Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Aniversari > Mobil |   



Ziua Americii la lansarea revistei
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Ziua Americii la lansarea revistei „Piatra Craiului” 
  
din Rucăr-Argeş 
  
Prima parte a manifestării noastre de azi impune o precizare: Expoziţia de ilustrate, pliante şi carte, intitulată niţel cam pretenţios „Itinerarii americane” am considerat-o necesară. Chiar dacă modestă ca exprimare (alcătuită din ilustrate, postere, pliante sau carte americană), ea se constituie într-un modest şi oportun omagiu adus naţiunii americane cu prilejul Zilei Naţionale a Statelor Unite, împlinirii a 235 de ani de la proclamarea independenţei statale de sub coroana britanică. La 4 iulie 1776, adoptarea de către Congresul de la Philadelphia a Declaraţiei pentru independenţă a celor 13 colonii engleze din Lumea Nouă a consfinţit naşterea primului stat independent de pe continentul american, urmând ca aceasta să se obţină prin magnifică jertfă pe câmpurile de bătaie într-un îndelungat şi istovitor război între 1777 şi 1783. 
  
Naşterea naţiunii americane prin această formă de luptă revoluţionară, urmată 13 ani mai târziu de revoluţia franceză de la 1789 au imprimat lumii un nou curs istoric, o nouă viziune şi reîntemeiere asupra omului, rânduielilor în care îşi va circumscrie existenţa sistemică, social-istorică, drepturile şi menirea sa şi a naţiunii din care face parte.  
  
Urmările acestora se vor râsfrâng pozitiv, într-un fel sau altul, asupra tuturor popoarelor lumii iar unele din obiectivele lor de atunci sunt şi astăzi pe agenda umanităţii, altele pe picior de aşezare, unele încă în poziţia de deziderat. Extind prinosul cuvenit tuturor celor prezenţi aici, ştiut fiind că sunt printre noi şi oameni care nu împărtăşesc opinia, nu agreează actele şi pildele „unchiului Sam” dar, cum se spune, ce ne-am face noi, oameni sau ţări dacă n-am avea „duşmani”? O zicală românească deschisă cu această întrebare retorică conţine şi răspunsul, tot retoric şi el precum întrebarea... 
  
Trecând peste gusturi, inapatenţe şi idiosincrazii, America a trezit întotdeauna pasiuni, interes şi mai ales interese, a atins extremele şi ea şi detractorii sau lăudătorii ei, a magnetizat şi a fost paradigmă de organizare a societăţii, a dezamăgit după cum a atras invidii şi nu este locul aici şi acum să desfăşurăm şi să motivăm îndeaproape şi în cunoştinţă de cauză gesturile, să contabilizăm acţiunile ei faste sau nefaste. Am strigat-o să ne vină în ajutor dar am şi repudiat-o când n-a răspuns sau n-a ajuns la timp, decalarându-i chiar război cu câţiva ani de a-i solicita sprijinul, şi altele şi altele... 
  
Cineva spunea că nu contează cât şi ce vezi, cât ce înţelegi din ceea ce se expune privirii. Nu există călător perfect, pentru că nu există turist cu însuşiri şi dat-uri presupuse de calităţi întrunite toate laolaltă: condiţie fizică, răbdare, capacitate de decantare a semnificaţiilor tuturor „văzutelor şi nevăzutelor” (cum se spune), oarece pregătire intelectuală, cunoştinţe varii care să bucure nu doar ochiul ci să sporească mintea şi să îmbuneze inima, să formeze deprinderi estetice, disponiblităţi de socializare, solidarităţi, întrajutorare etc. Nici banii n-ar fi de neglijat dacă ar prisosi pentru a-ţi întreţine neastâmpărul şi mâncărimea tălpilor...Şi, în definitiv, ia fiecare ce, cât şi cum poate, o experienţă în mod sigur! 
  
De la tumultoasa Niagară la cumile ruginii şi domoale ale Munţilor Appalaşi şi Alegani de pe coasta răsăriteană a Americii, de la lacul Ontario şi graniţa cu Canada până în sudica Alabamă la centrul spaţial „George Marshal” din Huntsvile trecând prin capitala mondială a country-ului Nashville-Tennessee din apropierea Memphis-ului lui Elvis Presley, din capitala federală şi obeliscul-monument al primului preşedinte american George Washington al cărui nume îl poartă până pe vestitul pod Golden Gate, sanctuarul acvatic de la Monterey sau cetatea filmului din Hollywood-ul Los Angeles-ului şi-apoi în pitoreştile văi şi serpentine ale „drumului goanei după aurul californian” din vecinătăţile, potecile şi înseninările majestuoşilor Sierrei Nevada şi ale celebrului Parc Natural Yosemiti cu neasemuitul şi falnicul copac de sequoia de pe coasta occidentala a Uniunii, printre ele şi cosmopolitul şi nepământeanul oraş al „desfrânării şi jocurilor de noroc” Las Vegas, toate în decursul celor patru peripluri transatlantice însumând aproape un an din cei zece ani avuţi la dispoziţie prin viză şi folosind toate mijloacele de transport şi căi de comunicaţie posibile pe pământ – apă şi uscat, deasupra şi pe dedesubt, cu avionul, vaporaşul, metroul, trammcarul şi automobilul...  
  
Cele văzute le-am cuprins după pricepere în cele două cărţi de călătorie, a treia fiind în lucru şi n-am să insist asupra lor. Doar un singur aspect am să relev, pe cât mi-a fost cu putinţă de înţeles, aspectul legat de mândria americanilor de a aparţine unei naţiuni de ale cărei standarde de viaţă şi civilizaţie se interesează toţi, la care tânjesc cei mai mulţi dar şi pe care o critică îndârjit şi o hulesc cel mai ades contestatarii.  
  
Şi ce prilej mai nimerit să-ţi evidenţieze aşa ceva decât ziua considerată cea mai solemnă, cu implicaţii şi devoţiuni populare profunde decât ziua naţională a unui stat ? Am avut norocul să asist la pregătirea şi apoi sărbătorirea propriu-zisă a Zilei de 4 iulie, undeva în California centrală, în oraşele Modesto şi Turlock, la jumătatea distanţei dintre ţărmul Pacificului şi Munţii Sierra Nevada. 
  
Cuvintele mele nu pot exprima îndeajuns sentimentele de care erau animaţi americanii de rând, nimic artificial şi contrafăcut, silnicia nu se întrevedea din nicio înfăţişare, nici nu era o zi aşteptată cu nerăbdare ca să-ţi mai tragă sufletul, nu era pregătită intempestiv pentru pavoazări şi potemkiniade care să acopere neajunsurile şi să bage „gunoiul sub preş” de ochii lumii. 
  
Asta nu înseamnă că nu se poate constata exerciţiul repetării alaiului ce se anunţă, o anume rutină dictată de proximitatea neprevăzutului sau întâmplării, oamenii participanţi la ceremonii au bine lămurite şi însuşite ca atare scenariile momentelor la care sunt actori, protocoalele şi ceremonialele au un „desfăşurător” riguros şi fără hibe, truda cadenţei, ritmului şi jocului, exploziilor de confeti, artificii, panglici, spectacole de ritm şi culoare, trupe unduitoare de majorete, care alegorice fără cifre şi lozincării presupuse de îndelungi aplecări practice etc. Dinamismul şi mişcarea prefigurată, de regulă tematică creează momente de stare aparent euforice, în orice caz de dezihibare totală. Sunt prevăzute chiar situaţii limită şi care nu crezi că ar fi posibile într-un asemenea cadru solemn (provocări la violenţă, acţiuni vindicative sau revendicative, incendii sau alte exprimări izbucnite ad hoc etc). 
  
Volubili, destinşi fără îngândurări marcând grimasele inconvenienţei care să-i provoace şi să-i reţină de la cine ştie ce desfăşurări ascunse, politicoşi din cale afară, cerându-şi scuze pentru orice atingere şi mişcare inabilă pe care le-ai fi considerat în altă parte şi-ntr-un alt loc un afront, seninătatea feţei, veşnicul zâmbet cu toţi dinţii la vedere, toate şi multe altele fac parte din „arsenalul” dezinvolt şi voluntar de atitudinii diurne (şi nu numai în contextul festiv al zilei cu pricina). Cu totul întâmplător, o tainică dorinţă mi se împlinea pe 4 iulie 2005 când brăzdând văzduhul de la Charlotte din Carolina de Nord la San Francisco (5 ore şi peste 4000 km), adică de la est la vest şi apoi cu maşina până la Modesto, oraşul natal al celebrului regizor american George Lucas, nici n-am apucat să ne tragem sufletul că am şi fost luaţi şi duşi la festivităţile care precedau apoteoticul foc de artificii care închidea festivităţile.  
  
Pe o scenă în aer liber din cel mai mare parc al oraşului, după ce „dejugasem” ca la un fel de picnic obişnuit, îmi făceam iluzii cu de toate ingredientele, ceva în genul unei adevărate desfătăti „pantagruelice”, căutând umbra a trebuit să mai aşteptăm vreo două ceasuri până s-a pus în mişcare fanfara oraşului şi să începem să ocupăm amfiteatrul ridicat special pentru acest scop, de promenadă, deconectare, responsabile şi solemne certitudini istorice. 
  
M-a nedumerit întâi şi-ntâi lipsa oricărei „cicăleli propagandistice”, verva şi buna dispoziţie presupuse de deferenţa de simbol şi heraldică citadină, cea statală şi federală mergând mână în mână, pavoazarea şi ornarea cu simbolurile steagului înstelat al Americii şi cel de heraldică al statului California, drapele fluturând parcă la unison, respectul până la smerenie pentru cântarea imnului, nu doar scena cânta cu grupurile vocale şi soliştii care dădeau tonul ci amfiteatrul tot în aer liber electriza solemn atmosfera din ce în ce mai răcoroasă a oraşului. 
  
Necunoscând textul şi melodia iar limba bâjbâind-o am bolborosit şi eu ca să par american, îmi făceam cu vecinii ocheade subînţelese la o aderare care mi-era totuşi străină, de bună învoială, bineţuri reciproce întemeiate pe o stare de spirit înălţătoare, secvenţe şi scene fără prea mult fast însă pătrunse de o căldură aparte şi de o consimţire pe măsură, dezinvoltă, de împărtăşire colocvială, eliberatoare de efuziuni bine temperate şi declanşate într-un cadru festiv atât de aşteptat. Lumea purta cocarde şi steguleţe înstelate pe care le flutura neîncetat, într-o exibare stenică şi generoasă, îngăduitoare.  
  
În pofida războiului din Irak aflat în plină desfăşurare – pentru a nu vorbi de cel din Afganistan care trena de mulţi ani, sărbătoarea ca atare nu părea afectată de sacrificiile făcute (şi nu erau deloc puţine!), nu se căinau şi nici nu strigau lozinci împotriva cuiva, nu se arătau cu degetul vinovaţii, tocmeala manifestării căpăta conotaţii exclusiv pacifiste, mândria americanilor de a fi primii cei care „mută” pe jocul de şah al politicii mondiale părând ceva firesc, presupus de conştiinţa unor valori pe care nu doar singură educaţia le-a oferit-o şi impregnat-o.  
  
Tot ce se producea pe scenă era destinat exclusiv destinderii, grupuri şi solişti de muzica country, o artistă de teatru de operetă şi operă invitată de vârstă matusalemică de pe Brodoway-ul new-yorkez originară din Modesto pe un fundal cu scene din istoria Americii a vrăjit cu vocea şi interpretarea sa publicul, grupuri de dansatori îşi băteau călcâiele mai ceva decât dansatorii lordului irlandezo-american Michael Flatetly, lumea din jur mă încuraja şi chiar aplauda şi pe mine că reuşeam să strivesc cu călcâiul nişte coropişniţe şi gândaci ce lăstăreau intervalul tribunei exact în dreptul meu şi eu ca să nu par temător la gângănii îmi oţelisem voinţa şi făceam pe viteazul exact în ziua când ei aduceau prinos libertăţii şi eroismului bravilor lor părinţi fondatori, George Washington, Benjamin Franklin, Thomas Jefferson, Samuel Adams, Thomas Paine ...  
  
Seara, când se întunecase destul de bine, o tulirăm toţi spre Turlock, pe autostrada 101 care duce de la San Francisco la Los Angeles, varianta Californiei continentale mijlocii iar locul era deja arvunit de mii de pături, cearceafuri, umbrele şi tot tacâmul unei zile care urma să închidă în cheie explozivă această zi extraordinară. Pe trotuarul, gradenele şi peluzele din faţa Universităţii Turlock a avut loc un spectacol fulminant, de explozii de lumină în traiectorii şi coregrafii, culori şi intensităţi care nedumereu, erai într-o continuă stare de prostraţie din care nu fugise evident raţiunea...  
  
Muzica era un ocean de sunete pe care le percepeai fără ca strada să fie inundată, era parcă feliată pe boxe imaginare cu unduiri reflexe din care lua fiecare ce şi cât îi satisfăcea pentru a declanşa gustul şi emoţia, fără a deranja sau să fie deranjat, o constelaţie de alăute în surdină şi într-o lumină feerică şi dumnezeiască te îndemna să i te alături cu propria ta pricepere şi simţire, băteai şi murmurai ritmul şi melodia venite spre tine pe aripile unor reverberaţii siderale, divine şi binecuvântate.  
  
Am trăit atunci sentimentul plenar al adecvării la un moment istoric care nu mi-era străin, cel al libertăţii care atât mi-a lipsit şi de care fusesem privat în ţara mea până-n urmă cu 15 ani şi care acum reclama solidaritate şi apartenenţă la o ţară căreia cândva îi purtasem pică, o hulisem şi-i nesocotisem valorile clamând nestatornicii, pasageritatea convingerilor, cosmopolitismul care a împânzit şi convertit, a diabolizat şi neantiizat totul...  
  
Vă invit aşadar domnilor să retrăiţi, cu ochii imaginaţiei fără oprelişti, câteva din frumuseţea şi freamătul viu şi de netăgăduit al peisajelor pe care le-am călcat cu pasul privirii, minunându-vă cât vă este cu putinţă deocamdată, că cine ştie când şi cum se ia norocul pe care l-am avut eu şi să fiţi în măsură să îmi întoarceţi serviciul, să străbateţi alte trasee sau poate meleaguri pentru a ne cunoaşte, desfăta şi bucura împreună.  
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Ziua Americii la lansarea revistei Piatra Craiului / George Nicolae Podişor : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 182, Anul I, 01 iulie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 George Nicolae Podişor : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Nicolae Podişor
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!