Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Opinii > Mobil |   


Autor: Slavomir Almăjan - Kelowna, British Columbia, Canada         Publicat în: Ediţia nr. 4 din 04 ianuarie 2011

Zborul cazut intre aripi (1)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

„Vom încerca să pătrundem, împreună, prin labirintul gândului uman, în încercarea de a dovedi, prin Duhul, că ignoranţa sau lenea intelectuală sunt cauzele primare ale stării perpetue de conflict în care există specia umană. Vom face asta ca să înţelegem că Dumnezeu ne-a scris cu condeiul iubirii într-un context măreţ pe care suntem datori să-l citim.” 
  
Înfăţişat cu magnitudinea creaţiei lui Dumnezeu, fie prin contemplare în spaţiul intim al cugetării individuale, fie prin rezonanţa sufletului meu la scrierile marilor descoperitori de taine, mă găsesc în faţa unei iminente nevoi de a mă refugia de prigoana propriei mele descoperiri: neputinţa. Adâncimea prăpastiei dintre tânjirea tainică a spiritului şi micimea coliviei tridimensionale a adâncit în relieful sufletului meu albia fluviului de cântec şi de plângere şi a marcat curenţi noi, independenţi de furtunile exterioare, curenţi ai unei alte faţete de cuprindere a ceea ce se vede şi a ceea ce nu se vede. Acolo, pânzele navigărilor mele poetice se întind în bătaia unei noi înţelegeri şi, implicit, a unei noi atitudini faţă de raportul meu cu colivia universului tridimensional în care sunt cuprins. 

„Alegerea este a mea!”, mi-am zis, „Pot rămâne un mormânt al viselor neîmplinite ori descoperitorul noilor izvoare de mângâiere prin marcarea căilor de ieşire…” Vedeţi, până şi zborul, simbolul libertăţii, nu există în spaţiul actual decât prin corelarea lui cu aripile. Dacă ar fi să desenăm diagrama arborelui genealogic al aripii, originea ei s-ar găsi în vremea de zămislire a primei respiraţii. Apoi putem privi aerul ca fiind fondul acestui act. Prima privire în sus a Creatorului a creat locul aripii, apoi aripile şi pasărea dintre ele… Zborul este cu totul altceva. Îmi pare că, aşa cum nu poţi vorbi despre originile veşniciei, nu poţi vorbi nici despre originile zborului. Aici este impasul care nu poate fi depăşit decât prin contemplarea tainică a inimii. Formulele matematice, înaltele aventuri ale spiritului analitic, teoriile cele mai sofisticate menite să descifreze universul, puterea de pătrundere a visului sau chiar a dorului, toate acestea devin unelte cu totul nepotrivite în cea mai înaltă aventură a spiritului uman, deplina cunoaştere. Dincolo de travaliul zilnic al omului social, dincolo de durerea omului ca fiinţă muritoare, dincolo de nădejdea omului împovărat de timp, există omul ca o întruchipare a aventurii de cunoaştere. Vedeţi, omul este, după înţelegerea mea a Genesei, centrul creaţiei lui Dumnezeu, el este cununa ei, el este singurul în care Dumnezeu a investit propria Lui suflare. Nu este greu să deduci, ca urmare, că tendinţa lui de a pătrunde dincolo de ceea ce se poate cunoaşte în mod natural este absolut legitimă.
 

Tot aşa, cum am vorbit despre zbor, putem deduce că în spaţiul nostru tridimensional ideea de cunoaştere este întotdeauna asociată cu procesul intelectual de discernere, de însumare a datelor, apoi de catalogare a lor în ideea de a pune toate bucăţile împreună, într-un întreg care să ne împace cu realitatea, prin cunoaşterea ei. Procesul dureros la care ne supunem în căutarea adevărului este nu atât un proces de definire a universului nostru material, cât un proces de autodefinire în raport cu el. Demult, un prieten al meu spunea: „Ireversibil curg, vânatul de gropar, / Analfabeţi cu cecuri vaste, / Adio, veac, nu-ţi pese că dispar, / te-am locuit ca un cuţit în coaste!” Procesul cunoaşterii este mai degrabă un proces al punerii întrebărilor decât un proces al găsirii răspunsurilor. De fapt, voinţa de a ne supune acestui travaliu se naşte din chiar dorul nostru după o împăcare adâncă, dătătoare de o pace trainică, în care spiritul şi sufletul să coexiste atât în contextul nostru de entitate umană cât şi în contextul cu mult mai complex al existenţei dincolo de noi înşine. Omul, în procesul cunoaşterii este omul în căutarea armoniei. Vorbind despre actul matrimonial, Biblia îl defineşte drept cunoaştere. Actul acela de profundă intimitate, de topire a unuia în celălalt, este un act de cunoaştere. Desigur că putem cu uşurinţă deduce că tendinţa noastră de a pătrunde adânc în miezul lucrurilor este aproape inconştient legată de căutarea acestei intimităţi adânci cu creaţia, deci de căutare a armoniei. Dar, aşa cum titlul acestui articol spune, noi suntem un zbor căzut între aripi, suntem inapţi de a fi parte a unei armonii eterne şi universale prin noi înşine. Prin noi înşine, noi vom fi într-un perpetuu conflict, atât în fiinţa noastră interioară, cât şi cu semenii noştri şi, implicit, cu creaţia lui Dumnezeu.
 

Este adevărat, purtăm în noi suflarea eternităţii, suflarea divină, dar purtăm, în acelaşi timp, şi stigma neputinţei, prin blestemul adamic, purtăm cătuşele grele ale firii pământeşti, acest nod gordian în calea adevăratei cunoaşteri, a cunoaşterii celei dătătoare de pace, în sensul deplin al cuvântului. Vedeţi, zborul este legat de aripă, rostirea este legată de buze, cunoaşterea pare a fi legată de intelect. Ca urmare, este greu să-ţi imaginezi un tărâm unde zborul există independent de aripă, rostire independentă de buze, cunoaştere independentă de intelect. Poate că, aşa cum suntem, suntem doar o scriere a ceea ce suntem în eternitate, poate că suntem opera de artă a Creatorului scrisă pentru propriul nostru deliciu, dar şi (mai ales!) pentru desfătarea Lui. Şi, dacă suntem o scriere, atunci suntem o scriere în context. Contextul larg al existenţei noastre în spaţiul nostru ne poate fi la îndemână în actul cunoaşterii doar prin contextul infinit mai larg al eternităţii, al unei realităţi care nu poate fi exprimată prin niciuna din uneltele convenţionale ale cunoaşterii.
 
  
„Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.”(1 Cor 2:9) 
  
Vedem cum, atât organele noastre de percepţie (ochiul, urechea), cât şi cele de discernere (mintea, inima) ne sunt cu totul nefolositoare în procesul cunoaşterii depline. Vedeţi însă că „cei ce-L iubesc” au un alt mijloc: Duhul lui Dumnezeu. Prin perspectiva Duhului, toate lucrurile pot fi cercetate şi cunoscute. Dacă, în încercarea noastră convenţională de a cunoaşte, urmăream determinarea propriei noastre atitudini vizavi de creaţie, cunoaşterea prin Duhul este determinată de atitudine şi nu este în căutarea acesteia. Iubirea, în sensul ei absolut (Agape) este izvoditoarea cunoaşterii şi tot ea este împlinitoarea acesteia. 
  
Da, omul este un zbor căzut între aripi, dar numai în tendinţa lui de a fi independent faţă de Dumnezeu. El este o revoltă a firii pământeşti împotriva divinităţii, dar, mai ales, el este în revoltă împotriva lui însuşi. Indiferent de atitudine, omul nu poate fi desprins din contextul eternităţii. Doar raportul cu eternitatea poate fi afectat. 

„Vom încerca să pătrundem împreună prin labirintul gândului uman în încercarea de a dovedi, prin Duhul, că ignoranţa sau lenea intelectuală sunt cauzele primare ale stării perpetue de conflict în care există specia umană. Vom face asta ca să înţelegem că Dumnezeu ne-a scris cu condeiul iubirii într-un context măreţ pe care suntem datori să-l citim.”

 
Referinţă Bibliografică:
Zborul cazut intre aripi (1) / Slavomir Almăjan - Kelowna, British Columbia, Canada : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 4, Anul I, 04 ianuarie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Slavomir Almăjan - Kelowna, British Columbia, Canada : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Slavomir Almăjan - Kelowna, British Columbia, Canada
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!