Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Recenzii > Mobil |   


Autor: Al Florin Ţene         Publicat în: Ediţia nr. 495 din 09 mai 2012        Toate Articolele Autorului

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cronică de MARIANA CRISTESCU 
  
Cartea cea bună 
  
„Jurnalul nefericirii” de Elena M. Câmpan sau... 
  
Ca să iubeşti, trebuie să poţi! 
  
„Încep acest jurnal ca o nouă relaţie. Nimic nou. În toate relaţiile mele am fost singură. Şi am scris printre lacrimi. Alte lacrimi, alţi sfinţi.” Regăsesc frazele acestea – cunoscute de când lumea, mai ales în literatura „feminină” (nu că aş crede într-o asemenea clasificare, dar se pare că femeile au un organul suferinţei mai dezvoltat!) - în debutul cărţii unei minunate scriitoare, poete, traducătoare, eseiste, preşedinta Societăţii Scriitorilor Bistriţeni, Elena M. Cîmpan. Cartea se numeşte „Jurnalul nefericirii” şi a apărut la „Napoca Star” încă anul trecut, trimiţându-ne evident cu gândul la universul „fericit”, situat la... antipozi, al lui Nicolae Steinhardt şi justificând - după cum veţi putea constata lecturând această bijuterie a genului - motto-ul Anei Blandiana: „ ... jurnalul unui poet nu mi se pare o chestiune de viaţă, ci de absenţă a vieţii”. 
  
Elena M. Câmpan are o personalitate puternică. Este o „walkyrie” mândră, cu trăiri nedisimulate. Desigur, cunoaşteţi că walkyriile sunt divinităţi feminine ale mitologiei nordice, vestale războinice ale zeului Odin. Călărind lupii, ele adunau eroii căzuţi pe câmpul de luptă, pentru a-i duce în Valhalla, în oastea nemuritoare a zeului. 
  
Încă din prima filă, aşezată sub semnul cifrei 4, în prima zi a lui 2011: 1.1.11, la 44 de ani, autoarea „Jurnalului nefericirii” îşi dezvăluie tristeţea, dureroasă ca o boală, prea mare preţ al unei iluzorii fericiri ...  
  
Din propriul univers concentraţionar, al iubirii-templu, al iubirii „la cota zero”, fără ecou, dar şi fără putinţă de evadare, Elena – corespondent ideatic al meşterului Manole - se înalţă către ideal îngropându-şi strigătul şi trupul sfâşiat în lacrima veşnică a zidirii: „Eu scriu scrisori şi aştept scrisori ce nu mai vin. Încep acest jurnal ca un adăpost pentru sentimentele mele. Să nu mai stea în vânt, în ploaie, în frig, în stradă, când tu nu deschizi. Te eliberez de rândurile mele. De-acum le dau jurnalului. Din 365, nicio zi nu-i pentru mine. Eu ţi le dăruiesc pe toate. Exist? Sum?”. 
  
„Intrând acum în substanţa exprimării monumentului literar de maturitate al Elenei Cîmpan, putem afirma că jurnalul este o compilaţie de poezie de dragoste (cu un lirism romantic), relatare scurtă, introspecţie metaforică şi interogare metafizică – scrie prof. Florin I. Bojor. - Autoarea nu urmăreşte figurile de stil de dragul artei, ci le utilizează din explozia setei de supravieţuire, forma fiind ultimul lucru căutat, ea nu încearcă cuvântul, ci caută aer, căci, cuvântul se face respiraţie vitală: Dar anul acesta, pentru mine, a pus capac la toate. Au fost prea multe. Toate de-a valma. Nu ştiu ce să vreau, ce să nu vreau. Aş vrea pe cineva, cu un umăr liber. Pe care să plâng, să dorm, să visez. Aş vrea umărul tău, care e prins de alt stâlp. Sunt două umere. Celălalt ce face? E tot ocupat? E un timp când parcă n-ar mai exista niciun umăr liber în lumea aceasta. E gol şi pustiu. Rău şi greu. ( ... ) 
  
O suferinţă care depăşeşte simpla expresie a sentimentalismului şi se afundă în abisul deschiderii fiinţiale şi al dorinţei revărsării în celălalt. ( ... ) O căutare a persoanei iubite care depăşeşte macrocosmosul şi se oglindeşte în sinele pierdut între a fi sau a nu fi: Nu pot trăi fără tine înseamnă că trebuie să mor? ( ... ) O sete, o căutare, un zbucium, o odisee, o dorinţă, o văpaie, o foame, o absorţie, o viaţă, toate deschise spre acel cineva: Dumnezeu e om, că pe stradă el îl vede pe Hristos, pune mâna pe el. Eu pe stradă nu te văd decât pe tine. Şi aş vrea să te văd în realitate, să locuieşti aproape, să ne întâlnim întâmplător... Te aştept şi te caut peste tot: în aer, în cer, pe pământ, în apă. Eşti în sufletul meu pentru totdeauna. Nu ştiu cum ar fi altfel? Un altfel, care cu trecerea timpului răpeşte tot mai multă carne din existenţa pură a dragostei: „Am crezut. Şi dacă m-am înşelat? Dacă e doar o vină pe care am purtat-o singură? Dacă am greşit de neiertat? Dacă nu ştiu ce să fac să mă fac înţeleasă? Dacă tot a fost doar criza mea sentimentală, de care tu ai profitat? Dar dacă te ştiai, de ce nu mi-ai spus? O întrebare, la care persoana iubită nu răspunde... (...) Pentru ce există iubire dacă n-o poţi împărtăşi cu cel drag? Pentru ce există iubire dacă o ţii ascunsă? Înseamnă că e altceva. Iubirea trebuie adusă în lumină, rostită, arătată. E cel mai frumos sentiment ce i se poate întâmpla unui om . (...) Dacă publicarea postumă a jurnalului artistei ruse Maria Bashkirtseff (1887), sau publicarea Istoriei Vieţii mele a scriitoarei George Sand (1855), au produs senzaţie, cu siguranţă expunerea vitală a Elenei Cîmpan va fi un înainte şi un după în creaţia sa şi o atracţie a lumii culturale, literare, publicistice şi editoriale a Transilvaniei.”  
  
„Jurnalul poate fi o scriere mirifică, o scriere de dragoste, precum aceasta – scrie Cezarina Adamescu, altă excepţională poetă, dragă prietenă a mea. - Zeii ocrotitori ai iubirii sunt Eminescu, Noica Stănescu, Iorga, Arghezi, Călinescu. O dragoste ca un sâmbur de migdal, dulceag-amărui, strălucitor prin absenţă. Din care nu va încolţi nimic. Pentru că e strivit şi carnea lui dulceag-amăruie a intrat în coaja tare, străbătută de şanţuri şi vinişoare de lemn. Cum să mai alegi ce e bun şi ce e strivit de tăvălugul cel mare? Idee: iubirea se vede chiar şi prin ceaţă. Se cunoaşte de la mare depărtare şi se atinge şi la cinci metri. Iubirea străbate spaţiile. Şi timpul. A fost ieri? Iată că vine şi azi. Dar mâine? Mâine va fi un azi care trece în ieri. Şi devine parte de veşnicie. ( ... ) Eu n-am pretenţia să analizez iubirea. Cum să analizezi un sentiment? Cu ce măsură să-l măsori? Dar sufletul, ori cât a rămas din el? Măsurat, cântărit, tăiat, strivit, aruncat, căutat, pus în ramă. Adică, în pagină. Dar poţi să radiografiezi Duhul? Pot fi fotografiaţi îngerii? Poate fi descris inefabilul? Da, acel ceva – poate fi prins în cuvinte simple, scrise pe azurul privirii. Montate sau nu, fărâmele de vitraliu, pot fi citite pe bucăţele, în devălmăşie. Împreună, alcătuiesc segmentul numit viaţă. Cu toate ingredientele. Nu lipsesc însă din notaţiile diurne, mâhnirile adânci pricinuite de absenţa persoanei iubite. Jurnalul trădează sufletul poetei în toată splendoarea nudităţii lui. Materia parcă îşi pierde greutatea când poetul îi smulge sufletul vieţii. Îngenunchere. Sărutatul pământului. Îmbrăţişarea aerului. Păşitul pe valuri. Stavilă cascadei din creierul munţilor. Ce? Un vers. Atât. Poate schimba Universul. Răsturna relieful. Transforma pietrele în stele suitoare în crug. Ori în nacele de păpădie pentru dirijabile. Tainice şi întortocheate sunt căile dragostei. Dacă porneşti pe ele, te înfunzi în labirintul de sine. Iar de aici, cu greu vei mai găsi o ieşire. Şi totuşi, iubirea e singura care ne salvează , spune autoarea, îl pierde pe om, dar îl şi scoate la liman. Am ajuns să înţeleg că lumea seamănă cu cei lângă care stai.Uneori, vecinătatea este favorabilă, alteori nu. Dacă vrei să fii tu, trebuie să fii singur . Aceasta este una din ideile forte ale cărţii. Poeta Elena M. Cîmpan nu se sfieşte să-şi divulge iubirea, uimindu-se pe sine că, la vârsta (incredibil de tânără!) pe care o are, îndrăzneşte să spere în virtutea care stă deasupra deasuprelor tuturor celorlalte virtuţi, aşa cum se spune în Evanghelie. Iubirea ei însă este descrisă atât de frumos, atât de suav, cu atâta candoare, încât ţi se pare că aşa ceva nu există: Eşti partea mea de cer, sunt partea ta de cer. Nu-ţi coborî privirea, sunt aici pentru tine. Niciodată nu m-am simţit că aparţin cuiva, ca acum, ţie. Sărbătorile mele sunt altele decât înscrisurile din calendar: când îmi vorbeşti, când te uiţi în ochii mei. Atât de rar, atât de rare sărbători, în rest, muncesc pentru a uita . De altfel radiografierea este proprie, autoarea, în chip analitic, îşi trece în revistă toate stările şi sentimentele. Rezultatul e un lung şi superb lamento trubaduresc pe marginea iubirii. Cine nu e patetic când vorbeşte despre iubire? Cine nu e patetic când tace despre iubire? Vai de noi dacă n-ar fi astfel! Jurnalul acesta cu tine este despre mine – spune autoarea”. 
  
După ce am citit de câteva ori „Jurnalul”, i-am scris Elenei: „Nu mai contează nimic altceva decât că această carte ... superbă poate fi îmbrăţişată!”. S-a bucurat.  
  
Am încercat, în repetate rânduri, să prezint „Jurnalul nefericirii”, dar ... cum poţi scrie despre vivisecţie sub reflectoare? Cum poţi scrie despre sfâşiere sub blestem de lună? Cartea deja nu-i mai aparţine autoarei, ci tuturor acelora care mai ştiu şi mai pot iubi. Fiindcă, parafrazându-l pe dragul, unicul Grigore Vieru,... ca să iubeşti, trebuie să poţi!  
  
MARIANA CRISTESCU 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Jurnalul nefericirii de Elena M. Câmpan / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 495, Anul II, 09 mai 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!