Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Cezarina Adamescu         Publicat în: Ediţia nr. 273 din 30 septembrie 2011        Toate Articolele Autorului

ZIUA INTERNAŢIONALĂ A PERSOANELOR VÂRSTNICE. O CARTE FERMECATĂ A UNUI COPIL DE 90 DE ANI - OVIDIU CREANGĂ (TORONTO)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
O CARTE FERMECATĂ A UNUI COPIL DE 90 DE ANI 
  
OVIDIU CREANGĂ, POVEŞTI CU BARBĂLUNGĂ, pentru copii de la 5 la 95 de ani, Editura Vicovia, Bacău, 2011. Grafică şi tehnoredactare:  
  
Viorel Cucu. 
  
Fără îndoială, este cunoscut faptul că literatura pentru copii este un domeniu în care, nu toţi autorii, oricât de iscusiţi ar fi, dau buzna să se afirme. Şi aceasta, pentru că în ea incumbă o serie de specificităţi legate de lumea copilăriei, pe care trebuie să le stăpâneşti foarte bine. Limbajul trebuie să fie la nivelul de înţelegere al vârstelor fragede, să aibă un caracter didactico-moral manifest, ori cel puţin sugerat, să nu conţină frivolităţi şi acte de violenţă împotriva oamenilor şi a animalelor, să nu conţină acte împotriva naturii, a plantelor, a solului şi apei, să promoveze acţiuni şi lucruri pozitive şi nu din cele care smintesc mintea copiilor şi în sfârşit, autorul trebuie să posede un anume spirit ludic, să intre el însuşi în pielea personajelor şi în lumea poveştilor, astfel încât să fie credibil. 
  
Toate aceste calităţi le posedă cu prisosinţă autorul de faţă, un om foarte serios care a dat în mintea copiilor, după propria afirmaţie şi a ajuns să scrie, la venerabila vârstă de 9o de ani, poveşti pentru copii. Nu ne îndoim deloc că acest demers îi menţine mintea proaspătă, tânără şi nu permite trupului ori inimii să se anchilozeze, să devină legumă.  
  
S-ar zice că spiritul genialului humuleştean sălăşluieşte în acest scriitor de toată lauda, care a dobândit, de-a lungul unui secol aproape, darul de a povesti, dar nativ care l-a călăuzit toată viaţa şi i-a adus nenumărate avuţii sufleteşti, îmbogăţindu-l peste măsură. Nu întâmplător, autorul de faţă îi poartă şi numele şi faima, nu numai în ţară, dar şi hăăăt! peste ocean, unde i s-a dus buhul. Un lucru notabil este şi acela că, Ovidiu Creangă posedă o memorie „de elefant” şi că-şi aminteşte, chiar în cele mai mici detalii, întâmplări de acum un veac, ceea ce nu-i e dat orişicui. Înrudirea spirituală cu povestitorul din Humuleşti este vădită, limbajul spumos, caracterele sunt pregnante şi bine delimitate moral, binele şi răul, deşi coexistă şi duc război fără odihnă, lasă loc libertăţii alegerii şi sugestiei şi, nu de puţine ori, este ales – binele. 
  
Cum e şi firesc, lumea satului este explorată în detaliu şi facem cunoştinţă cu fel de fel de personaje „de pomină”. 
  
Unul dintre acestea este Moş Barbălungă, „vinovatul principal” un alter-ego, care-l îndeamnă la şotii şi năstruşnicii, şi-i şopteşte la ureche poveşti de spus în fapt de seară, pe care autorul, Ovidiu Creangă se grăbeşte, ba aş zice, se precipită, să ni le împărtăşească. 
  
O dată intrat în lumea fermecată a poveştilor lui Moş Barbălungă, ori mai bine spus, Moş Bodrângă, cum singur s-a poreclit, eşti prins în vrajă şi nu te poţi dezlipi până nu citeşti până la sfârşit. Şi nu în zadar, pentru că ai ocazia, mai bine spus, privilegiul, să afli multe şi interesante lucruri despre lumea de altădată, dar şi noutăţi din lumea nouă, acolo unde-şi duce traiul de câteva decenii bune, autorul împreună cu familia. 
  
Cât este adevăr şi cât fantezie în aceste poveşti fermecate, e rândul nostru, al copiilor „de la 5 la 95 de ani” să aflăm. Poate că nici autorul nu mai ştie. Dar nu mai are nici o însemnătate, căci, sub pana lui, toate fanteziile, toate minciunelele scoase din Barba lungă a moşului, devin reale. Şi într-aceasta constă carisma şi valoarea lucrării, ca să nu mai vorbim de structurare, de aspectul grafic, deosebit de îngrijit, de condiţiile grafice excelente, de punerea în pagină cu un font adecvat vârstei poveştilor, cu întregul care se adună între copertele cărţii semnate de acest prodigios autor. 
  
Cunoscut ca un autor memorialistic, Ovidiu Creangă se dovedeşte, cu acest volum şi un autor de primă mână pentru ţânci, dar şi pentru cei care vor să-şi păstreze spiritul tânăr şi care mai citesc pentru aceasta, literatură pentru copii, activitate cât se poate de stenică, dădătoare de speranţe. Cartea nu e doar o întoarcere la vârsta ingenuă, dar şi o înaintare cât se poate de înţeleaptă într-o vârstă în care poţi rămâne pururea tânăr. 
  
După cum mărturisea autorul, încă de la prima poveste, intitulată „Povestea ursuleţului de catifea maro” – el porneşte de la fapte reale, petrecute în urmă cu decenii, când nepoţelele sale dragi erau la vârsta poveştilor. Ele i-au stimulat apetitul pentru poveşti şi autorul, aflat departe, în dorul lor, a compus primele poveşti care „l-au prins” în vrajă şi de atunci a continuat cu succes până astăzi. Cele mai multe poveşti din această carte sunt deja publicate în diferite reviste de profil şi se regăsesc şi în site-urile Asociaţiei Române pentru Patrimoniu, la cea mai cuprinzătoare culegere de literatură pentru copii şi tineret, „Cărticica pentru copii”, cu rubrică permanentă: „Poveştile lui Moş Barbălungă”. 
  
Fie că sunt jucării din cârpe, catifea, lemn ori plastic, fie că sunt animale – prietene de-ale casei, personajele lui Ovidiu Creangă au, fiecare povestea lui şi nu poţi să nu te împrieteneşti cu ele, pentru că, din capul locului îţi devin simpatice, ba chiar foarte dragi şi ai vrea şi tu să intri în dialog cu ele şi chiar în jocul lor. Astfel poveştile devin interactive pentru că incită la dialog, la prietenie, la înţelepciune. Copiii-personaje din aceste poveşti au trăsături comune cu ale autorului şi, nu o dată, se aude vocea auctorială care pune lucrurile la punct, ba chiar îi întreabă pe copii, ce e de făcut cu aceste personaje. 
  
Şi, până la urmă, cât adevăr şi câtă minciună există în aceste poveşti? Doar fantezia autorului şi închipuirea copiilor pot să ne spună. Se ştie vorba românească: „i-a tras o barbă” – cu semnul specific la bărbia alungită peste măsură, adică l-a minciunit. Moş Barbălungă ne vrăjeşte cu bărbile lui până ne ameţeşte. Şi n-avem încotro şi intrăm în joc. Fie ce-o fi. Poate să ne creadă lumea nebuni, nu ne pasă. Vorbim cu câinii, cu pisicile, cu şoriceii, cu veveriţele şi căprioarele, cu iepuraşii şi cu tot neamul necuvântătoarelor, dacă nu cumva şi cu lucrurile din casă. O fi şi acesta un semn. Un semn de copilărie. Unde începe şi unde se termină copilăria în om? Ea coexistă cu faptele cele mai serioase cu putinţă şi piticul năzdrăvan, ori Moş Barbălungă ies din când în când la iveală, ne trag de mânecă să ne amintească de vremurile de altădată, de paradisul dintâi, Hiperboreea noastră plină de feerii, de zâne, zmei, Feţi-Frumoşi, fete codane frumoase coz, vrăjitoare şi piraţi. Este inocenţa care-şi cere dreptul la viaţă, chiar dacă pletele ni-s colilii, chiar dacă barba s-a rărit şi a devenit precum omătul. 
  
Să nu prididim să dăm ascultare acelui pitic care ne vorbeşte, care ne întreţine spiritul şi ne face să zâmbim, ba chiar să râdem în hohote. El este prietenul nostru şi apare exact la timp potrivit ca să ne amintească faptul că viaţa nu a trecut degeaba, că am lăsat urme pe pământ şi ne-am înscris numele şi în Cer. 
  
Dând glas poveştilor vom constata că devenim mai frumoşi şi mai buni, şi dacă e să dăm ascultare celor din jur, chiar am întinerit. Fie şi cu o poveste.  
  
Umorul, şarja, ironia, satira sunt omniprezente în toate poveştile lui Ovidiu Creangă, chiar şi atunci când povestea are un subiect trist. El ştie, precum românul cel bun, să facă haz de necaz, chiar în vremuri potrivnice. 
  
Un proverb, o cugetare, o reflecţie şarjată, o poezie, un catren, pot smulge omul din necazul cotidian. Şi atunci, scriitorul şi-a atins scopul. Pentru că literatura, are acest nobil ţel: de a te face să zâmbeşti, să te înseninezi, chiar să râzi. Chiar şi de o oală spartă. Umorul spumos, revigorant, îi e necesar românului acum, mai mult ca oricând. El îl ajută să traverseze timpuri amarnice, războaie, criză, foamete, secetă, sărăcie lucie. Să ne amintim de bădiţa Creangă şi de ale sale reflecţii umoristice: „sărac ca anul acesta, ca anul trecut şi ca de când mă ştiu, n-am fost niciodată”. Dar nu spune aceasta cu amar, ci mai degrabă cu umor neaoş, moldovenesc.  
  
E drept că literatura n-a putut schimba faţa lumii, nici măcar n-a putut să-i îndrepte relele, dar, a ajutat lumea să străbată mai uşor întunericul. Şi i-a condus la lumină. Pe urmele de cenuşă. Drumul de-ntors e întotdeauna mai greu, dar este străbătut cu speranţa în suflet. Vom ajunge acasă, unde toate erau bune. Erau. În amintirea noastră. Poate mai sunt, poate s-au schimbat. Totul e să nu ne pierdem nădejdea. 
  
Şi, aidoma fiului risipitor din parabola evanghelică, să ne întoarcem, chiar dacă vom suferi afrontul fratelui, al rudelor, al vecinilor. Tatăl ne va lua sub ocrotirea sa, ne va pune inelul în deget, ne va înveşmânta din nou în strai curat şi va tăia pentru noi viţelul cel îngrăşat. Şi pentru toate acestea, merită. 
  
Umorul, satira, proverbul spus la timp şi loc potrivit sunt averea noastră spirituală, medalia purtată pe dinăuntru. Să nu le aruncăm în noroi, ci să descoperim în ele, adevărata bogăţie. Cea care nu rugineşte şi nu e mâncată de molii. 
  
Ovidiu Creangă demonstrează aceste lucruri în chipul cel mai firesc, prin poveştile sale fermecate despre copilărie, despre adolescenţă, despre armată, despre maturitate şi, iată, despre senectute. Privindu-se în ochii copiilor şi nepoţilor săi, el poate spune, o dată cu ei: Nu, nu sunt bătrân, nu mi-am pierdut vigoarea spirituală, chiar dacă puterile m-au cam lăsat, nu mi-am pierdut spiritul, verva, starea ludică. 
  
E o minune să poţi spune, la această venerabilă vârstă: Sunt tânăr, nu m-am ramolit încă. 
  
Moş Bodrângă, aşa cum îi place lui să fie alintat, e copilul nostru teribil, copilul cel mai bătrân din toate poveştile noastre cu înţelepţi şi cu oameni în vârstă. Ce-ar fi vârsta fără înţelepciune, fără discernămînt, fără spirit? Carne, materie, sarx. Atât. Spiritul zburdă pe coclaurii copilăriei, pe meleaguri natale, el se întoarce mereu de unde a plecat, ori n-a părăsit niciodată aceste locuri. N-ai ce-i face. Nu-l poţi ţine din frâu. E liber să hălăduie pe unde-i place, de mână cu amintirea. 
  
De mână cu amintirea sare-ntr-un picior ca la şotron şi spiritul lui Ovidiu Creangă, alături de Lică Ursulică de catifea maro, de Puşa-Păpuşa, de Simina, de Şoricelul Ronţişor şi de regina albinelor, Cristina. El ne face cunoştinţă cu prietenii lui de-o viaţă: Şaca, o căţea din rasa pittbulul care a fost cel mai bun prieten al său şi de Fifiţa, o căţeluşă adorabilă, de cei doi câini numiţi la fel, Jup; cu maidanezul Cezar de care ne îndrăgostim imediat pentru că e foarte inteligent şi prietenos, de Tarzan, un alt maidanez care are fel de fel de peripeţii hazoase, de Brebenel şi Sprinteioara, căprioara şi puiul ei, personaje închipuite, dar şi de o căprioară adevărată care vine zilnic să-l viziteze în parcul de lângă pădure unde autorul are casa în Toronto. Ne împrietenim şi cu puiul de cuc, şi cu leuţul Rex, a cărui poveste ne emoţionează, fiind crescut de o femeie africană pe nume Anita. Pe meleagurile fanteziei călătorim cu măgăruşul Albastru, aflăm şi povestea peştişorului auriu şi a broscuţei cea isteaţă, aflăm informaţii interesante despre viaţa în muşuroi şi despre regina furnicilor. Nici Riţa-Riţa veveriţa nu ne lasă indiferenţi, nici Rică-Iepurică şi căţelul Azorică. Dar şi istorisiri adevărate cum e cea despre Ion, argat la nenea Culică, pretext pentru autor de a-i sfătui pe copii să nu cumva să prindă darul fumatului. Un deosebit haz are şi povestea „Piei, drace!” – dar şi o foarte interesantă şi plină de semnificaţii întâmplare, cu Mama Regină şi micuţul Mihai, în vârstă de şase ani, viitorul rege, în istorisirea „Ghici, cine mi-a pus mâna în cap!” 
  
Aflăm apoi că autorul a vrut să se facă circar iar mai târziu, şi alte întâmplări din viaţă în povestirea: „Slugă la nea' Gheorghe”. Dar observăm că sacul lui Moş Bodrângă este inepuizabil şi poveştile curg pe negândite, ivindu-se, precum amintirile, din una în alta. Farmecul lor întrece cărţile cunoscute şi ne rămân în memorie. 
  
Sufletul delicat al autorului iese la iveală din unele povestiri legate de viaţa animalelor de care şi-a legat existenţa. 
  
Descrierea lumii animalelor îndrăgite şi îngrijite cu dăruire de către autor, este un bun pretext pentru acesta de a evoca viaţa de altădată a Bucureştilor, a târgurilor de provincie ori a meleagurilor pe care le-a străbătut în lunga şi aventuroasa lui viaţă. Unele povestiri ar putea sluji drept fresce ale unei categorii sociale din România inter şi postbelică. 
  
Cu această carte, scrisă atât de frumos, Ovidiu Creangă şi-a completat opera de-o viaţă, dăruindu-ne din prinosul sufletului său atât de delicat şi generos, frânturi de amintiri ca nişte fărâme de cuminecătură. 
  
CEZARINA ADAMESCU 
  
redactor, www.agero-stuttgart.de 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
ZIUA INTERNAŢIONALĂ A PERSOANELOR VÂRSTNICE. O CARTE FERMECATĂ A UNUI COPIL DE 90 DE ANI - OVIDIU CREANGĂ (TORONTO) / Cezarina Adamescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 273, Anul I, 30 septembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Cezarina Adamescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Cezarina Adamescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!