Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 206 din 25 iulie 2011        Toate Articolele Autorului

Weekendul
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cap. 8 Face parte din romanul in lucru ANA, FIICA MUNTILOR 
  
MOTTO: 
  
“Arta de a trăi sălăşluieşte mai puţin în eliminarea propriilor necazuri, cât în dezvoltarea noastră pe măsura lor.” 
  
Bernard M. Baruch 
  
Întâmplările cu domnul profesor au fost uitate destul de repede de către Ana şi nici patronul nu a mai adus vorba de el şi de presupusul contract de colaborare. Viaţa mergea înainte fără nicio noutate. Programul Anei se desfăşura între casă şi fabrică. Într-o sâmbătă şi-a propus ca împreună cu o altă colegă, o ingineră ce răspundea de sectorul confecţii, să meargă în natură, să facă drumeţii, să se relaxeze după atâtea luni în care nu au ştiut ce-i aceea odihna şi relaxarea, aşa că s-au hotărât să meargă pe Valea Prahovei, la Predeal. Ana cunoştea faptul că vor fi numai ele două aşa că dimineaţa echipată ca de munte, doar ştia ce înseamnă muntele, copilărind printre păduri, dealuri şi versanţi, a luat-o spre gară. În gară spre surprinderea ei a constatat că li s-a mai alăturat acestei idei şi un alt coleg, un mecanic care le reparau maşinile de cusut cu un alt amic al lui tot mecanic în fabrică. Acest lucru nici nu a mirat-o şi nici nu a intrigat-o. Poate aflând de la Irina despre excursie, au dorit şi ei să iasă în natură. 
  
Programul fiind stabilit, cei patru drumeţi s-au urcat în tren şi au coborât direct în gara Predeal. Cum prima dată au vrut să urce cu telescaunul pe Clăbucet, paşii şi i-au îndreptat spre această destinaţie. La telescaun afluenţă mare de turişti cum se întâmplă de obicei vara când staţiunile montane sunt luate cu asalt de către iubitorii de munte. Era şi început de weekend aşa că nu aveau decât varianta de a urca pe jos, ceia ce nu prea îi încântau, lipsind antrenamentul şi echipamentul necesar unui urcuş de anduranţă. Aşa că au aşteptat cuminţi până le-au venit rândul să se urce în scaun. Când au urcat, fiecare bărbat s-a aşezat în scaun lângă câte o colegă.  
  
Ana pe tot parcursul drumului o suspiciona pe ingineră că este cuplată cu mecanicul respectiv, după comportamentul acestora, lucru ce s-a dovedit pe parcurs când i-a surprins sărutându-se în scaun. Intenţionat au preferat scaunul din spatele Anei, pentru a avea o clipă de intimitate cu partenerul său de urcuş. "Că se sărută îi treaba lor"şi-a zis Ana. Nu a dat importanţă nici că unul este inginer şi altul este muncitor. Adevărul este că mecanicul arăta destul de bine şi pe fruntea lor nu scria ce funcţii sau studii au. Erau pur şi simplu un bărbat şi o femeie într-o excursie pe munte. 
  
Colegul Anei, cât au urcat până la cabana Clăbucet plecare a încercat să lege o discuţie mai personală cu ea. Ana admira peisajul şi turiştii care coborau ori cu telescaunul, ori pe jos pe cărarea din stânga ei. Nu prea era atentă la ce-i spunea bărbatul. Frumuseţea muntelui era fascinantă şi ea nu mai fusese de mulţi ani prin Predeal, de când era o copilă şi a venit în excursie cu şcoala. Când a auzit cuvântul "iubesc"şi "îndrăgostit"Ana a început să fie mai atentă la ce tot spunea bărbatul ce-o însoţea. Aşa a aflat că acesta s-a îndrăgostit de ea şi ar dori să devină prieteni. Ana nu era pregătită pentru asemenea declaraţie directă, aşa că a fost un pic şocată şi luată prin surprindere. A început să facă legătura de ce colega i-a propus această excursie şi mai ales de ce s-au asociat ideii şi cei doi bărbaţi. 
  
Situaţia nu era încântătoare, dar nu era nici prea deranjantă. Dacă tot a plecat în drumeţie ce are a face cu ce dorea însoţitorul? Ca şi colegul lui, era un tânăr simpatic şi bine crescut. Ajunşi pe platoul Clăbucet au intrat în salonul restaurantului pentru o cafea şi câte o bere bărbaţii, răcoritoare fetele, ca să stabilească de comun acord unde vor pleca de pe platou. Pentru a merge la Susai era prea scurt timpul, aşa că au stabilit să coboare la cabana Gârbova unde să servească prânzul. Dacă doresc să stea şi pentru duminică, vor căuta o cazare în oraş la agenţia de turism. 
  
Coborând spre Gârbova, Ana mergea în faţă cu Tudor şi Irina cu Alexandru ca de obicei în spate. Cărarea şerpuia prin platoul ce ducea spre cabană. De ambele părţi a spaţiului defrişat de copaci se întindea pădurea deasă de conifere printre care îşi arăta măreţia şi stejarii sau fagii. La baza pădurii pe ambele părţi muntele începea să coboare. Acest platou în coborâre era de fapt o creastă de munte golită de copaci. Pe ea se făcea şi alimentarea cu cele necesare cabanei Gârbova, alimente sau alte lucruri necesare nevoilor traiului pe munte. Mergând agale, Tudor o abordă pe partenera sa de coborâre: 
  
- Ana, nu te supăra, dar mi-ar place să fim prieteni. 
  
- Dar suntem prieteni Tudore. Atunci de ce crezi că suntem împreună în această drumeţie? 
  
- Ei nu aşa, colegi de drumeţie, ci prieteni mai apropiaţi. 
  
- Mai apropiaţi decât acum când mergem unul lângă altul, cum ai dori să fim? Glumi fata cu el. 
  
- Ana, tu îţi baţi joc de mine? 
  
- Ce te face să crezi asta? 
  
- Modul tău ironic de a-mi răspunde. Eu mă refeream la a deveni iubiţi. 
  
- Tudorică dragul meu, de ce vrei tu să-mi strici scurta mea vacanţă? Nu-i mai plăcut să fim cum suntem deja? Colegi şi parteneri de drumeţie? Eu aşa prefer să fim. Nu mi-am propus în program nicio aventură sentimentală. Te rog să nu te superi pe mine şi să nu mi-o iei în nume de rău. 
  
- Dacă tu aşa vrei... Eu mă gândeam la altceva... 
  
- Aşa vreau şi mă simt bine în preajma ta în această calitate. De ce vrei tu să strici această atmosferă plăcută? 
  
- Bine atunci, uită ce ţi-am propus. Totuşi să ştii că îmi placi şi aş fi dorit mai mult de la tine, de aceea am acceptat propunerea lui Sandu de a vă însoţi. De fapt el şi cu Irina au propus să facem această ieşire în natură. 
  
- Am bănuit eu că ceva este între ei, când m-am întors şi i-am surprins sărutându-se de zor în scaun. Te rog să nu fi supărat pe mine dacă nu pot să-ţi ofer mai mult. Nu sunt pregătită încă pentru o relaţie mai apropiată cu un bărbat. 
  
- Am înţeles, nu-i nevoie să te scuzi. 
  
După vreo douăzeci şi cinci de minute de coborât fără nicio grabă, doar admirând natura verde, plină de oxigen şi prospeţime, au ajuns la cabana Gârbova. Ana din când în când mai hălăduia ca în copilărie punând mâna pâlnie la gură, cum făcea când era copila la Lacuri, să asculte ecoul. În faţa cabanei erau montate nişte bănci din jumătăţi de buşteni din brad. S-au aşezat pe bănci în timp ce Sandu a mers la barul cabanei pentru a veni cu două beri şi două cola. Între timp s-a interesat şi de meniul restaurantului. Avea tot ce-ţi doreşti pe munte, o ciorbică de văcuţă sau de pui, cu perişoare sau de zarzavat, un escalop, limbă cu măsline, friptură la tavă, etc. Înainte de a merge să servească prânzul, doreau să se odihnească afară să admire muntele şi pe cei care se încumetau să urce mai departe. Oare unde o duce potecă ce continua drumul până în vârful golaş ce se vede la orizont? Se întreba Ana. 
  
Trăia cu intensitate aceste momente. În memorie îi reveneau frânturi din copilărie când împreună cu gaşca ei de năzdrăvani şi năzdrăvane, alergau pe dealuri sau pe munte, la Lacuri sau pe Vârful Secăriei. Doamne ce frumos era şi cum umblau fără griji toată ziua, flămânde, trăind doar cu fructele ce le culegeau de prin tufişuri. Acum iată cum au trecut anii, se apropia de douăzeci şi opt de ani şi dacă privea în urmă nu găsea nimic în afara carierei profesionale pentru care a sacrificat totul. Irina nu se mai ferea de ceilalţi doi şi se tot îmbrăţişa şi săruta cu Sandu.  
  
- Ce zici Ana, rămânem şi peste noapte pe munte? întrebă Irina. Se vedea de la distanţă că scopul excursiei era să trăiască câteva clipe de iubire în braţele vânjoase ale tânărului mecanic. 
  
- Eu ştiu ce să-ţi spun? Mi-ar place dar... 
  
- Lasă că ne descurcăm noi la cazare, găsim pe undeva camere. Du-te Sandu şi vezi aici nu au? 
  
- Parcă aşi dori să văd şi altceva dacă tot am venit pe munte. După amiază aş dori să merg pe cealaltă parte, spre Susai. 
  
- Ai chef de urcat? 
  
- De ce nu? Nu stau toată ziua la planşetă pe scaun? Vreau mişcare chiar dacă sunt convinsă că voi avea febră muşchiulară după coborâre sau urcare. 
  
- Binee, dar nu te răzgândeşti când ajungem în oraş să pleci cu Tudor, văd că el nu ar vrea să mai stea. 
  
- Măi aş vrea să mai stau dacă nu incomodez pe cineva, infirmă Tudor supoziţia Irinei, că tot am venit până aici, continuă el răspunsul. 
  
- Pe cine să incomodezi Tudore? Aici toţi suntem pe cont propriu, fiecare face ce doreşte, numai că dacă tot am plecat împreună, ar fi plăcut să rămânem tot împreună, mai spuse Irina cu subînţeles. 
  
- Desigur. Nu mă deranjează acest lucru. Haideţi să mergem să servim prânzul că mi s-a făcut o foame de lup. 
  
Mâncarea a fost gustoasă şi berile reci aşa că parcă erau mai optimişti la plecare decât la sosire. După ce au fumat bărbaţii câte o ţigară, au început să urce panta spre cabana Clăbucet plecare. La urcare era mai greu, fiind sătui şi mai fără chef. Le dispăruse acel entuziasm tineresc de dimineaţă când erau în stare să traverseze Carpaţii dacă era necesar. După vreo patruzeci de minute de urcare s-au aşezat din nou la rând să aştepte telescaunul. Ana le propune celorlalţi tineri: 
  
- Haideţi să coborâm pe picioare până la Predeal... 
  
- Ai mă Ană, ne apucă noaptea până ajungem pe jos, replică Sandu, el crescuse la şes nu la munte, fiind ploieştean. 
  
- S-o crezi tu Sandule. Mai repede ajungi pe jos decât să aştepţi aici şi să mai faci alte douăzeci de minute cu telescaunul. 
  
- O fi mă, dar simt că deja mă dor pulpele la picioare de la urcat. Dacă vrei şi vrea şi Tudor să te însoţească... 
  
- Eu? Nici vorbă, abia aştept să ajung jos să mă odihnesc pe o bancă sau o piatră. Nu-mi mai simt picioarele. 
  
- Sigur Tudore, cum să nu te doară dacă vii cu încălţămintea nepotrivită. Uite la mine ce ghete am şi ai văzut că tot timpul m-am sprijinit de un toiag improvizat chiar dacă nu sunt de vârsta a treia. 
  
- Propunerea de a vă însoţi m-a luat pe nepregătite de aceea sunt în adidas. Poate data viitoare iau bocanci. 
  
- Data viitoare! Cine va şti când va mai veni această dată viitoare? La câtă treabă am pe cap... 
  
- Ia-o şi tu mai uşor Ano, sări şi Irina, prea o iei în serios. Ce naiba vrei să-l îmbogăţeşti pe Istrate? Ţie ce-ţi dă? Câteva sute de mii de lei şi atât... 
  
- Măi Irina, nu o fac pentru el cât o fac pentru mine. Vreau să mă perfecţionez cât mai bine. Dacă voi fi vreodată nevoită să o iau pe cont propriu, să fiu sigură ca voi reuşi. 
  
Le-a venit rândul să coboare şi în aceeaşi formula ca la urcare, au luat loc în scaune. Ajunşi jos s-au îndreptat cu paşi voiniceşti spre agenţia de cazare. Au găsit cazare doar la camping la căsuţe. Irina a preferat să ia o căsuţă împreună cu Sandu, pe când ceilalţi doi tineri fiecare câte una. 
  
Irina era o tânără cam de vârsta Anei, cu un am mai tânără. Terminase facultatea de Industrie Uşoara din Iaşi, specializarea confecţii, fiind de undeva de prin partea Moldovei, de pe lângă Huş. Nu a vrut să rămână la Iaşi unde exista o mare fabrică de confecţii, căuta tot o zonă ca a ei cu dealuri şi păduri. După o perioadă de căutări a unui loc de muncă, era fericită că şi-a găsit post la Câmpina. Îi plăcea la munte, era aproape ca la ea în zonă, satul ei fiind amplasat pe un deal sub o pădure de foioase. Doar că aici munţii erau mai semeţi şi clima mai aspră decât la ei. 
  
Pe Sandu l-a cunoscut în Camaet când a venit ca inginer stagiar. El repara maşinile de cusut şi tot ce se strica prin fabrică, inclusiv fiarele de călcat când li se ardea nichelina. La început au avut un mic conflict. Aveau în lucru un lot de rochii ce trebuiau să fie gata urgent şi tocmai atunci s-a găsit să se strice trei maşini de cusut. Trei croitorese erau scoase din producţie. Irina a trimis imediat după Alexandru Râpă, mecanicul secţiei, dar acesta era ocupat să repare maşina inginerului şef. Nici nu a vrut să audă de Irina, până nu termina maşina şefului său de care depindea direct. Ce treabă are el cu stagiara? Irina a fost nevoită să-l reclame tocmai acestuia care auzind de necazul din secţie i-a dat dispoziţie lui Sandu ca mai întâi să repare maşinile de cusut şi apoi maşina sa. 
  
Sandu şi-a găsit imediat în inginera stagiară un duşman de temut. Norocul său era că nu depindea de ea, ci de inginerul şef şi cum au început să se şicaneze unul pe celălalt, au ajuns la concluzia că trebuie să facă pace între ei, acest război ne având niciun avantaj pentru nimeni, ci era în detrimentul producţiei şi al bunului mers al fabricii. Dacă ar fi aflat patronul, era posibil să-i concedieze pe amândoi. Aşa că Sandu luându-şi inima în dinţi într-o sâmbătă, a invitat fata la un restaurant, vezi Doamne, ca să se "împace", invitaţie primită cu plăcere de ingineră. Sandu era bine legat, înalt, cu ochii căprui, o tunsoare ca de sportiv ce îi stătea destul de bine. Numai când îi priveai bicepşi credeai că este vreun halterofil sau boxer, ori că trage toată ziua de fiare. Poate tocmai acesta a fost punctul său forte de a o cuceri pe Irina. Era lat în spate şi muşchii pieptului tresăreau mereu când îşi mişca braţele pe lângă corp sau meşterea câte ceva. Femeile din fabrică îl poreclise Muşchiulosul după fizicul său demn de luat în seamă. 
  
Cei doi tineri au devenit iubiţi dar nu ştia nimeni despre aventura lor. Au ştiut să fie discreţi şi să nu se afişeze în public împreună. Acum era pentru prima dată când aveau martori, dar se bazau pe discreţia lor. La Câmpina se vizitau discret unul pe altul la domiciliul fiecăruia prin rotaţie, cum aveau chef. 
  
Când au primit cheile căsuţelor, tinerii s-au îndreptat fiecare spre căsuţa lui. Irina veselă nevoie mare îl provocă pe partenerul ei de drumeţie: 
  
- Sandu..., uite cheia..., nu mă iei în braţe să mă treci pragul? 
  
- Hopa! Se aud sunete de clopote? Punem de o nuntă în curând? zise Tudor vesel şi amuzat de solicitarea inginerei. 
  
- Ei şi tu Tudorele! Mergi cu gândul prea departe. Îl tachinez şi eu pe Sandu să văd dacă are forţa să mă treacă în braţe pragul cabanei. 
  
- El? Ne poate trece pe toţi trei odată, nu doar pe tine. 
  
Sandu se aplecă şi o luă cu uşurinţă pe Irina în braţe trecând-o dincolo de prag, ca să o depună pe patul cam strâmt este drept pentru o persoană voinică ca el. Irina era veselă şi se alinta ca o puştoaică. Ana era un pic contrariată de comportamentul libertin al colegei sale. Nu ar fi crezut dacă cineva i-ar fi spus că Irina este iubita sau amanta lui Sandu. Ce-ţi este şi cu viaţa asta. Ai surprize uneori chiar şocante de acolo de unde nu te aştepţi. 
  
Ana şi lăsat puţinul bagaj în cameră şi a ieşit din nou în faţa căbănuţei unde avea o mică verandă şi un scăunel. Îi aştepta şi pe ceilalţi să apară pentru a porni cu toţii undeva să servească cina. Poate vor merge şi la discoteca din centrul oraşului, la etajul întâi al magazinului universal, sau dacă va avea orhestră restaurantul unde servesc cina, vor putea rămâne şi acolo. 
  
Ana şi Tudor, văzând că ceilalţi doi porumbei întârzie exagerat de mult, le-au strigat unde îi vor găsi şi au părăsit campingul îndreptându-se spre centrul staţiunii discutând despre vreme, oamenii pe care îi întâlneau, sau despre staţiune, nimic personal sau important. 
  
Alexandru care nu se mai întâlnise cu Irina de mult timp ca să fie numai ei doi, nu a lăsat să-i scape ocazia de a-şi întâmpină iubita cu sărutări şi mângâieri de cum au închis uşa cabanei după ei. Şi-au aruncat genţile de mână în care aveau câteva lucruri de igienă personală pe un pat, hanoracele peste ele şi ca nişte lupi flămânzi s-au luat în braţe începând să se sărute şi să se strângă în braţe. Irina aştepta de mult aceste clipe şi era în stare să sară pe el acolo pe munte în drum spre Gârbova. Simţea cum clocoteşte sângele în ea, cum dorinţa este mai mare decât abţinerea şi că dacă nu este posedată de iubit cât mai curând, îi vine să plece fără niciun ţel pe munte. Începu singură să-şi arunce de pe ea tot ce o incomoda, să-l ajute pe Sandu în economia timpului. Era o tânără un pic plinuţă dar nu grasă. Fiind înaltă ţi se părea mai degrabă voinică, o sportivă de la aruncarea ciocanului. Poate că asemănarea dintre fizicul lor i-a atras şi mai mult. 
  
Sandu o ajută să se elibereze de pantalonii de blug, cam strâmţi pentru construcţia fizică a Irinei şi care îi scotea şi mai bine în relief fesele şi pulpele picioarelor. Rămânând amândoi doar în chiloţi, Irina s-a întins pe patul prea strâmt pentru corpolenţa ei, iar Sandu îngenunchind a început săi sărute ochii în timp ce mâinile alergau neastâmpărate pe tot corpul fetei, făcând-o să se înfioare de plăcere. 
  
Gura tânărului cobora pe sânii ei, sărutându-i, apoi îi mângâia cu vârful limbii fiecare mamelon, în timp ce degetele lui dibace se infiltrase pe sub chilot alintând cu pricepere fineţea mătăsii cârlionţate ce la îmbinarea picioarelor. Simţea umezeala scoicuţei şi îi alinta interiorul cu graţia unei harpiste care ciupeşte coardele harpei cu tandreţe şi dragoste. Irina îşi ridică fesele iar Sandu slobozi scoica Irinei de învelişul chilotului, scoică ce se deschidea tot mai mult la fiecare mângâiere tandră şi pricepută a tânărului. 
  
Buzele sale lacome începu să coboare la încheietura picioarelor, producând la fiecare atingere o erupţie vulcanică de senzaţii şi dorinţe în corpul Irinei, care cu degetele răsfirate în părul cârlionţat al partenerului său de nebunii gemea de plăcere, mângâindu-i podoaba capilară. 
  
Atingerea cu vârful limbii a drăcuşorului ce-ţi dă toată savoarea unei iubiri materializate în mângâieri, sărutări si cercetări ale cuptorului încins, a adus-o pe Irina într-o stare senzuală de extaz cum nu a mai avut niciodată. Era şi prima dată când Sandu se depăşea pe el însuşi, aşa cum îi promisese Irinei încă înainte de a pleca din Câmpina. Poarta Raiului era larg deschisă iar oaspetele întâmpinat cu cele mai acute dorinţe. Irina îl invită pe Sandu s-o pătrundă, dorea să-l simtă în ea, să se bucure de toată splendoarea oaspetelui mult dorit şi mai ales de forţa de penetrare a partenerului. Irina dorea ca dorinţele să-i fie împlinite, starea sa emoţională liniştită şi partenerul de joacă mulţumit de dăruirea sa. 
  
- Sandu, te rog, este momentul când te doresc cel mai mult. Nu mă lăsa să mai aştept, te doresc atât de mult... 
  
- Dacă tu eşti pregătită iubito sunt şi eu sunt gata să te întâmpin cu dragostea mea. Primeşte-mă... şi Irina simţi cum ceva parcă umplea un gol, cu dorinţi, cu plăceri şi cu senzaţii că fericirea atârnă de becul de deasupra capului său.  
  
Mişcările lor se sincronizau armonios, parcă concertau la acelaşi pian cântând la două mâini. Irina transfigurată de plăcere, îi mângâia spatele şi fesele partenerului, ghemuindu-şi genunchii pentru ca lemnul ce o aprinse să ajungă cât mai adânc în cuptorul încins de dogoarea flăcărilor ce o ardeau. Sandu nu contenea să o sărute sau să-i mângâie frumoşii sâni de forma unei pere coapte. 
  
Din când în când degetele îi mai mângâia mameloanele, producând adevărate erupţii în vulcanul mult prea activ al Irinei. Broboanele de transpiraţie curgeau de pe cei doi parteneri. Dorinţa ca fiecare să dăruiască cât mai mult celuilalt se apropia de împlinire. Dacă Ana şi Tudor ar fi fost în apropierea cabanei unde se cazase prietenii şi colegii lor de excursie, ar fi crezut că în interior se desfăşoară o dramă, aşa de puternice şi zgomotoase erau manifestările Irinei. Uitase poate unde se aflau şi că puteau fi auziţi de vecinii de campare.  
  
Când explozia s-a produs în cele două corpuri tinere, s-a lăsat liniştea în camping. Puteai să auzi şi zborul unei libelule căutându-şi perechea. Relaxaţi, eliberaţi de starea emoţională ce-i cuprinse, Irina şi Sandu s-au îmbrăţişat şi sărutat, promiţându-şi reciproc repetarea acestei scene de iubire. Erau mulţumiţi şi fericiţi că au plecat pe munte în drumeţie. Dacă ar fi rămas în Câmpina, nu ar fi trăit aceste senzaţii sublime al iubirii lor secrete. 
  
Cei patru tineri s-au regăsit în saloanele restaurantului Bulevard al hotelului cu acelaşi nume. Au servit cina, ascultând melodiile cântate de o formaţie de lăutari autentici. S-au decis să meargă la discotecă după cină, erau prea tineri pentru a se mulţumi cu melodii languroase scoase de coardele unui contrabas, o vioară şi clapele unui acordeon răguşit, acompaniate de un ţambal.  
  
Târziu în noapte, obosiţi atât de drumeţia pe munte, cât mai ales de fâţâiala de pe ringul de dans, unde fiecare a depus tot efortul şi măiestria de care dădeau dovadă pentru a fi în trend cu ceilalţi participanţi la dans, au revenit la căsuţele din camping, pentru o odihnă bine meritată. Şi-au propus pentru a doua zi vizitarea staţiunii şi renunţarea la ideea de a mai urca la cabana Susai. Se simţeau incapabili pentru a mai face şi acest efort, aşa că se mulţumeau doar cu o drumeţie orizontală pe asfalt, până la cabana Trei brazi. 
  
Cum eliberaseră căsuţele definitiv, fiecare având întregul bagaj în rucsacurile din spate, puteau să dispună de timpul lor cum doreau, numai să nu uite să fie la ora potrivită în gară pentru procurarea biletelor de întoarcere la Câmpina. 
  
Erau veseli, bine dispuşi, mai ales Sandu şi Irina, care nu prea au dormit decât spre ziuă profitând la maximum de timpul petrecut în liniştea cabanei tulburată doar de Irina în timpul partidelor se iubire şi dăruire, prin zgomote involuntare produse de extazul simţurilor împinse la paroxism. 
  
Luni dimineaţa, când au ajuns la serviciu, relaxaţi şi deconectaţi, vestea a căzut ca un trăsnet asupra tuturor salariaţilor micuţei fabrici de confecţii. Patronul Constantin Ivaşcu era mort într-un accident auto pe DN 1 în zona Băneşti, în timp de se întorcea din weekend cu familia. 
  
Frâiele firmei au fost încredinţate altor persoane care, ori din necunoaştere, ori din rea voinţă, au făcut ca fabrica să decadă uşor, dar sigur. Se duceau lupte interne între acţionarii moştenitori ai lui Ivaşcu şi cel olandez, care nu putea supraveghea din Anglia, continuarea în acelaşi ritm ascendent al viitorului fabricii, tocmai de aceea olandezul şi-a vândut acţiunile la bursă şi a renunţat la continuarea colaborării cu noii acţionari români. Ca orice lucru ce în România merge bine, trebuie să sfârşească prost, aşa s-a întâmplat şi cu fabrica privată de confecţii Camaet. Tinerele gemene s-au gândit că odată cu dispariţia lui Ivaşcu de la conducerea firmei, trebuie să dispară şi ele din peisajul fabricii. 
  
Maria, mai curajoasă şi mai aventuroasă, părăsi prima fabrica, luând drumul străinătăţii. Dorea să ia viaţa pe cont propriu. După puţin timp de la plecarea din Câmpina se stabileşte în Marele Ducat al Luxemburgului, cu intenţia de a prospecta piaţa şi de a găsi oportunităţi să redeschidă firma lor de croitorie acolo. De fapt, doreau acum să profite de experienţa căpătată la Camaet , pentru a pune pe picioare propria lor afacere, undeva departe de locurile natale, într-o ţară unde nimeni nu le cunoştea. Aveau ceva economii şi sperau să reuşească. Erau tinere şi pline de speranţă în reuşita lor.  
  
Maria trebuia să descopere piaţa, să găsească locaţia unde să-şi desfăşoare activitatea creativă şi apoi să o cheme şi pe Ana, mai conservatoare şi mai reticentă de a pleca cu capul înainte într-o aventură care să-i marcheze apoi întreaga viaţă. Ana, ca şi Maria, împlinise la începutul verii douăzeci şi nouă de ani şi simţea că viaţa parcă a trecut pe lângă ea, fără să lase în urmă prea multe satisfacţii mai ales în plan spiritual. 
  
În clipele de meditaţie a serilor de iarnă lungă şi plicticoasă, când îşi făcea analiza anilor trăiţi, rezultatul era întâmpinat cu lacrimi. Nimic din ce şi-a propus ca tânără adolescentă şi apoi ca femeie matură nu s-a materializat încă. 
  
Un bilanţ sufletesc legat de propriile sale dorinţe, de trăirile interioare şi de speranţe, avea un rezultat catastrofal. Singurele satisfacţii erau legate de munca şi profesia sa. Avea acum curajul să pornească de data acesta la drum pe propriile picioare, fiind sigură că se va descurca, având şi ceva economii în acest scop. Aştepta doar semnalul surorii sale geamănă, pentru a se rupe şi ea definitiv de trecut, de aceea s-a apucat cu asiduitate să înveţe pentru început limba franceză, pentru o comunicare cât mai bună cu viitorii lor clienţi şi pentru a le înţelege dorinţele. 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Weekendul / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 206, Anul I, 25 iulie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!