Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Ion Untaru         Publicat în: Ediţia nr. 339 din 05 decembrie 2011        Toate Articolele Autorului

Zâna mea cea bună, 8
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Ne-am întâlnit pe internet (roman, capitolul 8) 
  
Stimată domnişoară, 
  
Începând de astăzi, te numesc zâna mea cea bună, nu mă sfiesc să spun, pentru că de când ne cunoaştem, atât cât este posibil să se cunoască doi oameni prin corespondenţă, mă simt... mai altfel, nici nu ştiu cum să zic, mai bine dispus, nu mai fac alergie la mizeriile fiecărei zile, tonusul meu este mult mai bun şi sunt mult mai îngăduitor cu toţi cei din jurul meu care, dintr-un motiv sau altul, mi se părea mie că mă necăjesc şi îmi făceau viaţa amară. 
  
De-abia aştept să primesc gândurile dumitale, care cad ca un balsam peste rănile mele vechi şi necicatrizate încă. Gânduri în care fac o adevărată infuzie de optimism şi robusteţe. 
  
Parcă am o altă perspectivă a vieţii, pe care înainte o vedeam încheindu-se fatalmente cu un pahar de drojdie, de care nu poţi să scapi. 
  
Copil fiind, m-am urcat într-un prepeleac, nu mai înalt de patru metri şi am căpătat dintr-odată, o altă perspectivă a aceleiaşi lumi, dar care se vedea acum cu totul altfel. Dacă vei avea ocazie, încearcă şi ai să-mi dai dreptate. Şi, cu cât înălţimea este mai mare, şi perspectiva este alta. Cam asta este senzaţia de schimbare pe care am trăit-o: un adevărat miracol pe care ţi-l datorez dumitale. Nu mai sunt prizonierul nici unui fel de gânduri negre, de care nu mai ai de ce te teme la lumina zilei. 
  
Să lăsăm deoparte boxul după care se dă în vânt lumea bună, măcar pentru faptul că datori suntem unul altuia cu o iubire frăţească, în timp ce legile ringului cer să-ţi loveşti cât mai tare partenerul şi să-l dobori la podea. Să cadă! Să cadă el, nu tu. Cine iubeşte cu adevărat pe aproapele său, nu va îndrăzni să-l atingă nici măcar cu un cuvânt nelalocul său. De câte ori nu s-a întâmplat să moară un boxer în ring din cauza loviturilor? Sau să rămână mutilat pe viaţă, tot din cauza loviturilor primite în cadrul acestui sport zis al nobilei arte? Adică să nu mai urmăm sfatul Domnului de a ne iubi unul pe celălalt ci să ne lovim cât mai zdravăn unul pe celălalt... Stimulaţi de recompensele băneşti cât mai mari ca sminteala să fie deplină. Ura este un resentiment necunoscut la animale. Numai omul este în stare de aceste „rafinamente”: loveşte, doboară, ucide din satisfacţie când ai ocazie. Nici un animal nu atacă un alt animal doar pentru că este mai tare decât el. Omul însă o face! 
  
Să nu mai vorbesc de boxul feminin care este o „capodoperă” şi mai mare. Femeia care este expresia gingăşiei întruchipate în ideea de mamă, soră, iubită, pusă să se bată cu altă femeie şi să-şi care la pumni una alteia pentru desfătarea plătitorilor de bilete. Femeia nu are forţa bărbatului. A înzestrat-o Dumnezeu cu delicateţe, gingăşie, feminitate, duioşie, sensibilitate. Ea are nevoie de mângâiere, de iubire şi de protecţia noastră. Ea este matca perpetuării speciei. 
  
Şi când mă gândesc la încurajările primitive ale galeriei ahtiate din jurul ringului, doritoare de senzaţii tari, doritoare să vadă arcade sparte şi sângele curgând din rănile deschise: 
  
- Loveşte-o fă' la ţâţe 
  
- Loveşte-o fă' la... 
  
Îmi vine să îmi pun mâinile în cap, să închid ochii şi, dacă s-ar putea, să nici nu mai ştiu că în zilele noastre se mai petrec astfel de lucruri oribile. Acum două mii de ani cezarii îi sileau pe oameni să se lupte cu fiarele pentru desfătarea curtezanelor. 
  
În ceea ce priveşte fotbalul, nu vreau să rănesc nici o susceptibilitate dar am impresia că ăsta este unul din argumentele pe care societatea noastră modernă l-a de(s)prins din principiul roman „pâine şi circ”, aplicat la vremea respectivă pentru liniştea interioară a imperiului. Energia unor mase din ce în ce mai mari de oameni, de ce să nu fie şi ea călăuzită, dirijată decât să fie lăsată la voia întâmplării spre manifestări imprevizibile? Cu atât mai mult cu cât fotbalul ca „industrie” raportează şi venituri din ce în ce mai mari. Da, dar trebuie să recunosc că atunci când joacă naţionala vreun meci important, deschid şi eu televizorul şi privesc cu încântare driblingurile cu artă ale profesioniştilor care ascund mingea şi execută numere de virtuozitate, spre încântarea şi deliciul tribunelor. 
  
Îmi susţin cu convingere şi onestitate părerile, de la care nu aş accepta să fac rabat fără argumente bine întemeiate. Nu sunt un reformator şi nici nu spun lucruri noi, deşi lumea în care trăim are mare nevoie de reforme vitale pentru supravieţuire. 
  
Toate marile puteri se declară bine intenţinate şi împotiva războaielor, dar acestea nu încetează să umple planeta de sânge nevinovat şi de care tot aceleaşi mari puteri nu sunt străine. Astăzi armele nu se mai încearcă pe poligoane, ci pe viu, pe oameni! Dreptul forţei a primat întotdeauna faţă de forţa dreptului. 
  
Cum ar trebui reinterpretată ideea de egalitate în drepturi între oameni şi popoare, ca aceasta să devină cât de cât credibilă? Fură cineva un portofel în tramvai, nu are importanţă că l-a găsit aproape gol, dar pentru că era recidivist primeşte o condamnare de trei ani. Devalizează un altul o bancă pe care o pune pe butuci şi primeşte tot trei ani. Iar când trebuia să fie încarcerat, el se afla la câteva mii de chilometri depărtare. Ce ziceţi: prejudiciile şi dozarea pedepselor sunt formulate în spiritul dreptăţii?! Cine măsluieşte cântarul dreptăţii? Justiţia este condamnată să intre în istorie ca oarbă sau chioară? 
  
Îmi plac filmele poliţiste bune, dar nu acelea care lasă în urmă şiruri de morţi gratuite şi inutile. În rest sex, destrăbălare, droguri şi cruzime împinsă până la extrem. 
  
Recunosc că m-am întins mai mult decât trebuia, deşi m-am străduit să evit pe cât posibil disoluţia şi vorbele goale.  
  
Ce mai faci altminteri în timpul liber? 
  
De aici, de la mine, eu te văd ca pe o floare de cais, în fiecare zi mai frumoasă şi, pe care, dacă aş întinde mâna să o ating, cred că s-ar topi în mâinile mele. Pentru că noi, deşi ne simţim din ce în ce mai apropiaţi sufleteşte, sunt asigur că nu ne vom întâlni niciodată. 
  
Iar dumneata, cred că mă vezi ca un om îmbătrânit înainte de vreme, acrit, înrăit, depăşit, pus permanent pe harţă, într-un cuvânt generaţia de care nu mai are nimeni nevoie. Un fel de Robinson Crusoe, dar mai puţin reuşit decât originalul.  
  
Ce-ţi mai fac florile? 
  
Cred că eşti o fire mult mai sensibilă decât vrei să pari, aşa sunt toţi îndrăgostiţii de frumos, mai ales cei ce iubesc florile. Că pentru încântarea noastră le-a făcut Dumnezeu pe pământ. 
  
Îţi trimit cu cea mai mare plăcere, urările de bine din partea mea şi a celor apropiaţi mie: doi câini, vreo şase pisicuţe şi o găină scăpată ca prin minune din nebunia gripei aviare, drăguţă foc, care vine să-mi ciugulească din palmă, ştie şi face de toate, mai puţin ouă. Dar ăsta este un amănunt peste care se poate trece cu uşurinţă. Cine garantează că eu am dat randamentul pe care eram dator să-l dau? Că mi-am atins ţinta pentrucare am fost trimis pe pământ? 
  
Şi pisicuţele sunt adorabile din care doar una este puţin mai neagră ca noaptea. Am întrebat-o dacă acceptă să o vopsesc într-o culoare mai prietenoasă, dar s-a opus categoric. 
  
Să las acum loc şi pentru alte discuţii, odată cu întoarcerea poştei. Vezi ce expresie învechită am folosit? Corespondenţa noastră se desfăşoară pe calculator şi nu mai are loc cu poştalionul ca pe vremea strămosilor. 
  
Cu dragoste, Sebastian  
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Zâna mea cea bună, 8 / Ion Untaru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 339, Anul I, 05 decembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Ion Untaru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Untaru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!