Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 611 din 02 septembrie 2012        Toate Articolele Autorului

Zbor spre stele - roman (cap.
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Apropo: mâine ce program aveţi?  

- Mâine? Plajă şi atât!  

- Ce aţi zice de o lecţie de echitaţie?  

- Doamne Ştefan! Cum mi-ar sta mie la vârsta mea călare pe un cal? se miră Minela.  

- Dar ce are vârsta ta? Parcă ai avea cincizeci – şaizeci de ani.  

- Mie mi-ar place, cu toate că nu am călărit niciodată. Unde poţi învăţa să călăreşti? Am auzit că există o herghelie prin zonă.  

- La doi kilometri de hotelul nostru, în Venus.  

- Şi cum se procedează? Au cai special antrenaţi pentru aşa ceva?  

- Da, se organizează lecţii de echitaţie pentru copii în general şi pentru cine doreşte în special. Au şi cai şi persoane special antrenate.  

- Când mergem? Vreau să călăresc şi eu un cal alb, frumos, cum am văzut într-un film cum alerga pe malul mării ţinându-şi cu fălnicie coama şi coada în vânt, se repezi ca un copil alintat Dalia.  

- Şi aici puteţi vedea între Saturn şi Venus, în general seara când nu mai sunt turişti pe plajă, călăreţii din herghelie plimbându-şi caii din rasa pur sânge arab, pe malul mării.  

- Dacă noi nu am ieşit din Neptun decât atunci când ne-ai scos tu, de unde să-i vedem?  

- Poate avem timp să-i vedem sau de ce nu, să ne plimbăm chiar noi călare.  

- Şi eu să stau în hotel? Se bosumflă Minela, făcând-o pe supărata.  

- Nu, tu ne urmezi pe şosea la volan.  

- Se poate?  

- Desigur. Acum este o şosea cu două benzi pe sens între Saturn şi Venus şi poţi parca unde vrei să ne aştepţi.  

- Mai vorbim. Să vedem ce program ne vom face.  

- Este doar o propunere, nu neapărat un program obligatoriu.  

- Mie mi-ar place, îşi arătă Dalia disponibilitatea.  

- Pentru tine desigur că tot ce înseamnă aventură este pe placul tău, spuse cu oarece reproş Minela.  

- Păi vreau să scot tot ce-i posibil de la această vacanţă. Dacă încep serviciul, nu o să mai am timp de distracţie. Şi apoi am doar douăzeci şi cinci de ani. Când să mă distrez? Când o să îmbătrânesc?  

- Ca noi aşa, răspunse Ştefan şi în locul Minelei.  

- Ei! Voi nu sunteţi încă bătrâni. Doar maturi, încercă să repare o nouă gafă făcută referitor la vârsta celor doi. Se vedea prin aceasta că încă nu era suficient de maturizată, chiar dacă avea o licenţă şi douăzeci şi cinci de ani. Uita că nu trebuie să se mai alinte, ca să nu-i jignească pe cei din jurul său.  

- Hai să mergem, avem de făcut mai bine de o oră până acasă. Aici se termină aventura – Bulgaria. Sper că v-a plăcut.  

- Mulţumesc Ştefan şi-ţi rămânem îndatorate.  

- Cu ce?  

- Ei, cu ce! Cu toate! Cu respect şi recunoştinţă!  

- Mie mi-a făcut o deosebită plăcere să vă ajut ca să vă simţiţi cât mai bine în vacanţă la mare, nu am făcut-o dintr-o obligaţie anume.  

- Ştim acest lucru. Hai să mergem la maşină.  

Ajunse la hotel, Dalia prinzând din zbor ideea cu lecţiile de echitaţie, se gândea că aşa putea să rămână mai mult timp în preajma lui Ştefan, fără supravegherea mamei Minela. Începu să-şi imagineze cum ar fi ca ea să alerge în galop pe malul mării pe un cal alb, iar Ştefan urmărind-o pe unul negru, precum pana corbului.  

Citise într-o carte cum doi îndrăgostiţi obişnuiau să se întâlnească şi să se întreacă în galop pe cărări de pădure şi apoi se opreau într-o poieniţă să facă dragoste la umbra unui stejar secular.  

Era şi aici pădure într-adevăr, dar nu era bună pentru întreceri ecvestre. Nici pe nisipul plajei nu aveai unde să alergi, distanţele dintre staţiuni fiind relativ mici. Deocamdată doar visa la aventuri în şeaua cailor.  

- Ce zici mama Minela, putem merge la herghelie? Cel puţin să vedem caii şi cum este acolo.  

- Când?  

- Eu ştiu? Luni după amiază de exemplu.  

- Vom vedea ce va fi luni şi dacă Ştefan are timp. În principiu nu am nimic împotrivă.  

- Vino să te pup. Îmoa, o ţucă ea pe obraz alintându-se ca o copiliţă.  

- Stai mai departe de mine. Cred că am răcit în maşină cât am stat cu fereastra deschisă. M-a tras curentul. Mai bine îl rugam pe Ştefan să dea drumul la aerul condiţionat. Simt cum îmi vâjâie urechile şi mi s-a înfundat nasul.  

- Ia o aspirină sau un paracetamol, poate îţi trece.  

- Asta-mi mai trebuia acum, să-mi stric sfârşitul de vacanţă.  

- Lasă că poate este o alarmă falsă şi te vindeci cu o pastilă - două. Ce program propui pentru diseară?  

- Depinde de cum mă voi simţi. Poate rămânem după cină la dans în restaurant.  

- Singure? Doar noi două? Nu are niciun farmec. Sau ieşim la agăţat? Ha, ha, ce caraghios ar fi ca mama şi fiica să iasă la agăţat bărbaţi într-o staţiune de pe litoral, spuse ea veselă.  

- Cine spune să ieşim la agăţat? Tu poţi dansa că ai văzut cum te invită tinerii chiar şi când erai cu noi, dar când am fi numai noi două?  

- Da, iar tu să rămâi singură la masă?  

- Nu-i nimic, mă uit la tine cum dansezi şi la celelalte perechi. Poate fi şi aşa distractiv.  

- Ce program o avea Ştefan?  

- Nu poate să se ţină scai după fundul nostru. O avea şi alte obligaţii, doar nu ne are numai pe noi în atenţia sa.  

- Mda, asta cam aşa este. Lasă, vedem noi ce vom face. Să-ţi aduc un pahar cu apă şi un paracetamol?  

- Da, te rog.  

Dalia căută în trusa cu medicamente şi luă o pastilă, apoi un pahar cu apă rece din mini bar şi-l dădu Minelei.  

- Da, sigur, dă-mi apă rece, că nu sunt destul de răcită, îi reproşă ea. Prefer apă de la chiuvetă.  

- Of! Am uitat. Scuze.  

Dalia aruncă apa şi o înlocui cu alta cum a preferat mama Minela. Spera să-i treacă. Dacă situaţia i se va înrăutăţi, atunci va găsi ce să facă singură toată seara, chiar dacă nu mai era Sorin în staţiune să o însoţească la discotecă, sau la o plimbare prin centru. Găseşte ea ceva. Avea un plan de rezervă la care s-a tot gândit, numai să se ivească ocazia să-l pună în aplicare.  

Minela încercă să se odihnească, poate îi va trece senzaţia de răceală şi durerile de cap. Începuse să-i vâjâie urechile iar ochii îi lăcrimau. Nu mai răcise de mult timp.  

Dalia a luat cartea de poezii:RĂTĂCITE ANOTIMPURI, a poetei sale preferate Georgeta Minodora Resteman. Îi plăceau poeziile acesteia. Unele parcă îi descriau propriile sale trăiri. Îi tălmăceau visele frumoase despre iubirea adevărată pe care abia aştepta să înmugurească şi-n sufletul său. Acum doar simţea că-i bate la uşă, însă nu era sigură că a sosit să-şi desferece larg sufletul ca s-o primească.  

Deschise cartea la pagina unde poeta martoră la freamătul mării, admira cum pescăruşii pluteau deasupra valurilor în zborul lor neliniştit.  

 

Sărută marea-n dans sălbatic ţărmul  

 

Sărută marea-n dans sălbatic ţărmul  

Cu spuma-i albă-n sidefiu de perle  

Iar falduri de albastru-şi sapă drumul  

Spre-abis, în murmur de iubiri eterne.  

 

Se scutur' pescăruşi deasupra-i, tandri,  

Cu-aripi de îngeri însetaţi de zări,  

Plutind uşor, c-un gest de copilandri,  

Văzduhul sărutând rostesc chemări.  

 

În care ţipă doruri ce-au fost mute  

Ţinute-n mare taină de-un străjer.  

Se pierd în zări, ca un sobor de fluturi  

Ce-şi cată liniştea-ntr-un colţ de cer.  

 

Eu tac, din larg o dulce briz-adie  

Şi amurgeşte-n freamătul din valuri  

Vrăjită, marea-ngân-o simfonie  

A dragostei ce-a-ncremenit pe maluri.  

 

Dar ea nu dorea ca dragostea ce-i bătea la poarta inimii, să încremenească la ţărmul Mării Negre, în ţipăt de disperare al pescăruşilor purtaţi de vânturile tăioase abătute peste întinderea de apă, albastră uneori, întunecată alteori, trezindu-ţi în suflet clipe de melancolie, sau de spaimă.  

La poarta inimii sale aflată pe ţărmul cu valuri neliniştite, aşteptau pe aripi de îngeri cum bine spunea poeta, chemările iubirii necunoscute încă. Aştepta să-i aducă acel freamăt ale brizei din zorile de ziuă senină, când luna apune iar stelele se sting, lăsând loc să se aprindă razele soarelui răsare, ce-ţi vesteşte ieşind din adâncurile tenebroase, o nouă zi plină de speranţe împlinite.  

În visele ei de fecioară, când nopţile uneori se transformau în ziuă, se vedea în braţele unui Făt Frumos, călare pe un cal mereu negru, ce-o răpea şi-o purta în galop spre castelul său de cleştar, ascuns într-un vârf de munte, înconjurat de păduri seculare, cu stejari şi arţari falnici, sub care dansau domniţe îmbrăcate în alb.  

Dalia adormi înaintea mamei Minela. Cartea ia căzut din mână, odihnindu-se alături, în timp ce ea continua să alerge în braţele lui Făt Frumos, pe cărări de pădure, încălecată pe ducipalul cu greabănul puternic, acoperit cu spumă. Un armăsar cu stea în frunte, strălucitoare ca un cristal. Era steaua ce-o călăuzea pe ea în viaţa netrăită încă, în viaţa viitoare unde spera să fie plină de iubire, plină de pasiune şi de neprevăzut.  

Încerca să-i desluşească chipul acelui Făt Frumos ce-a răpit-o şi nu reuşea. Şi-ar fi dorit să fie al lui Ştefan pentru care făcuse deja o obsesie. Nu ştia dacă era el, Sorin, sau alt tânăr.  

Pentru ea Ştefan era omul matur care-i garanta siguranţă, încredere şi învingerea fricii de necunoscut. Braţele lui puternice vor şti să o cuprindă cu tandreţe. Cu grijă să nu-i strivească fragilitatea nu numai a trupului, cât mai ales a sufletului său melancolic şi încă neînvăţat să lupte cu vicisitudinile vieţii?  

Imaginile din vis se perindau şi se succedeau cu o viteză uimitoare. Îl revedea în subconştient pe Ştefan cum o scotea din maşină riscându-şi propria sa viaţă. Cum o purta pe braţe ca pe un fulg şi cum îşi uneau buzele, pentru a-i da sărutul dătător de viaţă, din propria lui viaţă.  

Palmele necunoscutului îi masa sânul încă ne sărutat de buzele fierbinţi ale unui bărbat şi o înfiorau, o transfigurau de plăcere. Era leşinată dar subconştientul lucra. Nu ştia cine-i acel înger care o salvează şi-i dă din nou viaţă, pentru a o readuce pe pământ, din zborul său fără de întoarcere spre stele.  

Minela înainte de a dormi, zâmbea văzând cât de repede a doborât-o oboseala pe Dalia cea plină de vivacitate. După cum se frământa în somn şi-a dat seama că fata visa.  

-“Oare ce vise are o fată de vârsta ei? La ce se gândeşte acum când pe buze nu-i poţi citi vreo bucurie, iar chipul nu-i scăldat de strălucire? Ce-o mistuie oare? Se mai gândeşte la Ştefan? Dar ea, se mai gândeşte la momentele trăite în patul lui cu atâta voluptate? La îmbrăţişările tandre ale acestui bărbat deosebit?”  

“Doamne, câtă fericire poate să-ţi dăruiască un bărbat care rezonează cu aceeaşi intensitate la sentimentele tale. Sau cel puţin îţi dă iluzia că poate fi aşa ”, completă ea în gând circumspectă.  

Adormi şi ea cu acelaşi nume pe buze. Nu mai percepea durerile de cap cu aceeaşi intensitate. Poate că pastila îşi făcea efectul.  

Seara când s-au trezit să meargă la cină, mama Minela se simţea şi mai rău decât atunci când se culcase. Curentul care a prins-o pe drumul dinspre Bulgaria spre Neptun, avea un efect mai mare decât se putea repara cu o pastilă-două de paracetamol sau de aspirină tamponată, care să-i protejeze stomacul chinuit de multe ori de lipsa consistenţei hranei, de dragul frumuseţii corporale.  

Indispoziţia a obligat-o să o roage pe Dalia să-i aducă şi ei ceva uşor de mâncare, un iaurt, sau altceva similar şi câteva felii de pâine prăjită. Să comande la bucătărie şi o cană mare cu ceai, dar să i-l aducă cât mai cald. Va face un duş fierbinte şi va încerca şi acest remediu.  

Fata părăsind camera, în drum spre restaurant, îl sună îngrijorată pe Ştefan.  

- Bună Ştefan. Scuză-mă că te deranjez. Mama Minela nu se simte prea bine, este răcită culmea, în plină lună toridă de vară. De fapt a tras-o curentul pe drumul de întoarcere.  

- Bună Dalia. Îmi pare rău de cele întâmplate Sunt foarte ocupat. Mă simt vinovat de cele întâmplate şi cum mă eliberez de problemele cu statut de urgenţă, voi încerca să vă vizitez.  

- Bine Ştefan. Eu acum merg să servesc cina şi să-i aduc şi mamei ceva uşor. Te aşteptăm cu plăcere la o ceaşcă cu ceai, spuse ea veselă referindu-se la ceai.  

După servitul cinei, Dalia în mână cu toate cele dorite de mama sa, plus nişte dulceţuri, miere de albină, gemuri diverse, urca treptele spre etajului unde erau găzduite. Când ajunse la recepţie, dădu nas în nas cu Ştefan.  

- Aa, bună! Ce faci?  

- Merg spre voi.  

- Aha, foarte bine. I-am luat mamei Minela ceva în loc de cină. Ţine şi tu cana cu ceai că-i prea grea şi-i fierbinte.  

Ajunşi în cameră, o găsiră pe Minela cum ieşise de sub duş, înfăşurată doar în prosopul pufos de la baie. Avea nasul roşu ca întreaga-i piele. Se împăcase cam greu fierbinţeala apei, cu cea a pielii arsă de soare, dar cum zice românul : "suferă baba la frumuseţe". a trebuit şi ea să o suporte.  

- Bună Minela. Îmi pare rău de indispoziţia ta. De ce nu mi-ai spus să dau drumul la aerul condiţionat dacă ţi-a fost cald în maşină?  

- Scuză-mi ţinuta Ştefan, nu mă aşteptam la vizita ta. Uite aşa, ca să mă tragă curentul şi să-mi stric frumuseţea de vacanţă aflată pe sfârşite.  

- Lasă că-ţi trece. Mâine te trimit la medicul nostru şi te va consulta. Avem şi o mini farmacie în bază.  

- Mami, ţi-am adus ce mi-ai cerut, interveni şi fiica. Hai treci la masă. Uite, ai aici şi ceva de pus peste pâinea prăjită. Mâine ai să fii ca nouă dacă mai iei câteva pastile.  

- Sunt pe dracu ca nouă. Nu vezi în ce hal arăt? spuse ea cu supărare în glas.  

- Ei! Nu dispera, o încurajă şi Ştefan. Este ceva ce trece aşa cum a apărut. Păcat că ţi-ai stricat seara. Aveam în program o seară cu muzică, dans şi şampanie pe barcă. Dar dacă nu poţi, o amânăm pentru altă dată.  

- Nu, nu, puteţi să mergeţi voi doi. Eu nu cred că sunt în stare să părăsesc această cameră. Mă simt ca dracu. Sunt varză.  

- Mama Minela, ce-i cu tine? Parcă nu obişnuiai să vorbeşti aşa de urât. Nu te-am auzit niciodată aşa de.... răvăşită.  

- Vă rog să mă scuzaţi. Nu mă luaţi în seamă. Chiar nu sunt stăpână pe ce spun şi ce gândesc. Merge-ţi voi fără mine.  

- Cum să mergem doar noi doi? Lasă că vei sta cuminte pe canapea sau pe scaun şi vom fi pe barcă împreuna "şi la bine şi la rău" cum spune românaşul la necaz, se revoltă Dalia.  

- Nu mă luaţi în calcul. Ştiu bine cum mă simt. Mă voi odihni ca să-mi revin cât voi veţi fi plecaţi.  

- Nici vorbă! Nu merg fără tine, nicăieri. Stau aici să te doftoricesc cu tot ce ai nevoie, continuă ea să pară cât mai supărată că vrea s-o trimită cu Ştefan.  

- Nu fi copilă. Ştefan este om serios, nu se va întâmpla nimic rău.  

- Nu la asta m-am referit, ci la faptul că nu pot să plec de lângă tine atâta timp cât nu eşti pe deplin sănătoasă. Dacă se întâmplă ceva şi ai nevoie de ajutor?  

- Sun la 112 şi vine salvarea.  

- Asta-i culmea!  

- Bine, vedem cum mă voi simţi şi mai vorbim. Staţi să mă schimb.  

Minela intră din nou în baie luându-şi cu ea din dresing un capoţel subţire şi chilotul.  

- Scuză-mi ţinuta Ştefan, dar chiar nu sunt capabilă de mai mult.  

- Nu te mai scuza. Îţi înţeleg starea în care te afli. Mi se întâmplă şi mie adeseori. Uite cum facem. Mă sunaţi dacă s-a schimbat ceva şi eu adaptez programul la dispoziţia voastră fizică şi psihică. Bine?  

- Da, este în regulă? Îţi mulţumesc pentru vizită. Dar stai aşa. Cum de-ai venit? Din proprie iniţiativă? Dintr-o intuiţie că ceva nu-i în regulă cu mine? Sau cum?  

- Nu, m-a sunat Dalia să-mi spună că nu te simţi bine şi iată-mă. Aveam de gând să vă telefonez şi să vă fac propunerea cu barca. Şi aşa nu aveam alt program. Nu doream să mă plictisesc luând cina în restaurant, sau să rămân în cameră, tocmai sâmbătă seara.  

- Aha, deci aşa s-a întâmplat. Mulţumesc Dalia pentru grijă.  

- Asta-i buna! Ce-i nou sub soare? răspunse fata ca şi când asta era mereu atribuţia sa, să aibă grijă de sănătatea mamei adoptive. Tu bolnavă şi eu să umblu creanga pe coclauri fără să fac nimic? Trebuia să-i spun şi lui Ştefan. El este de-al locului, le ştie pe toate şi poate să ne dea o sugestie.  

- Are dreptate, aprobă bărbatul. Bine! Atunci aştept telefonul vostru, dar nu mai mult de o oră, două. Dacă nu sunaţi, îmi voi face alt program, ştiind că voi sunteţi indisponibile.  

- Te sunăm noi fie ce-o fi! Pa!  

Cei trei se ţucară pe obraz ca buni prieteni ce se considerau, luându-şi la revedere. După plecarea lui Ştefan, Minela merse să vadă dacă nu cumva i s-a răcit ceaiul. Era încă destul de fierbinte. Se aşeză în faţa măsuţei şi îşi unse cu miere şi gem câteva feliuţe de pâine. Dalia în pat continuându-şi lectura, asculta cum ronţăie mamă-sa feliile crocante de pâine şi cum soarbe zgomotos din ceaşca cu ceai. O privea distrată cum îşi ţuguia buzele să nu se frigă.  

Gândul că putea rămâne doar ea şi Ştefan pe barcă, singuri singurei, nu-i dădea pace. Simţea apariţia unor furnicături prin tot corpul. Începu să se agite. Lăsă cartea din mână, şi aşa nu înţelegea mare lucru, nefiind concentrată la ce spunea poeta în versurile sale, ci la ce-i spunea inima, şi se uită la mama Minela, să vadă dacă există vreo ameliorare în starea sa fizică. Credea că nu-i în plenitudinea minţii dacă în inconştient îşi dorea ca în seara asta Minela să nu se simtă bine şi să nu-i urmeze pe barcă.  

- ”Dar eu, oare mi-aş dori să mai merg pe vaporaş? Ce ar spune mama Minela dacă aş părăsi-o şi aş pleca la distracţie? Bine, bine, nu poate fi egoistă cu mine, fată tânără şi dornică de aventură. A fost şi ea cândva tânără. Nu-i aşa de grav bolnavă să necesite prezenţa mea permanentă lângă ea. Doar a recunoscut că eu pot merge să mă distrez şi desigur că o voi face, fie ce-o fi. Nu voi sta în cameră într-o zi de sâmbătă seara să mă uit la televizor, cum bine spunea Ştefan, când sunt atât de multe posibilităţi de relaxare. Pot merge chiar în discoteca din Complex. Nu trebui decât să cobor la parter şi să intru în discotecă. De aici pot pleca la orice telefon de urgenţă primit şi în câteva minute ajung în garsoniera, în cazul că Ştefan va amâna pentru altădată programul de pe barcă”.  

Ştefan era trist că din vina lui s-a îmbolnăvit Minela. Şi-o amintea plină de temperament în pat, cum se repezea asupra lui ca un tigru flămând, gata să devoreze o antilopă fără de apărare. Începu să zâmbească gândindu-se cu nostalgie la acele momente pline de tensiune interioară. Cum îl doborâse şi-l încălecase ca pe un bidiviu, strângându-şi picioarele pe lângă şoldurile sale şi cum îl masa mişcându-şi fesele cu o ritmicitate de invidiat. Tot sistemul neurologic era pus în mişcare. Ce plină de temperament şi neprevăzut a fost această moldoveancă, îşi mai spuse el zâmbind nostalgic, deschizând uşa la garsonieră.  

Se întreba:  

- ”Dar copila de lângă ea, îi seamănă? Nu are cum să-i semene, ne fiindu-i fiică naturală, ci de conjunctură, - îşi continuă el interogatoriul interior. Am auzit că mama ei a fost foarte frumoasă. Nici ea nu-i prea departe de această calitate, mai spuse el. A început să-şi etaleze nurii. Un corp suplu, picioare zvelte, funduleţul frumos conturat, ochii care te atrag şi te scot din minţi şi mai ales sânii săi rotunzi, bine reliefaţi în cupa sutienului întotdeauna luat parcă cu un număr mai mic, să-i scoată senzualitatea în evidenţă, atrăgând ca un magnet privirile bărbaţilor ce-o întâlnesc. Am avut fericirea în râpă să-i mângâi darurile naturale, fără să-mi fi propus asta. Acum când îi privesc sânii cu adevărat, sunt înnebunit, vreau să-i simt sfârcurile între buzele mele însetate după asemenea delicatese.”  

Câte asemenea trufandale îi mototoliseră în timp lenjeria patului din garsoniera din hotel, de pe barcă, sau din vila din Mangalia. Parcă pe niciuna nu şi-o dorise atât de tare ca pe această tânără fiică a Vrâncioaei din legendă.  

Era ultima săptămână şi dacă nu o avea acum, şansele se spulberau, sau în cel mai bun caz, se micşorau simţitor. Pe Minela putea să o mai aibă sau nu, ştia ce-i capabilă să-i ofere, cu toate că era conştient de faptul că nu şi-a etalat toată pasiunea de care era în stare o femeie vulcanică şi plină de temperament ca ea. Să mai spui acum despre moldovence că sunt molcome în pat. Nici vorbă, dacă o întâlneşti pe cea care ştie să-şi etaleze toate calităţile de amazoană când preludiul este bine realizat.  

- ”Nu, nu trebuia să-mi scape fata. Doar şi Minela a recunoscut că-i atrasă de mine în pofida anilor ce ne despart ca vârstă”.  

Îşi turnă în pahar un whisky cu gheaţă şi se aşeză în fotoliu, ascultând muzică la DVD. Nu mai dăduse drumul la TV. Nu mai avea chef de scandalurile politice ce ocupau toate posturile de televiziune şi nu numai. Parcă înnebuniseră cu toţii. Deveniră penibil de greţoşi. Îl oripilau cu lipsa lor de bun simţ faţă de populaţia care i-a votat.  

Avea de gând ca în cazul că nu va fi telefonat în termenul stabilit cu fetele, să o sune pe Gina şi va rămâne cu ea în cameră în noaptea asta. Simţea nevoia să aibă lângă el o femeie, să-şi recapete în braţele ei toate disponibilităţile necesare începerii unei alte săptămâni de muncă tensionată. Se acumulase în ultimul timp multe probleme care-i crease o stare de frustrare, de nemulţumire, cu toate că afacerile îi mergeau cum nu se poate mai bine. Dacă era mulţumit de cum îi merg afacerile, nu acelaşi lucru putea spune despre starea sa psihică şi sentimentală.  

Minela era doar o clipă de relaxare, un pigment peste o stare anostă, pe care dorea să şi-o îmbunătăţească cât mai curând. Se neglijase pe el în pofida afacerilor şi acest lucru nu putea să nu-i aducă în minte justificarea folosită de ea pentru a-şi înşela soţul, partenerul său de afaceri. El pe cine putea să înşele? Doar pe el însuşi că doar nu are obligaţii faţă de nimeni şi nici moralitate că se culcă cu soţia sau fiica partenerului de afaceri nu avea. În jungla în care trăia nu există moralitate şi nici sentimentalisme dacă vrei să supravieţuieşti. Cum şi-a dobândit averea? Doar nu cu sentimentalisme? Era obişnuit cu aceasta încă de pe vremea când era elev de liceu şi lucra în vacanţe în turism. Există o luptă continuă, cine pe cine poate devora.  

El nu a ajuns încă chiar în cel mai dezavuat stadiu. Încerca să respecte legea şi cuvântul dat în afaceri. Nu intrau în discuţie şi femeile. Ele nu sunt o afacere. Sunt o categorie aflată în afara legii bunului simţ şi al corectitudinii. Pentru el exista doar o singură lege în privinţa femeilor: "Nu ierta pe nimeni şi nu te lăsa fraierit." A fost o singura dată fraier şi nu dorea să mai fie, aşa că Dalia nu se va bucura de clemenţa lui pe motiv că-i prea tânără faţă de el şi că s-a culcat cu mama sa vitregă. Va fi următoarea victimă cum a fost şi mamă-sa. De fapt Minela l-a ajutat în intenţiile sale, i s-a oferit singură pe tavă. A fost mai mult dorinţa ei decât a lui. Asta nu înseamnă că el nu şi-o dorea. A pus ochii pe ea încă de la Poiana Braşov şi aştepta clipa când putea să abordeze discuţia.  

Dalia se trezi din somnul ce-o doborâse instantaneu şi îşi aruncă privirea asupra patului unde dormea liniştită mama Minela. I se auzea în respiraţie un şuierat pe care nu-l avusese până acum.  

- ”Oare se simte mai bine? Trebuie s-o trezesc şi să o întreb cum se simte, sau să-i las un bilet ca în caz de nevoie să mă sune pe mobil? N-am să mai merg la petrecerea de pe barca lui Ştefan, ci la discoteca Complexului, pentru a fi la nevoie cât mai aproape de ea”  

S-a îmbrăcat adecvat pentru această seară şi când a ieşit pe uşa garsonierei, l-a sunat pe Ştefan să-l anunţe de situaţia existentă.  

- Bună Ştefan. Ce faci?  

- Acasă. Aşteptam telefonul vostru.  

- Mama Minela doarme. Nu am avut curajul să o trezesc, aşa că i-am lăsat un bilet că mă va găsi dacă are nevoie de mine la discoteca de la parter.  

- Ai renunţat la vizita de pe bărcuţă?  

- Oo, nu pot să merg acolo. Dacă suna mama şi nu pot veni de urgenţă?  

- Crezi că-i atât de grav încât să sune?  

- Chiar dacă nu-i grav, ea tot va suna să mă anunţe dacă se simte mai bine şi poate veni şi ea, sau ca să mă liniştească şi să-mi văd de programul meu.  

- Poate ai dreptate. Ce să-ţi spun? Poate vin şi eu şi dacă totul este în ordine cu Minela, atunci vom vedea ce putem face ca seara să fie una cât mai reuşită şi de neuitat pentru tine.  

- Ha, ha! Orice seară petrecută pe litoral dacă nu este alterată de evenimente neplăcute, poate fi una memorabilă. Cine ştie ce surpriză îmi poate oferi o vara aflată spre amurg?  

- Bine Dalia. Am să sun la discotecă. Mergi direct la bar. Până sosesc eu vei găsi un scaun liber şi poţi comanda ce-ţi doreşti.  

- Ok! Pa!  

Ştefan se schimbă de ţinuta neglijentă în una de bărbat de lume, îşi luă bricheta şi cutia cu ţigările sale din foi de tutun virgin, aromate cu whisky. Închise uşa garsonierei şi coborî la discotecă, nu înainte de a lăsa consemn la recepţie ca în cazul că apar evenimente neprevăzute cum ar fi sosirea unei ambulanţe, să fie anunţat imediat pe telefonul personal.  

- Bună Dalia. Cum se simte mama ta?  

- Pe bune? Nu ştiu, că am plecat fără să o întreb. Am fugit pur şi simplu lăsând un mic bilete cu textul: "Sună-mă în caz de urgenţă". După cum o ştiu, nu are să o facă oricât de rău s-ar simţi.  

- Atunci ce propui? Vrei să mergem pe barcă?  

- De ce atâta insistenţă? Ne putem simţi la fel de bine şi aici, mai ales că avem un spectacol oferit gratuit de către participaţii din club.  

- Bine atunci. Ce vrei să bei?  

- Mi-am comandat ceva. Ştii că nu mă dau în vânt după băuturile alcoolice.  

- Bine, bei ce doreşti. Haide să mergem la masa mea.  

- Oho, ai o masă rezervată?  

- Nu fi copilă naivă. În toate cluburile sau localurile cu alimentaţie publică, există cel puţin o masă sau o rezervă pentru patron ori prietenii acestuia.  

- Bănuiam eu.  

Ştefan a luat fata de mână ajutând-o să coboare de pe scaunul înalt din faţa barului, apoi strecurându-şi stânga sub cotul său, o cuprinse de mijloc trăgând-o după el printre trupurile tinerilor aflaţi în calea lor, plini de băutură sau transpiraţie.  

- Dar paharul?...  

- Lasă-l, vine altul mai rece şi mai bun.  

Ştefan şoptise barmanului ce băutură să-i pregătească fetei. Era un pervers în acest domeniu. Nu era un caz condamnabil în situaţia de faţă, fata fiind majoră. Cocktailul va fi dulce dar mai alcoolizat, greu sesizabil datorită aromelor sale, de către cea ce-l va consuma. În timp alcoolul îşi va face precis efectul. Ce va urma, va vedea el funcţie de disponibilitatea fetei.  

Cei doi aşezaţi într-un separeu retras de unde aveau în faţă toată panorama discotecii, fără a fi văzuţi, se întreţineau în discuţii diverse. Evitau amândoi de a aminti de Minela, parcă simţindu-se vinovaţi de faptul că ea stă bolnavă singură în cameră, în timp ce ei se distrau în discotecă. Au ieşit la dans şi Dalia tremura vizibil de emoţie în braţele lui Ştefan. Acesta o întrebă contrariat:  

- De ce tremuri? Îţi este frig pe o asemenea zăpuşeală?  

- Nu, nu, nu mai face asemenea glume cu mine. Sunt foarte emoţionată.  

- De ce? Doar am mai dansat amândoi.  

- Da, dar...  

- Doar că era un ring de restaurant unde predominau cei vârstnici ca mine şi ca mama ta, pe când aici sunt doar cei din generaţia ta. Ţi-e ruşine că eşti cu mine?  

- Ce-ţi veni? Vrei să mă superi?  

- Nu, de ce aş face asta? Mie îmi place prezenţa ta şi mă simt bine cu tine. Tu?  

- Din cauza asta tremur. De emoţie, nu de ruşine. Nu crezi?  

Ştefan o strânse în braţe şi o sărută pe creştet. Dalia se plie pe trupul său ca un maieu subţire, pe un corp umed, abia ieşit din baie. Era lipită complet, ca o ventuză. Era inertă. Nu se mai putea mişca. I se blocase toţi nervii. A trebuit să o îndepărteze un pic ca să-şi mai poată muta picioarele din loc.  

- Dalia?  

- Scuze..., scuză-mă, cred că am o cădere de calciu, sau aşa ceva, nu ştiu ce se întâmplă cu mine..., poate de la băutură…  

- Am parte în seara aceasta numai de partenere bolnave? Mă simt frustrat. Ce-i cu tine?  

- Nu…, te rog…, gata…, mi-a trecut. Fii îngăduitor cu mine te rog.  

- Ha, ha, tu care te învârteai ca o sfârlează, acum nu mai eşti în stare să faci doi paşi?  

- Lasă, lasă, ai să vezi că-mi voi reveni. Poate sunt prea obosită şi surmenată în ultimul timp. Poate că examenele, accidentul, tratamentul, vara asta prea călduroasă, toate şi-au pus la un loc amprenta asupra stării mele fizice.  

- Bine atunci, hai la masă să te odihneşti.  

- Nu, nu vreau. Gata, sunt în formă. Mă voi adapta muzicii şi ritmului, ai să vezi.  

- Ok! Hai să te văd.  

Ştefan o eliberă din braţe şi Dalia chiar începu să-şi torsioneze corpul în ritmul muzicii şi al ritmului impus de DJ-ul discotecii. Tot se mai citea o grimasă pe figura sa, care cu timpul dispăru. Trecuse ce a fost mai greu şi anume acceptarea psihică a prezenţei doar pentru ea, a celui de care se simţea atât de atrasă. Nu o vedea nimeni şi el era acum numai al ei. Ştefan devenise pentru ea o obsesie. I se întipărise în minte că ea îi aparţine din clipa când i-a salvat viaţa. Dacă atunci când a zburat cu maşina peste parapet direct în prăpastie nu era el, acum ea nu mai exista, deci este a lui. Este a lui aşa cum şi el este în această seară, numai al ei.  

Cum erau îmbrăţişaţi, nu ştia nici ea cum nu ştia nici Ştefan, că în discotecă se afla şi Gina. Era cu o prietenă venită în concediu şi doreau să se distreze pur şi simplu. L-a văzut pe Ştefan când a intrat şi s-a îndreptat spre fată, ca apoi să se mute împreună în rezerva oficială, dar a dorit să rămână cât mai nevăzută. Bineînţeles că nu i-a spus nimic prietenei sale. Atât Dalia cât şi Minela, nu ştiau nimic despre prezenţa Ginei în viaţa lui Ştefan.  

Reveniţi la masa lor din rezervă, Dalia s-a repezit direct la paharul plin cu gheaţa ce plutea într-un lichid vâscos multicolor, şi plăcut aromat. Era o cremă delicioasă pe care nu o mai gustase până atunci. Goli aproape jumătate din pahar. Era cald şi îi era sete. Din ce stăteau de vorbă, din aceea era mai volubilă, mai îndrăzneaţă şi plină de fantezii în vorbire şi gesturi.  

- Ştefan, spuse ea la un moment dat făcându-şi vânt cu mâinile ca şi când s-ar răcori, nu ţi se pare că aici este prea cald? Ce zici? Nu-i mai plăcut acum pe malul mării? Să simţi răcoarea nopţii, cum te răsfaţă briza mângâindu-ţi trupul înfierbântat de tinereţe şi... ştii tu..., să asculţi ţipătul pescăruşilor ca pe o chemare?  

- Da, mi se pare şi mie cald şi desigur că pe malul mării este mult mai răcoare ca aici, oricât de bine ar funcţiona aparatele de condiţionare. Acolo există aerosolii marini care îţi purifică plămânii şi apoi există atâta libertate...  

- Da, vreau să mă eliberez de această încorsetare a prezenţei unei mulţimi ce-mi inundă intimitatea sufletească. Vreau să fiu liberă cu mine însămi şi cu dorinţele mele de libertate.  

- Atunci să plecăm.  

O luă de mână ajutând-o să se ridice de pe taburetul capitonat, apoi cuprinzându-i mijlocelul strângând-o lângă trupul său puternic, ieşiră din discotecă însoţiţi din întuneric de o privire plină de ură.  

S-au îndreptat spre centrul staţiunii, apoi spre aleea care ducea spre mare. Acolo exista barca lui, cuibuşorul plutitor de nebunii. Nu aminti nimic fetei de intenţiile sale, cum nici fata nu-i aminti de dorinţa de a fi pe barcă. Amândoi aveau aceeaşi dorinţă. De a fi la bordul bărcii.  

Înlănţuiţi într-o îmbrăţişare tandră de îndrăgostiţi, răcoriţi de adierea vântului ce încreţea valurile mării, păşeau pe dig ca doi soldăţei în timpul defilării. Având paşii mai mici, la un moment dat Dalia îl călcă pe Ştefan pe picior.  

- Scuză-mă. Nu a fost cu intenţie. Te-a durut?  

- Au, ce mă doare... Cred că mi l-ai rupt, glumi el mimând durerea.  

- Nu mai râde de mine. Bine, uite, dacă vrei, îţi recompensez suferinţa cu un pupic. Ce zici, este un preţ corect?  

- Doar cu un pupic? Ce mă doare... se văita el în continuare.  

- Bine... răule. Cu un sărut atunci. Eşti mulţumit?  

- Aşa mai merge şi o şi cuprinse în braţe, o ridică să-i ajungă gura până la buzele sale dornice de a se juca cu asemenea fragă coaptă şi plină de arome.  

Îi muşcă cu tandreţe buzele date cu strugurel să i le protejeze de efectele soarelui de vară, dar şi parfumate de aromele cocktailului consumat în discotecă, cu miros de ananas şi de alte fructe exotice.  

Dalia îşi prinse cu putere ambele braţe în jurul mijlocului lui Ştefan ca pentru orice i s-ar fi întâmplat, să nu cadă, ne având de gând să se elibereze de trupul său, unde credea că va găsi stabilitate, chiar dacă forţa picioarelor o va părăsi.  

Ştefan, îi pătrunse intimitatea gurii cu limba lui neliniştită, iar căuşul palmei îi masa cu delicateţe sânul nervos şi în continuă întărire. Mugurul începea să-i străpungă tricoul subţire tinzând să-i iasă din cupa sutienului. La acest lucru contribui Ştefan, care-l prinse între buricele degetelor şi-l alinta creând posesoarei lui gemete de plăcere.  

Dalia simţea cum se umezeşte din ce în ce mai mult. Era un fenomen pe care-l trăia pentru prima dată. Se abandonă în braţele bărbatului ce pusese stăpânire peste voinţa şi corpul ei, răspunzându-i la sărutări.  

Doar noaptea plină cu stele şi vântul care bătea necontenit, le mai răcorea temperamentul. Ştefan o luă în braţe şi o duse la capătul digului de beton ce se înfigea adânc în mare. Mai departe se reliefau siluetele mai multor ambarcaţiuni ancorate în larg. O aşeză cu şezutul pe balustrada digului şi apoi scoase telefonul sunând în noapte.  

- Alo! Vino să mă iei de la capătul digului.  

Dalia nu auzi ce i se răspunse bărbatului în braţele căruia se simţea atât de bine. Nici nu-l întrebă unde o va duce şi nici ce are de gând cu ea. Nu îşi mai aparţinea de mult timp, fiind a acestui bărbat care devenise stăpân peste voinţa sa.  

Peste câteva minute de dig s-a apropiat barca care-i mai luase şi atunci când au plecat la Vamă. Ca şi atunci, tânărul după ce i-a debarcat pe vaporaş, a plecat spre mal cu bărcuţa lui din cauciuc. I se auzea motorul cum se îndepărtează. Va reveni numai atunci când va fi chemat de patron.  

Bărbatul îşi luă iubita în braţe şi coborî cu ea spre cabina din interiorul bărcii, pe care Dalia o admirase atât de mult şi la care se gândise cu nostalgie cum ar fi să se vadă îmbrăţişată de albeaţa cearceafurilor de pe patul destul de larg şi confortabil.  

Ştefan scoase o sticlă cu şampanie din mini barul din salon, deschise dulapul de deasupra lui, luă două din cupele cunoscute Daliei de data trecută şi le umplu cu băutura spumantă şi plăcut aromată, parfum dat de un anumit soi de strugure, necunoscut ei.  

- Bine ai revenit pe bărcuţa mea.  

- Mă bucur că o revăd. Îmi doream atât de mult să o mai vizitez înainte de a pleca acasă...  

- Suntem doi oameni majori şi ne asumăm cele ce vrem să facem, fără niciun regret sper.  

- Nu ştiu ce vom face, dar ştiu că m-am simţit bine în braţele tale, răspunse fata soptit.  

Ştefan a cuprins-o cu paharul în mână de după gât, îi apropie capul de al său şi puse din nou stăpânire peste gura fetei. Dalia participa şi ea cu plăcere la această uniune de sentimente şi senzaţii. Apucase să guste din aroma cupei cu şampanie şi acum parcă simţea şi mai puternic mirosul de strugure parfumat. Era şi ea ca o boabă de strugure ajunsă la maturitate deplină, gata să fie culeasă, pentru a da aromă şi savoare celui ce se va înfrupta din fructul său pur şi bine copt.  

Bărbatul îşi abandonă paharul pe blatul barului şi luă cu asalt reduta tânără şi fără de apărare. O apropie de el, cu o mână ţinând-o de după mijloc, iar cu cealaltă coborî să inspecteze ce ascunde sub pantaloni scurţi, la încheietura picioarelor. Introducând mâna pe sub bikini, îi simţea tresăririle involuntare la fiecare atingere a fântâniţei. Îşi dădea seama că nu mulţi bărbaţi s-au bucurat de acest privilegiu.  

Ochii Daliei rătăceau la început pe tavanul cabinei. Coborâră apoi să vadă tot ce face el şi cum se abandonează ea în braţele acestui "călău" care o "torturează" atât de plăcut. Erau senzaţii pe care le trăia pentru prima dată şi nu dorea să piardă nimic din ce se putea întâmpla atât de interesant cu ea în această noapte.  

Fără voinţa sa picioarele i se depărtau singure, lăsându-l pe "agresor" să-i invadeze cât mai mult intimitatea neîntinată de nimeni până în această noapte de vis. Ştefan nu se lăsă invitat de mai multe ori şi luă cu asalt corpul fetei. O ridică în braţe şi o depuse ca pe ofrandă preţioasă peste fineţea lenjeriei albe de pe pat. Dalia se aşeză comod aşteptând cuminte noi mângâieri, noi sărutări şi alintări pe care nu le mai trăise şi nici nu cunoscuse intensitatea trăirilor interioare declanşate de acestea.  

Mâna bărbatului se ascunse între pulpele fetei şi începu să-i maseze fântâniţa complet umezită de poftă. Capul ei se plimba dintr-o parte în alta, murmurând cuvinte fără de şir, iar mâna i se înfipse peste cea a agresorului, apăsând-o şi mai tare peste muncelul de la îmbinarea pulpelor. O făcea inconştient, din dorinţa de a simţi şi mai profundă această presiune. Simţi cum pe sub bikini a apărut un intrus care începu să-i mângâie nemilos de dulce mugurelul ce a stat atâţia ani cuminte, devenind dintr-o dată nervos din cale afară.  

Strânse picioarele fără să vrea şi apoi le desfăcu cu repeziciune din nou. Dispăruse farmecul acelei mişcări continue care făcea să-i alerge fluidul prin tot corpul. Şi-l dorea din nou să pună stăpânire peste voinţa sa.  

- Ştefan, ce-mi faci? Te rog, lasă-mă... Eşti singurul bărbat care a putut să-mi invadeze intimitatea cu mângâierile tale. Sunt încă pură şi nu ştiu dacă sunt pregătită să schimb această stare, chiar ştiind că pot face fericit pe cineva atât de drag mie.  

Bărbatul auzind mărturisire fetei, că este prima dată în compania unui partener de joacă erotică, începu s-o sărute cu mai multă pasiune, dezvelindu-i bustul ridicându-i bluza şi sărutându-i frumuseţea sânilor dezvoltaţi ca două portocale pline de savoare. Se repezi flămând şi excitat asupra lor, mestecând între dinţi micuţele turnuleţe ridicate ca nişte mâţişori de salcie aduşi la altar de Sărbătoarea Floriilor.  

Corpul Daliei mirosea a zmeură coaptă, plină de aromă şi de prospeţimea tinereţii sale. Avea carnea tare, acoperită cu o nuanţă de maro uniform aşezată pe tot corpul, culoare căpătată de la zilele de plajă. Doar sânii şi petecuţul din zona bikinilor făcea contrast cu restul. O ridică de trunchi şi-i scoase tricoul. Dalia nu avea nicio reacţie de împotrivire. Dispăru şi sutienul şi acum cele două moviliţe jucăuşe se mişcau într-un dans fără de reguli la fiecare mişcare a fetei. Dispăru în acelaşi mod şi pantalonii, apoi bikinii. Din pudicitate fata se acoperi peste pulpe cu cearceaful, iar sânii şi-i acoperi cu braţele. Era totuşi atentă la mişcările de eliberare a bărbatului de propriile sale haine. Simţi în curiozitatea sa un gest de perversitate. Nu mai văzuse un bărbat dezbrăcat decât prin filme sau reviste. Corpul lui Ştefan era ca al unui atlet antic. Muşchii pectorali se mişcau la orice gest al braţelor. Era adorabil şi excitant aşa cum apărea gol în faţa ei.  

El luă din nou paharele şi le umplu cu şampanie. Apoi o ajută pe Dalia să se ridice şi îi înmână cupa din care săreau picături de rouă adunată dintr-un bob de strugure aromat şi bine copt. Goliră cupele până la ultima picătură. Dalia îi înmână cupa şi îşi lăsa capul pe perna peste care i se resfirară pletele. Abandonă acoperirea sânilor şi îşi lăsa mâinile să-i cadă dea lungul corpului.  

Aştepta ca iubitul să o aducă din nou la extazul în care se aflase câteva momente mai devreme şi care se estompase odată cu dezbrăcarea şi golirea cupei de şampanie. Simţea cum băutura coboară cu insistenţă până în vârful degetelor de la picioare. O furnica şi o excita. Îşi strânse picioarele. Se chirci în mijlocul patului, strângându-şi genunchii cu braţele urmărindu-i mişcările lui Ştefan.  

Aştepta. El se alătură fetei pe întinderea patului. Îi desfăcu cu uşurinţă mâinile şi o acoperi din nou cu sărutări pe corp, pe sâni, pe gură, cercetând-o cu mişcarea limbii, simţindu-i răspunsul voluntar. Fata îl cuprinse cu braţul de după gât ţinându-l captiv la sânul său, destinzându-şi trupul. Se lipi strâns de el, excitată de pulsaţiile simţite în zona fântâniţei.  

Apoi el întinse mâna, luă sticla cu şampanie şi picură ambrozia cu stele de aur, printre sânii fetei, culegând-o cu buzele din gropiţa ombilicală. Lasă sticla la locul ei şi cu cealaltă mână îi mângâia cu tandreţe corpul zvelt, aplicând peceţi fierbinţi cu buzele umezite de picăturile de şampanie adunată dintre pulpe. Fata avea un corp frumos, dornic de alintări, de aceea mâinile sale erau într-o continua mişcare, ca şi buzele ce se afundară între picioarele fetei mângâindu-i adâncitura eliberată de mătasea pubiană şi umezită cu şampanie. Buzele flămânde ale bărbatului luă cu asalt această zonă erogenă, cotrobăind cu vârful limbii printre micuţele dune, într-un joc ritmic plin de energie, aducând-o pe Dalia într-o stare de extaz sinonimă cu exaltarea.  

Fata îşi ridică bustul de pe pat şi cum se afla în şezut, apăsă cu toată puterea de care era capabilă, pe capul bărbatului ascuns între pulpele sale, scoţând un ţipăt de plăcere. Îi dăruia acestuia definitiv bijuteria sa preţioasă primită de la natură. Simţea că este gata de juisare şi că drum de renunţare nu mai există. A păşit pe drumul pierzaniei şi nu va căuta calea de întoarcere, aşa că îl invita pe Ştefan să se bucure de toată abandonarea ei voluntară, aşteptând să-i dăruiască plăceri de care să-şi amintească mereu cu dorinţa repetării lor.  

Din auzite prin liceu ştia că prima întâlnire va fi dureroasă, însă avea încredere în experienţa lui Ştefan. Va şti să o facă să treacă cât mai uşor peste această primă întâlnire neplăcută a actului erotic. Ştefan ridicându-şi capul, părăsi fântâniţa Daliei plină de dorinţe, retrăgându-se dintre pulpele aflate în continuu freamăt, continuându-şi joaca în aceeaşi zonă cu arătătorul, mângâindu-i mugurelul neastâmpărat, iar cu buzele sărutându-i fiecare porţiune a pielii sale catifelate, urcând spre sâni, apoi acoperindu-i ochii, sau gâdilându-i lobii urechilor cu vârful limbii. Se ridică până ce acoperi în întregime trupul fragil şi armonios al fetei, cu masivitatea corpului său, susţinându-şi-l în mâinile-i puternice.  

Pendulul bătea nerăbdător la intrarea în clopoţelul de argint, gata să scoată cele mai acute sunete. Dalia era pierdută, dar şi nerăbdătoare. Abia aştepta să simtă vibraţia arcuşului deasupra coardelor violinei sale, iar cele două instrumente bine acordate, să dea naştere celei mai divine muzici. Simţi cum acesta apasă şi încearcă primul lor acord. Intenţia fetei a fost de a se feri din calea invadări, deturnând direcţia invadatorului, mutându-i presiunea asupra pulpei, însă o mână dibace corectă traiectoria.  

Primi asigurarea că totul va fi uşor şi fără de durere. Viola sa era perfect pregătită să-i primească arcuşul, iar acesta începu să alunece cu fiecare mişcare contrată instinctual de parteneră. Simţi o durere ca înţepătura unei injecţii, iar la scâncetul ei a urmat o staţionare, apoi uşor, uşor, mecanismul s-a repus în mişcare, însoţit de fiecare dată de o onomatopee rostită la început de durerea, care mai târziu a fost înlocuită de plăcerea percepută de fată, plăcere ce creştea pe moment ce ritmicitatea celor două corpuri se armoniza din ce în ce mai bine. Depărtările şi revenirile celor doi creau noi senzaţii ce-i transportau în lumea visurilor şi al exaltării.  

Daliei nu-i venea să creadă că s-a dăruit acestui bărbat frumos ca un zeu antic. Era mândră că a făcut-o cu el acum şi nu cu vreun coleg din timpul liceului sau al facultăţii. A trăit în noaptea aceasta sublimul. Va plânge la consumarea deliciului, dar va plânge de bucurie. Este o femeie de acum şi se consideră o femeie fericită că s-a dăruit din dragoste acestui bărbat de care este legată prin însăşi viaţa ce i-a dăruit-o el în râpa de la Timişul de Sus.  

Când amândoi se eliberară de tensiunea acumulată în timpul dăruirii reciproce, Dalia simţi cum i se prelinse printre pulpe un firicel cald de lichid. Se uită şi descoperi că puritatea sa, şi-a lăsat ofranda roşie peste cearceafurile imaculate de pe patul din interiorul bărcii lui Ştefan. Era aşa cum visase cândva, petale roşii de trandafir, presărate peste albul imaculat al unei rochii de mireasă.  

Da, era mireasă şi era fericită. Oricare curs va lua relaţia sa cu Ştefan, el va fi mereu cel căruia a dorit să i se dăruiască. A fost alegerea şi hotărârea sa, indiferent ce va urma după aceasta. Era primul său iubit căruia a avut curajul să-i încredinţeze nestemata sa, pentru a o prelucra, a o şlefui şi a o reda iubirii în toată plenitudinea splendorii sale.  

- Ştefan, dacă până acum tu m-ai sărutat şi eu doar ţi-am răspuns, acum te rog să te apropii, să pot a te săruta şi eu. Dacă vei dori să-mi răspunzi, este problema şi voinţa ta, eu nu te voi obliga. Ţi-am dăruit curăţenia şi puritatea mea sufletească, alături de cea fizică şi am făcut acest lucru cu iubire şi din convingerea că noi suntem două suflete pereche nu prin dorinţa de a continua să fim împreună, ci prin destinul care ne-a dat întâlnire într-un miez de noapte, în sălbăticia unei râpe. Acolo ne-a unit Universul pentru veşnicie şi eu voi rămâne mereu legată de acesta. Ce s-a întâmplat cu noi în această noapte este darul meu, pe care nu-l regret şi pe care tu poţi să-l păstrezi mereu în suflet, sau poţi doar să-ţi aminteşti că ai fost unicul care ai gustat din puritatea mea.  

Îl prinse de gât, îi apropie gura de a sa şi începu să-l muşte uşor de buze, ascunzându-şi vârful limbii printre dinţii săi ascuţiţi. Nici Ştefan nu se lăsă prea mult rugat şi declanşă din nou lupta plăcută dintre două corpuri şi fiinţe dornice de iubire şi de dăruire. De data aceasta cei doi şi-au acordat reciproc mai mult timp plăcerilor armonizându-şi mişcările. Dalia începuse să pătrundă taina jocului erotic şi al senzaţiilor de sublim pe care ţi le poate oferi acesta. Era o necunoscută care acum o făcea atât de fericită. Niciodată nu a crezut că această joacă îţi poate purifica organismul şi ţi-l poate umple cu bucurie şi fericire.  

Simţea că trăieşte supranaturalul şi se lăsă vrăjită tot mai mult de aceste senzaţii, răspunzând cu aceleaşi mişcări şi gesturi celui care-i era partener de nebunii în această noapte de vis şi de neuitat.  

Când preludiul început de fată şi continuat de bărbat, se finaliză printr-o declanşare ancestrală a fluidelor zămislitoare de noi vieţi, iar cei doi se relaxau unul lângă celălalt, Dalia fără să vrea îşi aruncă ochii peste ceasul prins pe perete văzând ce ora este. O apucă teama că posibil mama Minela este trează şi o aşteaptă panicată în cameră. Se mira totuşi că nu a sunat până la această oră.  

- Ştefan, te rog dacă poţi să mă duci la hotel înainte ca mama Minela să afle ce pocinog am făcut în noaptea asta.  

- Nu ai făcut niciun pocinog. Eşti doar o altă fată. Eşti o femeie care s-a dăruit pe altarul iubirii şi eu am fost fericitul care a primit acest dar divin. Voi suna imediat să vină după noi şi într-un sfert de oră eşti în cameră. Sper să nu te dai de gol în faţa mamei tale. Spui că nu m-ai întâlnit şi că ai fost la discotecă, apoi ai revenit în cameră. Cine ştie, poate ai norocul să fi dormit tot timpul cât ai fost plecată.  

- Crezi? Nu am eu acest noroc.  

- Ştii că eşti o fată foarte norocoasă.  

- Bine, dacă spui tu. Dă telefon până mă îmbrac.  

După un sfert de oră Dalia era în cameră. Mama Minela dormea dusă. Trezindu-se şi văzând că fata nu este în pat, a luat o pastilă de somnifer, care a ajutat-o să se liniştească şi să se odihnească toată noaptea.  

 

 

Referinţă Bibliografică:
Zbor spre stele - roman (cap. Lectia de echitatie ) / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 611, Anul II, 02 septembrie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!