Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Octavian Curpaş         Publicat în: Ediţia nr. 170 din 19 iunie 2011        Toate Articolele Autorului

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
justitia@justice.com

 

Motto: „lacrima/ unui vis/ şi/ visul/ unei lacrimi.” („Poezie”) 
  
„Poezia mi-a fost un tovarăş de drum care m-a însoţit din primii ani de viaţă, un prieten foarte drag fără de care existenţa nu ar fi atât de frumoasă şi nici atât de complicată” spune poeta Cornelia Bălan Pop, cunoscută sub pseudonimul literar Corina Petrescu. „Dar, ce este şi ce înseamnă poezia pentru mine ? Am definit-o, aproape involuntar, în câteva dintre versurile mele. Poezia este una dintre rarele posibilităţi de a păstra clipa, ba chiar de a o reinventa. Este o unitate infimă, o monadă. Este analiza de sânge la zi. Este refugiu şi binecuvântare şi blestem. Este strigăt de bucurie şi hohot de plâns. Este apă şi foc. Este perla din scoica de mare. Un ciob de oglindă. Este speranţă şi regret. E deznădejde şi bucurie şi lacrimi şi vis. E viaţă în viaţă. E viaţă şi moarte. E chin şi izbândă. E clipire de gene. E val, furtună şi rază de soare”, afirmă aceasta. 
  
Premiul I la Festivalul Internaţional „Lucian Blaga” 
  
Copil unic, Cornelia Bălan Pop a crescut într-o familie formată din oameni cu mare atracţie faţă de muzică, poezie, dans, o familie cu un imens respect pentru artă, pentru frumos. Acasă a auzit rostindu-se multe versuri - de exemplu, în timp ce gătea sau spăla, mama îi recita din poemele lui George Coşbuc. Tatăl, ofiţer de profesie, un om deosebit, foarte disciplinat în tot ceea ce făcea şi foarte sever, a educat-o în stil spartan. Deşi nu a lăduat-o niciodată, se mândrea cu fiecare realizare a ei, oricât de mică. Tot el a fost şi cel dintâi cititor al versurilor viitoarei poete, versuri compuse în primii ani de şcoală. Înainte de ea, nimeni din familie nu mai scrisese poezie, de aceea Cornelia Bălan Pop nu a visat niciodată să ajungă poetă şi mai mult, o poetă cunoscută, ci doar să urmeze o carieră în învăţământ. Licenţiată a Facultăţii de Filologie la Universitatea Babes Bolyai din Cluj-Napoca, ea susţine că poezia a însoţit-o în multe momente din viaţă, dar nu s-a impus în aceeaşi măsură ca şi îndeletnicirea de profesor, din care şi-a făurit un adevărat crez. 
  
Cornelia Bălan Pop scrie de dragul de a scrie şi trăieşte cu certitudinea că versurile sale se adresează în mare parte cititorului de rând şi mai apoi criticului (contemporan), de aceea şi-ar dori ca stihurile să-i fie lecturate de cât mai multă lume. „În ceea ce priveşte contribuţia mea la dezvoltarea poeziei româneşti, dacă ar fi să cern, aş îndrăzni să spun că am câteva texte frumoase în vers clasic, câteva acrostihuri, câteva texte umoristice şi câteva creaţii mai scurte, pseudo-haiku-uri care au prins la cititori. Impresiile acestora şi ale câtorva critici literari, precum şi promtitudinea cu care am primit semnale pozitive din partea cititorului obişnuit şi din partea specialiştilor, din partea redactorilor de reviste literare, m-au convins că poezia aceasta ar putea avea un rol pozitiv în contextul poeziei româneşti”, spune poeta. 
  
De curând, Cornelia Bălan Pop a obţinut locul întâi la Festivalul Internaţional „Lucian Blaga”, de la Alba Iulia, unde a participat cu ciclul „Creion” din cartea cu acelaşi nume. Poeta s-a născut pe 10 martie 1955, la Dej, în judeţul Cluj. 
  
A traduce şi a scrie poezie 
  
„Cornelia Bălan Pop s-a afirmat mai întâi ca traducătoare de poezie din şi în limba franceză, mai nou şi din maghiară, semnătura ei regăsindu-se în “Poesis”, “Nord Literar” şi “Citadela”, „Tribuna noastră” (Canada), „Agora literară”. A tradus poezie, nuvelă, roman, texte filozofice, etc.”, spune Ioan Nistor în prefaţa la volumul „Creion”, cea mai recentă creaţie a autoarei. „Lista “traduşilor””, continuă acesta „este remarcabilă (autori din Franţa, Canada, SUA, Belgia, Ungaria, România: Yves Broussard, Jean-Max Tixier, Jacques Lovichi, Dominique Sorrente, Fernando Pessoa, Marcel Moreau, Denis Emorine, Philippe Jaccottet, Marie-Christine Masset, Daniel Leuwers, Jean Pierre Védrines, Bernard Mazo, Marise Rossi, Edmond Jabès, Alain Grandbois, Gérard Bayo, Charles Beausoleil, François Charron, Alexandre Voisard, François Dumont, Albert Roseau, Pierre Reverdy, Georges Henein, Dominique Grandmond, Alain Suied, Richard Rognet, Thierry Dimanche, José Gabriel Valdivia, Andrea Moorhead, Waldermar Deona, Henri Meschonnic, François Ewald, André Hughetto, Anne Hébert, Antoine Tudal, Arnault, Gérard Blua, Eugène Guillevic, Léo Lubéit, Thierry Herbin, Patricia Holz, Serge Bec, Yves Vicciani, Paulina Popa, Lucian Blaga, George Bacovia, Nichita Stănescu, Felician Pop, Aurel Pop, Ion Bala, Gaal Aron) şi s-a concretizat în două apariţii editoriale: „Un creion pentru curcubeu” de Dominique Sorrente (Editura Princeps Edit, Iaşi, 2008) şi versiunea în franceză a volumului „Scrisori către onia snaider” de Paulina Popa (Editura Paula, Deva, 2006)”. 
  
Ca autoare, Corina Petrescu debutează în 2001, cu volumul de versuri “Pentru că tu exişti” , apărut la editura „Timpul”, Reşiţa. Au urmat antologiile colective: «Cuvinte din Nord, I», editura „Solstiţiu”, Satu Mare, 2003, «Cuvinte din Nord, II», apărute în 2004 la aceeaşi editură şi «Ce enigmatică eşti, femeie! », editura „3D”, Drobeta-Turnu Severin, 2008. Volumul «Creion» a văzut lumina tiparului în anul 2009, la editura „Citadela”, Satu Mare, având lansarea la Centrul de Creaţie din aceeaşi urbe. 
  
”Creion” 
  
Vorbind despre volumul „Creion”, poeta spune: „”Creion” este prima mea carte scrisă în stil modern. Versurile din acest ciclu sunt, după părerea multora, nişte pseudohaiku-uri. Nu a fost în intenţia mea să folosesc această formă literară care pare foarte simplă, deşi în realitate nu e deloc aşa. Dar pentru mine, creaţia literară este o idee de moment, pe care o transcriu pe hârtie. Rar revin asupra textului, pentru că nu cred că aş putea modifica ceva atunci când acel „fulger” a trecut. Şi nu îmi impun o anumită structură şi nici o anumită formă, decât în acrostihuri.” 
  
„Creion” include mai multe cicluri: „Apartenenţă”, „Monade”, „Creion”, „Poveri de zăpadă”, „Spaţiul scrierii: albul paginii mele”, precum şi poeme de sine stătoare. Făcând referire la temele şi motivele din volumul „Creion”, Ioan Nistor spunea că acestea „sunt din sfera omenescului din noi. Voi pomeni doar câteva: singurătatea, durerea, aspiraţia. Registrele dominante aparţin liricii intimiste, altele se combină în acelaşi poem, cum se întâmplă cu satira şi duioşia.” 
  
„Ars poetica” 
  
„Am gustat întotdeauna poezia profundă, textele care îţi spun ceva şi care au darul de a te opri pentru o clipă în loc, acelea cu care rămâi în gând şi după ce ai închis cartea şi după ce o pui în bibliotecă, aceea la care revii după câteva săptămâni, luni, chiar ani.” În lumina acestor gânduri, autoarea trasează în „Ars poetica”, principalele linii ale liricii sale – o lirică modernă, în care zăpezile aduc nota de mister şi vorbesc despre un univers poetic prin excelenţă subiectiv. Eul liric este clar definit, iar evocarea anotimpurilor sugerează intrarea în universalitate si dorinţa de a atinge prin scris, perfecţiunea. „Zăpezile acestea/ Ning întotdeauna/ În chip poetic./ Nu rămâne decât/ Să trec puntea/ Anotimpurilor/ Şi să le deznod.” 

"O şansă pentru poezie" se remarcă prin totala transparenţă, prin concentrare, prin spiritualitate. Rămânem în cotidian, în lumea obişnuită, condiţia poetului fiind redată simplu, prin starea de a izbuti libertatea şi de a depăşi obstacolele. „Şi dacă scrii/ Şi dacă ai curajul/ Să intri-n prăpastie/ Cu capul înainte/ Şi dacă poţi întinde mâna/ Celui ce-ţi strigă:/ „Mai scrie acum!”/ Şi dacă ţâşneşti/ Izbutind libertatea/ (O altă efemeră prăpastie)/ Atunci/ Propriul tău vertij poate deveni/ O şansă pentru cuvânt.” 
  
  
 „Poezia dospeşte undeva, în sufletul meu. 
  
În viziunea Corinei Petrescu, poezia este ”latentă sinucidere/ în timp;/ cap plecat pe/ propriul umăr,/ bolovan atârnând/ de funia sinucigaşului.../ descătuşare.../ dureroasă povară;/ duminică uneori;/ fântână a singurătăţii,/ gând spre ceea ce ar fi putut fi,/ rar de tot,/ o zi de mâine;/ cer albastru de adânc,/ poartă/ spre neuitare,/ spre libertatea/ de a împiedica timpul să curgă/ cu nonşalanţa/ unui fulg de nea/ rătăcit/ şi/ fără rost” („Poezia”). Prin marea putere de abstractizare de care dă dovadă, stilul Corinei Petrescu aminteşte de cel al lui Nichita Stănescu şi Ion Barbu. Iată o definiţie a poeziei, în viziunea celui dintîi:  „...poezia nu este lacrima/ ea este insusi plansul,/ plansul unui ochi neinventat,/ lacrima ochiului/ celui care trebuie sa fie frumos,/ lacrima celui care trebuie sa fie fericit.” 
  
Firul comun al stihurilor Corinei Petrescu şi ale lui Nichita Stănescu este marcat de acelaşi dramatism al afirmaţiilor, ce ţine de realism, de aceeaşi complexitate a trăirilor. “Poezia e dor după ziua de ieri şi spaimă faţă de ziua de mâine”, afirmă poeta. „Este clipa încremenită în timp sau zbor cu iuţeală de fulger. E imposibil şi posibil. Este bir. Şi dar. Şi ofrandă. Este ură şi capcană a pasiunii. E dimineaţă şi noapte. E regăsire şi rătăcire. Este cântec şi piatră. Şi încă ceva: cel mai important în poezie este ca ea să nu se identifice cu o barieră între creator şi cititor, ci să fie o punte de legătură între oameni. Nu îmi aleg temele şi, în general, nu scriu. Poezia se scrie în mintea mea aproape singură şi dospeşte undeva, în sufletul meu”, mărturiseşte aceasta. 
  
Între „Impas” şi „Destin” 
  
„Am certitudinea că aş fi putut face mult mai mult(e) în viaţă. E adevărat ce se spune că niciodată nu e prea târziu. Uneori e doar…imposibil! Când ajungi la acest adevăr al trecerii, când realizezi că eternitatea nu ţine de semantica vieţii, când îţi dai seama că ai fi putut începe atâtea şi atâtea drumuri şi că nu ai apucat să o faci, nu te simţi prea confortabil. Şi e foarte greu să recunoşti că la greu, de cele mai multe ori, rămâi singur”, declară Corina Petrescu. În acest sens, poemul „Impas” se detaşează prin nota nostalgică, dând impresia de mister, de „spirit întemniţat în lucruri”, cum spune Nichita Stănescu. Şi aceasta pentru că în viziunea poetei, fiecare început este identic cu un altul, astfel că viaţa este văzută ca spaţiu închis, ca închisoare, motiv consacrat în literatura contemporană de Dostoievski, în romanul „Crimă şi pedeapsă”: „O nouă pagină/ o nouă zi/ ale cărei culori/ inevitabil/ ar trebui schimbate…/ O nouă zi/ la fel de/ veche…” 
  
Asemenea lui Nichita Stănescu, Corina Petrescu pune un foarte mare accent, în versurile sale, pe vizual. În poezia „Destin” de exemplu, imaginea clepsidrelor „uitate în nemişcare;/ sticle/ în care/ nisipul/ curge numai/ o/ singură/ dată/ şi numai/ într-un/ singur/ sens” aminteşte de picturile lui Salvador Dali. Poeta înţelege, la fel ca şi Nichita Stănescu, în „Cu o uşoară nostalgie”, zădărnicia luptei cu timpul. Clepsiderele Corinei Petrescu sunt la acesta clipe „mari ca nişte lacuri/ de câmpie/ ... Ora îşi punea o coroană de nori, liliachie.” Dincolo de tenta tristă, însă nu dramatică, specifică ambelor poezii, finalul, deşi identic ca formă – o interogaţie retorică – diferă ca mesaj. Dacă Nichita Stănescu spune: „Ţi-aduci aminte suflete de-atunci, tu, gândule ?”, ceea ce denotă neputinţă şi regret, Corina Petrescu are intuiţia întoarcerii spre Divinitate, singura în măsură să găsească o soluţie la orice nelinişte şi durere: „Unde e mâna/ Ta, Doamne,/ să le mai întorci/ din când în când/ aceste uitate/ şi totuşi,/ cât de însemnate/ clepsidre?” 
  
„Cântec şi rugă fierbinte” 
  
În „Nimicnicie”, poeta se află „în căutarea nepreţuitei chei/ a izbăvirii”, a acelei pietre filosofale din poemul „Cu o uşoară nostalgie” al lui Nichita Stănescu. Dezamăgirea, tristeţea, durerea, amărăciunea culminează „într-o disperare fatalistă”. „Înspre amurg,/ viaţa,/ continuu balans/ între bine şi nebine,/ se uită în piaţa de vechituri/ după un toiag/ în care să-şi alinte anii în plus/ într-o disperare fatalistă.” În „Sens interzis”, imaginea este de-a dreptul şocantă - „Pustiul din mine/ nimeni nu ştie cu exactitate/ când a venit şi când a plecat” - sugerând drama creatorului, a omului neînţeles, sfârtecat de frământări interioare, dornic de a cunoaşte absolutul, dar neputincios în faţa vieţii. Despre aceeaşi însingurare, despre căutări, despre setea de cunoaştere şi imposibilitatea împlinirii, Corina Petrescu discută pe larg, în poemul „Geografia existenţei”. „În haine de călătorie/ alergăm mereu/ în căutarea luminii de la/ capătul unui tunel/ inexistent./ Părere,/ iluzie,/ dorinţă,/ tărâm/ spre care/ nu ne putem împiedica/ să ne îndreptăm din ziua în care s-a auzit/ primul strigăt./ Atracţie fatală/ spre un spaţiu/ neconvenţional./ Cântec şi rugă fierbinte/ în aceleaşi/ haine de călătorie/ pe care le purtăm neîncetat/ de la răsărit spre apus./ Două lumânări dantelate/ şi, dincolo de stele,/ o singură stea,/ doar una.”
  
„Apus de soare în oglinda fântânii” 
  
Odată cu poezia naturii, Corina Petrescu ne invită să pătrundem într-un nou univers, romantic prin esenţă, în care elementele cosmice şi terestre se află într-o perfectă armonie. În „Instantaneu”, antiteza dintre imaginile calme din debutul poemului, menite să sugereze veşnicia naturii, şi versul final evocă din nou, neliniştea, anxietatea, imposibilitatea de a accepta stereotipiile. „Stele galbene/ se odihnesc pe umărul nopţii,/ frunze sfioase întârziate în muguri,/ fluture în petale de magnolia,/ apus de soare în oglinda fântânii,/ vaietul mării tânjind dimineţi,/ o muzică rebelă învăluie totul.”

Referindu-se la volumul „Creion”, Ioan Nistor spunea: „Corina Petrescu ne supune acum atenţiei un nou volum, pe care şi-l intitulează arghezian „Creion”, în care autoarea în cea mai mare parte îşi ia răgazul de a zăbovi graţios lângă imagini, spre a le surprinde poeticitatea.” Un exemplu elocvent de poetică în imagini este şi „Trecere”. „Numai nuferi albi/ mişcându-se/ ireversibil/ în oglinda timpului.” Cadrul este feeric, senin, paradisiac, de basm, iar detaliile sunt precise. În „Primăvară” - „vânt/ zburând/ printre păpădii” – sau în „Melc” - „rouă/ sclipind/ în dimineţi/ şi dâre” – ori în „Mai” - „ninge cu păpădii/ lumina/ şi ţi-e bine/ ai oprit pentru puţin/ timpul în loc” –descrierile sunt estetice, în nuanţe luminoase, elevate, rafinate şi subtile. 
 
„Frunza cântă singură” 
  
În poezia erotică, autoarea „refuză extremismul verbal al unui erotism contaminat de bolile vulgului, resimţindu-l ca trecător, superficial şi capabil să degradeze fiinţa. Devenirea fiinţei presupune şi rafinamentul artei de a iubi, sentimentul acesta, aşezat inclusiv sub razele spiritului, nu doar sub cele ale carnalului, înalţă fiinţa. Un poem cârpit cu slove deşucheate, pare să ne spună poeta, ar suna ca o repriză de manele într-o catedrală. Ca atare, în ogorul poemului ea nu admite expresia buruienoasă pe care o taie până curge sânge. Chiar dacă, în plan artistic, libertatea nelimitată e calea, contând doar textul, mai puţin morala şi moralitatea viziunii”, scrie Ioan Nistor.  
  
Stihurile de dragoste ale Corinei Petrescu au la bază sugestia. Evitând referirile directe, aceasta dispune de capacitatea de a reda prin instantanee, o iubire marcată întotdeauna, de durerea despărţirii. „Frunza cântă/ singură/ fără tine/ şi/ fără vânt.” („Minune”) Autoarea nu trăieşte acea dragoste ce stă sub semnul căsătoriei şi implicit, al statorniciei. Erotismul Corinei Petrescu include decepţia şi dezamăgirea ca aspecte ce ţin de normalitatea relaţiei bărbat-femeie. Chiar dacă îşi doreşte să experimenteze statornicia, poeta înţelege că singurătatea şi dorul rămân un dat pentru ea. În „Dor” - „Neatins buchet/ de liliac/ în nopţi de/ septembrie” – şi în „Încă dor” – „Ai bătut/ la porţi/ şi erau/ ale singurătăţii” – aceasta acceptă cu o înţelepciune resemnată înfrângerea în iubire, redând prin elemente din natură ce dau impresia de tablou, propriile trăiri interioare.  
  
Dragostea nu este o imagine luminoasă în poemele Corinei Petrescu. Fidelitatea este o trăsătură proprie doar poetei, care tânjeşte să se întoarcă şi să retrăiască momentele fericite, ce se dovedesc a fi acum, hrană pentru gând şi suflet. Prezenţa apei, a elementului fluid denotă, la fel ca şi natura, starea sufletească a autoarei, iar senzaţia de sete copleşitoare sugerează ideea de gol interior, de singurătate. „Mi-e sete uneori,/ o sete năvalnică,/ nebună,/ şi atunci/ mă întorc să mai sorb o dată/ minunea/ din căuşul palmelor tale/ am băut cândva/ şi-mi este dor/ să fac din apă/ Fântâna/ în care doi bănuţi,/ zbor de porumbei,/ îi amintesc apei să cânte.” („Dacă”) 
  
„Vers” 
  
„Autoarea volumului „Creion” are credinţa că adaugă un pilon liric la echilibrul lumii”, afirmă Ioan Nistor. „După numeroase tsunami ale urâtului”, completează acesta, „o astfel de infuzie este bine venită. Volumul se impune prin febrilitatea căutării unui timbru dezinvolt, autoarea captându-şi izvoarele de pe versantul realului, îşi adună discret materialul de inspiraţie în albia unui torent. Inspirate, cu originale şi memorabile expresii, suntem încrezători că poeziei pe care o scrie Corina Petrescu i se va distinge tot mai clar răsunetul viguros, distinct, prin adăugarea unor noi “creioane””. Până la apariţia acestora, nu ne rămâne decât să mai lecturăm cu aceeaşi bucurie estetică, un „Vers”: „Numai îngerii/ au învăţat/ să zboare/ înainte chiar/ de a fi fost/ îngeri.” 
  
Octavian D. Curpaş 
  
Referinţă Bibliografică:
Creion de Corina Petrescu - Meditatii lirice in stil modern / Octavian Curpaş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 170, Anul I, 19 iunie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Octavian Curpaş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Curpaş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!