Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Recenzii > Mobil |   


Autor: Confluenţe Româneşti         Publicat în: Ediţia nr. 301 din 28 octombrie 2011        Toate Articolele Autorului

 Exilul... o rană deschisă ce aminteşte de „rădăcina mamă”...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Autorul articolului: Valentina Becart  

EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX  

Un alt fel de „paşoptişti” români în Franţa, Canada şi Statele Unite  

OCTAVIAN CURPAŞ  

Editura „Anthem”, Arizona, SUA ( octombrie 2011)  

Actul scrierii este un act de însufleţire a cuvintelor, de răscolire a trăirilor şi limbajului – limbaj care are forţa necesară de a aprinde o scânteie în sufletul celui ce doreşte să exploreze, să facă un popas – în acest spaţiu încărcat de farmec şi mister.  

Iată un fragment din volum ( plin de poezie şi sensibilitate, înnobilând scrierea cu fineţea spiritului creator al autorului) care încântă prin rafinamentul şi estetismul descrierii unei zile de vară în Arizona:  

„Încă o zi se apropie de sfârşit. Soarele a coborât spre zenit, iar lumina amurgului îmbracă totul în tonuri de roz, liliachiu, roşu şi albastru. În această seară stau de vorbă cu nea Mitică. Amintirile lui curg asemenea unei ape învolburate, iar trecutul prinde din nou viaţă sub ochii noştri. Prezentul dispare, alungat parcă de povestirile prietenului meu, despre oameni şi întâmplări din vremuri de altădată...”(Amintiri din pribegie - Refugiat în Iugoslavia)  

Octavian Curpaş, autorul volumului „EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX” - Un alt fel de „paşoptişti” români în Franţa, Canada şi Statele Unite, cu o deosebită delicateţe şi forţă de seducţie a cuvântului scris, ne introduce discret într-o atmosferă de poveste - povestea „exilului” - care poartă cu sine amprenta unui „destin”, a unui puternic şi vital sentiment de existenţă, sentiment ce invadează conştiinţa şi sensibilitatea cititorului.  

Sub puterea sugestivă a celor povestite de personajul principal Dumitru Sinu (nea Mitică), autorul, jurnalistul Octavian Curpaş aşterne pe hârtie întâmplările, trăirile, zbuciumul unui om şi a unei conştiinţe răscolite de sentimentul dureros al „aducerii-aminte”....  

Într-o lume a instabilităţii lucrurilor, a risipirii, personajul principal parcurge drumul spinos al exilului, purtând mereu în suflet „flacăra credinţei” în reuşită. În acest labirint primejdios (de multe ori), Dumitru Sinu a găsit până la urmă, firul călăuzitor către ţelul propus, reuşind astfel să-şi făurească un destin, o morală, o identitate.  

Un volum al rememorării, al întoarcerii sufletului către rădăcina străbună, către viaţa ce trebuie repovestită pentru a înţelege mai bine sacrificiul şi măreţia cu care cei plecaţi în exil – departe de pragul casei părinteşti – şi-au săvârşit menirea în această existenţă.  

Autorul, fără a cădea în „capcana” sentimentalismului - lasă cuvintele să curgă cu limpezime şi naturaleţe, reuşind astfel să rămână în sfera autenticităţii, veridicităţii celor povestite de personajul principal.  

Subiectele gravitează în jurul aceleiaşi teme majore: emigraţia, adaptarea la cerinţele, cultura şi obiceiurile patriei de adopţie, dorinţa de reîntoarcere, neputinţa, de cele mai multe ori, de a-şi revedea ţara de baştină. Condiţia de emigrant a fost din totdeauna una dintre cele mai ingrate. Cel în cauză este nevoit să treacă prin nenumărate furci caudine...  

Această carte este una eminamente pozitivă. Ea îndeamnă la iertare, iubire, înţelegere, îngăduinţă, virtuţi creştine practicate, chiar dacă nu întotdeauna afişate. Nici un mesaj de ură, de încrâncenare, de protest, de mânie, de răzbunare, nu transpare în grupul de prieteni legaţi strâns prin legături nevăzute, prin destinele lor paralele, dar totodată comune. Condiţia de emigrant îi uneşte şi le conferă afinităţi de spirit, mai puternice uneori decât rudenia de sânge…  

(Cezarina Adamescu)  

Arizona. Veri fierbinţi, cu frunţile nopţilor mângâiate de briză şi lumina dimineţilor, limpede şi clară, inundând fiecare colţişor al oraşului moleşit de căldură... Întruna din aceste dimineţi strălucitoare şi calde, îmi amintesc că l-am cunoscut pe nea Mitică. Ajunsesem ceva mai devreme decât stabilisem, la unul dintre hotelurile din centrul oraşului Phoenix, unde trebuia să mă întâlnesc cu un om de afaceri din New Jersey. Am hotărât să aştept în faţa recepţiei, până la apariţia sa. În timp ce răsfoiam nerăbdător nişte pliante care se aflau la dispoziţia vizitatorilor, atenţia mi-a fost atrasă de o conversaţie în limba franceză, între un domn şi o doamnă prezentabilă, amândoi mai în vârstă. Păreau de-ai casei, aşa că m-am apropiat de ei, cu gândul să le cer câteva informaţii. Foarte amabil, bărbatul a început să-mi prezinte facilităţile pe care le oferea hotelul. Îl ascultam cu atenţie. Mike, aşa îl chema, vorbea cu o intonaţie afectivă, un accent oarecum străin. Când l-am întrebat de unde este, mi-a răspuns: «Din România «Ce mică e lumea!»mi-am spus, şi din acel moment, nea Mitică – aşa cum m-a rugat să-i spun – mi-a devenit prieten.”  

Şi iată că a sosit şi un timp al spovedaniei, al unei extraordinare călătorii „în timp”...  

Cuvântul „dor” are dimensiuni, profunzimi incomensurabile. Puterea gândului poate străbate timpul şi spaţiul iar minunea de a îmbrăţişa „clipele copilăriei” se produce aievea.  

Să fie pură întâmplare întâlnirea autorului Octavian Curpaş cu nea Mitică... sau chiar „mâna” destinului?  

Cititorii se pot întreba: cine este Octavian Curpaş, autorul volumului de faţă? Voi spicui câteva informaţii din datele personale: Născut în luna august, 1972, în Oradea, România, Octavian Curpaş a ajuns pe pământul făgăduinţei în martie 1997, după ce a lucrat timp de trei ani ca redactor la un cotidian din România. A ales pentru început California unde a locuit timp de opt ani, după care s-a stabilit – din 12 martie, 2005 - în oraşul Surprise din Arizona, Statele Unite. Scriitor, publicist de vocaţie şi jurnalist (cu studii superioare în jurnalism, ştiinte juridice şi business internaţional), Octavian Curpaş este un nume important al presei zilelor noastre. Scrie cu har şi dăruire la multe publicaţii din Statele Unite, dar şi din România; este redactor la publicaţiile „Gândacul de Colorado” şi „Phoenix Magazine”.  

…iubitor de literatură şi oameni, cu un caracter frumos, cu dragoste de meserie, acea emulaţie scriitoricească, chemare, talent, spirit de observaţie şi de dreptate, dragoste pentru tot ce este în jurul său…  

Prin trupul său curge acea « vână » de jurnalist şi aceasta se simte în nenumăratele interviuri, dialoguri, în care ştie să uzeze de calităţile respective, scoţând în evidenţă oameni deosebiţi, de multe ori vârfuri ale societăţii care merită să fie mai bine cunoscute.  

(Vavila Popovici – scriitor, Raleigh, North Carolina)  

Volumul este o „filă” ruptă din viaţa plină de întâmplări (mai mult sau mai puţin plăcute) a celor plecaţi în pribegie, a celor care au ales calea exilului cu speranţa împlinirii unui vis. Personajul principal, graţie unei memorii deosebite, are adânc întipărit în amintire momentele importante care i-au marcat existenţa. După o viaţă petrecută în exil, păstrează ca pe o „icoană vie” în minte, locurile natale, obiceiurile din ţara de origine (România), numele celor din satul copilăriei. Nimic nu este uitat, dimpotrivă, odată cu trecerea timpului amintirile capătă mai mult farmec, mai multă însemnătate.  

„Lui nea Mitică îi este dor de locul unde s-a născut şi a crescut. Îi place mult să recite, iar versurile pe care mi le-a spus, mi-au pătruns şi mi-au rămas în inimă pentru tot restul vieţii: « Satul meu, grădină dulce,/ Din tine nu m-aş mai duce,/ De mirosul florilor,/ De dragul feciorilor,/ De mirosul la o floare,/ De dragul la şezătoare ». Grădina dulce în care venise pe lume Dumitru Sinu, se află la poalele muntelui Suru, la 6 kilometri de Avrig, în Sebeşul de Sus, judeţul Sibiu... ”  

Autorul Octavian Curpaş nu este interesat de voluptatea formelor, de o tehnică narativă impregnată de lirism şi muzicalitate, ci el decupează, extrage concretul din realitatea existentă, realitate care are un limbaj al ei, lipsit de „farduri” şi false „podoabe”; redă cu acurateţe, cu măiestrie jurnalistică exersată, retrăirea unor vremuri apuse, atmosfera patriarhală rămasă ca un „loc luminos”, ca un reper şi ca o oază de frumuseţe în sufletul celor „obosiţi de cale”.  

Nea Miticăpovesteşte cu dezinvoltură, fără ură, fără a se întuneca, gândindu-se la acea zi când a hotărât să părăsească ţara. În cuvintele lui simple, izvorâte dintr-un suflet mare, generos şi încrezător, se simte uneori tristeţea, melancolia după timpurile trecute, după vremea tinereţii când totul era posibil. Glasul îi tremură adesea şi în colţul ochilor apar câteva lacrimi… când este întrebat de „casă”, de cei dragi rămaşi atât de departe! Nedorind să adâncească această rană nevăzută (rămânând fără fiinţa cea mai dragă când abia împlinise trei anişori), se abate de la subiect, îndreptându-şi gândurile spre alte întâmplări, spre alte locuri…  

Multe s-au petrecut după ce s-a schimbat regimul politic în România şi comuniştii au preluat puterea. Camarila comunistă făcea ravagii iar acţiunile ei schimbau destine peste noapte. Un număr mare de militanţi anticomunişti şi-au lăsat familiile şi ce le mai rămăsese din averile ciuntite de noul regim, şi au părăsit ţara. Anul 1948, aexcelat prin numărul de emigrări, pentru că atunci s-a declanşat cel mai mare val de refugiaţi politic, din perioada postbelică. În aceste vremuri de restrişte, marcate de puternice frământări politice şi sociale, a luat drumul pribegiei şi domnul Dumitru Sinu (nea Mitică)...” ne povesteşte autorul.  

Şi astfel începe „marea odisee” a celor care au avut curajul să fugă din ţară, să părăsească „lagărul comunist”, cu speranţa că, pe alte meleaguri vor găsi un trai mai bun, mai onorabil... În drumul spre „libertate” au avut de întâmpinat nenumărate greutăţi, riscându-şi, de multe ori, chiar viaţa.  

„Odată ajuns în Iugoslavia, Mitică Sinu a făcut trei zile puşcărie, la Panciova, cea mai veche puşcărie din ţara vecină, datând de pe timpul Imperiului Austro-Ungar. Apoi, a fost mutat la Kovacica, unde a stat două săptămâni. De acolo, a fost trimis la Banovici (Bosnia-Herţegovina), unde a rămas un an şi câteva luni, timp în care a lucrat la cantina închisorii. În acest timp, i-a fost dat să vadă şi să traiască multe, dar mai ales, să cunoască o sumedenie de oameni, de toate felurile. Mi-a povestit de câţiva dintre ei, care nu pot fi uitaţi, chiar dacă de-atunci au trecut mulţi, mulţi ani.”  

Octavian Curpaş nu face altceva decât radiografiază destine pornind de la fapte reale în stil reporterier, adăugând caratele talentului său de neîntrecut povestitor şi interlocutor iscusit care ştie să „smulgă” extraordinarul din faptul banal, fantasticul din real şi chintesenţa din orice întâmplare, nu fără tâlc, pentru cei care citesc ori ascultă. Istorisirile sunt antrenante, bine întocmite, iar cadrul de desfăşurare este narat cu tot dichisul marilor romancieri. Personajele sunt, de asemenea, bine creionate, din ele desprinzându-se prototipuri, caractere – cum ar zice americanul.  

Autorul este un documentarist de elită, furnizând cu minuţie, amănunte spaţio-temporale, despre locurile descrise şi contextul istoric în care s-au dezvoltat. Intertextualitatea este o modalitate intrinsecă acestui fel de scriere.  

(Cezarina Adamescu)  

Oare ce l-a determinat pe nea Mitică să-şi deschidă sufletul, să-şi rememoreze povestea vieţii? Să fie acesta un prilej, un mijloc de a se elibera de „povara” unui trecut... a unei vieţi trecute prin toate „furcile caudine”?  

Drumul spre libertatea visată n-a fost uşor; a trecut (adeseori) prin flăcările purgatoriului (lagăre de muncă, închisori, nesiguranţă...) Nu toţi cei porniţi în pribegie au ajuns acolo unde şi-au propus. Mulţi dintre ei au eşuat şi au fost trimişi acasă. Norocul a fost de partea lui Dumitru Sinu care a avut şansa să ajungă în Franţa, apoi în Canada şi SUA.  

„N-a existat om care a ajuns la Paris şi care să nu se fi îndrăgostit de oraşul luminilor, de la omul simplu care a pus piciorul acolo pentru prima dată, până la intelectualul de marcă, la oamenii politici şi de cultură sau chiar iluştri preşedinţi de stat.”  

În Canada îşi întâlneşte jumătatea (Nicole) cu care se va căsători (nu fără a întâmpina dificultăţi: el fiind ortodox şi ceva mai mare... ea fiind catolică). Au împreună doi copii: Sandra Sonia şi Nicolae (ajunşi la maturitate). Sandra le-a dăruit doi nepoţi frumoşi, dragi sufletului lor.  

În această peregrinare stranie şi periculoasă prin lume, unii rătăcind neobosiţi şi plini de speranţă, alţii încolţiţi de neliniştea eşecului... se leagă prietenii profunde, sincere, indestructibile.  

„Cei trei prieteni au fost nedespărţiţi tot timpul, chiar şi în exil: au ajuns în Iugoslavia, apoi în Italia, Franţa şi în final, la Montreal. Ion Baciu ajunsese un recunoscut profesor de matematică în Montreal, fiind cel mai renumit cadru didactic din provincia Quebec, Irimie Moldovan s-a specializat în informatică, şi a fost omul care a instalat computere la principalele instituţii de stat din Montreal (primărie, spitale, etc.). Ambiţia şi rigurozitatea, munca şi seriozitatea, dar nu în cele din urmă, şansa, au fost mijloacele prin care şi-au văzut visul împlinit. « Apriga lor dorinţă de a deveni cineva!» mi-a spus nea Mitică. Vasile Ţâra şi-a luat licenţa în litere, la Sorbona, în timp ce se afla în Franţa; vorbea franceza impecabil.  

Ascultându-l pe Dumitru Sinu, în vreme ce-mi povestea despre prietenul său, îi observam mimica feţei, gesturile şi inflexiunile vocii, simţind în ele doar admiraţie şi o reală mândrie: mândria şi bucuria de a-l fi cunoscut pe Vasile Ţâra.”  

Autorul pune accentul pe elementul fundamental al povestirii – şi anume – legăturile de prietenie profundă şi durabilă, personajele având conştiinţa faptului că, numai astfel vor putea să facă faţă inevitabilului, absurdului care putea lovi oricând... provocând suferinţă, durere.  

În volum apar fragmente cu valoare documentară care cuprind nume marcante ale vremurilor aduse în prim planul discuţiilor şi, de asemenea, date istorice importante.  

Destul de frecvent întâlnim în scrierea de faţă – repetări ale  

unor locuri, nume, întâmplări… Aceasta se datorează faptului că, personajul principal reia povestirea a doua zi, revenind şi accentuând cele povestite cu o zi, două înainte, astfel ca interlocutorului să nu-i scape (cumva) vreun amănunt. Autorul Octavian Curpaş nu poate decât să accepte această provocare, revenire la ideea anterioară, să facă un scurt rezumat al zilei, păstrând cu fidelitate informaţia primită:  

„Ne vedem la Ribera!”  

Asemenea hanului (ca loc de popas) în povestirile lui M. Sadoveanu, emigranţii români găseau loc de adăpost şi un gând bun la „Misiunea greco – catolică” aflată în Paris, pe strada Ribera.  

„Părintele Zăpârţan împreună cu Neagu Djuvara au preluat grupul celor 3 români. Distinsul domn Neagu Djuvara a venit la noi, ne-a dat două sute de franci şi-apoi ne-a vorbit despre viaţa de acolo…”  

„Diplomatul le-a furnizat o serie de amănunte despre viaţa pariziană, sugerându-le să ţină cont de ele pentru a se putea integra, adapta şi a-şi face un rost; erau sfaturi preţioase de care chiar aveau nevoie, pentru că îi aştepta o altfel de viaţă, cu reuşite şi eşecuri, cu bucurii şi necazuri, în acelaşi timp”, adaugă autorul.  

Şi iată ce nume importante apar în naraţiune. Întâlnirile care au loc la „Misiunea greco-catolică” sunt emoţionante, pline de trăire, lipsite de „mască” şi orgolii. Sufletul personajelor se deschide ca o floare care a găsit lumina şi căldura după care au tânjit în peregrinările lor prin locuri necunoscute. Biserica are o semnificaţie morală, cei care trec pe aici se luminează, devin mai încrezători în drumul ce li se aşterne în cale. Aici este un loc al intimităţii, un „timp al spovedaniei”, o regăsire!  

Autorul se lasă captivat de intimitatea confesiunilor... Unele povestiri sunt pline de haz – dar un haz ce poartă cu el umbra amărăciunii.  

Amuzantă este şi ideea unor români de a confecţiona o ştampilă „nemţească” făcută dintr-un cartof şi cerneală, ori despre acei refugiaţi care se spălau cu zăpadă în fiecare dimineaţă, numărând în nemţeşte, ceea ce i-a făcut pe sârbi să-i socotească nemţi şi să-i trimită în Germania. Incredibilă este povestea lui Dan Isăcescu care îşi construieşte o cutie din lemn pe care o prinde sub tren – şi astfel camuflat – reuşeşte să treacă graniţa. În acest loc binecuvântat se descoperă unii pe alţii, îşi fac destăinuri şi leagă prietenii frumoase.  

Cu fiecare zi, nea Mitică aduce în discuţie noi personaje, noi amintiri şi evenimente care au avut loc cândva... „însumând noi experienţe în lunga sa călătorie prin lume”.  

Nu toate zilele erau la fel de însorite. Dureroasă şi plină de zbucium este scrisoarea pe care o primeşte Dumitru Sinu de la prietenul său Eugen Ştefănescu care-i anunţă moartea unicului său fiu, Paul Ştefănescu ( 23 ani):  

În casa noastră mereu veselă şi caldă cândva, când exista el, tronează peste tot tristeţea şi frigul adus de pe muntele lui, unde se odihneşte. Iar la subsol, în micul şi elegantul apartament unde îşi petrecea timpul cu studiile, o candelă bleu-ciel luminează în deplină tăcere florile aduse de prieteni şi de mama sa. Nu am schimbat nimic şi nimic nu se va schimba până când... Nici măcar patul, aşa cum l-a lăsat, în dezordine, când a plecat nu l-am schimbat. Mă duc adesea la pupitrul lui de student, mă retrag pentru reculegere cu capul între mâini şi plâng cum n-am plâns niciodată, încercând să înţeleg legile acestei vieţi şi semnificaţia lor în timp şi spaţiu.  

Acesta este unul din momentele nefaste, imprevizibile - imprevizibilul „pândind” la orice colţ al clipei ce nu cunoaşte iertarea...  

Viaţă, însă, îşi urmează cursul ca un izvor ce-şi caută matca... mereu neliniştit, zbuciumat. Amintirile legate de un loc niciodată uitat... nu pot fi decât cu : „munţi împăduriţi şi codri falnici”... aceasta fiind imaginea rămasă nealterată în sufletul românului nea Mitică. Dorul de plaiurile natale, de obiceiuri, datini, îi fac sufletul să vibreze şi să lăcrimeze în acelaşi timp.  

„Multe am vorbit în acea zi cu Dumitru Sinu despre locurile sale natale, despre Sebeşul de Sus din Mărginime, despre oamenii lui şi despre spiritul lor, dar n-am văzut nicicând mai multă bucurie şi vioiciune în ochii lui ca atunci când mi-a povestit despre obiceiurile pe care nu le uitase, despre tradiţiile ce s-au păstrat până astăzi şi despre portul popular al sebeşenilor.”  

„Mă întâlnesc cu toate amintirile sale şi le retrăimîmpreună...” spune autorul, jurnalistul ce ştie să mânuiască cu iscusinţă şi rafinament pana care seduce prin autenticitate însoţită de un naturalism armonios al limbajului.  

Stilul autorului Octavian Curpaş este unul curat, rafinat, lipsit de construcţii complexe (exces lexical) care ar „sufoca” naraţiunea.  

Viaţa personajului principal este o lecţie de curaj şi demnitate, de reuşită prin muncă, voinţă şi credinţă.  

„După ce a muncit din greu, ani mulţi la rând, prin Franţa, Canada şi Statele Unite ale Americii, şi şansa i-a mai şi surâs, iată că visul american i se împlineşte şi deţine, pe rând, trei hoteluri proprietate privată: unul în Long Beach, California, apoi la Reno, în Nevada şi în final, în Phoenix, Arizona. Acesta din urmă poartă numele CORONADO,care citit arăbeşte, de la coadă la cap, nu înseamnă altceva decât O, DA, NOROC!Nea Mitică Sinu recunoaşte că a avut noroc cu carul, şi-mi spune zâmbind: « Berzei oarbe îi face Dumnezeu cuib! » Mereu foloseşte butade din lumea aceea patriarhală, a satului ce-l poartă în suflet...”  

Obosit de drumurile vieţii, de urcuşuri pe „versanţi”, Dumitru Sinu îşi vede visul împlinit. Poverile purtate cu demnitate pe atâtea drumuri, sfâşierile interioare... sunt evitate cu abilitate din povestire.  

Personajele din acest volum au ceva în comun: luciditatea timpului pe care îl străbat, rolul istoriei în modelarea destinului lor, „conştiinţe ameninţate” care au curajul să-şi ducă până la capăt - cu demnitate – existenţa labirintică.  

Autorul Octavian Curpaş, mânuitor dibaci al cuvântului scris, stâpânind bine arta reportajului, îşi ţine în frâu sentimentele ce-l ademenesc spre timpuri trecute, spre locurile natale pline de poezie şi iubire (trăiri ce-l încolţesc, asemenea unei „haite de lupi” flămânde...), şi oferă cititorului „povestea” învăluită în aerul misterios al dimineţilor însorite şi aerul tare al munţilor peste a căror creste se lasă amurgul....  

 

 

 

 

 

 

 

 

Referinţă Bibliografică:
Exilul... o rană deschisă ce aminteşte de „rădăcina mamă”... / Confluenţe Româneşti : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 301, Anul I, 28 octombrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Confluenţe Româneşti : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Confluenţe Româneşti
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!