Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Spiritual > Mobil |   


Autor: Ionel Cadar         Publicat în: Ediţia nr. 669 din 30 octombrie 2012        Toate Articolele Autorului

ZIDEŞTE BISERICA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Zideşte Biserica. Vino şi tu alături de mine să zidim o Biserică! Cu acest îndemn a pornit în anul 2006 d-l Teodor Fărcuţa să construiască o Biserică în satul său natal, unde cu greu se putea ajunge la o biserică ortodocsă din cauza distanţei mari şi a condiţiilor de relief mai cu seamă pe timp de iarnă.  
 
Teodor Fărcuţa născut în 1956 pe meleagurile satului Calea Mare, cătun Barcuri, comuna Lăzăreni, dintr-o familie săraca dar cu credinţă în Dumnezeu, este acest om. Prin anii 1970-1980,pe vremea comunismului mai tînărul Fărcuţa punea la îndoială credinţa oamenilor în Dumnezeu. După revoluţia din decembrie 1989, cînd libertatea cultelor a devenit o problemă reală şi cînd Teodor Fărcuţa a conştientizat că dogmele cu sfarşitul lumii nu se adeveresc si că Biserica este locul de reală întîlnire duhovnicească şi de vieţuire tainică împreună cu Hristos si că Biserica este instituţia cu cea mai mare credibilitate in România, a hotărât în 2006 să înceapă demararea unui proiect de construire a unei biserici ortodocse in satul său natal Calea Mare. Frumoasă şi înălţătoare această iniţiativă mai cu seamă că a fost luată pe cont propriu.  
 
D-l Fărcuţa a început demersurile în august 2006 pentru obţinerea terenului, pentru obţinerea avizelor de specialitate, a proiectului şi a autorizaţiei de construcţie. Cinci ani s-a zbătut mai mult de unul singur. Mulţi din administraţia şi biserica locală i-au fost oponenţi. Dar nu s-a lăsat, dârz, tenace, cu tact şi cu ajutor de la Dumnezeu a mers înainte. Pe 25 martie 2011, când creştinii ortodocşi sărbătoresc Buna Vestire, o veste bună pentru d-l Fărcuţa: a primit în sfârşit Autorizaţia de construcţie a Bisericii, autorizaţie ce poartă Nr.1/25.03.2011. "Iată - spunea d-l Fărcuţa la acea dată - după 40 de ani de când am cârtit împotriva lui Dumnezeu, punând la îndoială credinţa oamenilor în Biserică, după 5 ani de luptă cu morile de vânt, prin hăţişurile birocraţiei, am ajuns prin voinţa lui Dumnezeu ca pe data de 14 august 2011 să punem piatra de temelie a noii Biserici ortodocse din satul Calea Mare - cătun Barcuri".  
 
Sfinţirea locului unde se va construi această Biserică a fost făcută de părintele protopop Octavian D. Rusu împreună cu un sobor de 7 preoţi după cum urmează: Pr.paroh Arvai Flore - Calea Mare, Pr.Emanuil Bocşan - Rontău, Pr.Ioan Gal - Bicăneşti, Pr.dr.Horaţiu Bocşan - Hotar, Pr.Virgiliu Bocşan - Rontău, Pr.Dan Borza - Lăzăreni, Pr.Cătălin Arvai - Cărăndeni. La ceremonie au participat un număr mare de enoriaşi din Satul Calea Mare, din satele învecinate din Oradea şi din alte localităţi din ţară care în acea duminică însorită de august au ascultat cu mare interes rugăciunile făcute de preoţi.  
 
După cum învăţăturile Bisericii ortodocse ne învaţă ca fiecare dintre noi să avem în timpul vieţii un duhovnic, tot aşa şi d-l Fărcuţa are un duhovnic în persoana preotului paroh Emanuil Bocşan care slujeşte de mai bine de 30 de ani în satul Rontău, judeţul Bihor. Intre acesta şi d-l Fărcuţa, de-a-lungul anilor s-a stabilit o relaţie aş putea spune, de prietenie încât e greu să-i desparţi. Din Oradea, de la 10 Km., vine aproape în fiecare duminică la Biserică la Rontău. Cum s-a ajuns la această performanţă?.Simplu. D-l Fărcuţă a intrat încet dar sigur sub ascultarea iscusitului părinte duhovnic Emanuil Bocşan, care de multe ori ne spune că "ascultarea" este o taină care nu toţi creştinii o cunosc. Cel ce ascultă este mare înaintea lui Dumnezeu. El imită pe Hristos care ne-a dat El însuşi pilda ascultării. Cel ce ascultă şi-a pus toată nădejdea în Dumnezeu şi de aceea sufletul său este pururea în Dumnezeu şi Domnul îi dă harul Său.  
 
Despre preotul Emanuil Bocşan am făcut vorbire şi cu alte ocazii, în alte articole de ale mele. Acum fiind vorba de duhovnicie vreau să spun că preotul E.Bocşan este cu adevărat duhovnicul nostru, este părintele nostru cel mai bun, care ne iubeşte cu o iubire asemănătoare iubirii lui Dumnezeu, faţă de lumea întreagă. Este fratele nostru mai mare, care ne sfătuieşte şi ne încurajează; şi prietenul nostru sincer alături de care ne simţim ajutaţi şi întăriţi.  
 
Duhovnicia şi prietenia dintre părintele E.Bocşan şi d-l T.Fărcuţa s-a materializat şi în frumoasele drumeţii, excursii şi pelerinaje efectuate în luna septembrie 2012 împreună cu soţiile acestora la mai multe Biserici şi Mănăstiri din judeţul Hunedoara, Cluj şi Maramureş. Astfel aceştia pe data de 2 septembrie, într-o duminică însorită, au urcat spre ţinutul Haţegului oprindu-se la cea mai veche Mănăstire din Transilvania - Mănăstirea Prislop. Aici părintele E.Bocşan, a slujit, a oficiat Sf.Liturghie alături de părintele duhovnic al mănăstirii şi de alţi şapte preoţi, apoi, a susţinut predica "Pilda lucrătorilor celor răi" care a fost ascultată cu mare interes de mulţimea de enoriaşi şi pelerini.  
 
Mănăstirea Prislov în decursul existeţei sale de peste şase veacuri a îndeplinit un rol cultural semnificativ în viaţa românilor transilvăneni. La această mănăstire a slujit marele duhovnic, şi teolog ortodox al secolului XX - părintele ieromonah Arsenie Boca icoană a spiritualităţii româneşti. Părintele Arsenie Boca a fost renumit, printre altele şi pentru darul profeţiei. El prezicea viitorul României, a conducătorilor ei, prezicea viitorul oricărei persoane. Mormântul părintelui Arsenie Boca de la Mănăstirea Prislov este viu, plin cu flori naturale şi pe timp de iarnă. Prin rugăciuni şi adevărată credinţă în Dumnezeu, vizitând mormântul părintelui Arsenie Boca ne putem vindeca de boli sufleteşti şi trupeşti.  
 
Drumul, pelerinajul la biserici şi mănăstiri a celor două familii Bocşan şi Fărcuţa a continuat în a doua jumătate a lunii septembrie, de data aceasta alăturânduli-se şi d-l Sandu Vila - consilier la biserica din Rontău. Au vizitat mănăstirea Nicula de lângă oraşul Gherla - judeţul Cluj. Apoi s-au îndreptat spre Ţara Lăpuşului vizitând mănăstirea "Sfânta Ana" dela Rohia - judeţul Maramureş, apoi mănăstirea "Sfânta Treime" Breaza din Suciu de Sus - judeţul Maramureş.  
 
Aici pe pământ sfânt maramureşan simţi mereu cum inima-ţi tresare, cum ochii-ţi se măresc de bucurie la vederea peisajelor, parcă smulse dintr-un basm românesc. Ajunşi la mănăstirea Bârsana de lângă Sighetul Marmaţiei şi de Valea Izei de care se leagă multe cântece populare, aici în acest loc sfânt unde natura se uneşte cu biserica în Liturghie cosmică. Şi aici părintele E.Bocşan, în duminica de 23 septembrie, a slujit, a oficiat Sf.Liturghie alături de părintele dohovnic, arhimandritul Paisie, apoi a susţinut predica "Pescuirea minunată" care a fost ascultată deasemeni cu mare interes şi cu ochii plini de lacrimi de cei cei aproape 300 de enoriaşi şi pelerini. Cu ochii plini de lacrimi era şi vorbitorul - părintele Bocşan - care este înzestrat cu dar şi har de la Dumnezeu ca să vorbească să predice în faţa oamenilor cu atâta convingere şi evlavie încât lacrimile sale devin lacrimi pentru enoriaşi şi pelerini.  
 
Şi acum să trecem din nou la "biserica lui Fărcuţa".Prin eforturi susţinute d-l Fărcuţa a reuşit să obţină, cum spuneam mai sus, toate aprobările, toate avizele pentru construcţia bisericii. Cheltuielile pentru obţinerea acestor servicii fiind suportate de susnumitul. N-a fost deloc uşor - spune d-l Fărcuţa -Plecăciuni, rugăminţi, uşi deschise cu greu, ori rămase închise, promisiuni ne onorate şi multe alte momente stresante au rămas în urmă. D-l Fărcuţa a învins şi acum este în febra organizării şi desfăşurării programului de strângere a banilor pentru demararea lucrărilor.  
 
Oamenii din cătunul Barcuri însumând 30 de familii sunt săraci lipiţi pământului. Ei trăind într-o zonă deluroasă unde agricultura nu merge. Pensiile lor (cei care le au) sunt aşa cum sunt pentru că aici nu au fost nici C.A.P-uri. Care ar putea fi contribuţia lor bănească la contruirea bisericii? Singura sursă pe care se bazează d-l Fărcuţa este cea a donaţiilor şi sponsorizărilor din partea Consiliului judeţean Bihor, a Episcopiei ortodocse Oradea, a Consiliului local al primăriei Lăzăreni, din partea unor oameni de afaceri etc.Pe pământ strămoşesc bihorean trăiesc şi muncesc zeci de mii de credincioşi ortodocşi, mulţi la număr chiar din comuna Lăzăreni, alţii fii ai satului Calea Mare, unii mai săraci alţii mai bogaţi. Deasemeni sunt mulţi creştini ortodocşi români plecaţi din această zonă a Ardealului, în Statele Unite ale Americii, în statele occidentale ale Europei care au o situaţie mai bună decât a celor rămaşi în ţară. Îi îndemn pe toţi aceştia să îndrăznească să facă o faptă de milostenie cum este obişnuită INIMA DE ROMÂN să contribuie din puţinul lor cu un mic bănuţ, care apoi adunat să contribuie la construcţia bisericii din cătunul Barcuri,  
 
Toţi cei care vor să pună o "cărămădă" din munca lor la ridicarea acestui lăcaş de rugăciune sunt bine veniţi, ei vor fi pomeniţi la sfintele slujbe ca şi"ctitori"şi bine făcători, făcându-şi în acelaşi timp şi comoară în ceruri. Puteţi face o donaţie în orce sumă în contul nou în RON - 2511.E01.0.4646081.0032.ROL.3 deschis la Banca comercială Română din Oradea. Titular de cont: Parohia ortodoxă Calea Mare.  
 
Binecuvântează Doamne pe toţi cei ce iubesc podoaba casei Tale.  
 
Ionel Cadar  
 
 
Album cu poze care va confirma cele scrise mai sus.  
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
ZIDEŞTE BISERICA / Ionel Cadar : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 669, Anul II, 30 octombrie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Ionel Cadar : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ionel Cadar
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!