Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Interviuri > Mobil |   


Autor: Elisabeta Iosif         Publicat în: Ediţia nr. 496 din 10 mai 2012        Toate Articolele Autorului

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
“DUNĂREA A BĂTUT ŞI PORŢILE DE FIER S-AU DESCHIS” 
  
„Călătoria este un fel particular şi fantastic de a vedea şi de a simţi ... .A călători înseamnă mai întâi a-ţi acorda răgazul de a trăi la nivelul senzaţiilor, de a deveni un călător povestitor al aventurilor trăite, de a efectua sinteza momentelor disparate.” Gerard de Nerval 
  
Ne propunem să parcurgem o astfel de călătorie la invitaţia Asociaţiei Force Tourism şi a preşedintelui său, Beatrice Chiriac, într-o zonă unică în România dar şi în Europa din punct de vedere istoric şi aş aminti numai de descoperirea, în acest areal geografic al judeţului Mehedinţi, a celei mai vechi aşezări umane stabile din Europa, circa 9000 de ani, care conturează o civilizaţie dunăreană: cultura Schela Cladovei – Lepenscki Vir. Dar în această vatră străbună europeană se află şi una dintre cele mai importante regiuni cu parcuri naturale şi rezervaţii ale continentului european cu faună sarmaţiană sau din Bazinul Dacic.  
  
Am aflat amănunte, într-un un dialog cu unul dintre cei mai avizaţi specialişti, biolog dr.Sorina Ştefania Matacă, managerul Muzeului Regiunii Porţilor de Fier, care ne va conduce pe un Itinerar ecoturistic 
  
- În Defileul Porţile de Fier, dacă am porni pe văile de apă ale munţilor din jur, am descoperi plante unice sau de o vechime inestimabilă dar am avea parte şi de puncte de belvedere, deschizându-se în faţa turiştilor adevărate panorame asupra frumuseţilor naturale ale ţării noastre. Să începem acest itinerar ecoturistic cu defileul Muntelui Trescovăţ, cu izvoare şi păduri apreciate de turişti. 
  
- Muntele Trescovăţ, un neck vulcanic, a alimentat Defileul Porţile de Fier de-a lungul erelor geologice, cu ceea ce specialiştii numesc „vulcanite terigene”. Pornind de pe Valea Starişte, de-a lungul acestui itinerariu, la intervale mici de timp (aproximativ o jumătate de oră), întâlnim puncte de belvedere, locuri de unde se pot admira: Dunărea, Mala Cucuiova, Trescovăţul Mic şi Trescovăţul Mare. Sunt la altitudini din ce în ce mai ridicate, culminând cu platoul Muntelui Trescovăţ, loc de unde se deschide o panoramă impresionantă, atât asupra plaiurilor româneşti, cât şi a celor sârbeşti. Având o altitudine de 755 m, Muntele Trescovăţ este unul din cei mai înalţi munţi ai Parcului Natural Porţile de Fier. Dificultatea itinerariului nu este ridicată, cu excepţia porţiunii de urcare propriu-zisă a muntelui, din partea estică a muntelui, unde panta poate ajunge chiar la 700. Drumul şerpuieşte prin păduri de cer, gârniţă, fag, iar pajiştile cu iarbă de sadină îţi încântă privirile prin coloritul viu al orhideelor, garofiţelor şi te invită să poposeşti în aceste locuri de basm. Aproape de poalele Tresovăţului îţi poţi alina setea din apele izvorului Cozarişte (numele lui vine de la cuvântul sârbesc coza, care înseamnă capră), bine cunoscut de localnici. Muntele Trescovăţ este impresionant datorită rocilor vulcanice, pâlcurilor de pin negru de Banat, enclavelor de liliac, cărpiniţă, mojdrean, scumpie). Odată ajuns pe platou, ai totul la picioare. De aici, priveliştea se deschide spre vest până la Ravensca, un sat de cehi iar în aval pe malul drept al Dunării, se vede Grebenul sârbesc. În aval de Trescovăţ, se află Grebenul românesc, între văile Vodiniciki, Saraorski şi Povalina. În oglindă cu cel românesc, se vede maiestuos Grebenul sârbesc. Chiar dacă durează 8 ore, itinerariul pe Muntele Trescovăţ este pentru ecoturişti un prilej de a-şi încărca sufletul şi mintea cu imaginea peisajelor de deal, munte şi apă, unice în felul lor, dar şi de un pitoresc nemaiîntâlnit în altă parte a României.  
  
- Un alt itinerar ecoturistic se află în arealul comunei Sviniţa – Tricule, ce are plante rare dar şi un amfiteatru natural de invidiat care, poate, i-a inspirat pe romani în construirea amfiteatrelor celebre. 
  
- Amfiteatrul natural Zelişte - Veligan, aflat deasupra comunei Sviniţa, pe Valea Ţiganski, este impresionant. E format din conglomeratele Jurasicului inferior (200 milioane ani) de origine continentală, aparţinând formaţiunii de la Cioaca Borii. Acest amfiteatru, una dintre cele mai spectaculoase deschideri de-a lungul Defileului Dunării, ne duce cu gândul la celebrele amfiteatre romane. De pe treptele lui se pot admira apele liniştite ale lacului de acumulare, localitatea Sviniţa (strămutată în totalitate), vestigiile caselor cu arhitectură tradiţională de influenţă sârbească şi ale bisericii din vechiul sat. În crăpăturile stâncilor deschise de capriciile vremii şi-au găsit adăpost o seamă de plante rare, de un colorit miraculos, unele întâlnite doar în regiunea Porţile de Fier. Trebuie să păşim cu atenţie, deoarece locul lor de baştină este numai acolo, iar distrugându-le nu am face decât să periclităm istoria acestor plăpânde plante, migrate aici de-a lungul mileniilor. Nu poţi parcurge itinerariul ecoturistic, fără a vizita comuna Sviniţa, o fostă colonie sârbească, azi locuită de populaţie vorbitoare de limbă sârbă. Tot aici, sătenii „fabrică” dulceaţa de smochine după o reţetă numai de ei ştiută. Piesele de port popular specifice populaţiei sârbeşti din România sunt păstrate în micul muzeu aflat în Şcoala din Sviniţa. Un exemplu în acest sens, este traista de lână, principala piesă de transport pe spate care, prin funcţia ei utilitară, este încă folosită, supravieţuind unora dintre piesele costumului popular. Existenţa ei este legată de cultura cerealelor şi creşterea animalelor domestice (care asigură materia primă necesară confecţionării ei). Traista este specifică populaţiei româneşti şi sârbeşti, spre deosebire de populaţia cehă, care foloseşte brenta (coşul de nuiele purtat pe spate). Chiar de la începutul itinerariului ecoturistic, o moară de apă prin construcţie şi mecanism, ne arată că elementul local este încă viu. O astfel de moară cu ciutură şi admisie prin „buton” din Sviniţa (sec. XVIII) este conservată şi expusă în Muzeul civilizaţiei populare din Dumbrava Sibiului. Întreaga comună este amplasată pe depozite jurasice, care ne duc cu gândul la marea mezozoică ale cărei ape acopereau în urmă cu peste 200 milioane de ani această regiune. Mărturii sunt urmele fosile ale vieţuitoarelor care au trăit în apele acestei mări, în care se remarcă amoniţii, acei melci uriaşi al căror nume provine de la Zeul Amon şi belemniţii ale căror cochilii se aseamănă cu forma gloanţelor. Pe Valea Murguceva, veţi păşi pe „Poteca belemniţilor”, unde sunt captive resturile fosile ale acestor animale preistorice. Itinerariul este presărat cu numeroase colibe, unde călătorii se pot adăposti de intemperiile vremii. Ultima porţiune, dar în acelaşi timp pitorească, este Cioaca Borii, o formaţiune de 260 milioane de ani, pe stâncăriile căreia se întâlneşte singura pădure de pin negru de Banat din Defileul Dunării. Interesant este că aici, pinul negru de Banat se găseşte la altitudine foarte joasă, în expoziţie însorită, iar stratul ierbos al acestor stâncării este alcătuit din plante foarte rare, care aduc un plus de miracol ale acestei păduri. Pădurea de pin negru de Banat, se odihneşte pe un covor moale de licheni, care acoperă stâncile ferindu-le de forţa uneori distrugătoare a naturii. 
  
- Comuna Sviniţa are, aşadar, un specific anume: Este amplasată pe depozite jurasice, cu peste 200 de milioane de ani această regiune fiind acoperită de Marea mezozoică. Ce alte fosile au mai rămas pe acest pământ străvechi? 
  
- Este alcătuită din depozite sedimentare care aparţin părţii superioare a erei Paleozoice şi perioadelor Jurasic şi Cretacic din era Mezozoică. Cercetarea geologică şi paleontologică a regiunii Sviniţa a fost începută de cercetătorii austrieci la mijlocul secolului al XIX-lea. În urma acestor cercetări a fost dovedită continuitatea generală a sedimentării din Jurasicul inferior (Liasic) până la Cretacic (Apţian). Este singura regiune din ţară unde s-au putut stabili zone precise de faună bogată de moluşte şi brachiopode la Punctul fosilifer Saraorski, Punctul fosilifer Tiganski, Punctul fosilifer Vodiniciki din Alpii de Nord. Fosilele de pe valea pârăului Saraorski se regăsesc în numeroase colecţii din Austria şi din Ungaria. În România, colecţii de fosile din această rezervaţie există la Universitatea din Bucureşti, Institutul Geologic al României, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj Napoca şi Muzeul Regiunii Porţilor de Fier din Drobeta Turnu Severin. Este în acelaşi timp o arie de interes ştiinţific internaţional. 
  
- Aşadar, bătrânul fluviu Dunărea „poartă pe umerii săi” istoria a peste 2000 de ani a continentului. Pentru apărarea cetăţii ridicate aici au fost construite turnuri de observaţie împotriva atâtor popoare ce au migrat de-a lungul vremii. 
  
- De aceea au fost de interes european ruinele cetăţii medievale de la Tricule, mai ales pentru cercetători. Turiştii sunt interesati de însemnătatea sa istorică. Încă din secolul al XV-lea, în localitatea Sviniţa exista o fortificaţie cu ziduri de piatră aşezată pe o culme. Ea a fost părăsită datorită lipsei de apă. După distrugerea cetăţii Sviniţa (apărată de cavalerii teutoni), cu materialul din ea s-a construit Cetatea Tricule (sec. al XVI-lea). În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, Petru Petrovici, ban peste cetăţile Lugoj, Caransebeş şi Mehadia, cât şi peste cele de pe Valea Dunării, construieşte la Sviniţa o fortificaţie formată din 3 turnuri-culă. Se pare că turnurile dispuneau de două etaje, cel de sus servind ca loc de observaţie. Fortificaţia a jucat un rol important în luptele pentru stăpânirea acestei zone. Cetatea avea sarcina de a opri incursiunile turcilor. A fost stăpânită pe rând de austrieci, de turci şi de haiduci. Astăzi, unul dintre turnuri este acoperit de apele lacului de acumulare. 
  
- Se susţine că, una dintre cele mai pitoreşti văi este Valea Liubotina-Rudina. Ce argumente pledează pentru a fi un itinerar ecoturistic? 
  
- Valea Liubotina are versanţii acoperiţi cu păduri de fag iar ici-acolo apar exemplare izolate de tisă (Taxus baccata), element ocrotit al florei României. Acest conifer a devenit atât de rar datorită lemnului foarte preţios căutat pentru sculptură şi tâmplărie fină dar şi datorită faptului că frunzele, ca şi toate părţile plantei (în afară de aril), conţin un alcaloid taxina, otrăvitor în special pentru cai. În trecut, oamenii „secerau” aceste conifere, deoarece reprezentau un pericol pentru animalele care se hrăneau cu ele. Astăzi, tisa este ocrotită în toată România. Tot pe Valea Liubotina, cascadele formate în albia acestui râu dau un pitoresc aparte acestei zone. Cel mai impresionant punct de belvedere este Rudina de unde se zăreşte Dunărea, dar şi dealurile Codicea Mică, Codicea Mare. Semnalăm turiştilor de fiecare dat bucătăria tradiţională întâlnită la colibele de pe traseu, precum şi modalitatea de a prepara „bucatele” locale. 
  
„DUNĂREA A BĂTUT ŞI PORŢILE DE FIER S-AU DESCHIS” 
  
- În sfârşit, să ne vorbiţi despre cel mai important, aş spune, itinerar ecoturistic al Platoului Cazanelor Mari şi cel al Cazanelor Mici, care alcătuiesc una dintre primele rezervaţii din România, cu elemente naturale de o inestimabilă valoare pentru geologia, flora şi fauna ţării noastre. Am făcut, în această importantă deplasare de documentare şi de îmbăiere în lumina şi pitorescul bătrânului fluviu, o croazieră pe Dunăre în zona Cazanelor. Am admirat unicele peisaje şi de pe litoralul său din Clisura Dunării. Dar totuşi, dumneavoastră mi-aţi spus, stimată doamnă, Sorina Ştefania Matacă despre acest areal că este singurul loc din lume în care trăieşte şi poţi admira auriul lalelei de Cazane. Este, de fapt, locul unde „Dunărea a bătut şi Porţile de Fier s-au deschis”. O adevărată metaforă. De ce mai este unic acest loc binecuvântat? 
  
- Platoul Cazanelor Mari îţi taie, cu adevărat, răsuflarea. Este locul în care stai pe calcare de 140 milioane ani, pe lapiezuri („sculpturi” naturale în calcar), unde terţiare asociaţii vegetale alcătuite preponderent din liliac, cărpiniţă, mojdrean, scumpie provin din perioadele mai calde interglaciare Este locul de unde laleaua de Cazane „îţi spune” că aici, în Cazanele Mari ale Dunării este singurul loc din lume în care trăieşte. Da, este zona despre care îmi place sa spun, că „Dunărea a bătut şi Porţile de Fier s-au deschis”. În 1882, Vincze Borbás descrie pentru prima dată laleaua Cazanelor Dunării de pe versantul abrupt al Cazanelor Mari româneşti. Doi ani mai târziu, în 1884, savantul sârb I. Pančiči semnalează aceeaşi plantă de pe coastele inaccesibile ale vârfului Veliki Strbač, în Serbia, dispărând definitiv în 1940. Astăzi, singurul loc în care mai întâlnim laleaua de Cazane este aici, în România, pe versantul dunărean al Cazanelor Mari. Dacă ne continuăm traseul, observăm, că, după 10-15 minute, itinerariul ecoturistic se bifurcă: o potecă şerpuind spre platoul Cazanelor Mari, de unde azi vezi apele liniştite ale bătrânului Danubius, odinioară clocotind, datorită reliefului stâncos, ca într-un cazan, iar o altă potecă te duce direct la nivelul apei, de unde poţi mângâia în tihnă liniştea Dunării. În Cazanele Mari, Dunărea atinge cea mai mare adâncime de pe tot parcursul ei (circa 100 m). Acest itinerariu se derulează prin Rezervaţia complexă Cazanele Mari şi Cazanele Mici. Este una dintre primele rezervaţii din România. Alexandru Borza, părintele geobotanicii româneşti, propune pentru prima dată, la „Întâiul Congres al Naturaliştilor din România” câteva rezervaţii, între care şi „Pasul Cazan din Banat”. În parcurgerea acestui itinerariu, trebuie ca ecoturiştii să fie însoţiţi de rangerii Parcului Natural Porţile de Fier, ca de altfel pe toate itinerariile, deoarece aici păşeşti printre elemente naturale de o inestimabilă valoare pentru geologia, flora şi fauna României, dar şi a Europei. 
  
- Traseul de la Cazanele Mici se face pe poteci de munte printre păduri de stejar şi de fag, cu locuri de belvedere dar şi cu pajişti cu o plantă rară, talpa ursului ale cărei frunze, se spune, că au fost luate ca model în sculptura antică, în capitelul coloanelor corintice. Ce alte atracţii mai oferă turiştilor? 
  
- Un adevărat tezaur de veche creaţie materială a poporului român: primul tip de moară, care a folosit forţa hidraulică, făcând tranziţia de la râşniţele de mână la morile cu roată verticală. Morile cu ciutură din zona Porţile de Fier prezintă o importanţă deosebită. Înainte de a urca pe aceste poteci, recomandăm turiştilor să viziteze comuna Dubova, localitate specifică clisurii dunărene. După amenajarea lacului de acumulare, nivelul Dunării s-a ridicat cu 25-30 m. Comuna Dubova a fost strămutată parţial. Partea veche, nestrămutată, este bogată în case cu arhitectură tradiţională, mori cu ciutură. Asupra originii morilor de apă în spaţiul carpatic s-a emis atât ipoteza pătrunderii lor aici din zona mediteraneană, după cucerirea Daciei de către romani, cât şi ipoteza autohtonicităţii lor, aducându-se ca argumente bogăţia de grâne a Daciei, întinderea holdelor până pe plaiurile munţilor, forţa hidraulică de pe râurile repezi cu debit bogat. Documentar, morile de apă sunt atestate încă din secolul al XII-lea, ele înmulţindu-se considerabil în secolele următoare. Dintre morile de apă, cele cu roată orizontală – ciutura – punct de vedere al repartiţiei, structurii şi sistemului lor de proprietate. Sistemul arhaic de construcţie şi de funcţionare al morilor cu ciutură îmbină simplitatea cu ingeniozitatea, utilul cu artisticul. Ca material de construcţie se foloseau bârnele groase, în exclusivitate de esenţă tare (stejar, fag), morile de piatră fiind rare (morile din Sviniţa şi o parte din morile din Ogradena). Itinerariul ecoturistic urmează poteci de munte, care parcurg păduri de stejari, păduri de fag şi pajişti. Este traseul de unde se poate colecta drobiţa (Genista tinctoria), o excelentă plantă tinctorială, din care femeile extrăgeau coloranţi vegetali pentru vopsitul lânii. Punctele de belvedere, nu puţine la număr, sunt locurile de unde poţi admira Cazanele Mari şi Veliki Strbač, de pe partea sârbească a Dunării. Cazanele Mici, cu doar câţiva metri mai mici decât Cazanele Mari, este locul mai puţin cunoscut turiştilor, dar cu aceeaşi grandoare a Cazanelor Mari. Pajiştile cu talpa ursului (Acanthus balcanicus), întâlnite pe platoul Cazanelor Mici, plantă cu arealul restrâns doar în Peninsula Balcanică, ne determină să parcurgem cu mare atenţie această porţiune, doar însoţiţi de rangerii Parcului Natural Porţile de Fier. Frunzele acestei plante au fost luate ca model în sculptura antică şi caracterizează capitelul coloanelor corintice. Itinerariul ecoturistic Cazanele Mici se află în Rezervaţia complexă Cazanele Mari şi Cazanele Mici, iar accesul se face doar în prezenţa rangerilor Parcului Natural Porţile de Fier. Cazanele Mici este locul unde Dunărea scapă din strâmtoarea Cazanelor. 
  
- Să încheiem călătoria cu descrierea drumului roman, ce merge paralel cu fluviul Dunărea prin Defileul Porţile de Fier, finalizat de Tabula Traiana, monument UNESCO. 
  
- Din anul 98 d.Ch., Împăratul Traian iniţiază o serie de construcţii militare strategice în regiunea Porţile de Fier: în anul 100 este terminată refacerea drumului din Cazane, iar în anul 101, cea a unui canal navigabil prin Porţile de Fier. Numeroase trupe romane concentrate în nord-estul Moesiei Superioare, au putut trece astfel la nord de Dunăre, dezlănţuind primul război daco-roman. Drumul roman mergea paralel cu fluviu. Pe o anumită porţiune, în zona Cazanelor, a fost săpat în stâncă şi lăţit cu un sistem de pod: introduşi stâlpi orizontali în găuri practicate în rocă şi acoperit cu scândură, ca un adevărat pod. Drumul roman prin Defileul Porţile de Fier este unul din cele mai bine păstrate monumente în documente. Construcţia acestui drum a fost iniţiată din motive strategice, economice şi istorice. Drumul de-a lungul malului drept al Dunării a fost de mare importanţă, nu numai datorită motivelor economice, dar şi pentru securitatea acestei părţi a frontierei romane. El a făcut legătura între tabere militare şi a protejat teritoriul roman de invazii ale barbarilor de pe malul stâng al Dunării. Tabula Traiana se află pe partea sudică a Defileului Porţile de Fier. Datează din anul 100 a.Chr. şi comemorează finalizarea Drumului Roman construit de Traian în timpul pregătirilor războiului împotriva Daciei. Ea este plasată la 1,5 m deasupra drumului. Tabula Traiana a fost ridicată din poziţia iniţială cu 25m pentru a fi protejată de apele lacului de acumulare. Face parte din patrimoniul UNESCO.  
  
O drumeţie în această spectaculoasă zonă turistică şi istorică a judeţului Mehedinţi are un pitoresc aparte. Este un areal de o inestimabilă valoare ecologică dar care deţine şi nenumărate poveşti asupra unor vieţi ce ne trimit în ere geologice cu peste 16 milioane de ani în urmă. Sunt locuri de legendă şi de civilizaţie, cum este cea dunăreană, încadrată cronologic între 7000-5000 Î.Hr. O istorie înscrisă în pământul ţării, însemne ale vieţuirii fără întrerupere pe acest teritoriu al României.  
  
„Cunoaşterea noastră depinde uneori de o reminiscenţă” spunea Platon. Aici găsim semne de recunoaştere, simboluri de legătură, încărcate de meditaţie şi de analogie. 
  
Elisabeta IOSIF 
  
Mai, 2012 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Dunărea a bătut şi Porţile de Fier s-au deschis / Elisabeta Iosif : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 496, Anul II, 10 mai 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Elisabeta Iosif : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Elisabeta Iosif
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!