Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Anunturi > Mobil |   


Autor: Lia Lungu         Publicat în: Ediţia nr. 67 din 08 martie 2011        Toate Articolele Autorului

Zvetlana Preoteasa - Profilul unui politician Liberal
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
  
“Toate vrem acelesi lucruri in viata: vrem libertate, vrem sanse pentru prosperitatea sociala si personala, vrem copii sanatosi si realizati, vrem cit mai putina suferinta in lume, vrem siguranta strazii fara spaime. Intrebare este o provocare - cum sa le atingi?” 
  
Zvetlana Preoteasa candidează pentru conducerea Organizaţiei Naţionale a Femeilor Liberale (ONFL). Proiectul său de program politic, intitulat sugestiv „Apel către doamne” este susţinut de numeroase filiale din ţară. Zvetlana Preoteasa afirmă că a intrat în această competiţie în urma susţinerii şi încrederii demonstrate de colegele sale de partid. Se numără printre fondatoarele ONFL şi este una dintre cele mai active femei liberale, participând de-a lungul anilor alături de colegele şi colegii din întreaga ţară la numeroase bătălii electorale. Alegerile pentru conducerea Femeilor Liberale, vor avea loc în 19 martie. Fostul secretar de stat din Ministerul Educaţiei, Zvetlana Preoteasa alături de echipa sa se pare că are cele mai mari şanse să câştige cursa.  
  
Cine este Zvetlana Preoteasa? 
  
Zvetlana Preoteasa are 47 de ani şi este de profesie cadru didactic, fiind timp de peste 22 de ani profesoară de limbă engleză şi asistent universitar. Este căsătorită cu preotul Constantin Preoteasa şi are doi copii.  
  
După ce şi-a dedicat viaţa familiei şi învăţământului, Zvetlana Preoteasa a decis să aleagă calea implicării în viaţa publică, din dorinţa de a face ceva pentru cei din jurul său. A ales calea cea mai grea: politica. Implicarea în politică bazată pe forţe proprii, pe propriul caracter şi pe principii.  
  
Nu a fost uşor, însă prin energia sa a reuşit să devină lider al femeilor liberale din Vâlcea şi apoi vicepreşedinte la nivel naţional al Organizaţiei de Femei a PNL. Şi-a propus să facă în primul rând ceva pentru judeţul său Vâlcea, în calitate de consilier judeţean. 
  
În 2007 a apărut cea mai mare provocare pentru d-na Preoteasa, fiind numită secretar de stat pentru învăţământ preuniversitar de premierul Călin Popescu Tăriceanu. Timp de un an şi jumătate a condus învăţământul preuniversitar nu ca un şef ministerial, ci ca un lider, inspirând personalul ministerului şi mai ales suflul învăţământului, dascălii din toată ţara.  
  
În calitate de ministru-adjunct al învăţământului, doamna Preoteasa a coordonat Programul Băncii Mondiale pentru Învăţământul Rural în România, fiind recompensată cu Distinctia internationala a Bancii Mondiale decernată la Washington pe 9.04.2008 pentru performanţa cea mai bună pentru Europa şi Asia a acestui proiect. Pe lângă cele 8000 de şcoli pe care le-a ajutat prin programul de mai sus, d-na ministru nu a precupeţit niciun efort pentru a ajuta orice comunitate defavorizată din România, prin investiţia în educaţie. Educaţia este în viziunea doamnei Preoteasa singura şansă de a ieşi din sărăcie a copiilor din România. 
  
Eforturile sale s-au îndreptat şi către diaspora, unde a coordonat implementarea predării cursului de Limbă, cultură şi civilizaţie românească în statele membre ale Uniunii Europene. Românii de pretutindeni au fost o prioritate a mandatului său de secretar de stat, luptându-se cu fiecare ocazie pentru a facilita dreptul acestora la educaţie în limba maternă. „Nu locul unde trăieşti te face român, ci sufletul şi esenţa ta spirituală”, a considerat d-na Preoteasa. 
  
România este o ţară cu grave probleme sociale şi acest lucru nu a fost ignorat niciodată de d-na Preoteasa, pe tot parcursul carierei politice şi ministeriale. Fiind liberală, Zvetlana Preoteasa a considerat că nu poţi face niciodată pentru cei puţini care sunt bogaţi dacă nu faci ceva pentru cei mulţi, care sunt săraci. Pentru acţiunile sale filantropice şi teologic-educaţionale, Zvetlana Preoteasa a fost recompensată cu o diplomă de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. 
  
„Cred în onoare şi omenie. Nu m-am raportat niciodată doar la persoana mea sau la cei apropiaţi mie ci am ajutat pe toată lumea, atât cât mi-a stat în putere!” 
  
În luna martie a anului curent Zvetlana Preoteasa candidează cu prima şansă pentru funcţia de preşedinte a Organizaţiei Femeilor Liberale (OFL), succedându-i doamnei Norica Nicolai, în această funcţie, în prezent membru al Parlamentului European, după ce i-a stat aproape timp de 5 ani ca vicepreşedinte al organizaţiei naţionale.  
  
Porneşte cu prima şansă  
  
Femeile liberale îşi vor alege o nouă conducere. Preoteasa se bazează pe echipa pe care şi-a format-o: „Nu am avut de gând să intru în această competiţie. Colegele mele din ţară mi-au cerut să candidez încă de acum un an şi jumătate, gândindu-se la momentul în care Norica Nicolai se va retrage, deşi statutar are dreptul de a mai candida. Norica consideră că echipa pe care a format-o poate să conducă mai departe şi să continue proiectele şi va candida la funcţia de preşedinte a Organizaţiei Internaţionale a Femeilor Liberale. Colegele mele din ţară şi-au exprimat dorinţa ca eu să fiu cea care să conducă Organizaţia Naţională. Am acceptat după foarte atente analize, luând această candidatură şi ca pe o obligaţie. Am fost atâţia ani prim-vicepreşedintele acestei organizaţii, colegele mă cunosc, au încredere în mine şi vor să continue ce s-a început”, a declarat Zvetlana Preoteasa. 
  
“Pentru că azi este 8 Martie, doresc să le urez la mulţi ani femeilor din România, cu un gând special pentru mame. Eu cred că noi femeile putem să facem diferenţa şi în astfel de momente grele, de criză a societăţii şi putem crea premisele constructive pentru ce va fi mâine, prin şi pentru copii noştri şi familiile noastre!” 
  
Principalele atuuri  
  
Zvetlana Preoteasa se numără printre cele mai active membre ale Organizaţiei Naţionale a Femeilor Liberale, fiind alături de numeroase filiale din ţară în confruntări politice urmate de victorii. Mai mult decât atât, proiectul său de program politic vine cu noutăţi, un program care poate face din ONFL cea mai puternică organizaţie politică de femei din România. „Sunt una dintre fondatoarele Organizaţiei Naţionale a Femeilor Liberale şi nu m-am oprit aici. Nu am umblat prin ţară doar la începuturi să fac câteva organizaţii şi după aceea să mă retrag. În afara faptului că am fost printre fondatoare, sunt una dintre cele mai active membre ale Organizaţiei Naţionale a Femeilor Liberale. I-am ţinut locul Noricăi Nicolai când nu era în ţară, sau nu putea să fie alături de organizaţii. Sunt un om de teren. În ultimii nou ani am fost de nenumărate ori în fiecare filială a acestei ţări. Am făcut campanii grele alături de colegele mele şi de preşedinţii de filiale. Am scos primari şi bărbaţi şi femei în numeroase localităţi ale acestei ţări. Oamenii mă cunosc şi, mai mult decât atât, cât am fost secretar de stat la Ministerul Educaţiei nu am stat închisă într-un birou. Toate colegele mele din Organizaţia Naţională a Femeilor Liberale mă cunosc pentru că am lucrat cu ele. Eu am un program politic şi vin cu nişte noutăţi”, a spus Zvetlana Preoteasa. 
  
O nouă politică de resurse umane  
  
„Apel către doamne!”, proiectul de program politic cu care Zvetlana Preoteasa a intrat în cursa pentru şefia femeilor liberale este deja cunoscut în filialele din ţară, dezbătut şi bine primit. Zvetlana Preoteasa susţine că indiferent cine va câştiga competiţia, la finalul ei, ONFL va avea un program politic pe care să-l pună în aplicare. „Toate colegele mele pot să aducă îmbunătăţiri acestui proiect de program. Este foarte bine primit, este foarte discutat şi a început deja să sufere modificări” a declarat Zvetlana Preoteasa. Un punct important al proiectului său politic îl reprezintă ideea de cotă selectivă. „Dacă la PSD şi PDL s-a acceptat de foarte mult timp cota de 30% pe toate listele pentru femei, noi am considerat că femeile liberale sunt egale în drepturi cu bărbaţii şi că nu trebuie să ocupe un loc în politică doar pentru faptul că sunt femei şi bărbaţii trebuie să se dea la o parte. Am constatat de-a lungul timpului că, oricât de mult munceşti, oricât de bine eşti pregătită, ce potenţial politic ai putea avea, de foarte mult ori pentru anumite posturi din deconcentrate, anumite posturi guvernamentale sunt preferaţi bărbaţii şi nu femeile. Atunci, a trebuit să introducem această noţiune de cotă selectivă, o noţiune absolut liberală. Nu impunem cota obligatorie pe listele electorale, dar acolo unde în localităţile, judeţele în care există o doamnă sau mai multe doamne care pot să aducă voturi pentru partid, care au coloană vertebrală şi sunt recunoscute de societatea civilă ca şi lideri de opinie acolo, să intervină partidul şi să se aplice această cotă selectivă şi femeia să fie preferată. În ultimă instanţă, va fi folosit acel sondaj de opinie ca ultim argument. În momentul în care femeia este mult mai bine cotată decât contracandidatul bărbat, obligatoriu femeia trebuie să primească locul pe care-l merită. Sistemul acesta de cotă selectivă vine ca o necesitate în PNL şi are susţinerea nu numai a mea şi a echipei mele, dar şi a tuturor filialelor în care am prezentat deja acest program politic şi, mai ales se bucură de susţinerea a foarte mulţi deputaţi şi senatori”, a declarat Zvetlana Preoteasa. 
  
O bună legătură cu românii din diasporă  
  
Programul politic al Zvetlanei Preoteasa propune o nouă abordare a diasporei româneşti, urmărindu-se constituirea în cadrul ONFL a unor departamente cum ar fi: Departamentul de relaţii externe, Departamentul profesorilor şi cel al cadrelor medicale de pretutindeni. „Aceste trei departamente se vor ocupa numai de problema românilor din străinătate şi vor avea ca sarcină să ţină legătura informaţională între PNL din România şi toţi simpatizanţii PNL din străinătate”. De asemenea, în maxim şase luni se vor constitui primele organizaţii de femei liberale din Italia, Spania şi Canada, iar SUA se va înfiinţa un club al simpatizanţilor liberali. 
  
Consultanţă politică pentru viitoarele candidate  
  
Zvetlana Preoteasa propune de asemenea, înfiinţarea unor departamente care au ca scop pregătirea femeilor liberale pentru confruntările electorale. În cadrul ONFL urmează să funcţioneze Departamentul de comunicare, Departamentul de consultanţă politică şi Departamentul electoral. „În decursul activităţii mele politice am constatat că, de foarte multe ori femeile renunţă deşi sunt rugate să candideze din lipsa fondurilor dar şi a relaţiei cu media… Avem formatori MBA în Organizaţia Naţională a Femeilor Liberale şi vor avea ca obligaţie să înceapă pregătirea posibilelor candidate. Pentru aceasta eu deja am dat drumul în ţară a unui chestionar de nevoi, care până la sfârşitul acestei luni se va întoarce la sediul nostru central. Vom face o selecţie a nevoilor pe fiecare filială, după care formatorii noştri vor începe pregătirea înscrierii într-o competiţie electorală a posibilelor candidate. În momentul în care filialele vor stabili candidatele femei, acest departament de consultanţă care va avea mai multe subdepartamente va monitoriza şi conduce toată campania electorală a tuturor candidatelor noastre. Din aceste subdepartamente vor face parte şi specialiştii noştri bărbaţi şi chiar specialişti din afara partidului”, a subliniat Zvetlana Preoteasa. 
  
Deschidere către societatea civilă  
  
Referindu-se la relaţia cu femeile din celelalte două partide de opoziţie, PSD şi PC Zvetlana Preoteasa a menţionat că doreşte înfiinţarea atragerea liderilor de opinie ai societăţii civile: „Vom încerca ca de la nivel naţional şi până la ultima organizaţie să deschidem porţile societăţii civile, nu neapărat spre PNL, ci spre coagularea tuturor forţelor care vor să se opună acestei ciume portocalii. Să poată să vină să se întâlnească cu oamenii din PNL, PSD, PC, să avem o abordare deschisă cu liderii de opinie ai societăţii civile. Populaţia trebuie să înţeleagă de ce trebuie să se ducă la vot, ce a însemnat pentru România absenteismul la vot în 2009, care au fost consecinţele acestui lucru”, a subliniat Zvetlana Preoteasa.  
  
Din echipa sa fac parte colege din Suceava, Mehedinţi, Bucureşti, Cluj, Satu-Mare, Piatra Neamţ, Vaslui, Constanţa, Tulcea, Ialomiţa, iar şansele ca vâlceanca să ajungă la şefia femeilor liberale sunt foarte mari. 
  
„Sunt convinsă că vom câştiga! Doamnele din PNL gândesc întotdeauna înainte de a vota. Pentru ele cel mai important lucru este să vrei să faci ceva, dar în acelaşi timp şi să fi demonstrat că poţi să faci ceva. Din echipa mea fac parte oameni de campanie, de teren, femei oameni-politici care au bătut toate zonele ţării şi care au fost alături de colegele din celelalte filiale nu în campania electorală pentru câştigarea preşedinţiei ONFL, ci în decursul anilor când s-au dat bătălii grele electorale”.(Codrin SCUTARU) 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Zvetlana Preoteasa - Profilul unui politician Liberal / Lia Lungu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 67, Anul I, 08 martie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Lia Lungu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Lia Lungu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!