Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Compozitii > Mobil |   


Autor: Vavila Popovici         Publicat în: Ediţia nr. 489 din 03 mai 2012        Toate Articolele Autorului

 CABOTINUL ŞI MÂRLANUL
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Dă-mi, Doamne, ce n-am gândit, să mă mir ce m-a găsit!” – proverb românesc 
  
Mi-am amintit de titlul unei cărţi citite în copilărie - adolescenţă, care mi-a suscitat interesul. N-am reţinut autorul, dar am reţinut titlul: Cabotini şi cabotine. Era scrisă pe la începutul secolului trecut, dovadă a existenţei cabotinajului pe atunci, răspândit la francezi în special, de unde a şi provenit denumirea, spun unii. O găsisem într-o librărie şi întrebând librarul ce înseamnă cabotin şi despre ce este vorba în carte, acesta s-a eschivat să-mi răspundă şi aşa cum sunt bărbaţii, mi-a răspuns cu o glumă: „Copilă, nici în farmacii farmacistul nu cunoaşte denumirilor tuturor medicamentelor”. Ajunsă acasă, ca orice copil cuminte şi interesat, am deschis dicţionarul lui Şăineanu pe care-l aveau părinţii în bibliotecă. Aidoma dicţionarului din zilele noastre, era menţionat cuvântul cabotinism, din franţuzescul cabotinage, însemnând atitudine, gest, apucătură de cabotin. Despre cuvântul cabotin, dicţionarul menţionează şi astăzi că este actorul mediocru care urmăreşte succese uşoare prin mijloace facile; persoană care încearcă să se remarce printr-o comportare teatrală; în trecut, în Franţa actorul ambulant se numea cabotin. 
  
De fapt ce este un cabotin? Un om caraghios dar de care nu se poate râde. El nu este un tip amuzant, el este stupid, ignorant, nu departe de unul cretin, şi care pozează într-o persoană „specială”. Când vorbeşte, „spurcă” locul, cum spune românul, prin falsitate, minciună. Când materializează gândurile, produce ceea ce corespunde caracterului său de cabotin, adică ceva dezgustător, lipsit de valoare autentică. 
  
Cabotinul pozează, „dă cu gura”, vrând să ademenească oamenii, dar pus în faţa săvârşirii unui gest serios - pus la încercare cum s-ar spune – dă înapoi sau dispare, pur şi simplu, din peisaj. Nu are simţul ridicolului, este doar orgolios. El vorbeşte sau înfăptuieşte copiind tot ce este de prost gust, încercând să înşele simţul frumosului, adevărului.  
  
Cabotinajului, acestui curent mai vechi, dar adaptat întru totul zilelor noastre, i se spune kitsch. În dicţionar îl găsim ca termen folosit pentru a desemna arta de prost gust, pseudo-arta; reproducere sau copiere pe scară industrială a unor opere artistice, multiplicate şi valorificate comercial; obiect (carte, tablou, statuie, statuetă, etc.) de proastă calitate. Răspândit azi şi în lumea apuseană, defineşte un fenomen ce s-a impus pe primul plan al discuţiilor estetice – creaţia de nivel scăzut, arta de prost gust. Se spune că termenul de fapt este german şi a apărut cu un secol în urmă, la Munchen, în cercul pictorilor academişti, semnificând iniţial o schemă, ceva ce nu era finisat. „Astăzi el desemnează pseudo-arta, arta comercială, cea de un gust dubios.” Pentru lucruri deci, s-a găsit termenul corespunzător, dar pentru oameni? Pentru oameni a rămas acelaşi termen de cabotin, el cabotinul desfăşurându-şi, relevându-şi inepţiile într-un mediu oarecare. Politica, de exemplu, e un mediu prolific pentru cabotinism. Dar nu numai politica! 
  
Avem astăzi suficienţi cabotini şi cabotine, în toate domeniile. Prostia, nepriceperea, infantilismul, lipsa sentimentului patriotic, amoralitatea, imoralitatea, corupţia endemică la nivelul instituţiilor statului şi clasei politice, otrăvesc societatea. Unii dintre aceşti cabotini, mai abili, ştiu să folosească naivitatea oamenilor din jurul lor, în interes personal. Creatorul unui Kitsch te înşeală, te minte, prezentându-ţi vorbele sau faptele ca şi când ar fi valoroase. Şi culmea este că în loc să capete locurile pe care le merită, undeva la periferia societăţii, aceştia sunt lăudaţi, premiaţi, recompensaţi, trimişi în străinătate pentru a reprezenta cu persoana lor sau cu lucrările lor, ţara noastră.  
  
Iată aflăm despre statuia de pe scările Muzeului de Istorie: Împăratul Traian gol puşcă, şi câinele cu apendice, a sculptorului Vasile Gorduz, deţinătorul atâtor premii pe timpul vieţii. Mulţi se întreabă dacă este modernism sau obscenitate. În loc să fie amplasată undeva într-un bâlci, ea a fost amplasată în plin centrul oraşului Bucureşti. Va fi admirată? Cred, mai curând, că oamenii vor spune că este artă de prost gust - kitsch. Dar câţi bani s-au investit pentru transpunerea în bronz a monumentului kitsch? Cu câtva timp în urmă am auzit de o altă operă a lui Vasile Gorduz care i-a îngrozit pe românii din Montreal – Canada. Statuia a fost inaugurată în prezenţa preşedintelui ţării noastre în acel moment (2004) - Ion Iliescu, statuie ce îl înfăţişează pe Mihai Eminescu ca pe un bolnav, îmbrăcat într-o cămaşă de noapte, ca şi cum ar fi scăpat dintr-un spital de nebuni. Este posibil să ne batem joc de poetul naţional, de cultura şi istoria noastră? Şi nu o face un străin, ci un cetăţean al ţării. Într-atât ne-am rătăcit sufletele încât am uitat că ţara e mai venerabilă, mai sfântă decât chiar ne sunt părinţii? Socrate spunea: „mai presus de tatăl tău şi mama ta şi străbunii tăi e patria”. Distorsionată mi se pare aprecierea acestor opere de artă, din cauza celor care le inaugurează şi care, cred că habar nu au de arta adevărată şi apleacă urechea la spusele unor oameni cu adevărat bolnavi de distorsiune, care le induc gânduri inacceptabile pentru conştiinţa axiologică, dar prin deghizare, relativizare capătă şansa de a fi acceptate şi declamate. 
  
Mârlanul, fiindcă şi despre el mi-am propus să scriu, este „o persoană care vădeşte lipsă de educaţie, cu apucături grosolane; bădăran; mitocan; mojic”. Care ar fi diferenţa între cabotin şi mârlan? Fiindcă asemănări sunt destule. Dacă putem atribui cabotinului un fel de naivitate, fiind de multe ori inconştient de atitudinea sa, mârlanul este omul conştient de ceea ce face, poate fi şi rău intenţionat, jigneşte arătându-şi superioritatea, are mârlănia „în sânge” şi o face în mod dezinvolt, cinic, lezând adversarul care uneori nu se poate apăra din bun simţ, bună creştere sau din respectul pe care îl are şi el, tot „în sânge”. Duelul este inegal, săbiile sunt diferite! 
  
Scria cineva că banii sunt benzina maşinăriei uriaşe care formează societatea umană de astăzi. Este cu adevărat combustibilul după care aleargă unii pentru a se asigura de „încălzire pentru veşnicie”. Banul, obţinut astăzi prin poziţia privilegiată în societate, îi determină pe unii a-şi perverti caracterul. Dacă l-au avut cândva integru! Mârlanii sunt cinici (cinism - despre care se mai spune că este o formă degradată a ironiei), dispreţuiesc principiile elementare ale moralei, sunt mânaţi de o poftă aproape vicioasă a negării, de dorinţa de a demasca, a distorsiona, a lovi în punctele dureroase ale adversarului. Ei sunt maeştri în a păcăli lumea, „există în ei ceva diabolic, un joc pervers al spiritului”, spunea Emil Cioran. Şi ideea de perversiune ne duce cu gândul la unele practici obscure şi murdare, la răutate sau chiar sadism, distorsiuni, tenebre, care nu ar trebui să facă parte dintr-o viaţă normală, cu oameni normali. 
  
Arthur Schopenhauer într-o carte a sa, scria: „Se arată inteligent acela care cu proştii şi nebunii nu stă de vorbă. Dar mulţi vor spune ca dansatorul invitat la balul paraliticilor: Eu cu cine dansez?” 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
CABOTINUL ŞI MÂRLANUL / Vavila Popovici : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 489, Anul II, 03 mai 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Vavila Popovici : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Vavila Popovici
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!