Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Compozitii > Mobil |   


Autor: Vavila Popovici         Publicat în: Ediţia nr. 949 din 06 august 2013        Toate Articolele Autorului

„DIVIDE ET IMPERA!”
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Prin unire cetăţile mici se dezvoltă, prin dezbinare şi cele mai mari se distrug.” 
  
Expresia provine din latină unde exista şi ca proverb: „Divide et impera”. În română este mai cunoscut ca:„dezbină şi stăpâneşte”. Acest „adagiu roman” a fost folosit ca principiu de guvernământ în diferite timpuri. Niccolo Machiavelli (1469-1527) a fost cel care a studiat şi a scris despre politica imperiului roman, rezumând-o în această formulă. Ea este, după cum s-a putut cunoaşte, mult mai veche. Heinrich Heine (1797-1856) o atribuie regelui Filip al Macedoniei care s-a urcat pe tron în 359 î.e.n. Formula a fost aplicată de multe guverne oligarhice care, pentru a subjuga popoarele, provocau dezbinări între naţionalităţi.  
  
Strategia a fost folosită efectiv şi eficient de către administratorii imperiilor vaste, inclusiv de către cei ai Imperiul Roman şi cel Britanic, care au „asmuţit” un trib împotriva celuilalt pentru a câştiga şi menţine controlul asupra teritoriilor cu un număr mic de trupe. 
  
Conceptul a fost mai proeminent în perioada în care India a fost parte a Imperiului Britanic. Se spune că Britanicii au folosit strategia pentru a câştiga control asupra teritoriului şi resurselor vaste ale Indiei prin menţinerea populaţiei divizate de-a lungul liniilor de demarcaţie date de religii, limbi vorbite, caste, etc. Folosind „divide et impera” au reuşit să-şi atingă scopul. 
  
Mi-am propus să mă opresc la cel care a rezumat această politică în citatul respectiv, la Niccolo Machiavelli, diplomat, filosof, istoric, dramaturg, gânditor cinic, de altfel patriot înflăcărat, şi care, deşi a studiat mult şi a încercat să-şi impună gândirea, a eşuat în tot ce a întreprins în viaţa sa, consecinţă a unei judecăţi în afara conduitei morale. S-a născut la Florenţa, a încercat mai multe studii şi preocupări, dar domeniu asupra căruia s-a oprit cu insistenţă, a fost politica. Tânăr fiind, a fost fascinat de nobilul, omul politic şi cardinal spaniol Cesare Borgia (1475-1507), de reuşita acestuia de a-i prinde şi ucide pe cei care conspiraseră împotriva lui. I-a folosit drept lecţie de filozofie, în sensul că şi-a dat seama de distanţa dintre gândire şi acţiune, Borgia fiind pentru el bărbatul faptelor, eroul filosofiei lui, aşa după cum Bismarck, se spune, a devenit mai târziu eroul filosofiei lui Nietzsche. 
  
În galeriile Uffizi, cel mai cunoscut muzeu din Florenţa, se află un portret anonim al lui Machiavelli care îl înfăţişează, după spusele lui Will Durant în cartea sa Renaşterea, cu „o statură zveltă, o figură palidă, obraji subţiri, ochi întunecaţi, cu privirea pătrunzătoare, buze subţiri şi strâns încordate”. Autorul îşi exprimă părerea că nu putea să fie un bun diplomat, deoarece era prea subtil, nu avea nici cum să fie un om bun de stat, întrucât era prea pătimaş, agăţându-se cu fanatism de câte o idee „aşa după cum în portret îşi strânge cu înverşunare mănuşile, obiect ce îi trădează rangul semi-aristocratic”. A fost un cinic „ale cărui buze se ţuguiau în sarcasm, afişa o viclenie atât de perfectă, încât avea aerul că minte chiar şi atunci când spunea adevărul”.  
  
Machiavelli l-a divinizat pe Borgia cât timp a fost în culmea gloriei şi l-a condamnat când acesta a fost învins; când familia Medici a fost obligată să părăsească Florenţa i-a defăimat pe toţi membri familiei, când s-au întors „le-a lustruit pantofii pentru a primi o slujbă”. 
  
S-a avântat dând lecţii despre arta războiului, considerând că un neam care şi-a pierdut virtuţile marţiale, este condamnat, că o armată are nevoie nu de aur ci de bărbaţi puternici: „aurul singur nu poate procura soldaţi buni, însă soldaţii buni pot întotdeauna procura aur”. Aici, se pare că avea dreptate! 
  
Filosofia lui fiind prin excelenţă politică, departe de metafizică, teologie sau etică, a dat naştere termenului de machiavelism. Omul machiavelic este considerat omul ale cărui acţiuni sunt lipsite de morală şi scrupule, care foloseşte ingeniozitatea diabolică, dibăcia, calcul premeditat cu ţintă precisă şi acţionează sub deviza „scopul scuză mijloacele”. Pentru el politica este „arta elevată de a crea, de a acapara, de a apăra şi întări un stat”. Prin simplificare, cinismul său elaborează următoarea concluzie: „Virtutea produce pace, pacea produce repaus, iar repausul, dezordine; dezordinea atrage ruina. Ordinea se naşte din dezordine, virtutea din ordine, iar gloria şi bogăţia din virtute”. Şi îmi vin imediat în minte cele aflate în cartea Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, ca o chemare la paza legilor evanghelice. Neagoe Basarab considera că liniştea este începutul tuturor virtuţilor isihiei. „Când sufletul a ajuns la linişte, şi războiul din afară şi cel dinăuntru se potolesc”.  
  
Ascensiunea şi decadenţa, în viziunea lui Machiavelli, sunt determinate şi de conducători şi de şanse: „Destinul este arbitru a jumătate din acţiunile noastre, dar ne lasă să decidem cealaltă jumătate”. De asemenea, sunt determinate şi de legile care acţionează asupra oamenilor, în opinia sa - toţi lacomi, mincinoşi, cruzi, corupţi; politica trebuie să fie complet independentă de moralitate, un diplomat nu trebuie să fie legat de codul moralităţii: „Dacă actul îl acuză, rezultatul trebuie să îl scuze”, adică trebuie avut în vedere rezultatul final, ca o ţintă, astfel scopul va scuza mijloacele folosite, neţinând cont de moralitate; „a călca peste cadavre”, cum sună proverbul românesc. 
  
În cartea sa Principele, care poate fi asemuită cu un tratat despre guvernare, îi este atribuită acestuia acţiunea de delimitare a moralei de guvernare, delimitare a conştiinţei personale de binele public, aşa încât să fie „gata să facă pentru stat lucruri ce ar putea fi considerate nelegiuite în relaţiile dintre indivizi”. Ideile cărţii au fost condamnate de către filosofi şi oameni cu simţul moralităţii, pe motivul că formula percepe tirania, dar unii oameni de stat au pus şi mai încearcă şi în prezent să pună în aplicare multe dintre ideile sale. Cu cât cinism îşi exprima Machiavelli părerea că „drumul cel drept pe care se ajunge în paradis, este cunoaşterea infernului, pentru a-l putea evita”! 
  
Urmările acelei perioade în care s-au folosit perceptele sale, le ştim. Politica cu caracterul ei perfid, a făcut ca trădarea şi crima să se răspândească în mai multe ţări, în secolele XIV şi XV. Până la consolidarea constructivă a libertăţii, viaţa a devenit mai extravertită, exuberanţa a îmbrăcat de multe ori forma violenţei, imoralitatea şi corupţia şi-au lărgit ariile, idealurile păgâne au năruit pentru o perioadă concepţia creştină.  
  
În literatură întâlnim un comportament similar dezbinării, manifestat între oameni, prieteni şi chiar în dragoste, sub denumirea de intrigă, definită ca o acţiune care foloseşte mijloace nepermise în realizarea unui scop. Exemplific piesa Intrigă şi iubire, povestea a doi tineri îndrăgostiţi şi a incapacităţii lor de a fi împreună într-o lume a maşinaţiunilor politice, a geloziei, a dualităţii emoţiilor cu impact distructiv, poveste de pe vremea poetului şi dramaturgului german Friedrich Schiller (1759-1805), care poate fi transcrisă în zilele noastre.  
  
Am aruncat o privire asupra concepţiilor cinice ale lui Machiavelli, pentru a arăta cum în prezent se încearcă, printre altele, o strategie croită pe mai vechea formulă „divide et impera”. Cinicul întotdeauna loveşte perfid pe cel rănit! 
  
Noi suntem, după cum spunea Lucian Blaga, pe un pământ de cumpănă, de aceea, România trebuie să-şi reia vocaţia diplomatică din perioada interbelică, folosind construcţiei europene. Răsăritul Europei, Orientul Apropiat dar şi cel Îndepărtat (China), pot găsi în noi un canal de comunicare cu ţările din Occident. Ar trebui să ştim să valorificăm poziţia noastră strategică. Avem nevoie de oameni politici vizionari, care să conştientizeze şi să folosească rolul nostru în Europa şi în lume. 
  
Este tot o politică „divide et impera” euroscepticismul, precum si naţionalismul şovin şi agresiv, care aşează pe poziţii de adversitate naţiuni europene sau grupuri etnice, religioase. Cred că toleranţa este calitatea care trebuie dezvoltată şi folosită. Nu în zadar se vorbeşte de avantajul oferit de coeziunea socială. 
  
Într-un articol se menţionează: „de la voievozii medievali care se considerau apărătorii creştinismului şi până la primii muguri ai conştiinţei naţionale din epocă modernă, de Şcoala Ardeleană şi Gheorghe Lazăr şi până la Mircea Eliade şi Constantin Noica, trecând prin opera lui Eminescu, Maiorescu, Iorga şi până în zilele noastre, conştiinţa românească nu s-a imaginat niciodată în afara Europei”. 
  
„Dezbină şi stăpâneşte” este o tactică de manipulare a comportamentului oamenilor, de câştigare şi menţinere a puterii prin divizarea unei populaţii, în concepţii dar şi ca formare de entităţi mai mici, care luate separat au putere mai mică decât cel care îşi impune voinţa. Este deseori întâlnită ca o strategie în care grupuri de putere mică sunt dezbinate şi împiedicate să se unească şi să devină mai puternice, sau să-şi păstreze integritatea. 
  
„Divide et impera” funcţionează în mod egoist, trufaş, neţinând cont de sensibilitate, şi are efect numai dacă cei supuşi acestor tactici sunt dispuşi să urmeze această cale. 
  
Am mai spus-o şi altădată, nu „dreptatea celui mai puternic este întotdeauna cea mai bună”! În acest caz nu mai vorbim de toleranţă, ci, a se vedea cât şi până unde se poate tolera! 
  
Despre forţa malefică a acestei lumi pe care o numim diavol, a mărturisit Mitropolitul Antonie Plămădeală într-una din predicile sale, spunând că diavolul are numai atâta putere câtă îi dăm noi. 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
„DIVIDE ET IMPERA!” / Vavila Popovici : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 949, Anul III, 06 august 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Vavila Popovici : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Vavila Popovici
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!