Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 1115 din 19 ianuarie 2014        Toate Articolele Autorului

 ANA, FIICA MUNTILOR, ROMAN, CAP. VII
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

MOTTO:  

„Îţi vine mai lesne să te arăţi înţelept  

pentru alţii decât pentru tine însuţi.”  

 

La Rochefoucauld  

 

6. Fiori şi zmeură

 

Anii au trecut peste gemene şi acestea după absolvirea celor zece clase ale şcolii generale din sat şi a unor cursuri de calificare în profesia de croitorese - lenjerese organizate de Cooperativa „Munca” din Trăisteni, erau acum propriile lor stăpâne, deschizând un atelier de confecţii de damă. La început au fost atât designeri, creatoare, cât şi executante ale creaţiilor lor sau ale comenzilor primite.  

După revoluţie, pe la 24 de ani, cum afacerile nu le-au prea mers în sat din cauza unei atmosfere ostile create în jurul Anei de către o săteancă, şi-au mutat atelierul pentru început la Câmpina unde exista mai multă clientelă.  

Ana, pe când îşi exercita profesia de croitor, întâlnise un tânăr mai vârstnic decât ea cu câţiva ani în atelierul Cooperativei „Munca”, care s-a priceput să îi tulbure prin experienţa lui şi al cuvintelor meşteşugit rostite, existenţa destul de liniştită şi niciodată aflată în pericol până la acea vârstă de şaptesprezece ani.  

Se îndrăgostise de Costache (aşa îl chema pe croitor), atât de mult încât atunci când îl vedea, simţea că îi fuge pământul de sub picioare. El reprezenta pentru ea soarele care răsărea de peste deal în fiecare dimineaţă, chintesenţa existenţei sale în acest sătuc dintre munţi. De la bal şi de la Claudiu, prietenul de câteva zile de vacanţă, nu se mai împrietenise cu niciun băiat. Îi ocolea cu asiduitate şi nu accepta nicio apropiere a vreunuia dintre pretendenţi la dragostea ei.  

Îmbrăţişările lui Costache, sărutările, alintările şi mângâierile mâinilor sale pricepute, nu numai să împungă cu acul, ci şi să farmece o fată tânără şi lipsită de experienţă, aflată tocmai într-o perioadă confuză a existenţei sale, deveneau esenţa zilelor petrecute împreună.  

La atelier nu se mai puteau ascunde, fiind trădaţi de privirile galeşe pe care şi le aruncau unul celuilalt. Nu mai era mult de la momentul când Ana se îndrăgosti „pentru totdeauna”, cum gândea atunci la vârsta sa tânăra, până s-ar fi aflat de idila lor de către colegi.  

Într-o joi, Ana abia aştepta să termine orele de lucru, pentru a se întâlni cu iubirea vieţii sale, Costache. De obicei alergau pe coclaurile din marginea satului pentru a fi împreună, a se îmbrăţişa şi ca să se sature de sărutările lor pasionale. Când o săruta Costi, o umplea de foc, ardea toată. Simţea că nu mai are aer, că se sufocă de atâta pasiune.  

În Ana începeau să se descopere simţuri pe care nici nu bănuise că le poate avea. Începea să simtă ca o femeie, fără să fie. Costache nici nu ştia că Ana este virgină, cunoscând proasta reputaţie a celorlalte surori ale sale. Se aştepta să-i cedeze cât mai repede poftelor sale de animal în călduri.  

Ana devenise o femeie frumoasă, de înălţime mijlocie, puţin peste un metru şaizeci. Avea ochii albaştri ca cerul senin de munte sau ca apa limpede a Florei.  

Pletele negre şi uşor ondulate i se revărsau peste spate. Un mijlocel subţire de credeai că se frânge la prima strângere din prea multă dragoste şi nişte picioare drepte, cu pulpe armonios îmbinate întregii construcţii corporale, îl făcea pe fiecare bărbat ce o întâlnea să întoarcă capul după ea şi să şi-o dorească. Era fermecătoare şi dorită. Numai că Ana avea o altă structură sufletească cu totul diferită de a celorlalte surori ale sale.  

Ana era o adevărată redută greu ce cucerit, deoarece ea nu se lăsa înşelată de vorbele dulci rostite cu nonşalanţă de bărbaţii pe care îi fermecase cu fizicul ei. Ca oricare femeie era sensibilă la cuvintele frumoase spuse cu pricepere la urechea. Era cerebrală, chiar dacă un pic inhibată de anumite concepte ale sale despre relaţiile cu bărbaţii.  

O femeie mândră şi rece când cel căruia i-a acordat toată atenţia o dezamăgeşte. Ca să o cucereşti cu adevărat pe Ana, trebuia să fii foarte sincer cu ea, să-i fii loial şi de încredere, altfel erai izolat de cei care se numărau printre persoanele sale dragi. Ana începea să se maturizeze, să devină femeie în puterea cuvântului, dar Ana era îndrăgostită până peste cap de abilul Costache, un croitoraş isteţ şi priceput în manevrarea sentimentelor feminine la cei douăzeci şi cinci de ani ai săi.  

La ieşirea de la program, s-au strecurat amândoi ferindu-se de indiscreţia colegilor şi în drumul ce ducea spre Teşila sau abătut spre pădure, cunoştea Ana un loc unde mergea ea să culeagă fragi şi zmeură. Era o poieniţă plină cu flori iar pe margine erau numai tufe de zmeuriş şi de fragi. Dacă nu ar fi aproape de zona locuită puteai să te întâlneşti şi cu moş Martin şi el un iubitor al acestor delicatese.  

- Hai, Costi, să mergem la cules de zmeură.  

- Unde?  

- Ai să vezi tu, ce îţi este frică să nu te întâlneşti cu vreo ursoaică?  

- Am una lângă mine, ce-mi mai trebuie alta?  

- Obraznicule. Ce, eu sunt ursoaica ta? Nu vezi cât de suplă şi frumoasă sunt? Puteai să-mi spui o ciută, o căprioară, dar ursoaică? M-ai supărat şi când mă gândisem să te recompensez cu un sărut că mă însoţeşti la zmeuriş...  

- Ei, lasă nu mai fii aşa bosumflată că nu am spus-o cu rea intenţie. Sper să nu renunţi la recompensă...  

- Nu ştiu dacă mai meriţi. Pot merge şi singură…  

- Şi dacă te întâlneşti cu un urs cu două picioare prin pădure? Cum spunea adineauri o tânără, frumoasă, apetisantă, cu vino încoace: „Cine nu ar fi tentat să te posede aici în plină pădure?”  

- Mda, aici ai şi tu dreptate, câţi demenţi sunt pe lume, parcă tot mai bine este cu tine şi cum ţin un picuţ la tine...  

- Doar un picuţ? Credeam că mai mult, că eu sunt înnebunit după tine.  

- Da? Atunci de ce îi faci ochi dulci lui Lizica?  

- Aa... aşa… să nu se prindă ceilalţi că suntem iubiţi.  

- Dar suntem iubiţi, Costi? Prin ce dovedeşti că mă iubeşti?  

- Cum prin ce? Te iubesc şi gata. Ce dovezi îţi mai trebuiesc?  

- Te-ai însura cu mine dacă ţi-aşi cere acest lucru?  

- Ddaa... de ce nu? Răspunse Costache bâlbâindu-se, lucru ce nu i-a scăpat vigilentei Ana.  

Doar nu refuzase atâtea oferte de „iubire” pentru a se arunca cu ochii închişi în braţele lui Costi. Simţea că îl iubeşte şi era singurul care ar fi putut să o strângă în braţe şi să o facă să se simtă o fată fericită. Mai avea puţin şi avea să împlinească optsprezece ani, deci să devină majoră şi să-şi aleagă singură cu propriul discernământ deciziile cum îşi va orândui cursul viitor al vieţii. Deocamdată dorea să se simtă bine în braţele lui Costi şi de aceea se grăbea să ajungă cât mai repede în luminişul cu pricina.  

- Să te cred? Bine. Am să mă fac că te cred pentru a nu strica atmosfera acestei după amiezi pe care mi-o doresc ca pe o filă de carte interesantă a vieţii mele. Sper să nu strici poezia acestei sfârşit de zi prin gesturi necugetate.  

Acest avertisment nu-i veni la îndemână croitorului care se şi vedea în lumea Paradisului. Doar nu l-a invitat fata în mijlocul, pădurii să culeagă fragi, ci să-i culeagă el dulceaţa frăguţei sale.  

- Nu ştiu la ce te referi când îmi transmiţi acest avertisment.  

- Nimic deosebit, aşa în general când mă refer la încredere şi sinceritatea sentimentelor noastre. Costi, fii sincer cu mine, mă iubeşti cu adevărat?  

- Te îndoieşti de asta?  

Cum mergeau ţinând-o de gât, Costi o întoarse cu faţa spre el şi o strânse cu afecţiune în braţe. Buzele sale se lipiră pe gura fetei luată prin surprindere, ca o ventuză. Sărutul parcă era un început de vis. Ana se lăsa dezmierdată de mişcarea caldă a buzelor sale.Până la această plimbare prin pădure se mulţumiră cu câte o ţucătură pe unde nu-i vedea nimeni. O cuprinse o căldură ce-i invadă întregul corp. Va putea să meargă mai departe până la poiană sau să se joace cu dragostea aici pe această cărare, la umbra molizilor seculari?  

După această demonstraţie de „iubire” a tânărului bărbat, Costi o luă din nou de după umeri şi porniră să urce spre aşa zisul Paradis al Anei, fiica munţilor cum a botezat-o el atunci.  

Ana, eliberată din îmbrăţişarea braţelor tinere şi de sub plăcerea sărutului, parcă ieşea din transă.  

Acest sentiment, atât de puternic, nu-l mai trăise niciodată până atunci. Poate se datora şi dorinţei sale de a fi cu adevărat iubită, de a fi centrul atenţiei unui bărbat de care să-i placă şi ei.  

Îl întâlnise pe Costache croitorul, care o cucerise prin cuvintele sale ameţitoare. Avea rutină, avea experienta, iar ea era încă un copil naiv, fără apărare, lucru de care croitorul era conştient, motiv pentru care o şi abordase, dar ea nu ştia acest lucru .  

Doar era cea mai frumoasă dintre colegele sale şi dacă s-ar fi aflat în cadrul atelierului de idila lor, ceilalţi bărbaţi ar fi fost geloşi şi invidioşi pe el, pentru că a reuşit să o cucerească. Toţi o considerau, după seriozitatea cu care îşi vedea de lucru, inabordabilă, aşa că o lăsară în pace şi o tratau ca pe oricare dintre colege.  

- Ana, tu eşti o adevărată fiică a munţilor.  

- Da? De ce?  

- Pentru că aici te-ai născut, aici ai crescut şi printre aceste dealuri, păduri şi munţi ţi-ai petrecut întreaga copilărie.  

- Mulţumesc de această comparaţie poetică. Da, ai dreptate, aici este toată viaţa mea prezentă. Ce-mi va oferi viitorul, numai Dumnezeu va şti. Uite că se zăreşte luminişul. Hai să fugim, să ajungem cât mai repede în el.  

Se luară la întrecere care ajunge primul. Luminişul era scăldat de razele soarelui şi pustiu. Doar fluturii şi gâzele alergau împreună cu ei printre flori şi fâneaţa din poiană.  

Se auzeau păsările cântând printre copaci şi din depărtare sunetul unei tălăngi. Era poate vreo cireadă prin apropiere la păscut. Cum au ajuns în mijlocul poienii, obosită de alergătură, Ana se aruncă la pământ şi cum stătea pe spate, îşi întinse braţele ca o răstignire.Cerul era cenuşiu. Chiar atunci observă cum un avion la mare înălţime lăsa o dâră de fum în urma lui.  

Era fericită pentru aceste clipe de dumnezeiască frumuseţe a naturii. Simţea cum se mişcă prin iarbă cărăbuşii, căutând rezerve pentru iarnă. O furnică înceată urca pe un fir de iarbă să ajungă la spic pentru a-i fura un bob. Trăia cu intensitate momentul. Costi se aşeză şi el leneş lângă ea în aceeaşi poziţie.  

- Îţi place Costi unde te-am adus? Este un colţ de Rai nebănuit de frumos. Când ajung şi privesc această poiană, mi-aş dori să mă confund cu natura, să fac parte din ea, să las lumea acesta lipsită de valori, plină de răutăţi şi intrigi şi să mă refugiez aici, să mă îmbrăţişez cu această frumuseţe, să-i fiu iubită.  

- Şi eu vreau să mă îmbrăţişez cu această frumuseţe! Şi se întoarse cu faţa spre Ana pe care o cuprinse în braţe şi începu să o sărute cu pasiune. Ana îl luă cu mâna de după gât şi îi răspunse cu toată priceperea sa mai mult condusă de instinct, decât de experienţă. Se sărutară şi se încălziră nu numai datorită urcuşului şi a fugii pe ultima porţiune de cărare, ci pentru că sângele dăduse în clocot la amândoi.  

Costi în timp ce pusese stăpânire definitivă peste gura fetei, cu mâna stângă îi mângâia sânul ce stătea să sară din bluziţa subţire şi din cupa sutienului. La început Ana avea senzaţia că cineva vrea să-i pângărească trupul cu aceste atingeri, dar senzaţiile ce se transmiteau prin podul palmei partenerului de joacă şi al degetelor sale pline de înţepături de ac, îi adormi simţul veghii, se abandonă în mâna vicleanului croitor, care îi desfăcu nasturii bluzei şi îşi strecură degetele sale perverse şi scotocitoare pe sub sutien ajungând la cele două rodii coapte şi tari ale căror turnuleţe începeau să se întărească.  

Ana se cabră de plăcere, moment care a fost suficient ca isteţul croitor sa deschidă capsele sutienului dintr-o mişcare. Se vedea că nu o făcea pentru prima dată dacă a reuşit această performanţă aşa de uşor. Până să sesizeze Ana ce se întâmplă, rodiile îi erau acoperite cu sărutări pasionale, iar turnuleţii mestecaţi între dinţi fără să doară, ci să electrizeze de plăcere posesoarea lor.  

Se lăsă stăpânită de aceste senzaţii pe care le savura pentru prima dată. Nu avea timp să se mai gândească la ce o avertizase sora mijlocie cu ani în urmă că are să-i placă şi că le va căuta. Costi aruncă cămaşa de pe el şi la bustul gol se apropie de pieptul fetei la fel de descoperit ca şi al său. Trupurile li se împreunară, se lipiră unul de celălalt şi li se simţeau broboanele de apă sub ele.  

Mâna lui Costi coborî spre pulpele Anei. De atâta frământare în timpul jocului lor, picioarele îi erau descoperite, fusta se ridicase până sus. Începu să le mângâie din ce în ce mai aproape de cuptoraş. Simţurile de veghe ale Anei oricât erau de amorţite din cauza plăcerilor incomensurabile care i se ofereau în această poiană pustie intrară în alertă. Costi încă se juca cu rodiile Anei aproape coapte, nişte sâni frumoşi, rotunzi, tari şi cu nişte vârfuleţe micuţe, acum ridicate obraznic spre înaltul cerului.  

Curgeau apele de pe cele două trupuri încătuşate în plăcerea dragostei. Nimeni nu ştia cât de sinceră sau reală este, însă acum era liberă şi descătuşată din inhibiţiile Anei de până acum. Costi începu să o sărute din nou pe sâni apoi coborî spre ombilic cu mici sărutări scurte şi dese în timp ce mâna lui continua să se furişeze cu viclenia unui şarpe veninos printre picioarele fetei din ce în ce mai strânse. Ana îi mângâia părul scoţând sunete onomatopeice de plăcere. Era în extaz. Nu mai trăise aşa ceva niciodată şi nu avusese nici cum să viseze la ele, lipsind aceste momente din viaţa sa.  

Era fericită! Era iubită! Oare Costache o iubeşte sau doar doreşte să se culce cu ea? începu ea să se gândească simţind degetele tânărului cât mai aproape de scoicuţa ei. Chiar este acolo şi o mângâie. Ah, Doamne, asta nu..., nu se poate..., nu vreau Costi..., dar parcă această împotrivire slăbea din ce în ce mai mult. Când Costache se ridică din nou la nivelul corpului ei şi începu să-i acopere gura cu sărutări, să-i mângâie cu limba cerul gurii, apoi intrară la rând lobii urechiuşelor, care îi dădeau fiori de tresărea instantaneu la fiecare atingere a limbii pe lob, simţi mâna umezită a croitorului cum pătrunde rapid pe sub chilot, acoperindu-i mătasea cu podul palmei. Poate a fost greşeala tânărului care a umplut paharul. Ana nu era încă pregătită pentru pasul următor. Era prea repede tot ce se întâmpla cu ea şi peste principiile sale. Sări de lângă tânăr ca arsă în picioare şi încercă să-şi pună ţinuta în ordine.  

- Ce, ce s-a întâmplat? De ce te-ai ridicat? Ce nu-ţi place?  

- Că ai depăşit măsura. Până acum ai fost singurul care m-ai sărutat (atunci nu-l punea în calcul pe Claudiu de acum trei ani), singurul care mi-ai atins sânii şi te-ai bucurat de aceste oferte gratuite ale mele.  

- Ce vrei să spui cu ofertele? Nu te înţeleg?  

- Nu sunt o fata pe care să o foloseşti la joaca de-a dragostea şi să o abandonezi cum ai obţinut ce ai vrut de la ea. Cunosc acest sentiment destul de bine de la altele.  

- De la surorile tale, vrei să spui...  

- Da, de la surorile mele, care-i treaba ta cu ele? Ce nu-ţi place la ele?  

- Mie, nnu... am nim.. ic cu ele, ce să am!  

- Am jurat în faţa icoanei Maicii Domnului că nu voi fi niciodată ca ele. Cine doreşte să guste din fructul oprit, să mă duca mai întâi în faţa preotului şi al altarului şi apoi poate beneficia de toată dăruirea şi dragostea mea.  

- Dacă tu zici aşa,... bine,... cum vrei. Credeam că ţi-a plăcut.  

- Aş fi o mincinoasă să spun că nu mi-a plăcut. Ba mi-a plăcut mai ales că trăiesc aceste clipe pentru prima dată. Dar atât. Mai departe nu se poate. Dacă nu consideri că mă iubeşti suficient de mult să te însori cu mine, atunci pentru ce să-mi sacrific puritatea corpului? Poate mă consideri depăşită, acum de când totul are un nou sens şi bate vânt de democraţie. Fiecare să şi-o folosească cum crede de cuviinţă, eu rămân la principiile mele moştenite de la bunica materna: „Fii atentă: Numai cel ce-ţi pune cununa pe cap în faţa altarului să se bucure de puritatea ta.”  

- Dacă aşa vrei tu, nu am nimic împotrivă. Credeam că mă iubeşti şi nu este o mare problemă faptul să avem o relaţie intimă amândoi.  

- Gândeşti greşit. Dacă tot am ajuns până aici, mulţumeşte-te cu plăcerile obţinute pentru efortul de a mă conduce la zmeuriş şi dacă nu vrei să mai stai, poţi pleca, eu tot am venit să culeg zmeură aşa că pot rămâne şi singură în pădure. Nu ar fi prima dată şi cunosc drumul de întoarcere.  

- De ce să plec? Rămân cu tine. Ce, mie nu-mi place zmeura?  

Cei doi tineri s-au apucat să adune fructele zemoase şi puternic aromate, aruncându-le în gură după ce umpleau căuşul palmei sau într-o punguţă de celofan pentru Fana, mama Anei. Cum începea să se amurgească, au hotărât să facă calea de întoarcere. Pe drum din când în când se mai opreau pentru câte o pupătură, până au ajuns la marginea satului, de unde după o tandră îmbrăţişare şi promisiunea lui Costache că va fi cuminte pe viitor şi nu va mai abuza de slăbiciunile ei trecătoare şi-au luat la revedere. Au stabilit că vor mai vorbi la atelier, fiecare plecând pe drumul său, spre casă.  

Costache, nemulţumit şi rănit în orgoliul de bărbat că fata nu i-a cedat în poiană, nu se ştie ce şi cu cine a discutat despre această aventură că la câteva zile Ana a fost abordată pe stradă şi în public de o necunoscută care ţipa câtă-i gura de mare precum că i-a luat bărbatul care este şi tatăl copilului ei.  

Scandalul a fost atât de neaşteptat şi urât, încât acest lucru a afectat-o nespus de mult pe Ana, o fire sensibilă şi introvertită, încât de ruşine nici nu dorea să mai meargă la serviciu, unde toţi ochii erau aţintiţi asupra sa.  

Nu ştia nimic despre căsătoria lui Costache sau că are o relaţie cu cineva.În cadrul atelierului nu se vorbea despre aşa ceva, de aceea i-a şi acceptat avansurile.  

Femeia care a abordat-o şi a atacat-o verbal cu tot felul de acuze şi injurii în public, nu s-a limitat doar la atât, chiar dacă a primit explicaţia Anei că nu ştia de faptul că are soţie şi copil. A răspândit prin sat diverse zvonuri care de fapt erau doar nişte fantezii ale sale, prin care îşi apăra teritoriul şi presupusul tată al copilului ei.  

Mai târziu Ana a aflat că ar fi ceva adevărat în toată povestea asta. Că ar fi fost o înţelegere între cei doi când a rămas însărcinată, înţelegere pe care se vedea că croitoraşul cel isteţ a cam încălcat-o şi de aici toată ferocitatea atacurilor amantei sale.  

Cum atmosfera din atelier devenise ostilă nu numai din partea colegelor, ci şi al colegilor geloşi că s-a bucurat Costache de fructul Anei cum presupuneau ei şi cum lăsase croitorul ofensat în infailibilitatea lui, să se înţeleagă, Ana a fost nevoită să părăsească Cooperativa în foarte scurt timp de la întâlnirea cu presupusa rivală.  

Dezamăgirea i-a fost atât de mare încât zile întregi nu s-a oprit din plâns. Îi era ciudă pe ea şi pe toată lumea, că s-a lăsat înşelată în încrederea acordată sincerităţii unui bărbat de care îi plăcea. S-a lăsat ademenită de cuvintele sale frumos şi meşteşugit spuse tocmai atunci când simţea nevoia unui suflet pereche, unei iubiri curate şi adevărate.  

Această dezamăgire îi va marca tot restul vieţii şi nimeni nu s-a mai putut apropia de poarta sufletului său, rămasă ferecată oricăruicălător oprit să bată pentru a fi primit.  

Ana era tristă, dezamăgită, jignită, frustrată de dreptul la iubire şi încrederea în oameni. Era umbra acelei Ana ce alerga plină de speranţă, optimism şi încredere în iubirea pură spre poieniţa din pădure. Tot ce acumulase în suflet în cei aproape optsprezece ani, sentimentele cele mai curate şi mai pure, îi erau călcate în picioare, îi erau întinate de această femeie venită de nici unde în calea fericirii sale.  

Tristeţea a pus pecete pe chipul Anei care s-a închis pentru mult timp în propriul său suflet.  

Veştile rele care circulau foarte repede prin lumea satului despre ea, desigur numai veşti false şi calomnioase, a făcut ca Ana să evite lumea satului. Aştepta să devină majoră, pentru a putea să-şi deschidă propria firmă de croitorie şi să plece din cooperativă.  

 

 

 

 

 

 

 

 

Referinţă Bibliografică:
ANA, FIICA MUNTILOR, ROMAN, CAP. VII / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1115, Anul IV, 19 ianuarie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!