Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Angela Furtună         Publicat în: Ediţia nr. 74 din 15 martie 2011        Toate Articolele Autorului

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

De mai mulţi ani de zile, cu argumente solide, specialiştii vorbesc despre criza stângii europene. Cartea intitulată Despre 1989. Naufragiul Utopiei, recent apărută la Ed. Humanitas, Bucureşti, 2009, adaugă doar câteva concluzii ştiinţifice finale, cu o privire specială asupra cazului României şi al revoluţiei din decembrie 1989, când criza s-a transformat în moarte clinică, iar pacientul a devenit dependent de aparatele de resuscitare ce îl menţin de atunci în viaţă paradoxală şi funcţionalitate anacronică. Vladimir Tismăneanu, în calitatea sa de politolog, analist, filosof politic şi sociolog, specialist în sisteme politice şi politici comparate, precum şi ca  director al Centrului Universităţii Maryland pentru Studierea  Societăţilor Post-Comuniste (înfiinţat în 1990), punctează elementele esenţiale care au dus la prăbuşirea sistemelor comuniste şi la finalul unor regimuri care păreau sortite să existe (ori să vegeteze) sub zodia eternităţii (p.7).

Bogdan Cristian Iacob a coordonat strângerea laolaltă în acest volum a unor studii esenţiale, a unor eseuri şi interviuri prin care Vladimir Tismăneanu a atras atenţia asupra proceselor şi mecanismelor revoluţiei, asupra rolului anului 1989 de a fi readus în dezbatere intelectuală şi politică tema societăţii civile, precum şi asupra rolului intelectualilor critici ca adversari ai ideologiei oficiale. „Toate aceste teme se menţin actuale întrucât sunt indispensabile pentru succesul şanselor valorilor liberale în universul postcomunist. Iar aceste valori, atacate furibund de forţele nostalgic-comuniste şi/ sau tribalist-fundamentaliste, ţin să accentueze trei: adevărul, încrederea, toleranţa”(p.8), conchide autorul. 

Într-un dialog anterior, de acum şase ani, avut de autor cu Mircea Mihăieş şi publicat ulterior în volumul Schelete în dulap, Ed. Polirom, Colecţia Duplex, 2004, Vladimir Tismăneanu observase în detaliu evoluţia metodologiilor şi a studiilor comparate aplicate celor doi gemeni totalitari heterozigoţi (cf. Alain Besançon) care au fost ideologiile totalitare fascistă şi comunistă. Astfel, la p. 22, Mircea Mihăieş pune problema, prin invocarea unui text de Jacques Julliard ce prefaţase o carte a lui Florin Ţurcanu despre Mircea Eliade: „El (Jacques Julliard, n.m.) spune că România nu va putea să-şi exorcizeze demonii trecutului până nu va privi în faţă cele două dictaturi care au jucat un rol nefast în secolul al XX-lea: cea fascistă şi cea comunistă”. Răspunsul lui Vladimir Tismăneanu la această problemă invocă pentru început poziţia adoptată întâi de toate de Monica Lovinescu, dar nu numai, „care spune că românii au avut patru sau cinci ani de dictatură fascistă şi patruzeci de ani de dictatură comunistă, şi deci cele două trebuie puse pe acelaşi plan”.

Acestei poziţii, Vladimir Tismăneanu îi aduce o corecţie şi o perspectivă nouă şi importantă, derivând din aceea că el însuşi, cu mult înaintea lui Jacques Julliard (cu zece ani înaintea acestuia), a „menţionat mereu că în România decomunizarea nu va avea loc fără defascizare şi nici defascizarea fără decomunizare”. Explicaţia este cât se poate de riguroasă şi de inatacabilă: „În România, ultimii cincisprezece ani ai regimului comunist  au încorporat profunde elemente fasciste. Am subliniat adesea că procesul de detotalitarizare mentală presupune asumarea trecutului, confruntarea cu elementele cele mai problematice ale acestuia: ce a fost colaboraţionismul, cât a ştiut şi cât nu a ştiut populaţia românească din tragedia concetăţenilor evrei. Nu era vorba despre fiinţe de pe altă planetă, erau concetăţeni pe care statul român avea obligaţia să-i protejeze. El nu i-a protejat, ci i-a deportat şi i-a supus unor discriminări teribile. Este momentul ca lucrurile acestea să fie mărturisite. Este responsabilitatea statului român” (p.22). 

Cartea despre Naufragiul utopiei vine la timp, după douăzeci de ani de la evenimentele din decembrie 1989, şi mai ales în contextul actual al societăţii româneşti, asaltată de ceea ce Vladimir Tismăneanu numea (în Schelete în dulap, Polirom, 2004, p. 45) ideologiile soft (care o substituie cu „succes” pe cea hard, stalinist-ceauşistă, precedentă) şi care „sunt combinaţii baroce de reziduuri leniniste cu vestigii naţionalist-populiste, cu un liberalism mai mult sau mai puţin pur, de vestimentaţie. Le avem în toate direcţiile...” 

Despre putere şi gestionarea ei, Vladimir Tismăneanu observă, fapt reconfirmat de recentele bătălii mediatice şi reale din campania dusă în noiembrie pentru preşedinţie, lipsa de disponibilitate pentru negocieri şi pentru împărţirea puterii. Se reia, cumva, chiar şi în actualitatea imediată, clişeul leninist iliescian al anilor 90: „Nu am făcut plăcinta ca s-o mănânce alţii”, par să spună urmaşii comunist-liberali ai lui Iliescu. Într-adevăr, după recentele alegeri prezidenţiale, discursul învinşilor, desemnând o falimentară alianţă comunist-liberală, a rămas tot inflexibil şi tot cantonat în refuzul de a împărţi puterea şi de a-şi asuma  responsabilităţi urgente şi fundamentale pentru ieşirea României din criză şi pentru modernizarea statului de drept.

Teoria lui Vladimir Tismăneanu a fost, astfel, o dată în plus, reconfirmată.„Ce alternanţă, ce power-sharing, în condiţiile în care se spunea foarte clar: Nu suntem dispuşi să împărţim nimic”? Este principiul tradiţional, leninist, al lui care-pe-care”….Toate-s vechi şi nouă toate, reiterează Vladimir Tismăneanu, în 2004, în 2007, apoi în 2009, cu volumul de faţă…Însă perspectiva autorului nu este deloc pesimistă, în ciuda semnalelor emise de sistemul politic românesc, de media,  de intelighenţia şi de societatea civilă. Atunci când Vlad Stoicescu îi solicita autorului un verdict cu privire la gravele decalaje înregistrate între România şi Polonia cu privire la adevărul evenimentelor din 1989 şi la lustraţie (p.195), scoţând în evidenţă faptul că „România îşi celebrează încă enigmele şi nebuloasele, în vreme ce Polonia, de exemplu, îşi construieşte viitorul ştiind care îi este trecutul”, Vladimir Tismăneanu expune un principiu de acum  bine cunoscut şi a cărui logică a fost confirmată de tranziţiile din multe ţări foste comuniste:

Fără a ne cunoaşte trecutul, bâjbâim, gafăm, ne lovim cu capul de zid, o luăm mereu şi mereu de la capăt, ca nişte copii legaţi la ochi care se joacă „de-a baba oarba”.[...] Hannah Arendt a scris: „Memoria, iar nu aşteptarea, este cea care dă unitate şi plenitudine experienţei umane”. Graţie marilor ei disidenţi, graţie intelectualilor critici, graţie învăţăturii lui Ioan Paul al II-lea, Polonia şi-a asumat ceea ce Monica Lovinescu a formulat magistral în imperativul unei etici a neuitării. O etică în care iertarea nu justifică nicicum şi niciodată uitarea. Pe de altă parte, cei din urmă ajung uneori cei dintâi. Cine şi-ar fi închipuit, acum zece ani, să spunem, că România va condamna oficial, înaintea Poloniei, la cel mai înalt nivel statal, dictatura comunistă, pe tot parcursul ei, ca fiind ilegitimă şi criminală?”(p.196).

Aşadar, realismul politic şi pasiunea morală pot conduce la expresivităţi politice creatoare, ca soluţii locale de rezolvare a rezistenţei opuse de regimurile ce conţin ideologii leniniste mascate şi care se opun insidios modernizării, iar cazul României devine emblematic în acest sens, prin răsturnările spectaculoase de situaţii. 

În acelaşi capitol, intitulat Cum se exorcizează demonii comunismului, şi care conţine dialogul dintre Vlad Stoicescu şi Vladimir Tismăneanu,  analistul de la Evenimentul Zilei pune în discuţie şi chestiunea disidenţilor, ca agenţi de catalizare în procesul de reinventare a politicului în Europa de Est. Vladimir Tismăneanu descrie etapa sa din anii 80, de cercetător de la Foreign Policy Research Institute din Philadelphia, când preda şi la University of Pennsyilvania, ţinând cursuri despre sistemele politice comuniste, despre marxism, revoluţii, utopii.

„În 1988 publicasem la editura Routledge cartea Mizeria utopiei, în care susţineam teza eroziunii ideologice a sistemelor leniniste drept factor crucial într-o iminentă prăbuşire. Urmăream cu mare atenţie ce se întâmpla în URSS, reîncepusem să studiez limba rusă pentru a putea citi în original Pravda şi Literaturnaia Gazeta. Îmi amintesc perfect că în vara anului 1989 am fost la München, la Europa Liberă, unde am stat de vorbă cu Michael Shafir, Vladimir Socor, Dan Ionescu, Nicolae Stroescu – Stânişoară, Emil Hurezeanu, Şerban Orescu, Gelu Ionescu şi Max Bănuş despre ceea ce percepeam drept marea cezură, marele clivaj simbolizat de înfrângerea comuniştilor la alegerile din Polonia. De acolo am plecat la Paris, unde am participat la un colocviu despre Revoltă şi societate organizat la Sorbona, legat de bicentenarul Revoluţiei Franceze. Am vorbit exact despre reinventarea politicului în Europa de Est”.
 
În acele luni de rapide schimbări politice, militare şi economice, autorul sesizase că fisurile ivite în utopia comunistă sovietică  se transformaseră în deformaţii rupturale, imposibil de remodelat, iar homeostazia sistemului sovietic cu tot cu ţările satelit suferea un proces ireversibil de implozie. Fiecare ţară comunistă, la rândul ei, bineînţeles că şi România, resimţea torsiunile finalului de ciclu, sortit pieirii, iar mai apoi reinventării politicului şi a istoriei. „Eram între cei care credeau, cu disperare poate, dar erau convinşi că regimul Ceauşescu nu avea cum să reziste ca un atol singuratic, că fisurarea sistemului trebuia să-l afecteze mortal, să ducă la năruirea sa”, mărturiseşte Vladimir Tismăneanu (p.192), convins fiind, totuşi, că vor exista şi multe „tentative de regrupare a nomenklaturii”.

El însuşi disident, autorul impune o necesară aură statutului disidenţilor români, atât de afectaţi de asprimea ceauşismului românesc, dar şi de tradiţia privind calitatea morală mediocră a intelighenţiei locale, mai predispusă la colaboraţionism decât cea din alte ţări martor: „Disidenţii au luptat pentru libertate, adevăr şi moralitate. Au luptat împotriva duplicităţii, minciunii şi cinismului. Au susţinut ceea ce György Konrád a numit anti-politica. Nu au fost nişte visători incorigibili”  (p.193), mai ales atunci când au ştiut să îmbine la modul ideal realismul politic cu pasiunea morală. Vladimir Tismăneanu citează aici cazul Modelului Kuroń, evocând figura lui Jacek Kuroń, unul dintre fondatorii KOR (Comitetul de Apărare a Muncitorilor), după 1989 ministru al Muncii şi „personaj emblematic al gândirii democratice”.

El a publicat un volum de amintiri intitulat Credinţă şi vină, comentat apoi de Adam Michnik, în Mărturisirile unui disident convertit, astfel: „Despre ce este vorba în „Credinţă şi vină”? Despre cum să nu devii un „demon” al lui Dostoievski; cum să nu mergi pe drumul  care transformă mişcarea opoziţiei democrate într-o sectă religioasă, care e în acelaşi timp un grup de bandiţi”. Această definiţie a disidenţilor este susţinută şi lăudată de Vladimir Tismăneanu (p.193), mai ales atunci când critică pe bună dreptate dispreţul arătat astăzi disidenţei anticomuniste de mulţi beneficiari ai revoluţiilor din 1989: „Ethosul disidenţei, dispreţuit şi ponegrit astăzi de mulţi beneficiari direcţi ai revoluţiilor din 1989, este de fapt unul al opoziţiei faţă de orice forma de violenţă, o respingere a machiavelismului leninist şi o asumare a unei viziuni întemeiate pe ideea că „e mai bine să accepţi propria suferinţă din mâini străine decât să provoci tu însuţi suferinţă”. Acest ethos al disidenţilor şi al societăţii civile poloneze, arată mai departe autorul, nu a permis explozii de resentiment şi de ură, dar „i-a forţat pe comunişti să cedeze puterea fără să recurgă la gloanţe”. Cazul românesc nu a putut să parcurgă acelaşi traseu revoluţionar paşnic, soldându-se cu numeroase victime. 

Capitolul ce conţine textul Naufragiul Utopiei şi revolta intelectualilor, dedicat memoriei lui Matei Călinescu, explică de ce comunismul a fost o mitocraţie, o logocraţie şi o hierocraţie, de ce a anulat sacrul prin sacralizarea politicului, de ce a negat religiozitatea tradiţională înlocuind-o printr-o nouă hierofanie, de ce „a reprezentat o formă de fundamentalism politic, de ideologie politică ce pretinde să construiască în această lume ceea ce aparţine unui alt tărâm, cel al transcendenţei”; de ce a fost un mesianism, o escatologie seculară, o doctrină chiliastă (p.19). 

Două texte ce au fost transcrise după două conferinţe de succes, vorbesc despre Anul 1956 sau de ce contează revizionismul marxist (unde teza propusă de autor despre revizionismul marxist este că acesta s-a constituit ca reacţie de protest din partea intelectualităţii de stânga) şi despre Iluzia Utopiei şi promisiunile trădate. Semnificaţiile anului 1968 (în acest capitol, autorul demonstrează finalmente de ce în anul 1968, pentru PCR, a te îndoi de socialismul lui Ceauşescu, Maurer, Mizil şi Iliescu echivala cu o gravă maladie mintală). 

Capitolul Revoluţia română şi chipurile decrepitudinii, publicat mai întâi în revista 22, tratează pe larg experimentul comunismului dinastic aplicat în România (concept introdus de Vladimir Tismăneanu încă din 1987), descriind cu detalii arborii genealogici şi structurile emanate, nomenklatura şi legile ei,  securitatea (construită de partid în perioada bolşevizării drept „sabie şi scut” (p.205) şi servind la ordin interesele partidului comunist). „Disidenţa din România, arată autorul la p.87, (deci şi acţiunile din cadrul minorităţilor), era fragilă, eroică, lipsită, aşadar, de şansa coagulării unor acţiuni colective gen Solidaritatea ori Charta 77”, iar din punctul de vedere al regimului, nu se făcea o distincţie decisivă între disidenţă şi opoziţie. 
Textul despre Revoluţiile din 1989: cauze, semnificaţii, consecinţe conţine capitole din Conferinţa Revoluţiile din 1989: Origini, desfăşurare, moştenire, organizată de Amir Weiner (Stanford University) şi John Connelly (UC Berkeley), 14-15 martie 2008, publicată şi în volumul nr.18 al prestigioasei reviste Journal of Contemporary European History. Revoluţiile din 1989, arată Vladimir Tismăneanu, au reprezentat un adevărat eveniment universal-istoric în sens hegelian: au impus o ruptură diacronică între lumea de dinainte şi cea de după 1989 (p.131); revoluţiile sunt departe de a se fi încheiat şi simbolizează o direcţie caracteristică a timpurilor moderne: diversitate, diferenţă şi toleranţă, definind valorile pe care le considerăm emblematice pentru democraţia de astăzi (p.181). 

Textul capitolului intitulat La trei ani de la Raport reprezintă suportul interviului cu Armand Goşu, publicat în revista 22, 7 iulie 2009. „Generaţia mea, spune Armand Goşu, a învăţat istorie recentă de la Vladimir Tismăneanu, la început ascultând Europa Liberă, citindu-i articolele despre comunismul dinastic la Biblioteca Americană”, citindu-i  textele din presa cotidiană română şi străină, iar „după decembrie 1989, audiindu-i conferinţele ori studiindu-i cărţile. Poate că tocmai de aceea numirea lui Vladimir Tismăneanu în fruntea Comisiei Prezidenţiale a părut lucrul cel mai firesc cu putinţă”. Raportul a pus la dispoziţia Preşedintelui României argumentele pentru condamnarea regimului comunist din România, aceasta fiind misiunea Comisiei Prezidenţiale. „Raportul reprezintă indubitabil cea mai completă sinteză de istoria comunismului din România [...] Condamnarea comunismului nu e un exerciţiu electoral, ea are valoare de gest fondator. Roadele se vor vedea în timp”.

Vladimir Tismăneanu a făcut în cadrul acestui dialog dezvăluiri privind programul prin care Dorin Dobrincu, împreună cu mai mulţi istorici de la Administraţia Prezidenţială, pregăteşte o expoziţie despre comunismul din  România, cu privire specială pe mecanismele instituţionale şi simbolice ale propagandei comuniste şi pe ideea formării „omului nou”. Acesta este primul pas făcut spre înfiinţarea unui muzeu al comunismului la Bucureşti. Un alt proiect vizează realizarea unei Enciclopedii a comunismului românesc

Tonul analizelor reunite în această culegere antologică de texte fixează registrul lui Vladimir Tismăneanu în domeniul est-eticii riguroase şi al unei terapii politice şi filosofice corecte a maladiilor generate de iluziile speculaţiilor politice actuale. Despre cea mai dăunătoare dintre ele, vorbeşte, acum şi în limba română, la Ed. Curtea Veche, Bernard-Henry Lévy (traducere Ioana Ilie), în cartea Colosul răsturnat: Stânga la răscruce (carte lansată, ca şi Naufragiul Utopiei, la Târgul Internaţional Gaudeamus de la Bucureşti, noiembrie 2009) pe care Vladimir Tismăneanu o prezintă la finalul volumului său ca pe o abordare ce îl continuă: 

Lévy examinează pe larg şi cu acurateţe registrul de iluzii autodistructive ale stângii occidentale contemporane. Între altele, îmbrăţişarea tematicii resentimentare a antiamericanismului, antieuropenismului, antiglobalismului, anicapitalismului, şi, mai nou, a antisemitismului (îndeosebi prin camuflajul antisionismului). Stânga de azi tinde să devină deschis iudeofobă. Ca şi naţionaliştii socialişti din Viena tânărului Hitler (vezi Brigitte Hamann, Hitler’s Viena: A Dictator’s Apprenticeship, Oxford University Press, 1999)”. Şi Tony Judt declarase recent că „Socialismul în Europa nu mai poare să aibă un viitor”. 

Important este că în societatea cunoaşterii intelighenţia şi societatea civilă sunt mai bine avertizate pentru identificarea şi contracararea onestă şi la timp a tuturor neonihilismelor ce pot induce derapaje în Europa de azi. Proiectul european şi atlantist merită să devină un spaţiu cultural dominat de forţa comunităţilor democratice, de respect pentru Celălalt şi de creşterea continuă a gradului de civilizaţie. De ce toate acestea? Pentru ca să fim siguri că revoluţiile din 1989 au lăsat în urmă lecţii de acum bine însuşite de cetăţenii planetei iar şansele de revenire a ororilor politice sunt minime. 

Angela Furtună 
19 decembrie 2009 
  
Referinţă Bibliografică:
Despre 1989. Naufragiul Utopiei de Vladimir Tismaneanu sau puterea celor fara putere / Angela Furtună : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 74, Anul I, 15 martie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Angela Furtună : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Furtună
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!