Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Interviuri > Mobil |   


Autor: Stelian Gomboş         Publicat în: Ediţia nr. 920 din 08 iulie 2013        Toate Articolele Autorului

„Bucuria slujirii este cea care ne menţine aici, căci m-a trimis Dumnezeu să caut oaia cea pierdută” – dialog cu Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan - Arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Bucuria slujirii este cea care ne menţine aici, căci m-a trimis Dumnezeu să caut oaia cea pierdută” – dialog duhovnicesc, viu şi deosebit de sincer cu Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioan Selejan al Episcopiei Covasnei şi Harghitei ...  
 
În cele ce urmează vă invităm să luaţi aminte, cu multă seriozitate şi responsabilitate, la întâlnirea de suflet cu Părintele Arhiepiscop “Ioan al munţilor”, “Ioan din Carpaţi”, căci veţi asista, cu mult folos, la un viu, folositor şi binecuvântat dialog duhovnicesc, realizat şi purtat cu Arhiereul demn şi destoinic ori pilduitor Ioan Selejan – care s-a născut la 16 noiembrie anul 1951, în localitatea Pietrani, judeţul Bihor, fiind primul episcop al Episcopiei Covasnei şi Harghitei, înfiinţată în anul 1994... Studiile sale sunt următoarele: Liceul „Constantin Brâncuşi” din Oradea, promoţia 1971; Facultatea de Instalaţii şi Automatizări din Bucureşti, promoţia anului 1976; Seminarul Teologic din Craiova, promoţia 1986; Facultatea de Teologie Ortodoxã din Sibiu, promoţia anului 1990; Institutul Biblic din Ierusalim, perioada anilor 1991-1994; Cursurile de doctorat le-a urmat la Institutul Biblic din Ierusalim, domeniul Biblice, Egiptologie şi Orientalistică. Iar din activitatea sa bogată şi deosebită spicuim următoarele: În anul 1980 şi-a început viaţa monahală la Mănăstirea Lainici, judeţul Gorj; A fost hirotonit diacon la aceeaşi mănăstire în 6 august anul 1990; A fost hirotonit preot la Mănăstirea Tismana în 15 august anul 1990; Între anii 1990-1994 a fost stareţul Mănăstirii Lainici; În anul 1994 a fost Arhimandrit şi Superior al Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim; În 9 iulie anul 1994 a fost ales Episcop al Covasnei şi Harghitei; A fost hirotonit episcop la Mănăstirea “Sf. Proor. Ilie Tesviteanul” din oraşul Topliţa, judeţul Harghita în 20 iulie anul 1994; În 25 septembrie 1994 a fost instalat Episcop al Covasnei şi Harghitei, la Miercurea Ciuc.  
 
În ziua de 12 septembrie anul 2007 a fost unul din cei trei candidaţi la scaunul patriarhal al Bisericii Ortodoxe Române. Pe 23 februarie anul 2008 sinodul mitropolitan ortodox de la Iaşi l-a desemnat drept candidat pentru funcţia de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. In urma şedinţei Sfântului Sinod al Bisericcii Ortodoxe Române din luna iunie anul 2009, Preasfinţitului Episcop Ioan al Covasnei şi Harghitei i-a fost acordat titlul de arhiepiscop onorific, ca un gest de răsplată, preţuire şi profundă recunoştinţă pentru întreaga sa activitate, plină de trudă, jertfă şi sacrificiu, în cei şaisprezece ani de Arhipăstor duhovnicesc al ţinutului românesc din centrul ţării, al Covasnei şi Harghitei. Aceasta s-a petrecut după mari şi multe lupte. După decembrie anul 1989, pe fondul frământărilor existente în viaţa credincioşilor din judeţele Covasna şi Harghita, a fost reluată propunerea de înfiinţare a unei Episcopii pentru credincioşii români ortodocşi din judeţele Harghita şi Covasna. Asociaţiile locale, Liga cultural-creştină „Andrei Şaguna“ din Sfântu Gheorghe şi Fundaţia cultural-creştină „Miron Cristea“ din Miercurea Ciuc, întreprind numeroase demersuri pentru sprijinirea Bisericii Ortodoxe de aici, printre care amintim: audienţa la vrednicii de pomenire şi de pie memorie sau amintire Patriarhul Teoctist Arăpaşu şi la Mitropolitul Antonie Plămădeală al Ardealului (1991, 1992).  
 
În cadrul Zilelor „Nicolae Colan“ de la Sfântu Gheorghe, din 4-5 decembrie anul 1993, în prezenţa Mitropolitului Antonie Plămădeală, se discută problema înfiinţării unei Episcopii cu sediul la Sfântu Gheorghe (Arcus) sau Covasna. În şedinta Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Sibiului din 9 ianuarie anul 1994 a fost propusă pe ordinea de zi, de către mitropolitul Antonie, după discuţia preliminară cu Patriarhul Teoctist şi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, înfiinţarea unei episcopii pentru zona Harghita-Covasna. La data de 11 ianuarie anul 1994, Adunarea Naţională Bisericească a hotărât înfiinţarea acestei noi eparhii. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat, în şedinţa din zilele de 22-23 martie anul 1994, la propunerea Adunărilor Eparhiale ale Arhiepiscopiei Sibiului şi Episcopiei Albei Iulia, organizarea şi delimitarea teritorială a Episcopiei Covasnei şi Harghitei, cu reşedinţa în Miercurea Ciuc.  
 
În prezenţa vrednicului şi distinsului Mitropolit Antonie Plămădeală al Ardealului, în 31 mai anul 1994, la Catedrala Ortodoxă din Miercurea Ciuc s-a constituit Adunarea Eparhială a Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, iar în 12 iulie anul 1994, Colegiul Electoral Bisericesc a procedat la alegerea întâistătătorului nou-înfiinţatei Episcopii a Covasnei şi Harghitei, cu sediul la Miercurea Ciuc, sufragană a Mitropoliei Ardealului, în persoana arhimandritului Ioan Selejan - Superiorul Aşezămintelor româneşti de la Ierusalim şi Iordan. La praznicul Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, în 20 iulie anul 1994, la Mănăstirea „Sfântul Ilie“ din oraşul Topliţa, judeţul Harghita, s-a săvârşit hirotonia Preacuviosului Părinte Arhimandrit Ioan Selejan ca Episcop al Covasnei şi Harghitei, fiind întronizat la 25 septembrie acelaşi an, la Miercurea Ciuc. Şi unde în cei 15 ani de păstorire, Preasfinţitul Părinte Episcop Ioan Selejan a înmulţit, dezvoltat şi crescut numărul parohiilor de la 99 la 132 de unităţi, a hirotonit 78 de preoţi, s-au construit 24 de biserici, şase mănăstiri şi schituri, patru capele militare, 20 de case parohiale, au fost reparate 86 de biserici şi 57 de case parohiale, au fost restaurate şi repictate 39 de biserici. Iar Duminică, 23 august anul 2009, s-a mai scris o dată de aur în hronicul Ortodoxiei de pe aceste bătrâne şi vitregite meleaguri: cu prilejul împlinirii a 15 ani de existenţă a Episcopiei Covasnei şi Harghitei, întâistătătorul acesteia, Părintele Episcop Ioan Selejan, a fost înălţat în treapta arhierească, onorifică de Arhiepiscop, de către Preafericitul Părinte Daniel Ciobotea – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române ...  
 
Revenind la întâlnirea şi dialogul propriu-zis, vom reţine şi susţine că Ortodoxia se confundă cu identitatea românească. Cel puţin în Transilvania... Aceasta este convingerea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioan Selejan al Episcopiei Covasnei şi Harghitei. Pentru ierarhul de la curbura Carpaţilor credinţa ortodoxă a fost singura care a menţinut coeziunea populaţiei româneşti în aceste părţi ale ţării.  
 
- Înaltpreasfinţite Părinte Ar¬hi¬e¬pis¬cop Ioan, de cele mai mul¬te ori auzim, fie în bise-ri¬că, fie la şcoală, acolo ce e drept mai puţin, că trebuie să ne păstrăm identitatea şi dem-nitatea. Există vreo le¬g㬬tură între românism şi orto¬doxie?  
 
- Cred că în spaţiul nostru tran¬¬silvan iese cu totul bine în re¬¬lief şi a marcat viaţa şi cul¬tu¬¬ra din Transilvania elementul a¬cesta creştin de sorginte or¬to¬do¬¬xă. În Transilvania, a fi or¬todox este identic cu a fi ro¬mân. A¬şa şi-au păstrat înain¬ta¬şii noş¬tri identitatea lor na¬ţio-nală sub aura aceasta orto¬do¬¬xă. Ro¬mân ortodox! Sau, da¬că spu¬neai în Transilvania or¬to-dox, se ştia că este automat ro¬mân, a¬vând în vedere cele¬lal¬¬te confe¬si¬¬uni cu care trăim aici. Aş pu¬tea spune că ortodo¬xia a marcat atât de puternic con¬ştiinţa ro¬¬mânilor, încât, cel pu-ţin în păr¬ţile acestea, ale Covasnei şi Har¬ghitei, a fost un scut de a¬pă¬rare al identită¬ţ¬ii noastre. Până astăzi vedem că în lo¬ca¬¬¬lităţile unde s-au păstrat bi¬se¬¬¬rici şi au fost preoţi neîntrerupt în decursul timpului, a¬co¬lo s-au păstrat şi credinţa şi gra¬iul nos¬tru românesc. Acolo un¬de, din cauza vitregiilor vre¬¬mu¬rilor, pre¬oţii au fost a¬lun¬¬gaţi, nu mai a¬vem, astăzi, ni¬ci grai, nici lim¬bă ro¬mâ¬neas¬că. Avem şi astăzi lo¬calităţi unde credincioşii noş¬tri ro¬mâ¬ni ortodocşi şi-au pierdut lim¬ba, şi-au pierdut graiul - nu mai gră¬iesc între ei în limba ma¬mei, ci grăiesc într-o limbă str㬬ină. Dar ei vorbesc cu Dum¬¬¬nezeu în limba română. A¬¬¬di¬¬că, în Biserică, cultul este în lim¬ba română, aşa că Iisus Hris¬tos, prin Evanghelia Sa, vor¬beş¬¬te şi a¬cestor comunităţi tot în limba ro¬mână. Se roagă în lim¬ba ro¬mâ¬nă! Iată, deci, ce a în-semnat or¬todoxia, ce a în¬sem¬nat cre¬din¬ţa noastră, păs¬tra¬tă în decursul timpului, nu nu¬mai pentru relaţia interumană, în co¬mu¬¬nitatea de ace¬eaşi limbă. Chiar dacă acolo co¬municarea în¬tre oameni s-a fă¬cut într-o lim¬bă străină, to¬tuşi, ei şi as¬tăzi sunt români şi vor ră¬mâne cât vor trăi pe acest pământ. Mi-au spus că ei, chiar dacă vorbesc cu vecinii în¬tr-o limbă stră-ină, cu Dum¬nezeu, cu Maica Dom¬nului şi cu sfinţii vorbesc numai în limba şi graiul românesc.  
 
Mă gândesc, apoi, că, dacă în a¬ceste mici comunităţi, iată cât es¬te amprenta şi cum se poa¬te ve¬dea ce a însemnat păs¬trarea cre¬dinţei noastre orto¬doxe, la ni¬vel naţional ce s-ar fi întâmplat dacă noi nu ne-am fi rugat în biserică în graiul nostru ro¬mâ¬nesc, în for¬ma, în confesiu¬nea aceasta a noas¬tră ortodo¬xă? Ce am fi noi as¬tăzi? Pentru că, dacă un popor nu are câteva va¬lori importante de care să se ţi¬nă şi pe care să-şi clădească via¬ţa, acel popor dispare, a¬lu¬ne¬că. Şi avem, din nefericire, atâ¬tea exem¬ple pe planetă când une¬le popoare şi-au pierdut cre¬din¬ţa şi, în mod firesc, a ur¬mat pierderea identităţii na¬ţio¬nale şi nu mai putem vorbi de o na¬ţi¬une, de un popor unit în jurul unor concepte şi valori fun¬damentale, ci vorbim de un a¬¬malgam, de o unire a mai mul¬tor culturi, care nu mai dă iden¬¬titatea aceea profundă ca¬re a fost înainte.  
 
- Înaltpreasfinţite Părinte Ioan, judeţele Covasna şi Harghi¬ta sunt în acest pericol?  
 
- În mod cert, timp de o mie de ani, cea mai frământată istorie din Transilvania a fost aici, în ar¬cul carpatic, în arcul de sud-est al Transilvaniei, un¬de cei ca¬re au venit după noi au fost mai puternici şi sa¬bia n-a tăiat doar braţul ro¬mâ¬nului, ci iată ve¬dem că de mul¬te ori i-a tăiat şi limba, i-a tă¬iat şi graiul. Am pu¬tea să a¬min¬tim de perioada din timpul celui de-al Doilea Răz¬boi Mon¬dial, după Dictatul de la Vie¬na, când mulţi români din a¬ceastă parte au trecut Car¬pa¬ţii spre Moldova sau spre Ţa¬ra Românească, când mulţi pre¬¬oţi au fost alungaţi şi nu¬me¬¬roa¬se biserici au rămas mul¬tă vre¬me pustii. Iată, eu, când am ve¬¬nit în această par¬te de ţară, am găsit biserici în ca¬re nu se mai slujise de şai¬zeci şi cinci de ani! S-a observat că a lipsit ceva din locali¬ta¬tea aceea. Aco¬lo credincioşii vor¬besc deja într-o limbă stră¬ină - şi în casă, şi cu vecinii lor ş.a.m.d. -, deci, ia¬tă de ce este nevoie să ne men-ţi¬¬nem cre¬dinţa noastră moşte¬ni¬tă din strămoşi.  
 
Din nefericire, lumea orto¬do¬xă este destul de mică. As¬tăzi, când vorbim de un sistem pla¬¬ne¬¬tar de 6,5 - aproape 7 mi¬li¬ar¬de de oameni, ortodocşi sun¬tem în jur de două sute şi ce¬va de mi¬lioane, deci foarte pu¬ţin; sun¬tem după virgula mi¬liardelor. De aceea, aici, în spa¬ţiul a¬cesta răsăritean s-a păs¬trat credinţa ortodo¬xă şi se poa¬te observa că popoa¬re¬le orto¬do¬¬xe care au avut cre¬din¬ţa orto¬do¬¬xă neîntreruptă au şi astăzi un pronunţat ca¬rac¬ter de iden¬ti¬¬tate naţională. În Rusia, Bi¬se¬rica Rusă de as¬tăzi este foar¬te înfloritoare. Ia¬tă, şi ei sunt depozitarii or¬to¬do¬xiei. Grecia, la fel, este in¬con¬¬fun¬dabilă. Atât credinţa or¬to¬do¬xă a Greciei, cât şi cultura ei sunt inconfundabile, păs¬tra¬¬t¬e toate în contextul acesta al credinţei care, în decursul se¬colelor, s-a păstrat aşa, ve¬ni¬¬tă după rânduielile apostoli¬ce, pen¬tru că şi Biserica noas¬tră, noi, ca Biserică Ortodoxă, sun¬tem o biserică apostolică, deci a¬vem primele semănături ale cu¬vântului lui Dumnezeu a¬runcate în spaţiul nostru românesc de un Apostol, Sfân¬tul Andrei.  
 
- Înaltpreasfinţia Voastră, cum este trăită ortodoxia în a¬ceste comunităţi din Covas-na şi Harghita?  
 
- V-aş răspunde tot printr-o în¬trebare. Ce părere aveţi despre un tânăr care de curând şi-a luat doctoratul în teologie, a venit la mine şi mi-a cerut o pa¬rohie din eparhia noastră; şi i-am oferit o parohie de 46 de fa¬milii? Este greu de înţeles, ca să spun aşa: un teolog vine şi slu¬jeşte la o biserică unde are 46 de familii! Sau, am un teolog ca¬re a venit şi mi-a cerut, tot aşa, o parohie şi i-am dat o pa¬ro¬hie care are 48 de credincioşi. Nu¬mai atât! Deci, cel cu docto¬rat a luat 46 de familii, iar cel ca¬re nu avea doctoratul încă a¬vea 48 de suflete! Ei, acum eu vă întreb, fără a încerca să a¬runc o umbră asupra altor pro¬fe¬sii: credeţi că un medic s-ar du¬ce la un dispensar unde ar a¬vea patruzeci şi ceva de familii sau patruzeci şi opt de suflete? Din nefericire, avem comuni¬tăţi de o mie, două mii de oameni şi nu au medic! Iată, pre¬o¬tul se duce şi pentru o turmă aşa de mică. Deci, deocamdată, zic eu, din mila lui Dumnezeu, a¬vem studenţi, avem tineri care în¬ţeleg rolul şi valoarea fiinţei u¬mane. Adică, la noi, aici, în Co¬vasna şi Harghita, oarecum via¬ţa preotului se aseamănă cu pil¬da aceea pe care a spus-o Mân¬tuitorul că păstorul a lăsat no¬uăzeci şi nouă de oi şi s-a dus şi a căutat oaia cea pierdută. Aşa că şi în eparhia noastră, în¬că de la înfiinţare, am avut a¬ceas¬tă perspectivă şi această am¬prentă a parabolei rostite de Hris¬tos, că eu n-am fost trimis la o turmă cu nouăzeci şi nouă de oi, ci m-a trimis Dumnezeu să caut o singură oaie, oaia ră¬tă¬cită printre străini, care sunt pu¬ţinii noştri credincioşi risipiţi pe aici, prin crestele Carpaţilor.  
 
- Ce oferă Episcopia Co¬vas¬nei şi Harghitei acestor oameni, mai ales românilor, ca¬re, trep¬tat, dispar din a¬ceas¬¬tă zo¬nă?  
 
- În primul rând este satisfac¬ţia aceasta a slujirii. Şi, aş re¬pe¬¬ta, raportul acesta din pa¬ra¬bo¬¬lă, că mare bucurie este în cer pentru un păcătos care se în¬¬toarce. Deci, un păstor se bu¬cu¬¬ră mai mult când găseşte oa¬ia cea pierdută şi rătăcită, de¬cât de cele nouăzeci şi nouă. E¬xis¬¬tă încă această credinţă şi bu¬¬curie. Gândiţi-vă că am găsit pa¬¬rohii, cum vă spuneam, în ca¬¬re nu s-a slujit de o jumătate de secol! Ei, câtă bucurie poate să aibă în sufletul lui acel preot ca¬re vede că a tras clopotul ce n-a mai fost tras de cincizeci, de şaizeci de ani şi vin albinele - albinele din stup n-au în¬ghe¬ţat, n-au murit -, şi vin, una câ¬te u¬na. Mă gândesc, şi pentru mi¬ne, şi pentru ei, că aceasta este o bucurie sfântă, care ne ţine a¬ici. Pentru că altfel nu putem spu¬ne că, în toată această e¬par¬¬hie, din o su¬tă de parohii, da¬că sunt maximum zece parohii, care s-ar putea întreţine pe ele şi să-şi întreţină un pic şi pre¬otul, şi cheltuielile pe care le au acolo. Restul, din mila lui Dum¬nezeu, cu ce putem, ne gos¬podărim: preoţii mai şi lu¬crea¬¬ză, deci sunt gospodari, şi mai avem ajutor de la Fondul Cen¬tral Misionar, de unde mai pri¬mim un pic de mângâiere pentru preoţii pe care îi avem aici. De aceea, pe această cale aş mul¬¬¬¬ţumi Sfântului Sinod, Pă¬rin¬¬telui Patriarh, bunilor cre¬din¬¬¬cioşi şi preoţilor din toată ţa¬ra care adună bănuţi după bă¬nuţi şi o parte din ei ajung şi în păr¬ţile noastre pentru a mân¬gâia şi partea aceasta de trebu¬in¬ţă pentru preoţii cu parohiile foar¬te mici şi care trebuie spri¬ji¬¬niţi, pentru că, altfel, sunt şi ei oameni, cu greutăţi, cu fa¬mi¬lii, cu copii. Gândiţi-vă că sunt pre¬oţi care îşi duc, în fiecare zi, co¬piii la distanţe mari la şcoală, pen¬tru că nu în toate lo¬calită¬ţi¬le mai sunt şcoli în graiul nostru românesc. Şi atunci, eu ca¬ut, încet, încet, să-i apropii, în timp, de anumite zone unde ar pu¬tea şi copiii lor să aibă acces la şcoală, însă, mila lui Dum¬nezeu! Încearcă să-şi educe şi ei co¬piii, atât în spiritul credinţei, cât şi în alte profesii. Uitaţi-vă, de exemplu, am un preot care are trei copii şi toţi trei sunt la Me¬dicină. Dacă aţi vedea mâi¬ni¬¬le tatălui lor, sunt crăpate de mun¬¬că, însă muncă cinstită. Slu¬¬¬jeşte la altarul lui, peste săp¬¬¬tămână munceşte în gospo¬d㬬rie şi, iată, are trei copii la Me¬¬dicină. Şi mai sunt şi alţii. Mai am o altă familie care, tot aşa, deşi orfan (tatăl), deja alţi doi copii la Medicină, din¬tr-o singură familie de pre¬ot! Aşa că încercăm să-i aju-tăm. Am acordat şi acordăm mai multe burse copiilor care sunt la facultăţi, ştiind în ce si-tu¬aţie se află părinţii lor, şi aşa se face că am şcolarizat până acum peste trei sute de copii. ¬Nu toţi sunt preoţi, dar o parte din¬tre ei sunt. Când am venit aici, am găsit numai cinci pre¬oţi născuţi în această zonă - res¬tul erau veniţi din alte părţi -, iar acum, din mila lui Dumnezeu, am mai puţin de zece preoţi din al¬tă parte şi toţi sunt din a¬ceas¬tă zonă şi, până acum, nici unul nu mi-a cerut dezlegare, să spu¬¬nă: „Părinte, daţi-mi dezle¬ga¬¬¬re să plec într-o altă epar¬hie“. Stau aici, cu părinţii lor, cu familiile lor şi sunt legaţi de a¬ceastă zonă ... (Spicuiri şi fragmente din interviul Părintelui Mircea Toma – „Ortodoxie şi identitate românească în Transilvania” – Ziarul „Lumina de duminică” – Cotidianul Patriarhiei Române – 07.08.2013. http://www.ziarullumina.ro/interviu/ortodoxie-si-identitate-romaneasca-transilvania).  
 
Cu alte cuvinte, aşadar, glasul ierarhului duhovnic de aici reprezintă lumina care ne acoperă cu harul său. Sămânţa aruncată va răsări şi va supravieţui, dacă vom avea grijă să nu-I tăiem rădăcina – credinţa. Lumina străbate în întuneric. Vâzând-o, ne entuziasmăm, ne înflăcărăm, dar este necesar să luăm aminte asupra ei, să-I pătrundem înţelesul, semnificaţia. Cuvintele Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan – Arhiepiscop al Episcopiei Ortodoxe Române a Covasnei şi Harghitei – sunt cuvinte pline de încărcătură duhovnicească, pe înţelesul tuturor, dar cu profunde semnificaţii. Înaltpreasfinţia Sa este întruchiparea ierarhului adevărat, apropiat de popor, aflat mereu între enoriaşi. Are darul de a zidi pe fiecare om cu un cuvânt bun, conducându-l spre lumina cunoaşterii adevărului, deoarece nu este om care să meargă prin întuneric şi să nu dorească să-I apară în priviri lumina. Cum? Calea cea mai importantă este dialogul, convorbirea cu Duhovnicul, cu Părintele duhovnicesc.  
 
În încheiere vom afirma şi susţine cu toată convingerea că prin publicarea acestor convorbiri duhovniceşti cu un cunoscut, recunoscut şi renumit ierarh şi slujitor al Bisericii noastre, strămoşeşti şi dreptmăritoare – Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioan Selejan – căruia îi dorim să aibă parte, în continuare, de mult spor şi de multe împliniri duhovniceşti, am avut parte de un scump cadou sufletului şi cugetului nostru, al cititorilor şi credincioşilor, motiv pentru care îi mulţumim în mod deosebit, dorindu-i multă sănătate şi multă putere de muncă, în continuare!...  
 
Stelian Gomboş  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
„Bucuria slujirii este cea care ne menţine aici, căci m-a trimis Dumnezeu să caut oaia cea pierdută” – dialog cu Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan - Arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei... / Stelian Gomboş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 920, Anul III, 08 iulie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Stelian Gomboş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stelian Gomboş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!