Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Portret > Mobil |   


Autor: Aurel V. Zgheran         Publicat în: Ediţia nr. 919 din 07 iulie 2013        Toate Articolele Autorului

 Ioana Babiuc, cea mai bună arbitră din Europa.
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Ioana Babiuc  

Cea mai bună arbitră din Europa  

 

Judo-ul are indiciile păcii şi purităţii în desfăşurarea luptei sportive (pentru conformitate: culoarea albă a echipamentului, salutul într-o gestică foarte condescendentă...).  

Dacă ar fi aşa în toate sporturile!... Însă, infiltraţia uriaşă a banilor amplasează azi sportul în mijlocul celor mai febrile conflicte de interese şi determină o viciată deviere sufletească. Sportul nu mai este acum asistat nici de suporteri, cu toţii fiind angajaţi sub diverse forme în fenomenul sportiv vitalizat de ecuaţii financiare.  

Judo-ul pare o întrecere în bătaie, dar nu este real aceast lucru. Sportul care are în sine sau induce bătaia la propriu este în cea mai mică măsură judo-ul. Bătaia la propriu, indiferent dacă în arenele sportive, în spaţiul stradal, în cel domestic sau pe front, decurge dintr-o avarie a moralităţii, dintr-o alienare profundă a omului ahtiat de senzaţional şi violenţă, ca drum de falsă temeritate spre biruinţă.  

Dacă s-ar putea face ceva prioritar contra acestor concepte, atitudini şi fapte, ar fi de început de la capăt lumea cu atenţia concentrată la omenesc. Dezvoltarea sportului în istoria umanităţii a mers nu în urma pasului civilizaţiei ci simultan cu omul, ca umbra. Toată oroarea mileniilor s-a scurs în sport, de-a lungul perpetuării civilizaţiilor lumii.  

Banii au fost uterul în care s-au zămislit şi dezvoltat pruncii violenţei. Omul, în loc să se conserve spiritual, din cauza banilor se dezlănţuie în mai multe forme de luptă. Una este cea sportivă! Dar sportul este o confruntare pozitivă, are coordonate în seducţie, generozitate, entuziasm, spectacol voluntar, recreativ, cu rod benefic în purificarea spirituală şi întreţinerea fizică. Prin aceasta, cu atât mai mult, are intrinseca menirea de apropiere între oameni. Între disciplinele sportive, judo-ul este pe timpul disputelor, o creaţie în act. De capacitatea gândirii, găsirea pe fracţiunea de secundă a soluţiei, agerimea acţiunii şi viteza de reacţie depinde victoria. Sentinţele în judo sunt pe potrivă de dificil de dat şi necesită să fie pus accent pe aceleaşi caracteristici: inteligenţă, rapiditate, creaţie.  

Ioana Babiuc, arbitră de judo, a ajuns în vârful afirmării în arbitrajul internaţional: în cadrul Galei Oficiale a Campionatului European de la Cheliabinsk, în 2011 a fost desemnată cea mai bună arbitră din Europa şi a fost felicitată de Serghei Soloveicik, cel care a înmânat distincţiile pentru acel an, în judo. Cum, în ce o priveşte pe Ioana, valoarea şi perseverenţa converg, anul 2012 a repetat triumful ei în arbitrajul internaţional, find pentru a doua oară desemnată cea mai bună arbitră din Europa, la Gala EJU de la Budapesta. Nu e puţin lucru să depăşeşti un continent, într-un domeniu care priveşte disciplina sportivă - arbitrajul, de fapt, cum poate fi definit mai bine decât chiar aşa: disciplină?! Participând în 2012, la arbitrajul Jocurilor Olimpice de la Londra, prestaţia ei impecabilă a constituit criteriul desemnării pentru arbitrarea finalei olimpice la categoria +78 kg., feminin. Iată merite greu de adunat într-o viaţă sportivă, care încununează o arbitră atât de tânără, despre calităţile căreia, a vorbi cu exactitate înseamnă a însuma toate cuvintele într-o sigură semnificaţie: exemplaritzate. Exemplul ei care decurge din talent şi dăruire a fost preluat şi se va fructifica aidoma în viitor, de către elevii pe care îi pregăteşte acum, deţinători deja ai unor rezultate sportive merituoase, naţionale, şi bine pregătiţi pentru asaltul competiţional internaţional.  

Cel mai greu este ca un arbitru ajuns până la culmea atingerii ultimei posibilităţi să rămână lui îndatorat în a se depăşi când nu mai are pe cine surclasa. Întocmai aceasta face arbitra Ioana Babiuc, ajunsă la supremaţia arbitrajului celui peste arbitraj.  

A ajuns greu aici, dar meritat, pentru că a dăruit mult din timpul şi comoditatea sa, reducând tot rostul existenţei la dăruirea pe sine însăşi, judo-ului, de la o vârstă fără vârstă, până azi, când tot nu are o vârstă a sa - cel mult, vârsta ei e vârsta judo-ului! Când nu e cu trupul şi sufletul la judo, nu are decît secunde dinainte şi de după o activitate legată de judo!  

E o tânără frumoasă care trăieşte frumos. Ştiind ce e gloria, contrazice axiomele gloriei - în ce o priveşte este un fapt al firescului. Ce glorie e firească?! Doar a personalităţilor care devin simbol al competenţei. Arbitra internaţională Ioana Babiuc nu putea să întruchipeze gloria sportivă fără talent, seriozitate şi muncă, o implicată şi implicită condiţie a ceea ce a devenit ea.  

Nu ştim să o întrebăm niciodată unde este într-un anume moment, Ioana Babiuc. Pentru că ea este oricând undeva unde e nevoie de ea. Pe de altă parte, probabil că de multe ori e în mai multe locuri deodată.  

Pregăteşte copii în practicarea fenomenalului sport judo, organizează competiţii sportive în domeniu, arbitrează... arbitrează tot, pretutindeni: în ţară, în Europa, în lume!... Timpul pentru ea e accelerat continuu în clipa următoare, nu are staţii de reculegeri. Parcă şi telefonul te somează înainte de a-l folosi pentru o convorbire cu Ioana Babiuc, să prescurtezi, să alegi esenţialul. E o tânără cu erudiţie şi umor. Trăieşte cu frenezie tinereţea, singura ţintuită în afara timpului. Viaţa ei nu înaintează spre un conglomerat de vârste, ci e un iureş, un vârtej al secundelor. Ajunsă arbitră internaţională, cea mai bună de pe continent, Ioana Babiuc anunţă o apropiată urcare după ea a întregului judo românesc. Cu o astfel de avangardă, speranţa rămâne stabilă şi fără îndoială că viitorul va arăta rodul muncii sale, mai cu seamă prin copiii pregătiţi de ea.  

Ioana Babiuc este un om de valoare al timpului său şi al celui viitor! Fără să simtă nevoia să domine, arbitra Ioana Babiuc a dobândit succese, împlinindu-se frumos prin judo şi, iată, domină în elita arbitrilor internaţionali!  

În sportul de azi, calculele financiare promotoare ale victoriilor contrafăcute, cu orice preţ, pun mai presus de spectacolul sportiv, spectacolul banilor. Chiar şi cronicile sportive cuprind idei de o mare densitate survenită de la puterea banilor, care parcă se lasă anume furaţi de cei cu gândul acesta. Există în unele cronici o semantică profundă în profunzimea contractelor răscumpărate. Meciurile se joacă dinainte, în peşteri cu pasiuni vândute, iar cronicile lor nu sunt oglinzi ale actului sportiv, ci facturi fiscale, cu faţă de epică sportivă.  

Judo-ul, în măsura în care este răspândit şi cunoscut în România, nu este otrăvit de această contabilitate şi poate că şi în campionatele mondiale se întâmplă aceasta în mult mai mică măsură, decât în alte discipline sportive. Aşa cum nu se poate deduce că judo-ul este arta bătăii, nu se poate nici confirma că deasupra cinstei sportive din judo este aranjamentul.  

Cel puţin în meciurile arbitrate de către românca Ioana Babiuc! Pentru Ioana Babiuc premiul întâi este primul, premiul doi este al doilea şi premiul trei este al treilea. Fără îndoială că pentru aceasta a fost desemnată cea mai mare arbitră în arbitrajul internaţional.  

Determinaţi, datorită acestui triumf de invidiat pentru mulţi din lumea sportului naţional, european sau chiar mondial, să o privim pe Ioana înainte de toate ca pe cea mai laureată arbitră europeană, uităm faptul că, pe cât de remarcabilă este din acest punct de vedere, pe atât de plină de vervă e şi în activitatea de pregătire a copiilor ieşeni, în judo, având timp şi iscusinţă de antrenoare a unui mănunchi de mici sportivi, victorioşi deja, în multe competiţii, dar sigurii campioni de mâine! A ajunge şi a fi pentru mult timp, sau definitiv, o personalitate în domeniul sportiv, aşa cum este Ioana Babiuc, înseamnă a fi conectat pentru mult timp sau definitiv, la resursele spirituale şi fizice umane, consfinţite de seriozitate, sacrificiu, muncă şi talent, singurele caracteristici care îi atribuie fiinţei umane, coroana de om de valoare! (Aurel V. ZGHERAN aurel.vzgheran@yahoo.com)  

 
Referinţă Bibliografică:
Ioana Babiuc, cea mai bună arbitră din Europa. / Aurel V. Zgheran : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 919, Anul III, 07 iulie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Aurel V. Zgheran : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Aurel V. Zgheran
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!