Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Compozitii > Mobil |   


Autor: Vavila Popovici         Publicat în: Ediţia nr. 299 din 26 octombrie 2011        Toate Articolele Autorului

 LĂCOMIA FĂRĂ DE SFIALĂ
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
  
„Lăcomia şi desfrânarea, pentru a fi satisfăcute, au nevoie de bani,  
  
de unde al treilea păcat capital: avariţia, pofta de bani.” 
  
Citim într-un ziar din data de 19 0ct. 2011: „România are 16.528 de locuitori cu averi de peste un milion de dolari, dintre care doi miliardari, şi se află pe locul 47 în lume după numărul persoanelor bogate, în timp ce averea medie a unui român, de 13.987 dolari, este pe locul 59 din 160 de ţări, potrivit unui raport al Credit Suisse ... .” Urmează numărul miliardarilor din alte ţări, ca Statele Unite, Japonia, Franţa şi Germania. 
  
În data de 25 oct. 2011 alt ziar ne informează că fostul lider libian Muammar Gaddafi ar fi cel mai bogat om de pe planetă: „Averea lui Gaddafi se ridică la 200 de miliarde de dolari şi constă în conturi bancare, investiţii imobiliare şi financiare în corporaţii din întreaga lume”. 
  
Iată statistici privind lăcomia extinsă pe planetă asemenea unui virus. Şi nimeni nu s-a gândit să fabrice din timp un antidot. Trăim printre oameni bolnavi de Lăcomie, oameni care vor mai mult decât au nevoie, decât merită şi care fac orice, călcând în picioare, de cele mai multe ori, principii morale, propria demnitate, lovind în interesele celor mulţi şi chiar a celor neajutoraţi. „Lăcomia ucide mai mulţi oameni decât sabia”, spunea cineva pe bună dreptate. Dintotdeauna a existat acest instinct animalic de a înşfăca în mod pofticios sau viclean de la alţii, şi de fiecare dată s-a dovedit a fi o „Glorie deşartă!” Lăcomia - întrecere a măsurii -, numită şi fărădelege sau nelegiuire, a luat diferite forme de-a lungul timpului, din ce în ce mai rafinate. În ţara noastră am stat 50 de ani „striviţi de lenea şi ciubucăria comunistă” şi de oameni care au făcut averi pe şest în acea perioadă, iar imediat după 1989 i-am văzut pe aceştia devenind persoane publice, oameni cu funcţii în stat - pe ei şi odraslele lor – sau patroni ai unor mari firme. Între timp s-au dezmembrat platforme industriale şi s-a furat tot ce mai era de folosinţă, s-au devalizat bănci, s-au acordat împrumuturi enorme în mod discreţionar, s-au făcut contracte dubioase, licitaţii măsluite, bugete împărţite şi ele discreţionar etc. Lăcomia ca o fiară şi-a arătat colţii ...  
  
Virusul este extins în toată lumea. Omul văzându-se liber, nesupravegheat, ba uneori ajutat de organele care nu-şi fac datoria, a devenit profitor, lacom. Chiar dacă a apărut şi o clasă de oameni de afaceri în toată puterea dreaptă a cuvântului, există la unii pornirea de a da lovituri pentru a se îmbogăţi şi mai mult, peste noapte. Şi bogăţia mare (materială) dobândită în timp scurt înseamnă lăcomie, chiar furt. Pentru a ne aminti de lăcomia trupească, să ne imaginăm cum arată un om care înfulecă fără ruşine bucatele de pe masă, în timp ce alţii nu dovedesc a-l înfrâna şi la urmă, acestora – nerămânându-le mai nimic ... Să ne întrebăm de ce un părinte întotdeauna îi lasă bucatele cele mai bune copilului său? - Din spirit de sacrificiu, din dragoste! De ce soţul şi soţia îşi împart bucatele în aşa fel să se sature şi unul şi altul? - Din dragoste, din moderaţie! De ce invităm prietenii la masă şi îi servim cu tot ce avem mai bun? - Din omenie, din dragoste! Unde ne sunt aceste sentimente? 
  
Furturi s-au făcut la nivel înalt, cu mare abilitate şi protecţie sau chiar eludare de legi, spre deosebire de furturile mici, ciubucuri, adică câştigurile fără muncă, existente şi ele. Sunt oameni care vor să aibă mult, din ce în ce mai mult, neţinând cont de cei de lângă ei, negândind la golul pe care îl lasă acestora prin lăcomia lor. Avuţia unui popor, chiar a planetei, este un întreg bine definit, de care trebuie să beneficieze toţi oamenii, dar în vremurile noastre este cercul din care se fură imense segmente ... Ce mai rămâne de împărţit? Lăcomia a azvârlit în desuetudine ideea de cinste şi demnitate, şi i-a împins pe oameni spre păcat. Ce să mai înţeleagă copiii, tinerii despre patriotism, despre mândrie, dreptate, cinste, demnitate, conştiinţă, omenie? Păduri cu prea multe uscături! Iar arbori verzi, cu trunchiuri falnice sunt umbrite de uscăturile din jurul lor ...  
  
Filozofi ai timpurilor de demult (presocraticii) s-au ocupat de aceste probleme ale omenirii. Parmenide spunea: „Dacă nu doreşti multe, şi puţinul îţi va părea mult, căci o dorinţă modestă face ca sărăcia să fie tot atât de puternică ca şi bogăţia”, iar Socrate: „Nu a trăi este de mare preţ, ci a trăi cinstit”. „Atenieni, striga acesta, nu este atât de greu să scapi de moarte, cât este să fugi de păcat, căci acesta aleargă mai iute ca moartea!”. Mai vorbea despre virtutea - parte a sufletului nostru - şi care nu poate fi decât chibzuinţa. Mai târziu, Aristotel vorbea despre cumpătare, spunând că ea „este o excelentă dispoziţie morală şi o excelentă dispoziţie morală nu poate privi decât ceva ce este excelent. Însă excelentul este media între exces şi lipsă. Amândouă extremele ne fac tot atât de condamnabili şi păcătuim printr-unul şi prin altul ... ” Vreau să amintesc şi de Epicureism, curent filozofic preferat şi răspândit în societatea romană târzie, doctrina morală a lui Epicur (n. 341 î. H.) şi a discipolilor săi, constituită din logică, fizică şi morală, bazată pe teoria etică a fericirii raţionale a individului. Această doctrină învăţa să nu le fie oamenilor teamă nici de zei, nici de moarte (asemeni materialismului) şi să caute plăcerile simple şi naturale ale vieţii conform hedonismului – cult al plăcerii. O logică senzualistă, simplistă, căutarea exclusivă şi excesivă a plăcerii. Fericirea raţională consta într-o linişte calmă, plăcerea fiind centrul fericirii, spiritul lipsit de orice agitaţie şi corpul lipsit de durere. Trebuia obţinută o independenţă totală faţă de lume, eliminate amintirile trecutului, atunci când ele sunt dureroase, acestea fiind condiţii negative ale fericirii, adoptată o viaţă frugală, eliminate şi „reprezentările iluzorii pe care şi le fac oamenii”. Nu era luat în seamă, pe atunci, caracterul egoist al acestei doctrine. Doctrina stoică ivită mai târziu (în jurul anului 300 î. H.) ca o reacţie împotriva epicurismului şi având învăţătura morală derivată din legile naturii, acceptând durerea şi nefericirea, împăcând binele cu răul, viaţa cu moartea şi recomandând iubirea faţă de oricare alte fiinţe, a putut fi considerată de creştinism ca o doctrină precursoare. Astfel mila, datoria faţă de alţii, ajutorul treceau, în stoicismul roman de mai târziu, pe primul plan al reflexiei şi acţiunii morale, iar doctrina epicureică cu atacul ei contra zeilor şi cu egoismul unei satisfacţii strict individuale, a fost condamnată de creştinism. 
  
Filozoful, moralistul Seneca, cea mai seducătoare personalitate literară şi politică a secolului de după Hristos, a influenţat puternic scriitorii creştini ai sec. 16 şi 17; înţelepciunea sa consta în a învăţa omul să-şi cultive voinţa pentru a-şi găsi fericirea în virtute, şi nu în hazardul bogăţiei materiale. Într-o scrisoare sublinia: „Ţine minte, de când ne-am născut mergem spre moarte. Acestea şi alte gânduri de acest fel să frământăm în suflet, dacă vrem să aşteptăm în linişte acel ultim ceas al vieţii a cărui groază nelinişteşte pe toate celelalte”. Lui i-a urmat Epictet (n. 50 d. H.) care propovăduia preţuirea esenţialului interior, nu înşelătoarea aparenţă; stăpânirea de sine ce duce la adevărata forţă şi fericire, nu cedarea în faţa poftei; conducerea vieţii potrivit raţiunii, nu atitudinea ambiguă dictată de instinct. Într-un manual al său scrie: „De vei confunda sfera libertăţii cu a necesităţii, sau sfera suveranităţii tale cu a fatalităţii universale, să ştii că mergi de-a dreptul în ciocniri, amărăciuni şi nenorociri inevitabile şi, deci, la conflicte şi cu omenirea şi cu Dumnezeu”. Şi tot el mai spunea: „La orice ademenire exterioară răspunde cu o virtute interioară”; considera, de asemenea, că viaţa trebuie orientată spre un ideal, fericirea fiind darul voinţei noastre.  
  
Biblia - cuvânt revelat al lui Dumnezeu - menţionează că lăcomia este un păcat de moarte, fiindcă se opune în mod direct virtuţii înfrânării sau cumpătării. Am citit o frumoasă predică în care se arată că lăcomia este izvorul tuturor răutăţilor, din cauza căreia piere dragostea frăţească dintre oameni, pământul se umple de hoţi şi ucigaşi, mările de piraţi, societatea de calomniatori şi trădători, familiile se dezbină. Ni se aminteşte că Isus Hristos nu a osândit câştigarea de bunuri materiale, ci a avut în vedere lipsa de deschidere a sufletului bogatului faţă de nevoile şi necazurile celor din jur, păcatul egoismului, păcatul lăcomiei şi „nebunia de a crede că omul poate aduna pentru mulţi ani, uitând cât e de scurtă şi de nesigură este viaţa omenească. Viaţa pământească îşi are trebuinţele ei fireşti – hrană, îmbrăcăminte, casă etc. -, fără de care ea nu poate exista. E firesc, e o datorie să le cauţi, să munceşti şi să le aduni, dar a lega toată viaţa numai de acestea, a nu te gândi la sufletul şi la trebuinţele lui, a nu te gândi la momentul despărţirii de ele, iată cu adevărat nebunia vieţii.”  
  
De ce bogatul din Evanghelie este numit nebun? Nu pentru că avea avere, ci pentru că o idolatriza şi i se închina ei şi nu se gândea a dărui, a ajuta. Lăcomia fără de sfială poate orbi omul şi poate provoca mult rău şi durere celor mulţi din jurul său, dar mai poate provoca şi cumplită răzbunare ...  
  
Închei aceste rânduri cu câteva versuri dintr-o poezie a poetului român Alexandru Vlahuţă (n.1857): „ ... Stoarceţi, stoarceţi măduva din ţară!/ Nu vă pese! Striviţi totul! Cugetaţi că poate mâini/ O să pierdeţi cârma ţării ş-or să vină alţi stăpâni./ Deci, pârjol şi jaf! Opinca, hoitul să rămână os/ Ca să nu mai aibă alţii, după voi, nimic de ros. [ ... ] Asta-i lecţia pe care o lăsaţi posterităţii!/ Ah, cumplit v-aţi râs de lege şi de cumpăna dreptăţii,/ Şi de oameni, şi de ţară, şi de tot ce-i sfânt pe lume!” 
  
LĂCOMIA FĂRĂ DE SFIALĂ 
  
„Lăcomia şi desfrânarea, pentru a fi satisfăcute, au nevoie de bani,  
  
de unde al treilea păcat capital: avariţia, pofta de bani.” 
  
Citim într-un ziar din data de 19 0ct. 2011: „România are 16.528 de locuitori cu averi de peste un milion de dolari, dintre care doi miliardari, şi se află pe locul 47 în lume după numărul persoanelor bogate, în timp ce averea medie a unui român, de 13.987 dolari, este pe locul 59 din 160 de ţări, potrivit unui raport al Credit Suisse ... .” Urmează numărul miliardarilor din alte ţări, ca Statele Unite, Japonia, Franţa şi Germania. 
  
În data de 25 oct. 2011 alt ziar ne informează că fostul lider libian Muammar Gaddafi ar fi cel mai bogat om de pe planetă: „Averea lui Gaddafi se ridică la 200 de miliarde de dolari şi constă în conturi bancare, investiţii imobiliare şi financiare în corporaţii din întreaga lume”. 
  
Iată statistici privind lăcomia extinsă pe planetă asemenea unui virus. Şi nimeni nu s-a gândit să fabrice din timp un antidot. Trăim printre oameni bolnavi de Lăcomie, oameni care vor mai mult decât au nevoie, decât merită şi care fac orice, călcând în picioare, de cele mai multe ori, principii morale, propria demnitate, lovind în interesele celor mulţi şi chiar a celor neajutoraţi. „Lăcomia ucide mai mulţi oameni decât sabia”, spunea cineva pe bună dreptate. Dintotdeauna a existat acest instinct animalic de a înşfăca în mod pofticios sau viclean de la alţii, şi de fiecare dată s-a dovedit a fi o „Glorie deşartă!” Lăcomia - întrecere a măsurii -, numită şi fărădelege sau nelegiuire, a luat diferite forme de-a lungul timpului, din ce în ce mai rafinate. În ţara noastră am stat 50 de ani „striviţi de lenea şi ciubucăria comunistă” şi de oameni care au făcut averi pe şest în acea perioadă, iar imediat după 1989 i-am văzut pe aceştia devenind persoane publice, oameni cu funcţii în stat - pe ei şi odraslele lor – sau patroni ai unor mari firme. Între timp s-au dezmembrat platforme industriale şi s-a furat tot ce mai era de folosinţă, s-au devalizat bănci, s-au acordat împrumuturi enorme în mod discreţionar, s-au făcut contracte dubioase, licitaţii măsluite, bugete împărţite şi ele discreţionar etc. Lăcomia ca o fiară şi-a arătat colţii ...  
  
Virusul este extins în toată lumea. Omul văzându-se liber, nesupravegheat, ba uneori ajutat de organele care nu-şi fac datoria, a devenit profitor, lacom. Chiar dacă a apărut şi o clasă de oameni de afaceri în toată puterea dreaptă a cuvântului, există la unii pornirea de a da lovituri pentru a se îmbogăţi şi mai mult, peste noapte. Şi bogăţia mare (materială) dobândită în timp scurt înseamnă lăcomie, chiar furt. Pentru a ne aminti de lăcomia trupească, să ne imaginăm cum arată un om care înfulecă fără ruşine bucatele de pe masă, în timp ce alţii nu dovedesc a-l înfrâna şi la urmă, acestora – nerămânându-le mai nimic ... Să ne întrebăm de ce un părinte întotdeauna îi lasă bucatele cele mai bune copilului său? - Din spirit de sacrificiu, din dragoste! De ce soţul şi soţia îşi împart bucatele în aşa fel să se sature şi unul şi altul? - Din dragoste, din moderaţie! De ce invităm prietenii la masă şi îi servim cu tot ce avem mai bun? - Din omenie, din dragoste! Unde ne sunt aceste sentimente? 
  
Furturi s-au făcut la nivel înalt, cu mare abilitate şi protecţie sau chiar eludare de legi, spre deosebire de furturile mici, ciubucuri, adică câştigurile fără muncă, existente şi ele. Sunt oameni care vor să aibă mult, din ce în ce mai mult, neţinând cont de cei de lângă ei, negândind la golul pe care îl lasă acestora prin lăcomia lor. Avuţia unui popor, chiar a planetei, este un întreg bine definit, de care trebuie să beneficieze toţi oamenii, dar în vremurile noastre este cercul din care se fură imense segmente ... Ce mai rămâne de împărţit? Lăcomia a azvârlit în desuetudine ideea de cinste şi demnitate, şi i-a împins pe oameni spre păcat. Ce să mai înţeleagă copiii, tinerii despre patriotism, despre mândrie, dreptate, cinste, demnitate, conştiinţă, omenie? Păduri cu prea multe uscături! Iar arbori verzi, cu trunchiuri falnice sunt umbrite de uscăturile din jurul lor ...  
  
Filozofi ai timpurilor de demult (presocraticii) s-au ocupat de aceste probleme ale omenirii. Parmenide spunea: „Dacă nu doreşti multe, şi puţinul îţi va părea mult, căci o dorinţă modestă face ca sărăcia să fie tot atât de puternică ca şi bogăţia”, iar Socrate: „Nu a trăi este de mare preţ, ci a trăi cinstit”. „Atenieni, striga acesta, nu este atât de greu să scapi de moarte, cât este să fugi de păcat, căci acesta aleargă mai iute ca moartea!”. Mai vorbea despre virtutea - parte a sufletului nostru - şi care nu poate fi decât chibzuinţa. Mai târziu, Aristotel vorbea despre cumpătare, spunând că ea „este o excelentă dispoziţie morală şi o excelentă dispoziţie morală nu poate privi decât ceva ce este excelent. Însă excelentul este media între exces şi lipsă. Amândouă extremele ne fac tot atât de condamnabili şi păcătuim printr-unul şi prin altul ... ” Vreau să amintesc şi de Epicureism, curent filozofic preferat şi răspândit în societatea romană târzie, doctrina morală a lui Epicur (n. 341 î. H.) şi a discipolilor săi, constituită din logică, fizică şi morală, bazată pe teoria etică a fericirii raţionale a individului. Această doctrină învăţa să nu le fie oamenilor teamă nici de zei, nici de moarte (asemeni materialismului) şi să caute plăcerile simple şi naturale ale vieţii conform hedonismului – cult al plăcerii. O logică senzualistă, simplistă, căutarea exclusivă şi excesivă a plăcerii. Fericirea raţională consta într-o linişte calmă, plăcerea fiind centrul fericirii, spiritul lipsit de orice agitaţie şi corpul lipsit de durere. Trebuia obţinută o independenţă totală faţă de lume, eliminate amintirile trecutului, atunci când ele sunt dureroase, acestea fiind condiţii negative ale fericirii, adoptată o viaţă frugală, eliminate şi „reprezentările iluzorii pe care şi le fac oamenii”. Nu era luat în seamă, pe atunci, caracterul egoist al acestei doctrine. Doctrina stoică ivită mai târziu (în jurul anului 300 î. H.) ca o reacţie împotriva epicurismului şi având învăţătura morală derivată din legile naturii, acceptând durerea şi nefericirea, împăcând binele cu răul, viaţa cu moartea şi recomandând iubirea faţă de oricare alte fiinţe, a putut fi considerată de creştinism ca o doctrină precursoare. Astfel mila, datoria faţă de alţii, ajutorul treceau, în stoicismul roman de mai târziu, pe primul plan al reflexiei şi acţiunii morale, iar doctrina epicureică cu atacul ei contra zeilor şi cu egoismul unei satisfacţii strict individuale, a fost condamnată de creştinism. 
  
Filozoful, moralistul Seneca, cea mai seducătoare personalitate literară şi politică a secolului de după Hristos, a influenţat puternic scriitorii creştini ai sec. 16 şi 17; înţelepciunea sa consta în a învăţa omul să-şi cultive voinţa pentru a-şi găsi fericirea în virtute, şi nu în hazardul bogăţiei materiale. Într-o scrisoare sublinia: „Ţine minte, de când ne-am născut mergem spre moarte. Acestea şi alte gânduri de acest fel să frământăm în suflet, dacă vrem să aşteptăm în linişte acel ultim ceas al vieţii a cărui groază nelinişteşte pe toate celelalte”. Lui i-a urmat Epictet (n. 50 d. H.) care propovăduia preţuirea esenţialului interior, nu înşelătoarea aparenţă; stăpânirea de sine ce duce la adevărata forţă şi fericire, nu cedarea în faţa poftei; conducerea vieţii potrivit raţiunii, nu atitudinea ambiguă dictată de instinct. Într-un manual al său scrie: „De vei confunda sfera libertăţii cu a necesităţii, sau sfera suveranităţii tale cu a fatalităţii universale, să ştii că mergi de-a dreptul în ciocniri, amărăciuni şi nenorociri inevitabile şi, deci, la conflicte şi cu omenirea şi cu Dumnezeu”. Şi tot el mai spunea: „La orice ademenire exterioară răspunde cu o virtute interioară”; considera, de asemenea, că viaţa trebuie orientată spre un ideal, fericirea fiind darul voinţei noastre.  
  
Biblia - cuvânt revelat al lui Dumnezeu - menţionează că lăcomia este un păcat de moarte, fiindcă se opune în mod direct virtuţii înfrânării sau cumpătării. Am citit o frumoasă predică în care se arată că lăcomia este izvorul tuturor răutăţilor, din cauza căreia piere dragostea frăţească dintre oameni, pământul se umple de hoţi şi ucigaşi, mările de piraţi, societatea de calomniatori şi trădători, familiile se dezbină. Ni se aminteşte că Isus Hristos nu a osândit câştigarea de bunuri materiale, ci a avut în vedere lipsa de deschidere a sufletului bogatului faţă de nevoile şi necazurile celor din jur, păcatul egoismului, păcatul lăcomiei şi „nebunia de a crede că omul poate aduna pentru mulţi ani, uitând cât e de scurtă şi de nesigură este viaţa omenească. Viaţa pământească îşi are trebuinţele ei fireşti – hrană, îmbrăcăminte, casă etc. -, fără de care ea nu poate exista. E firesc, e o datorie să le cauţi, să munceşti şi să le aduni, dar a lega toată viaţa numai de acestea, a nu te gândi la sufletul şi la trebuinţele lui, a nu te gândi la momentul despărţirii de ele, iată cu adevărat nebunia vieţii.”  
  
De ce bogatul din Evanghelie este numit nebun? Nu pentru că avea avere, ci pentru că o idolatriza şi i se închina ei şi nu se gândea a dărui, a ajuta. Lăcomia fără de sfială poate orbi omul şi poate provoca mult rău şi durere celor mulţi din jurul său, dar mai poate provoca şi cumplită răzbunare ...  
  
Închei aceste rânduri cu câteva versuri dintr-o poezie a poetului român Alexandru Vlahuţă (n.1857): „ ... Stoarceţi, stoarceţi măduva din ţară!/ Nu vă pese! Striviţi totul! Cugetaţi că poate mâini/ O să pierdeţi cârma ţării ş-or să vină alţi stăpâni./ Deci, pârjol şi jaf! Opinca, hoitul să rămână os/ Ca să nu mai aibă alţii, după voi, nimic de ros. [ ... ] Asta-i lecţia pe care o lăsaţi posterităţii!/ Ah, cumplit v-aţi râs de lege şi de cumpăna dreptăţii,/ Şi de oameni, şi de ţară, şi de tot ce-i sfânt pe lume!” 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
LĂCOMIA FĂRĂ DE SFIALĂ / Vavila Popovici : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 299, Anul I, 26 octombrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Vavila Popovici : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Vavila Popovici
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!