Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Modele > Mobil |   


Autor: Zoltan Terner         Publicat în: Ediţia nr. 433 din 08 martie 2012        Toate Articolele Autorului

Zoltan TERNER - UN MAESTRU ISRAELIAN AL ZICERILOR SAPIENŢIALE ÎN LIMBA ROMÂNĂ
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
E greu de spus dacă în „zicerile” lui Dorel Schor joacă rolul principal ironistul sau reflexivul. Aş zice că în aceste miniaturale bijuterii de spirit şi înţelepciune fac parte egală umorul, ludicul şi eticul. Ironistul scrie „Când omul vrea cu orice preţ sa trăiască, medicina e neputincioasă.” Jucăuşul-reflexiv exclamă: „Vai de mine ... Dacă mor, ce mă fac?”. Moralistul ne îndeamnă: „Să ne iubim unii pe alţii cât mai este timp.”  
  
Tot moralistul glosează despre destinul omului şi virajele lui: „Cind te afli în adâncul văii, toate drumurile duc in sus.”, „Dati-mi altă speranţă, că asta nu-mi mai place.” „Supravieţuirea este si ea o forma de existenţă.” Cum e şi firesc, predomină „zicerile” despre oameni şi soiurile lor, şi despre firea omenească: „Nevinovaţii nu ştiu să se apere.”, „Spune-mi cine te laudă, ca să-ţi spun cât valorezi”, „Şi uscăturile fac parte din pădure.”, „Nimic nu mă enervează mai tare decât sfatul acesta: Calmează-te!”, „Nu ai nici o problemă câtă vreme nu-ţi dai seama că o ai.” 
  
Metehnele se dau în vileag de multe ori prin ziceri autoreflexive: „Promit sa fiu din ce in ce mai sincer !” Un fapt anodin extras din concretul cotidian, ajunge, prin generalizare, să sugereze şi sensuri de ordin etic: „Orice se murdăreşte mai uşor decât se curăţă.” Zicerile despre conştiinţă sunt deseori cuplate cu aluzii la patima banilor şi boala consumatorismului: „Nu te uita in portofelul nimănui, că mulţi işi ţin acolo sufletul.”, „Un suflet de milioane.” 
  
Unele ziceri aforistice îşi bazează aluzia psihologică sau morală pe o fină distincţie semantică a cuvintelor: „Am multe relaţii, dar nici o legatură.”, „Tot timpul mă gândesc că nu gândesc destul.” În altele, sunt puse în joc sensuri şi contrasensuri: „Tare de cap inseamna slab de minte”. „Cind se ingroasa gluma, nimeni nu mai ride.” Bun psiholog, Schor construeşte declaraţii confesive cu semnificaţii general umane: „M-am contrazis singur. Dar nu am avut dreptate.”, „Multă vreme nu m-am întâlnit cu mine însumi”,, „Nu cred să existe mulţi oameni mai modeşti decât mine ... ”  
  
Găsim, printre aceste ziceri, şi metafore cu bătaie lungă, purtând o întreagă constelaţie de conotaţii privind aspecte ale condiţiei umane de acum şi din totdeauna. De exemplu: „Solniţa nu cunoaşte decât un singur gust.” În această concentrare de semnificaţie constă forţa unui aforism de calitate. O propoziţie simplă exprimă ideea super-comprimată a unui întreg eseu. Trecute prin ingeniozitatea logică şi verbală a lui Schor o propoziţie banală devine un enunţ prin care eşti invitat să gândeşti: „Nu aveţi ideie ce bine este uneori să nu ai nici o ideie!”, „Am citit cartea dumitale si am aflat din ea mult mai multe lucruri decât aş fi vrut să stiu.” Găsim şi interesante asocieri şi disocieri de idei culturale sau literare: „Iata un scriitor care lumineaza, dar nu incalzeste.” Nu putem să nu recunoaştem că e o constatare corectă. Nu scapă de ironia lui Schor nici năravurile politice : „Teme-te de dosarul cu pagini lipsă sau in plus.”, „Cum e posibil ca minoritatea să deţină majoritatea?”, „Unele scaune cedează sub greutatea funcţiei.” 
  
Atenţia la cuvinte, ocazionează cele mai diferite jocuri verbale: „Dama de pică şi valetul se bucură.” Din alăturarea sau ciocnirea cuvintelor, ies scânteieri logice, ecouri, reverberaţii şi răsfângeri de sens. Câte o zicere începe banal şi virează pe neaşteptate spre ironie, pigmentată uneori cu nuanţe de maliţiozitate: „Cind îmbătrânim, se accentuează calităţile si defectele. Imi pare rău pentru dumneata.” Ca orice autor de butade sau de maxime, autorul nostru cultivă sau vânează paradoxul, oximoronul, contrasensurile cu sens: „Incă o înfrângere ca asta si am invins !” 
  
Ca orice spirit satiric care se respectă, şi acest autor are „ziceri” marcate de scepticism, uneori chiar de sarcasm, vizavi de viciile şi năravurile oamenilor. Să recunaştem că e şi cam greu să nu fii decepţionist observând spectacolul comportamentului uman. Şi mai greu este pentru cel care „vede monstruos”. Şi Schor are ceva din felul în care Caragiale îşi definea percepţia: „Simţ enorm, văz monstruos”.  
  
Fireşte, pentru a scrie aforisme trebuie, din start, să fii un bun cunoscător al oamenilor, ştiindu-le, în toate ascunzişurile lor, năravurile, moravurile şi mentalităţile. În ce priveşte forma, „zicerea”, trebuie să fie scurtă, clară şi expresivă, altfel nu e percutantă. Dacă nu ajunge instantaneu la mintea cititorului, a şi murit pe drum. Conţinutul unui aforism reuşit nu are voie să fie discutabil, negociabil. Şi nici să dea loc la reacţii de soiul lui „Ei şi?”, sau „Fii serios, nu cred!”, „Eu sunt de altă părere” sau „Ce vrea să zică asta?” Şi, în plus, „zicerea” trebuie să sune bine. Şi să aibă miez şi noimă. Şi, să suprindă, să placă, să dea de gândit. Să fie acroşant. Cele mai multe din „zicerile” israelianului Dorel Schor, îndeplinesc aceste condiţii. 
  
Deşi e medic dermatolog şi declară că e un superficial, ca şi organul anatomic în care e specializat, Schor îşi desfăşoară jocul verbal aforistic între suprafaţă şi profunzime. Unele din zicerile sale vizează adâncimi de gând sau stârnesc în mintea cititorului asociaţii de adâncime. Pe Dorel Schor îl pasionează cuvintele, viaţa lor, relaţiile dintre ele, asemănările şi deosebirile, sinonimia şi antonimia lor. E atent la vorbirea oamenilor, spusă sau scrisă, la zicerile lor. Schor le adună de unde poate şi le citează în rubrica sa pe cele marcate de inedit, paradoxal, umor, isteţime de observaţie sau exprimare originală. Îi plac fineţurile adjectivale şi adverbiale, mai ales cele spaţiale şi temporale.  
  
Dorel Schor e colecţionar prin vocaţie. Are o impresionantă colecţie de artă, în permanentă imbogăţire. Pe lângă tablouri, colecţionează însă, şi ciudăţenii omeneşti, gesturi, năravuri, tipuri, sucituri sau scâlcieri de fraze ori cuvinte. Unele intră ca materie primă în schiţele sale umoristice, altele în „zicerile” sale. Aş zice că pasiunea pentru cuvinte îi vine ereditar de la antecesori talmudişti, aplecaţi asupra cuvintelor şi literelor Cărţii căutând sensurile sensurilor şi jucându-se cu fineţurile nuanţelor semantice ale vocabulelor ebraice. Când nu sunt menite să ofere „învăţături morale”, aceste „ziceri” ne delectează cu vivacitatea lor, cu isteţimea jocului logic şi dezinvoltura cu care sucesc sensurile cuvintelor pentru a parafraza ori împrospăta vechi adevăruri. 
  
În noianul de „ziceri” sapienţiale ale lui Dorel Schor abundă jocurile reflexiv-meditative despre timp şi vieţuirea lui de către om, sub semnul tragismului vremelniciei: „Bătrâneţea n-are vârstă”. „Efemerul e etern.” „Si mâine e o zi care-o să treacă.”, „Imi doresc un trecut cât mai bun.”, „Şi ceasurile cele mai scumpe arată că ai întârziat ... ”, „Ca să-ţi croieşti viitorul, ai nevoie de o bună bucată de prezent.” „Ceasul nu (ne) suna dupa acelas fus orar.”, „Venim pe rând, plecăm pe sărite ... ”,„E prea târziu sa terminăm devreme.” În prelungirea tradiţiei sapienţiale evreieşti, biblice şi profane, o ţintă predilectă a moralistului ironist este prostia omenească: „E de neimaginat cât de prost poate fi un om deştept.”, “Toţi am fost tineri si proşti ... Dar tinereţea a trecut.”, „Degeaba ai I.Q.-ul mare dacă nu-l foloseşti cu cap.”, „E mai prost decăt prevede regulamentul” 
  
Din vechea literatură sapienţială iudaică preia, printre altele, şi tema vorbirii, a folosirii cuvintelor în mod raţional, cu rost, cu grijă. Iată o frumoasă zicere pe această temă: „Cu vorbele poartă-te ca si cu ouăle.”  
  
Dorel Schor ţi se adresează, ni se adresează. Laconic, eliptic, percutant. Din abundenţa vorbelor de spirit, cu sau fără conţinut satiric, unele sunt sclipitoare: „Nu pot fi genial la orice ora. Apropo, cat e ceasul?”,„Multe fete visează la un prinţ pe un cal alb, dar urcă pe primul măgar.”, “Anticii erau cam certăreţi: ne-au lasat toate vasele sparte.”, „Retractez tot ce vroiam sa spun !” 
  
Dorel Schor îşi câştigă pariul săptămânal, prin rubrica sa din revista telaviviană „Expres Magazin”. Fireşte, nu toate zicerile sale sunt la nivel de excelenţă. Ar fi şi imposibil. Aforismul e un gen dificil. Unii autori de aforisme au rămas în istoria genului prin câteva sute de ziceri. Toată opera aforistică a lui Stanislaw Lec încape într-o singură carte de dimensiuni modeste. Câteva piese reuşite sau foarte reuşite pe săptămână te fac deja un autor de luat în serios. Dorel Schor e unul dintre aceştia. Publică „ziceri” de mai bine de 40 de ani. Ne-am obişnuit cu el. Nu ne mai surprind cele cinci-şase „ziceri” citabile, demne de reţinut, pe care ni le oferă săptămânal. Nu ne surprinde nici circulaţia în lume, a „zicerilor” lui Dorel Schor, ele apărând în publicaţii din Iaşi, Bucureşti, Cluj, Craiova, etc., dar şi din Spania, Australia, USA, Canada, Germania, Ungaria. 
  
Nu pot încheia aceste note altfel decât citând o vorbă de spirit cu care nu pot să nu fiu de acord şi care mi-a mers la inimă: „Trăim într-o lume fotogenică.” 
  
Zoltan TERNER 
  
Tel Aviv, Israel 
  
9 martie 2012  
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Zoltan TERNER - UN MAESTRU ISRAELIAN AL ZICERILOR SAPIENŢIALE ÎN LIMBA ROMÂNĂ / Zoltan Terner : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 433, Anul II, 08 martie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Zoltan Terner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Zoltan Terner
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!