Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Elena Armenescu         Publicat în: Ediţia nr. 740 din 09 ianuarie 2013        Toate Articolele Autorului

Waterloo
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

Waterloo  

Oraşul Bruxelles ne primeşte prietenos, seara deschizându-şi larg braţele sale reprezentate de autostrăzi bine luminate prin becurile roşii ori galbene aşezate măiestrit pe stâlpi înalţi situaţi pe zona de mijloc ce delimitează sensurile de circulaţie, dându-ţi impresia (atunci când te afli în mişcare), că sunt şiruri de păsări călătoare exotice dintr-un basm, păsări fantastice, roşii sau gălbui cu aripile întinse într-un zbor neîntrerupt ce-ţi arată calea cea bună spre inima oraşului.  

Ajungem în final într-un hotel situat în centru, mâncăm şi ne odihnim bine, iar a doua zi...  

Să intri pe tunelul timplui şi să călătoreşti fie înapoi, fie înainte, este o desfătare care nu-ţi stă la îndemâna în orice zi, pentru că este greu să te smulgi ritmului cotidian şi responsabiliăţilor.  

Azi însă, pentru mine a fost o zi binecuvântată şi mi s-a întâmplat minunea la care visam când elevă fiind, citeam primele referiri la Împăratul Napoleon Bonaparte şi doream să vizitez Franţa. Trăiam însă într-un sistem dictatorial sub influienţa Imperiului Roşu, nu aveam voie să trcem de aşa zisa Cortină de Fier, aşa că acel vis de liceeană mi se părea imposibil de împlinit poate toată viaţa. Dar Puterea lui Dumnezeu este mare şi iată! face să se clatine orice putere sau imperiu omenesc şi ceea ce credeai imposibil devine posibil, pentru că la Dumnezeu «toate sunt cu putinţă».  

Lecţiile de istorie antică predate de profesoarele mele de istorie (Ludmila Doncescu la Şcoala Generală din localitatea natală Tătăraşti de Sus şi ulterior Cleopatra Rodinciuc la liceul din Piteşti) mă purtau în Mesopotamia şi Persia, vedeam cu ochii minţii aproape aievea canalele de irigaţii ale unei agriculturi bine organizate, dar şi războaiele necruţătoare de jaf şi cotropire purtate de diferite popoare – apoi războiul troian, campaniile lui Cezar, dialogurile aristocratice ale lui Seneca, auzeam prelegerile strălucite ale oratorul roman Catus. Apoi despre politica de expansiune a lui Alexandru Macedon ori comploturile puse la cale de gruparea care-l susţinea pe Augustus Octavianus etc.  

Toţi aceştia erau atât de îndepărtaţi... dar aproape de timpul meu, cel mai mare împărat era Napoleon. Codul lui de legi, organizarea administrativă, toate erau concepute, elaborate, menite să confere cetăţeanului demnitate şi dreaptă judecată.  

După strălucitele campanii comparabile doar cu cele antice, cine a rănit vulturul? Cum a putut fi răpus leul?  

A fost sau nu învins?  

Răspunsul real îl voi afla chiar azi, « acum şi aici », la Waterloo, localitatea unde a avut loc bătălia decisivă purtată în 18 iunie anul 1815, la trei ani după insuccesul campaniei din Rusia, care culminase cu lupta de la Borodino. Dacă cineva întrabă cu privire la această luptă:  

-Cine l-a învins pe Napoleon de fapt în Rusia?  

-Generalul Ger, vor răspunde toţi din Europa care au trecut printr-o şcoală .  

Dar să revenim...  

Mă aflu într-o maşină cu doi prieteni buni. Prin bunăvoinţa unuia dintre ei Vasile N. stabilit în Brussel în urmă cu 15 ani ne deplasăm spre Waterloo.  

Plouă mărunt şi persistent în această zi de noiembrie, ploaie mocănească -cum se spune pe la noi - şi o ceaţă deasă ne taie din câmpul vizibilităţii. Trecem prin Pădurea deosebit de îngrijită, curăţată de uscături ori arbuşti crescuţi anapoda, pădure situată la periferia oraşului pe drumul ce duce spre Paris. Este « plămânul « oraşului ne precizează V de câteva ori, subliniind frumuseţea ei şi grija pe care o poartă primăria oraşului pentru buna întreţinere. Copacii sunt drepţi, falnici, încă îmbrăcaţi în straiele toamnei, veşmântul ei are nuanţe de galben deschis şi ruginiu. Totul este umed, pământul musteşte de atâta apă. Iarba verde şi « grasă » care se vede cresută de-a lungul marginii drumului aproape că nu visează că în curând va fi acoperită de zăpadă, se bucură de preaplinul binecuvântatei ape.  

Ieşim din oraş şi nici nu ne dăm seama cât de repede am ajuns –vedem indicatorul de ieşire din autostradă spre Waterloo, apoi Waterloo centru. Mergem cu viteză redusă mai departe şi întrăm spre Butle de lion. Când ne-am apropiat suficient, prin pâclă, prin ceaţă, întrezărim profilându-se pe cer o piramidă în vârful căreia tronează falnic un leu aşezat cu faţa spre Franţa.  

Împăratul oamenilor nu putea fi simbolizat decât prin împăratul animalelor LEUL !  

-Iată-l! învinsul este de fapt învingător...  

Ideea de unire a statelor europene sub conducerea unui Parlament comun este de fapt germenele încolţit în sămânţa lui de gând.  

  • S-a născut prea devreme pentru ca o idee atât de îndrăzneaţă să fie materializată. Principii de atunci ai Europei nu erau pregătiţi pentru o schimbare atât de radicală.  

  • Să intrăm...  

Cumpărăm bilete, iar la casierie suntem întrebaţi din ce ţară suntem, iar în statistica Muzeului, se mai adugă României încă trei turişti care sunt interesaţi şi vizitează locul.  

Suntem invitaţi într-o sală de spectacol audio-video amenajată stil amfiteatru. Pe un imens ecran sunt proiectate tablouri care arată înfăţişarea de atunci a localităţii, scene de luptă din timpul confruntării armatelor. Între ecran şi noi spectatorii se află o machetă a localităţii, aşezată pe un plan înclinat orientat spre noi. De fapt este un vast panou pe care sunt amplasate clădirile importante unde au fost: statul major şi careurile militare ale armatelor participante la bătălie. Se stinge lumina... În ritmul tobelor şi marşurilor militare se aprind succesiv beculeţe care indică locul incendiului şi confruntării, sincron ilustrat în tabloul de pe ecran. După câteva minute, timp în care am fost introduşi în atmosferă, lumina se reaprinde şi suntem invitaţi să trecem în sala de cinema.  

Pe un fond muzical asemănător celui din sala alăturată, lumina se stinge progresiv. Pe măsură ce se instalează negura, ecranul este invadat de imagini colorate.  

Ce vedem ?  

Un grup de copii care se joacă de-a războiul.  

Imediat îmi vine în minte povestea «Stejarul din Borzeşti» scrisă de Eusebiu Camilar (soţul poetei Magda Isanos) şi urmăresc cu interes mai departe jocul copiilor. Ei sunt împărţiţi în două cete. Sigur... o ceată reprezintă o armată şi orice armată are un comandant autoritar care priveşte iscoditor şi cu superioritate spre gradele inferioare. Acelaşi lucru face deosebit de expresiv şi băiatul-comandant. Îşi aliniază soldaţii (fete şi băieţi), trece prin dreptul fiecăruia privindu-i scrutător. Unii dintre copii erau mascaţi, sugerând caracterul dual al omului, alţii priveau în pământ, evitând privitul în ochi, în care se pot citi gândul şi firea omului ca dintr-o carte de către un cunoscător. Când «Comandantul» ajunge în dreptul unuia sau altuia - timp în care-i priveşte în continuare ferm, scormonitor parcă să descopere orice şovăire - fie îi ridică masca de pe faţă, fie îi pune degetul arătător ca o sabie sub bărbie, obligându-l astfel pe supus să-şi ridice privirea.  

După trecerea «în revistă» a tuturor se comandă: răspândirea!  

Ceata de copii se rupe, aleargă fiecare în căte o parte ascunzându-se după arbori, furişându-se pe lângă un gard, pe iarba uscată bântuită de frunzele toamenei căzute din belşug, bătute de vânt spre câmpie. Fondul muzical ne întreţine atmosfera de pregătire a luptei care va urma.  

Deodată una dintre fetiţe care se răzleţise de restul, se opreşte brusc, parcă ameţită, dar nu cade. Lângă ea apare un călăreţ pe un mândru cal alb, pe care acel călăreţ îl stăpâneşte pe deplin, îl joacă pe loc în timp ce el scrutează depărtările, apoi dă bice calului trăgând de hăţul stăng, împinge pintenii în pântecul calului cu pasiunea celui care cunoaşte plăcerea beţiei declanşată de viteză, se întoarce şi dispare brusc, aşa cum apăruse. Îl urmează zeci de călăreţi în uniforme france alb-albastre cu garnituri roşii şi coifuri pe cap, apoi dispar şi ei. Reapare pe ecran din nou fata puţin dezorientată, ca trezită din vis. Înţeleg ideea magistrală a regizorului Bondarciuc ? (aflu de la Vasile în pauză că filmul rulează cu succes de aproape douăzeci de ani,) şi mă văd pe mine copil văzând aidoma ca această fetiţă în acest film – armatele...  

(Pe ecran, pentru noi ca să ştim ce vedea fata – erau reluate scene din filmul de lung metraj Waterloo)  

Ceilalţi copii nu vedeau nimic, continuau jocul, în timp ce în mintea fetei prind viaţă noi şi noi imagini din lupta adevărată.  

La un moment dat, comandantul copiilor vede şi el un cal, vede în special ochii calului extrem de expresivi, aproape holbaţi, neputincios în faţa nebuniei oamenilor, alergând supus voinţei călăreţului. Bietele animale ! de câte ori nu suferă, dar cine înafara lui Dumnezeu le contabilizează suferinţa cauzată de oameni !  


 

Din această clipă, doar aceşti doi copii (din zece câţi erau) văd...au acest har divin de a accede pe tunelul timpului. Încă o dată laud în gând regizorul şi scenaristul cărora nu le-a scăpat să sugereze acea proporţie de 10-20% a oamenilor sensibili şi extrasensibili cu o subliniere că ea există în primul rând şi într-o proporţie mai mare la vârsta copilăriei şi este preponderentă la fete şi femei. (Poate nu întâmplător ele au fost alese să conlucreze cu Dumnezeu atât la continuarea vieţii cât şi la ocrotirea naturii).  

Lupta devine din ce în ce mai crâncenă. Confruntarea care are loc pe câmpul de luptă este pe viaţă şi pe moarte. Soldaţii cad înţepaţi de suliţe sau baionete, cad împuşcaţi...  

Cad oameni şi cai de-a valma, se aud strigăte de luptă conjugate cu cele de durere şi nechezatul cailor.  

E groaznic !  

E inimaginabil !  

E absurd !  

În depărtare, flăcări uriaşe se îndreaptă spre cer. Ard fermele, hanurile în care fusese încartiruită armata franceză, ard casele ţăranilor, fânul.  

Seara, o jale adâncă a cuprins tot pământul. Mii de leşuri zac cu faţa spre cer sau cu faţa în jos, acoperite de nămol şi sânge. Unii muribunzi se târăsc, strigă după ajutor printre cadavre calde. Numărul participanţilor? Îl aflu în curând în Muzeul de ceară. Iată ce mi-am notat :  

Armata frannceză (total 14.000 luptători):  

Aripa stângă: 1 300 de călăreţi şi 36 de tunuri, Cavalerie de Rezervă format din 3 000 de dragoni , carabinieri şi cuirasari, şi Divizia de cavalerie grea a Gărzii -1 600 de călăreţi  

  • În centru : în total 13 000 de infanterişti , 72 de tunuri şi două divizii suplimentare de cavalerie uşoară (2 000 de călăreţi)  

Aripa dreaptă : 16 000 de infanterişti, peste 1 500 de călăreţi şi 46 de tunuri. În spatele lor se aflau din Corpul IV de Cavalerie de Rezervă 2 700 de călăreţi împărţiţi în două divizii şi divizia de cavalerie uşoară a Gărzii formată din încă 2 000 de călăreţi.  

Armata engleză :10.000 dispuşi în spatele crestei platoului, plus 20.000 prusaci care li se alătură dinspre pădurea Bois de Paris, aflată la est de sat, fără de care bătălia nu putea fi câştigată de englezi.  

Pierderi? peste 24.000 de oameni pieriţi din ambele tabere.  

Dezastruos!  

Prezenţa ducelui de Orleans şi a altor nobili conducători ai regimentelor mă fac să înţeleg rolul jucat de aristocraţie atât în susţinerea cât şi în înlăturarea Împăratului Napoleon Bonaparte.  

Vizităm şi muzeul „Panorama” asemănător cu expoziţia „Borodino” din Moscova. Este foarte impresionant deoarece este atât de reuşit încât ai senzaţia că te afli în mijlocul evenimentului, lângă tine ard focuri, ai senzaţia că nişte lemne tocmai prăbuşite dintr-un acoperiş încă mai fumegă.! În depărtare vezi călăreţi angajaţi în luptă.  

Respiraţia mea probabil a fost scoasă din ritmul normal datorită emoţiei, concentrării şi simt că nu am aer suficient.  

Ieşim afară. Nu mai burniţează ca în momentul când am intrat în muzeu. Cerul se mai limpezise.  

Urc treptele Piramidei până la Leu. Ceaţa s-a mai ridicat şi subţiat, aşa că pot vedea platoul Mont Saint-Jean (unde s-a dat bătălia decisivă între forţele franceze şi armatele anglo-prusace aliate conduse de Wellington în 18 iunie 1815) până departe la 2-3 km spre Franţa, direcţie în care priveşte şi Leul.  

Se spune că aspectul câmpului de bătălie este astăzi diferit faţă de epoca napoleoniană, din cauza lucrărilor de excavare, începute în 1820, cu scopul de a construi o colină artificială, pentru a marca locul unde Prinţul de Orania a fost rănit în timpul bătăliei.  

Astăzi, această colină, denumită simbolic „Colina Leului”, domină câmpul de bătălie. Sunt organizate zilnic tururi ale acestui câmp fost de bătălie, iar în apropiere de „Colina Leului” există un cinematograf unde pot fi urmărite scurte filme tematice. În plus, câmpul de bătălie este unul extrem de bogat în materie de monumente şi case istorice de epocă (La Haye Sainte, Hougoumont, Mont Saint-Jean, Papelotte, ferma Gros-Caillou). Pe 18 iunie al fiecărui an care se termină în 0 sau 5, au loc manifestări importante şi reconstituiri)  

Pe drumurile publice trec multe, multe maşini, este un dute-vino continuu, oamenii se grăbesc.  

Viaţa modernă pulsează cu toată puterea în jurul nostru. Visul lui Napoleon de a vedea o Europă unita se împlineşte abia acum, peste aproape două sute de ani! Ieri am vizitat Parlamentul european cu steagurile tuturor ţărilor membre fluturând triumfătoare în vânt, vestind lumii că s-a deschis o nouă etapă istorică bazată pe dialog, pe diplomaţie.  

Un ropot de tobe ne atrage atenţia, nouă celor câţiva aflaţi sus pe monument, ne îndreptâm privirile spre sursa sonoră şi vedem cu uşurinţă un grup de 15 oameni îmbrăcaţi în uniformele francezilor ce mărşăluiau nu departe de monument, spre partea sudică.  

  • Vive l,Impereur! strigă ei pentru toată lumea.  

  • Vive l, Impereur răspundem noi aplaudând.  

Peste un sfert de oră aveam să-i întâlnim în restaurantul alăturat, unde am aflat că sunt voluntari, oameni de diferite profesii care vin să ţină aprinsă veghea zilnică la pacea lumii, iar prin simpla lor prezenţă vie adresează un mesaj subtil şi un apel la neuitare, spre nerepetarea erorilor şi ororilor confruntărilor sângeroase, a războaielor  

Elena Armenescu  


 


 

Referinţă Bibliografică:
Waterloo / Elena Armenescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 740, Anul III, 09 ianuarie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Elena Armenescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Elena Armenescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!