Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Olimpia Berca         Publicat în: Ediţia nr. 781 din 19 februarie 2013        Toate Articolele Autorului

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

 

 

 

Olimpia Berca  

 

“Dascălii, dascălii” – între aparenţă şi esenţă  

 

Autor al mai multor cărţi de proză Omul dublu,1979; Povestiri, 1997; Într-o singură dimineaţă, 1999; Soldatule, mergi îndărăt, 2004, Marian Drumur tipăreşte, la sfârşitul anului 2012, un roman cu un titlu incitant prin plurisemantismul său: Dascălii, dascălii, Timişoara, Editura Eubeea.  

În obiectiv este o singură şcoală (Colegiul Mediu Tehnic), cu lumea ei aferentă (profesori, maiştri, personal administrativ, elevi, părinţi etc.), situată în Cartierul Viilor din localitatea Stânişoara, căreia prozatorul îi urmăreşte parcursul, de-a lungul unui an de învăţământ. Este un întreg tablou, închegat din scene scurte, repezi, concentrate, din care se desprinde ceea ce caracterizează atmosfera unei astfel de instituţii: activităţi, mentalitate, limbaj, toate bine placate pe specificul unităţii, dar, aşa cum precizează, de altfel, şi titlul, cu o pronunţată tentă generalizatoare. Evenimentele se desfăşoară în zilele noastre, sunt vii, dinamice, cu schimbări permanente de cadru şi grupuri umane. Întâlnim puţine descrieri, domină categoric dialogul. Cu un cuvânt, autorul ne înfăţişează universul şi mecanismele unei unităţi de învăţământ cu profil tehnic (amănuntul nu cred că are prea mare însemnătate). Impresia ce domină lectura cărţii este una de permanentă forfotă, rezultată, pe de o parte, din mişcarea cadrelor (a fugarelor momente în care personajele ajung faţă-n faţă şi schimbă câteva replici), într-un fel de vârtej de cercuri concentrice, ceea ce pretinde efortul cititorului de a detecta un punct fix, comun, eventual definitoriu pentru acţiune, iar, pe de alta, din abundenţa impresionantă a intervenţiilor discursive, a întrebărilor fără răspuns, din zumzetul perpetuu, din interminabila vorbărie.  

 

Se impune imediat, ca element dominant, ce structurează atât natura subiectului, cât şi felul de a fi al personajelor (cum gândesc şi cum se exprimă, ce valori creditează, etica lor profesională), conflictul dintre conţinut şi formele care-l reprezintă. O primă avertizare asupra modului în care funcţionează această contradicţie descopăr, la simpla parcurgere a titlurilor ce numesc cele 12 părţi ale cărţii, în disproporţia dintre numărul capitolelor relatând evenimente din sfera instrucţiei propriu-zise, în raport cu cele ce ţin de administraţie ori de varii preocupări metaşcolare: Concursul de directori, Luna Mărţişorului, În Postul Mare, Întâlnirea foştilor absolvenţi, sau de preocupări plasate cu totul în afara şcolii (v. ultima parte a volumului: Centrul de votare).  

Construirea personajelor urmează acelaşi principiu al discrepanţei dintre fond şi formă (în planul vieţii sociale, instituţionale şi morale), dintre aparenţă şi realitate (la nivel retoric).  

Încă de la început (v. cap. Se prevesteşte deschiderea), Marian Drumur ne introduce într-o lume pestriţă, unde epicul pare a fi încredinţat unor actanţi ciudaţi, caracterizaţi nu doar prin ceeea ce fac, ci şi prin conotaţiile pe care le vehiculează numele lor: Aristotel Otânjoiu este director; fosta directoare se numeşte Iolanta Babarău; director adjunct e Curcă Bibiana; tânăra profesoară suplinitoare se cheamă Ana Maria Ciugulică; profesorul de sport, Deşelatu; “cadrul didactic cu abilităţi în operarea pe calculatoare” este doamna Venera Tocăniţă; liderul sindical e Ambrozie Răgălie; preşedinta comitetului de părinţi, având îndatorirea de a colecta “taxa de protocol pentru organizarea banchetului la sfârşit de an”, este doamna Râncău; Agaton Marţafoiu reprezintă Sindicatul Liber ”Solidaritatea” etc., etc. Lista poate continua şi, chiar dacă nu toate antroponimele au “formă internă”, aspectul lor oarecum deformat, cu trimiteri peiorative, evocă atmosfera deviată a realităţii vizate: Ambrozie Făţăitu, doamna Hălălaie, Grumaz Patapie, Sulfina Găgălice, Tecla Feşteleiu, profesorul Spârcaciu, doamna Ţâşmoacă etc.  

Gama onomastică, tehnică ingenioasă (şi inedită) de caracterizare a personajelor cu elementele ce compun numele proprii, sonorităţile, uneori, stridente duc textul în zone parodice şi frizează comicul, dar intenţia autorului nu este de a provoca râsul, nici chiar pe cel acid, ci de a arăta dezaprobator spre un segment de societate ce şi-a pierdut identitatea: Şcoala, locul, unde, prin tradiţie, individul se formează, îşi cultivă spiritul şi devine apt să accepte normele eticii sociale şi de convieţuire. În fapt, respectiva entitate, cu declarată menire instructiv-educativă, se arată a fi, în romanul lui Marian Drumur, un spaţiu zgomotos, populat de oameni fără principii sau idealuri, bântuiţi de ţeluri mărunte, pragmatice, strict materiale, inşi cameleonici, ce-şi dispută interesele personale.  

 

Profilul real al dascălului nu are nimic în comun cu cel ideal.  

Căci omul instruit, integru şi dedicat, profesorul, aşa cum îl prezintă frecvent plăsmuirile literare ori dicursul encomiastic, e negat brutal de omonimul său, variantă propusă de romancier: ins poltron, ce se manifestă prin apucături rapace şi limbaj vulgar, cu vagi cunoştinţe, culese de prin instituţii dubioase. Procesul însuşi de instruire, împins la periferia preocupărilor generale, este concurat de nenumărate “acţiuni”, mai exact, de proiecte de acţiuni, cu nume pompoase şi goale de conţinut (v. capitolul Simpozionul cadrelor diactice – cu tema: Rolul activităţilor extracurriculare la formarea şi dezvoltarea personalităţii elevului, reuniune “ştiinţifică” unde momentul culminant este masa festivă, şi aceasta eşuată într-o “sesizare” de “toxiinfecţie”).  

Promovările, numirile în funcţii, notele, toate se pot obţine, şi se obţin, mai cu seamă, pe căile ocolite, ale mai vechiului “lanţ al slăbiciunilor”. Comunicările sunt comandate contra cost sau copiate de pe Internet (“- Ţie doar îţi spun, am pus un seralist s-o proceseze, e la facultă fără frecvenţă, dar vrea şi atestat de la noi… e dibaci la computere /…/ în câteva zile o ai, comunicarea, inclusiv suport electronic, pentru broşură”); la solicitarea “domului profesor univ. dr. Lăpăitu Zenoviu”, de a obţine o sală pentru cursurile sale serale, se răspunde: “La Patrimoniu avem un fost absolvent…o să înţeleagă…”; profesoara Ciugulică este rudă cu directorul de la Prefectură, aşa că nu întâmpină nici o piedică în a obţine ore ca suplinitor şi de a plănui diverse şi rapide avansări didactice; examenul de corigenţă devine mai uşor când examinatorul constată că-şi poate procura cartofi de la elevul examinat; un inspector oarecare, înavuţit (“la două fete le-a făcut două case”), profită nu doar financiar, ci şi profesional de legăturile lui familiale etc., etc.  

Fireşte că, în lunecosul “lanţ”, apar, la intervale, şi inevitabilele interese politice şi că “militanţii în aceeaşi organizaţie” se susţin reciproc (“Nu vrei să faci revelionul la noi, la partid?”), îşi promit avantaje, fac propagandă, interzisă, de altfel, în incintele şcolare.  

 

Dacă în cazul numelor proprii conflictul (fond-formă) e afirmat deschis şi intenţia caricaturală nu poate fi în nici un fel ocultată, nu acelaşi lucru se întâmplă la nivelul limbajului.  

Textul se realizează, în paralel, pe două registre lingvistice. Primul, cel descriptiv, înregistrează faptele, relatează; el aparţine vocii auctoriale.  

Al doilea registru cade în seama actanţilor şi e diversificat, după împrejurări.  

Se poate identifica, astfel, un limbaj oficial, adoptat (cu emfază) în împrejurări oarecum protocolare, în tiradele pretenţioase, în cancelarie, în relaţiile cu superiorii, când participanţii îşi exercită funcţiile etc.  

În ocaziile obişnuite, însă, cum ar fi dialogurile între colegi, cozeriile amicale, diferite interpelări adresate elevilor, vorbitorii apelează la limbajul individual, spontan, colocvial.  

 

Intervenţiile autorului sunt de mici dimensiuni şi neutre. Ele fixează cadrul, tipologiile şi evenimentele, au un caracter precumpănitor constatativ.  

Mai întins şi puternic marcat stilistic este al doilea nivel verbal, cel generat de personaje. Enunţul oficial întruneşte toate trăsăturile limbajului de lemn. E rece, formal, stereotip şi, mai ales, opac. Limbajul oficial ocultează atât sensul mesajului, cât şi intenţiile transmiţătorului, încercând să trezească o impresie falsă, spre-a-l înşela pe interlocutor (“- Mi-au prins-o pe Consuela beată!...- Cine e Consuela? - Eleva mea, au obiceiul că o şterg de la ore, se duc la barul de vizavi şi fac consumaţie…patronul se preface că nu-i ştie că sunt elevi, cică iau doar ceaiuri… a avut loc o razie-fulger, ştii măsuri de combaterea delincvenţei juvenile şi stopării absenteismului şcolar…”). Sau: ”Doamna director adjunct Curcă Bibiana luă cuvântul ca să expună un Proiect de dezvoltare instituţională, cu diagnoză, strategie, implementarea strategiei, plan managerial anual, care convinse asistenţa că obiectivul major al şcolii – creşterea calităţii educaţiei şi pregătirea bazată pe societatea cunoaşterii – va fi atins, rumoarea crescândă indicând impactul emoţional asupra dascălilor”.  

 

Dacă numele proprii au rolul de a devoala personajul, de a-l contura cât mai net posibil, de a-l individualiza, limbajul oficial acţionează în sens invers. El ascunde şi nivelează vorbitorii, rămaşi, astfel, anonimi (căci toţi glăsuiesc la fel), camuflaţi în dosul unor cuvinte abstracte, impersonale, al unor tipare, ce nu mai au capacitatea de comunica (“Afişul de pe avizierul sălii profesorale, cu iniţierea simpozionului, intitulat Rolul activităţilor extracurriculare în formarea şi dezvoltarea personalităţii elevului, părea destinat anonimatului, pierdut printre anunţuri importante…”).  

 

Cât priveşte limbajul individual, acesta completează profilul eroilor, adăugând elementelor de caracterizare (obţinute prin atribuirea numelor) unele de autocaracterizare. Pigmentând intevenţiile personajelor cu expresii ori ticuri verbale, cu unele creaţii personale (să se vadă, spre exemplu, combinaţiile lexicale ale profesorului de sport Deşelatu), sau făcând apel la curente vulgarităţi stradale, convenţionalizate ele însele, extrase din zonele joase ale comportamentului public, prozatorul reuşeşte să fixeze foarte exact provenienţa socială, regională, gradul de instrucţie şi, mai cu seamă, precaritatea educaţiei civice a diverşilor participanţi la viaţa şcolii. Ceea ce nu se realizează verbal, este sugerat cu mijloace grafice. Punctele de suspensie, propoziţiile ori frazele frânte, neterminate, trimit la ceea ce nu se spune direct, ci e doar subînţeles şi bine-cunoscut de interlocutori.  

 

Romancierul joacă rolul martorului neutru, imparţial. Uneori, chiar mimează limbajul oficial, pentru a relata evenimentele importante. Cartea, deşi se prezintă drept povestea de un an a unei şcoli anume, dintr-un oraş oarecare, inventat, elaborată, cum este, cu o bogată cunoaştere a subiectului şi cu exploatarea abilă şi productivă, în plan literar-estetic, a unor tehnici textuale, are un categoric impact generalizator.  

Construcţia, rotativă, în volute din ce în ce mai mari, cu focalizarea obsesivă a aceluiaşi nucleu tematic – pierderea identităţii sub presiunea decalajului fond-formă -, ne dă imagine acestei instituţii deformate, cu oamenii ei, profesori, elevi şi ceilalţi. Vitale, dinamice, gălăgioase, aceste personaje, numite, antifrastic, dascăli, sunt, formal, legate de şcoală, se situează, aparent, în alcătuirea ei, dar, esenţialmente, sunt plecate din ea, aparţin altei lumi.  

Dascălii, dascălii este un roman original, în fond şi formă, un important roman de actualitate, despre care – avem convingerea – se va mai scrie, ori, măcar, ar trebui să se scrie.  

 

 

Timişoara, 19 februarie 2013  

Referinţă Bibliografică:
Dascălii, dascălii - între aparenţă şi esenţă / Olimpia Berca : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 781, Anul III, 19 februarie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Olimpia Berca : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Olimpia Berca
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!