbla cu cerutul; a se milogi; a cere cu umilinţă. 
  
A RUGA înseamnă tot a cere, dar în mod stăruitor, îndeplinirea unei dorinţe, un serviciu, o favoare etc. Înseamnă a cere foarte insistent un lucru de la cineva; a pofti, a invita. Verbul reflexiv - a face o rugăciune, a invoca divinitatea; a cere cuiva voia sau îngăduinţa de a face ceva. 
  
A REVENDICA înseamnă tot a cere, a reclama un drept, un bun etc. care se cuvine sau aparţine cuiva şi care se află în posesiunea altcuiva. 
  
Un om care cere vrea să i se dea şi cere fiindcă are nevoie de ceva. Dar cum cere? Am putea înţelege că cererile noastre se pot face nuanţat: cu umilinţă, cu revoltă, cu făţărnicie sau cu demnitate. 
  
Cerşetorul este un om cu multe nevoi, sărac, calic, milog. Sărăcia, uneori şi lenea, îi împinge pe oameni la acest act degradant al cerşetoriei. Una este să ceri cuiva rugându-l, invocând formule de politeţe, de dragoste, care să ridice persoana ta la rangul demnităţii şi alta este să cerşeşti înjosindu-te, ori să recurgi la acte de violenţă. Se mai poate vorbi de demnitate în rândul cerşetorilor? 
  
Suntem întâmpinaţi de cerşetori în diferite locuri: pe străzi, la intrarea în magazine, pe lângă biserici, în metrouri, trenuri, lângă poduri etc. Nu sunt violenţi. Resemnarea o poţi vedea pe chipurile lor, în gesturile lor. Avem două alternative: Ori trecem nepăsători pe lângă ei, ori băgăm mâna în buzunar şi scoatem nişte bani pe care-i aruncăm, nedorind atingerea ... Un sentiment de respingere din partea noastră, totuşi există. Nu poţi să-i sfătuieşti să muncească, să câştige în mod cinstit, onorabil banii, fiindcă nu toţi sunt în stare, sau nu au unde munci şi apoi nimeni nu i-a învăţat. Ei au altă şcoală a vieţii! Unii îţi caută privirea, întind mâinile cerşind cu îndrăzneală, dar ... mai poţi vedea printre ei şi câte unul cu capul plecat, să auzi un suspin sau să vezi câteva lacrimi prelingându-se pe obraji, fiindcă există printre cei care mimează neputinţa şi oameni cu adevărat sărmani, ologi, bătrâni. 
  
Răsfoiesc ziarele din ultimele săptămâni: „Patru copii, suspectaţi că ar fi daţi la cerşit de părinţi, au dispărut”; „Copilul care a murit la cerşit făcea parte dintr-o familie de rromi nomazi”; „Românii au fost luaţi peste picior în Franţa, la un show televizat. Protagoniştii emisiunii, nişte marionete, interpretate bineînţeles de comici, spun că sportul naţional în ţara noastră este cerşitul.” „Guvernul francez vrea să extindă programul de expulzări. Autorităţile franceze pregătesc o lege care îi va trimite acasă pe toţi imigranţii care fură şi cerşesc”; „O româncă a fost găsită înjunghiată pe o stradă din Dublin. Se pare că femeia cerşea pentru a-i trimite la şcoală pe cei doi copii ai săi, care rămăseseră în România, în judeţul Timiş”; „Prefectul de poliţie al Parisului a interzis, începând de marţi, cerşetoria pe bulevardul Champs Élysees, o măsură ce vizează în primul rând grupurile de cerşetori originari din România, mulţi dintre ei minori, organizaţi de reţelele mafiote care au pus stăpânire pe anumite sectoare şi pe transportul public din capitala Franţei, a semnalat cotidianul Le Figaro”; „A cerşi pe Champs Élysees în numele României nu ne face cinste, afirmă Ministru de Externe al ţării noastre. Trebuie să conlucrăm cu francezii pentru ca aceste reţele de cerşetorie să fie dezmembrate.” 
  
Probabil că mulţi dintre aceşti cerşetori care cerşesc zilnic pe străzile oraşelor din multe alte ţări, aplică proverbul: „C-o picătură ce cură, butia se umple până-n gură.” 
  
Într-o carte a inginerului Florea Dudiţă, fost rector al Universităţii din Braşov, intitulată „Magister ex cathedra” - carte cu replici memorabile, unele de inspiraţie personală, altele culese din cărturăria universală, scrie: „De ce credeţi că oamenii dau de pomană cerşetorilor, orbilor şi ologilor, dar nu dau poeţilor şi filozofilor?“ „Probabil, se gândesc că ar putea deveni şi ei cerşetori, orbi, dar niciodată poeţi sau filozofi.“ M-a amuzat! 
  
Am să vorbesc despre cerşetori, despre acei oameni care se umilesc pentru a obţine puţinul care li se poate da, oameni cărora noi le oferim, aşa zisa milostenie. 
  
Începând cu Noul Testament, cerşetorul a devenit personajul unei sărăcii care nu poate fi condamnată; pe vremea creştinismului medieval el a fost privit ca un potenţial Hristos revenit printre oameni pentru a-i încerca. Avem şi noi românii poveşti cu acest subiect care reflectă viziunea poporului faţă de acest personaj. Scriitorul Ion Creangă, recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveştilor şi povestirilor, imaginaţiei sale bogate, povesteşte cum Dumnezeu şi Sfântul Petru s-au pus fiecare la câte un cap de pod, iar Ivan având asupra lui numai „două carboave“, a dat câte una fiecăruia, zicând: „Na-vă! Dumnezeu mi-a dat, eu dau şi Dumnezeu iar mi-a da, că are de unde!“ Iar Dumnezeu îi spune: „Cine dă săracilor, împrumută pe Dumnezeu ... “ Scriitorul a fost inspirat desigur de cuvintele lui Iov rostite la aflarea veştilor tragice a pierderii averii şi a fiilor şi fiicelor sale: „Dumnezeu a dat şi Dumnezeu a luat. Binecuvântat să fie numele lui Dumnezeu” (Iov 1:21) şi de proverbul românesc: „Cine dă săracilor, împrumută pe Dumnezeu”. 
  
Unii i-au dispreţuit şi îi dispreţuiesc pe cerşetori, îi consideră paraziţi, leneşi. De-a lungul secolelor problema a preocupat statele şi au fost priviţi diferit, în diferite perioade: când cu milă, când cu ostilitate. Mulţi şi-au spus părerile, reclamând că sunt „Vampiri ai statului, că vagabondajul este pepiniera hoţilor şi asasinilor”. Stând şi judecând drept, unii dintre ei sunt handicapaţi, ologi, neavând altă posibilitate de supravieţuire decât cerşitul, apelând la bunăvoinţa şi mila celorlalţi. Oricum ar fi priviţi, este cert că cei mai mulţi nu iubesc munca, iar a patra poruncă biblică cere omului să muncească şase din cele şapte zile ale săptămânii. Deci, cei apţi de muncă ar trebui să muncească. Dar unde? Cum şi cine să facă selecţia? În zilele noastre numărul săracilor de acest fel a crescut şi această creştere se atribuie de către unii relaxării moravurilor şi depravării oamenilor (iată că s-au organizat în reţele mafiote!). Unii care detestă haosul şi doresc a se institui ordinea, au propus munca obligatorie, o poliţie riguroasă şi chiar însemne vizibile pe care cerşetorii trebuie să le poarte. Dar acest scenariu este diametral opus spiritului libertăţii! Şi-atunci? Cineva şi-ar fi exprimat părerea că „în gura lor este necontenit Paradisul, iar în inima lor este Infernul.” Unii spun că cei care dau de pomană cerşetorilor de pe străzi sau de la porţile bisericilor ar fi vinovaţi, pentru că aceştia, cerşind, ar întreţine o adevărată „şcoală a cerşetoriei”. 
  
Cu adevărat, sărăcia este degradantă şi nu poate fi o condiţie socială bună. Este îngrozitor să te umileşti continuu, o viaţă, cerşind! Chiar şi numai o perioadă a vieţii! Mihai Eminescu spunea că „sărăcia e un izvor de rele fizice şi morale, care, la rândul lor, sunt cauze ale decadenţei economice”. Ideal ar fi ca statul să asigure tuturor cetăţenilor hrana, îmbrăcămintea şi un mod de viaţă sănătos. Este un vis, o utopie? Ceva irealizabil? Are statul de unde să le dea? Şi-atunci? 
  
Românul, cu imaginaţia şi isteţimea sa, a completat cugetarea lui Schopenhauer: „Un cerşetor sănătos este mai fericit decât un rege bolnav, însă mai bine bogat şi sănătos, decât sărac şi răpciugos.” Trebuie totuşi să admitem că sunt nişte nenorociţi ai sorţii. „Ar fi uşor să-i aruncăm peste bord”, cum s-au exprimat în mod cinic unii, dar această atitudine ne-ar scoate din rândul oamenilor şi am putea fi numiţi animale, fără raţiune şi fără sentimentul compasiunii faţă de semeni. Sunt ţări care păstrează evidenţa cerşetorilor, le dă şansa de a cerşi un timp limitat într-un oraş, după care îi forţează să plece şi astfel, unii se plictisesc de vagabondaj şi se apucă de muncă. Ar fi o soluţie? 
  
Am amintit în alt eseu, de vremea când Episcopul Râmnicului şi Argeşului ne-a povestit cum o cerşetoare a donat Episcopiei o sumă mare de bani pentru refacerea acoperişului unei mănăstiri. „Toată truda cerşetoriei a dăruit-o lui Dumnezeu“, ne spunea. Şi astfel, chiar dacă noi nu am avut intenţia să dăruim bani vreunei mănăstiri şi nu am cunoscut destinaţia banilor pe care i-am dăruit cerşetoarei respective, ei au ajuns acolo unde trebuia, acolo unde nici nu gândeam, acolo unde ne-a ajutat Îngerul să dăruim, dând un ban acelei cerşetoare ... Iată că excepţiile există şi multe sunt „căile Domnului”! De curând am auzit ştirea că altă cerşetoare şi-a strâns bani să vadă mănăstirile din Grecia. Poate că acolo, închinându-se în faţa unei icoane, în filmul derulat al amintirii ei, să fi fost şi chipurile noastre – ale persoanelor care i-au dăruit bani – şi gândurile ei, imaginile, să fi urmat drumul cosmic ... Nimic nu e întâmplător în lumea asta! Cred că datorăm iubire şi acestor oameni sărmani, sufocaţi de atâta suferinţă. 
  
Îmi amintesc cât de mult m-a impresionat cartea lui Mark Twain „Prinţ şi cerşetor” citită în copilărie! Şi astăzi visul oricărui cerşetor este, probabil, de a ajunge prinţ, iar ... cei mai mulţi prinţi (mă refer la oameni dotaţi, merituoşi) ajung astăzi să trăiască ca nişte cerşetori! 
  
Să nu uităm că în Deuteronomul 15:11 (cea de a cincea carte a lui Moise din cele cinci cărţi, numite de evrei şi Tora, care alcătuiesc o Biblie în miniatură şi în care sunt redate succesiv ruina, răscumpărarea şi readucerea omului în părtăşie cu Dumnezeu, apoi călăuzirea divină şi dragostea lui Dumnezeu care reuşeşte mereu să ne scoată la capăt, etimologic - din limba greacă: deuteros - a doua şi nomos – lege) se specifică: „Întotdeauna vor fi săraci în ţară; de aceea îţi dau porunca aceasta: Să-ţi deschizi mâna faţă de fratele tău, faţă de sărac şi faţă de cel lipsit din ţara ta”. Şi cum să nu vibrăm la următoarele cuvinte? „Deschide-ţi gura pentru cel mut, pentru pricina tuturor celor părăsiţi! Deschide-ţi gura, judecă cu dreptate, şi apără pe cel nenorocit şi pe cel lipsit."  
  
Trecând pe străzile oraşului, într-o zi umedă şi friguroasă de toamnă, şi văzând atât de mulţi cerşetori, am scris poezia: 
  
Mai sunt cerşetori în lumea asta,/ mai sunt cerşetori în oraşul meu!/ Cu trupuri despuiate,/ lipite de asfaltul rece,/ cu mâini întinse,/ cântând Aria cerşetorului ... / Tristă le e cântarea,/ trist e să-i priveşti cerşind!/ Se-ntunecă strada cu trecători,/ se-ntunecă sufletul meu... / Luaţi aceşti trişti oameni,/ încălziţi-le trupurile, sufletele!/ Ce falsă-i fericirea/ cât timp mai sunt cerşetori/ în lumea aceasta,/ cât timp mai sunt cerşetori/ în oraşul meu! 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Mai sunt cerşetori în lumea asta! / Vavila Popovici : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 404, Anul II, 08 februarie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Vavila Popovici : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Vavila Popovici
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!