Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Spiritual > Mobil |   


Autor: Octavian Curpaş         Publicat în: Ediţia nr. 150 din 30 mai 2011        Toate Articolele Autorului

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
justitia@justice.com

 

„Domnind peste împrejurările vieţii, un studiu devoţional despre: valoare, putere, scop şi psihoterapie feminină”, li se adresează femeilor, în dorinţa de a le ajuta în depăşirea problemelor personale. Cartea vorbeşte despre aplicarea unor metode de psihoterapie creştină şi cu siguranţă, că pentru multe cititoare va fi un lucru cu totul deosebit faptul că Biblia le poate ajuta să facă faţă nevoilor curente, de zi cu zi. Într-o lume ce le propune femeilor tot felul de trucuri, tabieturi şi reguli surogat pentru a rezista la serviciu, în familie şi în biserică, „Domnind peste împrejurările vieţii” le va convinge că prin Cuvântul lui Dumnezeu pot să obţină vindecare spirituală, cu implicaţii pozitive asupra vieţii lor. Acelea care vor deschide acest volum, vor vedea că autoarea a îmbinat într-un mod fericit, studiul Cuvântului cu metode psihoterapeutice de o certă valoare. 
  
„Domnind peste împrejurările vieţii” – o carte de eseuri împletită cu psihoterapie, cu adresabilitate feminină şi soluţii având temei Biblia - vine după alte trei romane de succes ale Ligiei Seman. Cartea a apărut în 2006, la editura Cetate, Deva. Cunoscută cititorilor pentru romanele sale creştine, “Funiile dragostei” (1995), “Handicapul conştiinţei” (1999) şi “Tragedie şi triumf” (2004), autoarea urmăreşte să demonstreze în volumele pe care le-a scris că dacă nu ar exista Acest Cineva – Dumnezeu, care să ofere un cadru de referinţă, omul ar fi ca o corabie purtată de valurile vieţii, aruncată de pe un mal pe altul, fără o busolă după care să se îndrepte, fără o ţintă spre care să navigheze. În cărţile Ligiei Seman, dorinţa de a-i ajuta pe cititori să găsească acest cadru de referinţă, portul înspre care să navigheze pentru a-şi redobândi identitatea - rămâne obiectivul de bază, firul călăuzitor. 
  
„Domnind peste împrejurările vieţii” le propune cititoarelor o sistematizare a metodei de studiu biblic, care să le conducă la vindecare interioară. Pe parcursul a 11 săptămâni, acestea pot traversa un itinerariu spiritual menit să le îmbogăţească sufleteşte şi să le ofere puterea de a domni peste diferitele circumstanţe ale vieţii. Fiecare capitol se încheie cu un verset de memorat şi cu concluzii recapitulative. „Spunea un om înţelept: „Dumnezeu Se plimbă cu chibritul printre casele noastre şi aprinde pentru binele nostru ceea ce am zidit, uneori, cu trudă şi renunţări. Şi-o face de mai multe ori...” Noi plângem şi ne simţim dezorientaţi, nemaiavând puterea de a construi ceva. De fapt, numai atunci am înţeles lecţia: „Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc.” (Ps. 127:1) Cartea de faţă le învaţă pe cititoare cum să îşi zidească o casă pe stâncă, pentru ca şuvoaiele împrejurărilor vieţii să nu aibă puterea de a le lăsa fără un adăpost spiritual. 
  
Începutul acestei călătorii de vindecare interioară este fundamentat pe ideea că orice femeie are preţ în ochii lui Dumnezeu. Lucrul acesta este esenţial, pentru că de obicei, se întâmplă ca tocmai femeile să fie privite în societate ca având o valoare inferioară bărbatului. Şi de aici, se nasc o serie de lucruri nefericite, aducătoare de probleme. În prima săptămână, pe parcursul a cinci zile, orice femeie care studiază ajunge să înţeleagă că „oglinda cerului, Cuvântul lui Dumnezeu, arată imaginea întregii făpturi a femeii.” Înţelegem deci, că slăbiciunile” unei femei „indică faptul că are nevoie ca puterea Lui să se adauge puterii” ei limitate. 
  
Mai departe, vedem că lui Dumnezeu Îi pasă de fiecare femeie, venind în întâmpinarea nevoii de protecţie cu care aceasta a fost creată. Câte categorii de femei sunt? Din ce categorie faci parte şi cum să îţi asiguri protecţia pentru viitor, iată doar două din întrebările cărora autoarea le răspunde folosind Biblia şi metode eficiente de consiliere creştină. Rezultatul este că nici mai mult, nici mai puţin, „umblarea cu El, încrederea deplină în El”, le-a schimbat femeilor pe care Ligia Seman le prezintă ca exemple, pe deplin, viziunea asupra vieţii. În continuare, în a treia săptămână de studiu, constatăm că El împlineşte nevoia de iubire ce a fost sădită la creaţiune, în inima oricărei femei. „Cum să pornim în căutarea adevăratei iubiri alături de partenerul nostru? Acest tip de iubire presupune efort şi disciplină”, ne spune Ligia Seman în cartea sa. Evoluând de la particular către general, aceasta extinde ideea şi se întreabă: „Să fie oare asemănător şi în relaţia cu Domnul? A sufocat oare stilul nostru „feminin” ceea ce trebuia să ne aducă frumuseţe, motivaţie şi putere de luptă?” 
  
Nu este suficient însă, ca femeie, doar să primeşti iubire, ci trebuie să o şi dăruieşti şi de aceea, în săptămâna a patra, studiem modul în care o femeie poate să dăruiască iubire pe calea indicată de Dumnezeu. Viaţa este complexă şi să nu uităm că „frământările, eşecurile, tragismele, bucuriile, câştigurile sau pierderile fac parte din viaţa noastră.” Mai poţi dărui deci iubire, când ai parte de suişuri şi coborâşuri? Când ţi se pun beţe în roate şi trebuie să faci faţă la tot felul de situaţii şi presiuni exterioare, te mai simţi capabilă să oferi iubire? Cum să ai o stare de spirit bună, încredere în ceea ce eşti, în ceea ce poţi şi în ceea ce ştii să faci, când totul îţi este parcă, împotrivă? Soluţia? Legea Duhului de viaţă. 
  
Pe drumul devenirii spirituale, observăm cum Duhul lui Dumnezeu le dăruieşte femeilor acea putere de a domni peste o fire rebelă, ce generează probleme la orice pas. „Dacă şi tu vei înţelege cu adevărat soluţia, vei fi schimbată şi odată cu tine şi lumea din jurul tău. Dumnezeu nici nu-ţi cere mai mult!” Astfel, trecem la o latură biruitoare şi pricepem cum începe să devină realitate ceea ce promite Cuvântul, şi anume, că orice femeie poate domni peste împrejurările vieţii. „Soluţia este să-L lăsăm pe Dumnezeu să trăiască viaţa Lui în noi. Sfârşitul nostru este începutul lui Dumnezeu! Salvamarii ştiu că nu poţi salva un om de la înncec, decât după ce a renunţat să se mai zbată pentru a face el însuşi ceva.” 
  
Să nu ne imaginăm că firea pământească va ceda atât de uşor şi de aceea, în următoarea săptămână, ni se arată modul în care Duhul o ajută pe fiecare femeie să aleagă ascultarea de Dumnezeu, mai degrabă decât ascultarea de păcat. Cum se va realiza acest lucru? „În loc să caute rezolvarea în mijloacele posibile care nu au condus la îmbunătăţirea relaţiei”, orice femeie ar trebui să se prăbuşească în genunchi „cu lacrimi şi cu inima deschisă până în cele mai profunde cămăruţe ale ei, zicând: „Da, Doamne, am crezut că pot iubi prin propriile forţe, dar iubirea nu este aşa cum am vrut eu s-o arăt. Eu nu am iubit aşa cum am văzut că sunt atributele dragostei din 1 Corinteni 13; am vrut să amestec cu iubirea egoismul de a-mi cere drepturile. Nici acum nu pot altfel, dar Tu poţi să iubeşti prin mine.” Şi astfel, Cuvântul Său devine în oricare femeie rhema, adică un Cuvânt viu, lucrător. 
  
În săptămâna a şaptea, cititoarele învaţă ce înseamnă să fie beneficiare ale legământului pe care o femeie credincioasă îl face cu Dumnezeu. Cu alte cuvinte, află cum se poate să primească o inimă de carne. Vinovăţia noastră şi neprihănirea Lui este una din realităţile pe care ar trebui să o avem necontenit în minte. „Îţi dai seama că El, care şade la dreapta lui Dumnezeu, cunoaşte atât de bine lupta ta cu tine însăţi, domeniile încă necâştigate, înfrângerile tale, piedicile tale, rigorile societăţii? Îţi dai seama ce înseamnă a fi în legământ cu EL?” Dacă orice femeie este conştientă că Dumnezeu îi ştie toate problemele, că o vede, de ce nu ar învăţa să I se închine prin laudă? De ce nu ar fi prin laudă, o beneficiară a legământului? 
  
În următorul interval de şapte zile, se discută despre un concept ce poate părea dificil, dar este necesar – acela al jertfirii de sine, al zdrobirii, care formează în orice femeie „calităţile de blândeţe, smerenie şi dependenţă totală de Dumnezeu.” Cuvântul cheie al acestui capitol este zdrobirea, pe care Ligia Seman o defineşte „ca pe o operaţie în care Dumnezeu scoate inima noastră de piatră şi ne dă o inimă nouă. Numai cu această inimă, în străfundurile căreia Dumnezeu scrie legile Lui, noi vom putea să-L ascultăm, să-L iubim, să trăim în prezenţa Lui.” În acelaşi capitol, autoarea abordează şi subiectul misiunii femeii. Misiunea şi viziunea reprezintă cele două chei de boltă ale unei slujiri autentice. „Ar fi un lucru extraordinar dacă femeile ar înţelege că lucrarea lor pe pământ nu este să schimbe oameni, nici împrejurări, nici un soţ dificil, nici un adolescent rebel, nici mentalităţi greşite ale celor din jur. Dacă ar înţelege că lucrarea lor cea mai mare este să colaboreze cu Dumnezeu, astfel încât comoara cea mai de preţ din ele să poată fi pusă în valoare, cât de multe lacrimi şi-ar găsi sensul real la picioarele Lui, câte case şi biserici nu ar fi pline de... mireasma Duhului Său?” 
  
De la creionarea misiunii, autoarea le conduce pe femei să primească viziunea Sa pentru această viaţă, în ceea ce priveşte rolul de soţie, pe care orice femeie şi-l doreşte. Ce înseamnă, de fapt, viziune? Ligia Seman ne oferă o definiţie proprie, menită să le ajute pe cititoare să reuşească să treacă dincolo de circumstanţe şi de aparenţe. „Viziune înseamnă a vedea scopul lui Dumnezeu pentru pentru viaţa ta, dincolo de tot ceea oferă prezentul.” Care este scopul? „Avem nevoie de o înţelegere specială a unicităţii scopului pentru vieţile noastre ca să fim motivate chiar în lucrurile mărunte pe care le facem, pentru că altfel, nu putem fi fericiţi.” Ca soţie, te poţi confrunta de multe ori cu situaţii mai puţin plăcute, iar Ligia Seman are meritul de a fi pus accentul tocmai pe latura practică a vieţii. „Cum te împaci cu faptul că în căsnicia ta..., mai întâi de toate, tu trebuie să te schimbi?” Poţi să ierţi? „Inima mea de femeie nu poate ierta în orice situaţie pe cei care m-au rănit sau respins, dar inima lui Hristos a iertat pe acei care L-au batjocorit, umilit şi răstignit.” 
  
Iată de ce, în ceea ce priveşte viziunea pe care trebuie să o aibă o soţie, totul depinde de propria alegere. „Dumnezeu îţi dă pacea perfectă în familie, dacă vei alege drumul încrederii în El, astfel încât, cu ajutorul tău, soţul să nu piardă semnificaţia pentru care merită să lupte în viaţă. Urmează provocarea, care înseamnă să reuşeşti să îţi descoperi, ca femeie, capacitatea de a trăi fiecare zi alături de soţul tău, ca pentru cer. „Te provoc la viziunea lui Dumnezeu pentru viaţa ta, căutând să valorifici ceea ce încă nu e pus în valoare în soţul tău, ceea ce poate nu a fost spus în anii de căsnicie, ceea ce nu a fost trăit în puţinul timp pe care vi-l puteţi rezerva să fiţi doar voi doi.” 
  
Dacă ţi-ai însuşit viziunea lui ca soţie, prozatoarea te invită să mai faci încă un pas. Apropiindu-ne de finalul cărţii, vedem ce înseamnă pentru o femeie să fie mamă şi ce viziune a avut Dumnezeu când a instituit familia. Este tulburătoare afirmaţia că „Dumnezeu consideră o mamă cea mai potrivită fiinţă de pe pământ cu care El să colaboreze în materializarea planului Său pentru copiii ei.” Mai mult, El a creat-o pe mamă cu instinctul de protecţie. Dacă în orice femeie există nevoia de a primi iubire şi protecţie, la rândul său, această este chemată să le ofere pe amândouă, în familie. „Atunci când Dumnezeu face legământ cu noi, în acest legământ include întreaga familie. Ai scopuri autentice pentru copiii tăi sau ele sunt influenţate de limitările tale, de lupta firească pentru protecţie, de pretenţiile tale, de perfecţionism sau ambiţii egoiste?” 
  
La final, în ultima săptămână, ne este conturat rolul femeii în familia lui Dumnezeu, adică în mijlocul bisericii. Biserica vine ca un moment de apogeu, ca o împlinire a tot ceea ce s-a spus până acum. Femeia, soţie şi mamă nu poate atinge desăvârşirea pentru care a fost creată, în absenţa părtăşiei oferite de biserică. Planul Său pentru viaţa ei este o părticică din planul Său pentru Biserică. „Viziunea Lui pentru tine este încadrată în Marele şi Eternul Scop privind Biserica.” Şi astfel, ajungem să înţelegem pe deplin semnificaţia Cuvântului viu, rhema, pentru că „numai în ambianţa părtăşiei putem descoperi acel rhema, acea cale a binecuvântării pentru famila noastră şi familia lui Dumnezeu.” 
  
În încheierea acestei călătorii spirituale, fiecare femeie este îmbogăţită cu un arsenal în a duce luptele vieţii şi în a domni peste împrejurările vieţii, care vin asupra ei neîncetat. Cartea Ligiei Seman rămâne un volum de valoare, ce o va îmbogăţi spiritual pe cea care va avea dorinţa de a o parcurge şi de a aplica recomandările oferite aici. „Un cuvânt spune Domnul şi femeile aducătoare de veşti bune sunt o mare oştire.” Fie ca Dumnezeu să împlinească făgăduinţa aceasta şi ea să devină cât mai curând , o realitate pentru Biserica Sa şi pentru familiile creştine. 
  
Referinţă Bibliografică:
Domnind peste imprejurarile vietii - un manual de invatatura crestina pentru femei / Octavian Curpaş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 150, Anul I, 30 mai 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Octavian Curpaş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Curpaş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!