Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Viorel Darie         Publicat în: Ediţia nr. 1085 din 20 decembrie 2013        Toate Articolele Autorului

Zmeurarii
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Zmeurarii 
  
Încă înainte ca românii să devină căpşunari pe pămân-turile aride ale Spaniei, mulţi au fost zmeurari în parchetele de la munte. Pe vremea comuniştilor s-au tăiat masiv pădurile din Obcinele Bucovinei, dar s-au făcut şi reîmpăduriri pe măsură. Doar că pădurea, ca să ajungă din nou bună de tăiat, trebuie să crească cel puţin nouăzeci de ani. Aşa ne spuneau pădurarii, când mergeam la lucrări forestiere. 
  
În primul an de la tăiere, un parchet rămânea plin de lemne rămase după exploatarea lui, căci lumea lua crengi groase de fag sau de brad acasă, pentru lemne de foc. În al doilea an, parchetul se umplea de tufe de fragi, deliciul culegă-torilor, în mare parte femei şi copii. Apoi se făceau plantaţii cu diverşi puieţi: molid, cel mai adesea, brad, paltin, douglas - un soi de pin american. După câţiva ani, puieţii plantaţi se făceau mari, cât un copil, apoi cât un om, până copleşeau cu totul zmeurişul şi alte ierburi de prin parchet, devenind crâng greu de străbătut. 
  
Cea mai interesantă perioadă din viaţa unui parchet tăiat era când zmeurişul era la putere. Sezonul de zmeură ţinea la munte mai mult de o lună, din iulie până în august. Dată fiind amploarea parchetelor tăiate, era foarte multă zmeură de cules. Statul organiza centre de colectare, pe lângă fiecare canton silvic cam câte un centru. Aici se aduceau sute de butoaie cu doage de stejar, care se umpleau cu zmeură, care era apoi stropită cu o soluţie de bioxid de sulf - un conservant sigur. Se stabilea apoi preţul pentru un kilogram de zmeură, cam patru sau cinci lei. 
  
Descoperind un mod aşa de bun de câştigat un ban, toată suflarea satului se pornea prin păduri şi parchete la cules de zmeură. Un om harnic strângea cam 12 kg de zmeură pe zi, ceea ce însemna circa 60 de lei. Era un câştig foarte bun pentru femeile şi copiii amărâţi, care n-aveau prea multă avere.  
  
Noi eram primii care o luam la cules de zmeură, vara, de cum începea sezonul. Eram harnici, reuşeam astfel să strângem bani pentru haine, cărţi şi tot ce era necesar pentru şcoală. 
  
Cât de frumos era la cules de zmeură! De cum intrai în parchet, crengile lungi de zmeuriş stăteau aplecate grele de rod ademenitor, binecuvântate de Cel de Sus cu un parfum irezistibil. În primul sfert de oră mâncai pe săturate, ridicai crengile cu zmeură mare, roşie, ce-ţi făcea parcă cu ochiul, luai ce era mai bun şi duceai la gură. Nu te puteai abţine. Mai apoi, după ce erai sătul de-a binelea, îţi legai oala la brâu şi începeai să culegi de-adevăratelea. 
  
Unii pot crede că era doar o plăcere din cale afară să umbli prin pădure, să strângi şi să mănânci zmeură dulce pe săturatelea. Şi, pe deasupra, să câştigi bani. Puţini ştiu, însă, câtă trudă înseamnă un sezon de vară la cules de zmeură. Trebuia să te trezeşti dis de dimineaţă, să mergi drum lung până la parchetul unde ştiai că e zmeură mai multă. Dimineaţa era rouă, iar la prânz ardea soarele. Veneau ploi, furtuni, te uda din cap până-n picioare, umblai restul zilei cu hainele ude. Mai sufla uneori şi câte un vânt rece, mai ales după furtună sau ploaie. Mâinile se făceau sloi de la strâns recolta prin roua rece din iarbă, te stropeau crengile ude din tufiş. Iar după ce umpleai ochi căldarea cu zmeură, trebuia s-o duci până la centrul de colectare, care era câteodată şi la zece kilometri. La centrul de colectare dădeai peste alte necazuri: cozi de sute de persoane, la care stăteai ore întregi. De multe ori ajungeai acasă către miezul nopţii, nu-ţi mai trebuia nici mâncare. Te culcai, frânt de oboseală. Iar a doua zi o luai de la capăt. 
  
De cum venea vestea că s-a deschis centrul de colectare de zmeură, toată suflarea satului o roia spre pădure, cu găleţi, coşerci, oale, copii, femei, chiar şi bătrâne. Vedeai uneori şi bărbaţi la cules de zmeură, mai ales dintre cei care nu erau plecaţi la lucru prin pădure sau la cosit. Nu numai din satul nostru veneau la cules, veneau şi din alte localităţi, chiar şi din alte judeţe, de pe la şes, de prin judeţele Botoşani sau Iaşi. Era vremea unui fel de El Dorado al câştigurilor frumuşele, dar cu destulă trudă. Venea lume pestriţă, ţărănci îmbrăcate sărăcuţ, în rochii de monton, ţigănci, puradei de prin Moldoviţa sau Vama. O lună de zile cei de departe dormeau pe unde apucau, prin cabane părăginite, prin poduri de grajduri, chiar pe cetină, la rădăcinile copacilor. Mâncau ce găseau, în special pâine cu zmeură, bureţi fripţi pe jăratec, tocane de legume luate de pe la magazinul forestier. Vedeai chiar şi femei însărcinate, umblând prin păduri şi dormind pe sub copaci! 
  
Când era ziua caldă, în parchet era o gălăgie de nedescris: cântece, lălăituri, ţiuituri, discuţii la distanţă. Era bine să nu stai prin preajma cetelor de culegători tuciurii, puteai avea surpriza să-ţi dispară căldarea cu zmeură. Dar te şi durea capul de atâtea lălăituri de-ale lor. Doar o vagă teamă de venirea pădurarului îi mai făcea să amuţească o vreme. Aveau frică de pădurar, ştiau că nu e voie de strigat în parchet, era zonă de vânătoare. Odată mi-a dispărut căldarea aproape plină cu zmeură. M-a apucat tristeţea, tot căutând-o. N-o găseam deloc. Când mi-am pierdut nădejdea, iată, o găsesc, ca prin minune. Degeaba am dat vina pe ţigani. Practic, uitasem locul unde o lăsasem. 
  
Scene înduioşătoare puteai întâlni la tot pasul. Un copil de şapte ani, venit cu mama sa la cules de zmeură: 
  
- Mamă! Vino la mine, c-am umplut ulcica!... 
  
- Vine mama, vine! 
  
- Hai, mamă! Vino repede!... 
  
- Vin, puiule, vin! 
  
- Vino acum! 
  
N-avea încotro, mama veni să deşerte în căldare ulcica plină de zmeură a copilului. 
  
- Aşa-i că se cunoaşte când am vărsat ulcica în găleată? 
  
- Da, se cunoaşte! Bravo, puiul mamei!  
  
Copilului nu i se mai auzi glasul preţ de un minut. Dar, la un moment dat, se aude un ţipăt. 
  
- Ce e, ce-ai păţit? strigă îngrijorată mama. 
  
- Vino repede! Hî-hî-hî-hî! Uaaaaaa! 
  
Mama aleargă speriată la el şi când acolo ce să vadă? Copilul căzuse între urzici, urlând de mama focului. L-a scos de acolo şi l-a dus pe cărare, să-l descânte. 
  
- Nu mai plânge! O să-ţi treacă! 
  
- Stai cu mine, mamă! Nu mă lăsa aici singur! 
  
Erau ceva probleme cu copilul mic în pădure. Mai mult încurca decât ajuta la culesul de zmeură. 
  
Pe noi tata ne lăsa să umblăm la zmeură chiar de la începutul sezonului, el având mult de lucru la cosit şi la strâns fânul. Îl apuca, în schimb, hărnicia spre sfârşitul sezonului, când zmeura se mai rărea, când mai găseai zmeură mare şi frumoasă doar prin huciuri, pe la umbră, în locuri mai greu accesibile. Atunci, nu ştiu de ce, îi plăcea să umble prin desişuri întunecate şi să scoată la iveală zmeură mare, spornică. Când se termina zmeura în parchetele mai apropiate de casă, noi plecam să căutam mai spre munte, acolo unde era mai rece şi zmeura se cocea mai târziu. 
  
Ţin minte, odată, mă luă tata la zmeură departe, înspre munte, într-o vale sălbatică, numită Hurghişca. Acolo era un parchet în care zmeura de-abia apucase să se coacă. Eram bucuroşi că am găsit zmeură bună, că nu degeaba făcusem drumul acela de trei ore, pe un drum de pârâu pietros. Am constatat că nu eram singuri în parchet, mai sus de noi, chiar spre creastă, apăruse un grup de ţigănci care lălăiau din răsputeri. Alături mai erau şi vreo trei bărbaţi tuciurii, cu pălării de paie, cu boruri largi şi munceau să umple coşercile. Dar, mai după prânz, auzim nişte strigăte şi vaiete. Venise pădurarul să facă linişte în parchet, i-a luat pe nepregătite, le-a răsturnat zmeura din coşerci, iar femeile au început să urle şi să blesteme jalnic. Au fost alungaţi, apoi, cu coşercile goale. Cu pădurarul nu puteai să te pui, avea şi puşcă! 
  
Eu şi cu tata eram mai la vale, în nişte viroage pline de zmeuriş. Priveam cu spaimă cum pădurarii risipesc zmeura bieţilor oameni veniţi de cine ştie unde să câştige un ban. Ne-am pitit ca potârnichile în tufişuri. Abia după o jumătate de oră, văzând că nu mai era nimeni prin preajmă, am ieşit din ascunziş să strângem zmeură cât să umplem căldările. Când eram gata să plecam acasă, ne-a fost frică să mergem pe drumul de lângă pârâu, să nu cumva să ne întâlnim cu pădurarul. Am luat-o pe coasta pietroasă a muntelui şi-am ieşit la drum bun departe, după mult mers anevoios. Până acasă mai aveam încă de mers trei ceasuri. Şi culmea, în plină noapte, tata s-a dus cu căldările de zmeură tocmai în centrul comunei, adică încă vreo două ceasuri de mers, căci numai acolo era un centru care prelua zmeura noaptea. 
  
Aşa se chinuiau oamenii nevoiaşi şi copiii să facă rost de un ban cinstit pe timp de vară, exploatând resursele muntelui. 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Zmeurarii / Viorel Darie : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1085, Anul III, 20 decembrie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Viorel Darie : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorel Darie
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!