Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Olimpia Berca         Publicat în: Ediţia nr. 692 din 22 noiembrie 2012        Toate Articolele Autorului

 “...ascuns în poem ca sub o lespede graţioasă”
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

 

 

Olimpia Berca  

 

“...ascuns în poem ca sub o lespede graţioasă”  

 

 

Directorul editurii bucureştene Palimpsest, poetul şi criticul de teatru Ion Cocora publică, în 2011, un nou şi consistent volum de versuri, Într-o elegie cu obloanele trase, însoţit de un inventar cronologic cu opinii critice şi de un altul, al lucrărilor publicate, iar, pe coperta a IV-a, de un amplu comentariu, semnat de Marin Mincu. Scriitorul, plecat de pe meleagurile Caraşului, format la Cluj şi stabilit, în cele din urmă, la Bucureşti, aparţine, prin solidaritate de generaţie, prin formaţie şi, deopotrivă, printr-un fel de afinitate stilistică, tuturor celor trei spaţii. După cum pasiunea sa pentru scenă, pentru viaţa teatrului, a spectacolului se întâlneşte, într-o armonioasă şi originală unitate, cu atracţia, la fel de constantă, la fel de tiranică, pentru verbul poeziei. Lumile celor două universuri reverberează una spre cealaltă, ca o oglindă cu două feţe.  

De aici, poate (dar nu numai), titlul, focalizând, pe de o parte, factura elegiacă a poemelor şi, pe de alta, solitudinea actului poetic. Monologul liric se aude dincolo de cortină, fără spectatori: “obloanele” sunt trase”. Este, de altfel, şi concluzia discursului, exprimată în ultima piesă: “eu stau singur într-o elegie cu obloanele trase şi nu mai întreb de/ tine nu aştept să-ţi apară chipul în fereastră şi să-ţi arăt cum creşte/ iarba peste mâna care ţi-a dăruit scoruşe şi porumb fiert”.  

Discretă, de-abia auzită, trucând, de multe ori scenariul, vocea poetului mărturiseşte despre realităţi ce se impun ineluctabil: senectutea, apropierea finalului. Descoperindu-le, autorul se trezeşe într-o lume străină, unde actanţii se schimbă, unde el însuşi se transformă, este altul, un necunoscut . E ca şi cum insul s-ar preschimba (de fapt, se preschimbă), e ca şi cum ar găsi în sine ceea ce nu exista ori nu observase până atunci: semnele teribile ale trecerii.  

Motivul nu este nou. S-ar putea cita şiruri lungi de autori aflaţi pe arpegiile acestei teme, ce defineşte esenţa destinului uman, autori care au deplâns firea vremelnică a fiinţei trăitoare, au meditat la deşertăciunea lumii, şi-au pus întrebări, s-au răzvrătit. Ion Cocora a asimilat intelectual şi, totodată, a experimentat estetic această dezbatere.  

Textele noului său volum arată însă o schimbare de unghi. Autorul se află în faţa unui adevăr izbitor, trăieşte nemijlocit propria dramă, este martor. Sufletul, încă tânăr, receptează urmele uzurii, ochiul vede semnele pe care moartea le trimite (“Moartea îmi rânjeşte dilatându-şi pupilele/ să văd în ele zilele mele numărate”). Interogaţiile nu se mai se impun ca deliberări abstracte, ci ca experienţă personală. “Urăsc moartea” – titlul unui poem, sau: “proştii de ei nu văd că mă târâi de la o zi la alta/ într-un trup străin fără să mă părăseacă obsesia/ că nu sunt decât un rest de viaţă..“.  

Un cortegiu de trăiri, de la constatarea, aparent resemnată, la ţipătul înăbuşit, ori revolta strigată, pe care instinctul, mai puternic decât orice înţelepciune, îl smulge, traversează volumul. Spaima se strecoară insidios până devine obsesie: “Frica de om bătrân mă atinge cu degetele ei vâscoase/ o privesc în ochi şi caut un şiretlic cu care să o fac/ să nu vadă cum tremură ţepii pe spinarea ariciului/ ascuns în poem ca sub o lespede graţioasă”.  

Poet vital, cunoscut pentru strălucirea lumilor sale imaginare, cu fastuoase combinaţii retorice, Ion Cocora a cântat viaţa în plinătatea ei, “întâmplările sufletului”, a scris despre poezie, dar şi despre moarte ori eros. “De parcă ar vorbi de un altul, insuportabil de familiar”, constată Nicolae Breban (2003). Acum se întoarce cu totul spre sine, discursul se personalizează, regia devine mai austeră, poetul întâmpină cu “stoicism” (notează Marin Mincu) tarele existenţei. Dar tonul firesc, reţinut, uneori persiflant vine de undeva, din străfundurile fiinţei rănite, este doar masca de după oblonul bine ferecat; camuflajul ascunde, ca “într-o capsulă de mac”, suferinţa, sentimentul singurătăţii, nevoia de celălalt, dorinţa – argheziană, s-a spus – de a cunoaşte (“doamne umbrosule cum aş mai vrea să trag pielea/ de pe trupul drogat al transcendenţei/ să privesc prin ea ca prin sticlă cu ochii cu degetele cu limba/ să te văd cum vei putea suporta atâta transparenţă”).  

Există în enunţ numeroşi indici textuali (vocativele, spre exemplu: doamne, iubito, tată), ce dau în vileag această nouă ipostază a scrisului. Afirmând sensul titulaturii, poetul îl dezice, totodată. Deşi îşi aclamă solitudinea, el pare să caute un partener de dialog, un interlocutor: se adresează iubitei, contemporanilor, tatălui (“nu-mi uit apartenenţa de bun creştin la sângele tău tată/... // te recunosc după cum râzi din haita de figuri de ceară// vin să-mi alătur fatalitatea de fatalitatea ta sperând să fim unul ...”), confraţilor, divinităţii ori morţii (personificate) şi chiar poeziei (“stihie graţioasă”, ale cărei “frisoane carnale” aduc în minte tinereţea “voluptuoasă”).  

Femeia iubită şi moartea, personaje emblematice ale discursului, se află în relaţie antonimică: “...mă chinuiam să te strig/ să vii să-mi alungi o presimţire / înainte de a adormi din nou/ afundat în spaimă/ ca-ntr-o cochilie de melc”; sau: Cum să-mi pliez eul acesta obosit/ şi înfricoşat de el însuşi ca şi când ar aparţine/ unei lumi ce nu mai există decât în oglindă/ să intre în pielea ta tânără şi dureros de reală /.../ cum să uit că bătrânţea nu se jupoaie/ de pe trup ca blana de pe meil”).  

 

Surdinizând, deliberat, exuberanţa imagistică, jocul metaforelor şi al comparaţilor, în favoarea adresării directe, simple şi concise (“dă-mi doamne mai dă-mi/ câteva zile de trăit”; “Cum le schimbă bătrâneţea pe toate”), poezia din acest volum al lui Ion Cocora renaşte din sine, convingătoare şi viguroasă.  

22 noiembrie 2012  

 

 

 

Referinţă Bibliografică:
“...ascuns în poem ca sub o lespede graţioasă” / Olimpia Berca : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 692, Anul II, 22 noiembrie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Olimpia Berca : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Olimpia Berca
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!