AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENTE
DE PROZĂ

RETROSPECTIVA
DE PROZĂ
A SĂPTĂMÂNII


Acasa > Orizont > Interviuri >  


Autor: Confluenţe Româneşti         Publicat în: Ediţia nr. 295 din 22 octombrie 2011        Toate Articolele Autorului

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Autorul articolului: Eugen Istodor 

Interviu cu Aniela Pojar din Auckland, Noua Zeelandă 
 
Cum aţi ajuns în Noua Zeelandă? De ce aţi plecat din România?  
 
Printr-un set de circumstanţe în care viaţa se întâmplă de la sine şi îţi dă, aşa, un făgaş favorabil, ca un râu care te duce la vale fără prea mult efort. Cu opt ani în urmă, terminasem şi eu facultatea, tocmai mă căsătorisem, urma ca părinţii să ne ajute să ne aşezăm şi noi la casa noastră ca tot omu'... Viitorul, aşa acum mi-l vedeau cei din jur, cred că era şi strălucitor şi promiţător. Iar eu? Eu tot încercam să-l descopăr şi să mă încânt în aşteptarea lui, dar nu vedeam nimic, decât o cutie mică şi întunecată în care simţeam că mă sufoc. Şi nici loc prea mult să mă mişc nu era în cutia asta. Visam în secret la străinătate şi tânjeam să ajung cumva să păşesc pe-acolo, nici nu prea conta unde anume. Dar, vezi, pe vremea aceea, nu era uşor să mergi chiar pe unde te tăia capul. Până când, într-o zi, un prieten îmi zice că verişoara lui tocmai plecase în Noua Zeelandă şi dacă ne interesează, ne pune în legătură cu ea, da' sigur nu ne interesează, că e prea departe. Ba da şi dă-mi email-ul ei. M-am întors în Cluj, de unde sunt eu, am fugit repede la Librăria Universităţii şi mi-am cumpărat o cărţulie mică despre Noua Zeelandă, căci cunoştinţele mele de geografie se opreau la Australia. Vorbesc engleza, perfect! Trai de viaţă bunişor, cum să nu vrei aşa ceva? Au o vară lungă şi plaje la tot pasul, na' hai să mergem să vedem şi noi iarba mai verde de peste ocean! Că sigur e mai bună ca a noastră! 
 
Care a fost şocul cultural în Noua Zeelandă?  
Cel mai mult m-a şocat felul neozeelandezilor de a trata pe toată lumea într-un mod prietenos, binevoitor şi amiabil. M-au surprins feţele lor deschise şi zâmbitoare şi ofertele lor dezinteresate de a mă ajuta, când, poate, îmi citeau pe faţă buimăceala sau confuzia de a nu şti în ce direcţie să o iau acuma, că m-am pierdut pentru a şaptea oară într-o zi sau ce vrea, oare, să zică formularul ăsta? Căci, cu toată engleza şi facultatea mea, eu tot nu pricep! Şi îmi înţelegeţi, sceptică, nedumerirea: Cum, de ce sunt ei aşa de drăguţi, ce vor oare, de la mine? Mi-au trebuit mulţi ani să mă eliberez de o teamă bine înfiptă până în măduva oaselor, pe care am cultivat-o din absolută nevoie într-un sistem opresiv în care nu ştii cine ţi-e prieten şi cine inamic, aşa că îi tratezi pe toţi la fel şi într-un final te temi de toată lumea, că-i mai sigur. Şi, sus armura şi hai la război! Am înţeles până la urmă că teama izolează. Şi am început să învăţ de la ei valoarea relaţiilor umane, doar aşa, pentru simpla bucurie de a ne împărtăşi existenţa cu alţii, fie ei şi străini. Acuma, ca să fiu în totalitate sinceră, câteodată mă exasperează tendinţa lor de a da indicaţii superdetaliate. Sunt atât de drăguţi şi vor să-ţi facă totul atât de uşor şi accesibil, încât orgoliul meu se simte puţin şifonat: Da', ce, acuma mă crezi îngrămădită de tot? Că am înţeles din prima şi ştiu să citesc şi singură! Da', poate, o să-mi treacă într-o zi şi asta. Sper! 
 
Cum v-aţi adaptat acolo?  
Încă mă mai adaptez... M-a ajutat foarte mult faptul că am studiat aici şi lucrez înconjurată de neozeelandezi (sau „kiwis”, cum îşi spun ei după pasarea kiwi care e una din emblemele lor naţionale). Am devenit curioasă şi interesată de obiceiurile lor şi îi întreb câte în lună şi în stele. Sincer, a fost şi este un efort, prin asta înţelegând că eu sunt cea diferită şi eu sunt cea care trebuie să se adapteze după ei şi nu ei după mine. Cred că au, aşa, un prag mental, undeva, pe la 6-7 ani, după care au început să-mi zică: Acuma eşti o „kiwi” şi asta nu înseamnă că sunt acră ca fructul, ci că sunt una de-a lor. 
 
Care sunt principiile de viaţă în Noua Zeelandă? 
Cred că unul din principiile de bază e acela că viaţa e lejeră, destinsă şi relaxată. Au ei o vorbă – „Sweet as bro'”, adică un fel de „Totul e dulce, frate”, în sensul că nu-ţi fă griji, degeaba îţi faci, că toate se rezolvă până la urmă, iar tu rămâi cu grijile şi nu e păcat? Că, uite, e o zi aşa de frumoasă, hai să mergem la plajă, aruncăm nişte fripturi pe grătar şi ne răcorim („chill out”)! Şi asta se simte la toate nivelurile, începând de la felul în care se îmbracă, adică foarte comod şi practic. Doamne, ce şoc a fost să văd oameni desculţi pe stradă! Sau cu şlapii lor tradiţionali („jandals”), un tricou şi nişte pantaloni scurţi şi hai să mergem în oras! Un alt fel în care se vede acest lucru e lipsa de birocraţie şi, aici, le dau dreptate: ce sens are să-ţi pierzi vremea cu formulare şi bătut la uşi cu plocoane? Când poţi să înregistrezi o maşină nou cumpărată în 10 minute, când toate cheltuielile îţi ies direct din contul bancar şi tu poţi să dormi liniştit pe o ureche, sau chiar două, dacă vrei? Acuma, i-am şi judecat o vreme: că asta e neglijenţă, că sunt dezorganizaţi şi delăsători, că nişte reguli, acolo, în plus, nu le-ar strica. Dar ei îşi bazează sistemele pe principii de încredere şi echitate. Şi eu o dădeam din nou pe obiceiul cel vechi şi prost: cum pot fi atât de naivi să te creadă pe cuvânt? Şi vrei să spui că nu te verifică, pe tine şi pe toată familia înainte de a semna? Acum le sunt îndatorată pentru asta, pentru că m-au ajutat să-mi construiesc demnitatea: eu spun adevărul, ei mă cred şi la urmă trăim, şi unii şi alţii, cu conştiinţa împăcată. 
 
Consilier psihologic cu o specializare în terapii expresive, de ce au nevoie neozeelandezii de meseria dvs.? 
Hmmm... Poate pentru că, fiind persoane care aparţin unei societăţi individualiste, adică sunt extrem de autonomi şi devin independenţi, rupându-se de familie la o vârstă foarte tânără - asta cu excepţia maorilor (populaţia indigenă) şi a celor din insulele Pacificului care au o matrice culturală colectivă – ei preferă, de multe, ori să-şi dezvăluie problemele intime unui străin. Poate pentru că, existând mai puţină structură în afară (la nivel de societate), au dificultăţi în a-şi crea propria structură internă. Poate pentru că au mai puţină identitate culturală comparativ cu cineva provenind dintr-o cultură veche şi atunci au nevoie să şi-o contureze din alte surse, care nu sunt la prima vedere atât de uşor accesibile (adică nu-ţi dă nimeni de-a gata nişte prototipuri care să-ţi spună: aşa stau lucrurile pentru simplul motiv că moşii şi strămoşii...). Poate pentru că nu le e ruşine atunci când au o problemă care le perturbă sănătatea emoţională, mentală sau fizică şi nu există teama de degetul străinului care să îi arate cu milă sau dezaprobare. Poate caută calitativ o viaţă mai bună şi înţeleg că asta vine dinăuntru. 
 
Pe unde se călătoreşte în Noua Zeelandă? Ce monumente istorice au? Cât de mândri sunt de istoria lor? 
Peste tot. E o ţară deosebit de frumoasă şi, pentru ei, monument mai istoric decât natura nu este, căci, înţelegi, asta nu e creată de om! Dacă mergi de la nord la sud (sau invers), întâlneşti cam tot ce vrei: vegetaţie exotică, păduri native, munţi, fiorduri, gheţari, plaje cu nisip alb sau negru, ape termale, cascade… E incredibil şi spectaculos! Turismul e foarte axat pe activităţi în aer liber şi, chiar dacă nu eşti o persoană foarte aventuroasă (şi nu faci surf, iar căţăratul pe stânci nu e tocmai hobby-ul tău), tot găseşti ceva pe gustul tău. Monumente istorice? Acuma, sigur, mai vezi câte o biserică mai veche sau un muzeu (cum ar fi Muzeul Te Papa în Wellington, Canterbury Museum în Christchurch sau Auckland Museum), dar gândiţi-vă: europenii au venit aici doar pe la sfârşitul secolului 18, iar maorii şi polinezienii au un alt fel de a-şi transmite produsele culturale. Pe cale orală, prin cântece, tradiţii şi ritual. Sunt, în schimb, multe sculpturi (în special în lemn) maore. Şi da, aş putea spune că sunt foarte mândri de istoria lor, asimilându-şi mult cultura maori (e o societate biculturală cu două limbi oficiale), dar sunt totuşi conştienţi că sunt o cultură tânără, cu o identitate mai ambiguă. 
 
Ce mâncare deosebită au? Cum se prepară? 
Mâncarea tradiţională a maorilor se numeşte „hangi” şi se pregăteşte în decursul unei ceremonii foarte îndelungate. Se sapă nişte gropi în pământ, în care se pun pietre încinse, iar mâncarea se pune acolo în tăvi, acoperită cu prosoape de bumbac îmbibate în apă, lăsându-se să se prepare în aburi şi căldura emanată de pietre. Se gătesc diferite sortimente de carne, îndeosebi porc, pui, miel şi legume, cum ar fi dovleac, kumara (un fel de cartof dulce), morcovi, ceapă, varză şi cartofi. Se pot adăuga, pentru aromă, rozmarin, usturoi şi ce-o mai fi, acolo. Grăsimea care se scurge pe pietrele astea încinse, împreună cu cenuşa dau mâncării un gust specific, afumat. 
 
Ce băutură tradiţională au? Ce gust are? 
L&P (Lemon & Paeroa), un fel de limonadă carbogazoasă fabricată din lămâie şi apă minerală din oraşul Paeroa. E foarte dulce şi acrişoară, în acelaşi timp, şi mai are o notă de altceva, o aromă specifică. Aş fi tentată să zic ceva fel de mirodenie, dar nu ştiu sigur, pentru că e un secret de breaslă. 
 
Ce hoteluri sunt / pensiuni mai bune şi la ce preţuri? Ce standarde de hotel există acolo diferit de lumea întreagă? 
Ca peste tot, sunt oferte pentru tot buzunarul. Există nişte pensiuni numite „backpacers” care sunt foarte rezonabile ca preţ (începând de la 30-40 dolari pe noapte, echivalentul a 15-20 euro), în care dormi în paturi etajate şi de obicei împarţi camera cu alţii. O altă variantă ieftină ar fi aceea de „camping”, adică îţi pui cortul în spatii special amenajate unde, în schimbul unei sume mici, ai acces la duş şi plite de gătit. Hotelurile şi pensiunile încep, în general, cam de la 80 de dolari (40 euro) pe noapte, până la 300-400 dolari şi peste (150-200 euro) pentru un hotel de lux. Ceva ce am întâlnit aici şi se practică mult, este închirierea unei case de vacanţă direct de la proprietari. Din cauză că mulţi neozeelandezi deţin o casă de vacanţă pe care o folosesc doar câteva săptămâni pe an, o închiriază în restul timpului, iar preţurile variază (în funcţie de mărime şi confort) între 100 şi 300 de dolari (50-150 euro).
 
Eugen Istodor  
www.phoenixmission.org 
Referinţă Bibliografică:
Am invatat de la nouzeelandezi valoarea relatiilor umane bazate pe incredere / Confluenţe Româneşti : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 295, Anul I, 22 octombrie 2011, Gilbert, Arizona.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Confluenţe Româneşti : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Confluenţe Româneşti
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
CLASAMENTE
DE POEZIE

RETROSPECTIVA
DE POEZIE
A SĂPTĂMÂNII
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!